sex and broken dreams.

ok. m-am asezat la birou si mi-am luat langa mine cana uriasa cu ciocolata calda. pentru ca ... vreau si pentru ca pot. si deci m-am asezat cu capul plin de ganduri si cuvinte, ca de obicei. dar doua idei sunt mai puternice decat restul: de ce sexul e atat de comercial in zilele noastre si ce faci atunci cand iti vezi visul calcat. poate in aparenta, cele doua nu au nimic in comun, dar cu un mic exercitiu de imaginatie, oricine poate face o punte intre cele doua subiecte.

ma uit in stanga si in dreapta si vad din ce in ce mai des cum oamenii se vand. ok. sunt de acord cu asta pana la un anumit punct. pentru ca toti vrem un job bun, toti vrem o persoana potrivita langa noi si toti vrem o viata fericita. si pentru asta trebuie sa facem un marketing al persoanei noastre. dar de cand acel marketing a inceput sa se rezume la sex? well, we all know that sex sells. dar care e punctul ala in care e prea mult si strica? intr-un film am auzit o replica ce mi-a ramas intiparita undeva in cap: sex is biology, but sex-appeal is marketing. pe sistemul ca ne luam o bluza mai decoltata si o fusta mai scurta pentru a atrage atentia vreunui mascul feroce, asta o facem si cand mergem la un interviu de job. de ce am ajuns sa indreptam mereu atentia spre corpul nostru? pentru ca mintea nu ne ajuta? nu vai. nu e asta motivul. cunosc femei cu o inteligenta care te poate ingenunchea si totusi sunt nesigure pe ele pentru ca li se pare ca nu arata suficient de bine, cat sa atraga persoana pe care o vor. de ce a ajuns societatea sa ridice non-valori la rangul de valori? frumusetea trece, nu? sexul te plictiseste la un moment dat. si lasa aia, ca daca e facut cum trebuie nu te plictiseste. bullshit. o sa ajungi sa incerci tot si sa ti se acreasca. o sa te ajunga momentul ala in care nu o sa conteze cat de ferm e fundul ei si cat de plini sunt sanii ei. o sa fie un moment in care o sa vrei sa o vezi ciufulita dimineata sau stresata dupa o zi de munca cum se arunca pe canapea epuizata. o sa vrei sa o vezi infofolita intr-un plover gros si cu doua randuri de sosete. o sa fie momente in care o sa vrei sa o vezi jos de pe tocuri, pentru ca stii cat o dor picioarele de la ele. o sa vina momente cand o sa vrei sa o asculti cu ochii inchisi. nu pentru ca vocea ei e sexy, ci pentru ca vocea ei e calda si iti lumineaza ziua. ideea e ca, gandirea lumii e stricata. sex sells, cand ar trebui sa fie: intelligence sells. ar trebui sa nu vezi una buna si sa te gandesti cum sa ti-o arunci pe umar, sa o duci in camera ta si sa faceti sex toata noaptea. normal ca si asta e important, dar nu e totul. si lumea inca nu intelege asta. adica, nu la varsta asta.

asta ma duce la a doua idee. dupa ce treci de imaginea bine lustruita si intretinuta cu fonduri de ten, machiaj si tot felul de desuuri modelatoare, ajungi sa vezi adevarul. asta e puntea. puntea care duce la visurile spulberate. si recunoaste ca ai avut parte de destule. cand ai vazut-o a doua zi cu machiajul sters si cu jumatate de fond de ten pe perna, parca nu mai era bomba sexy de azi-noapte, nu? si daca o asculti, parca nu are inteligenta de aseara pe care ti-o inchipuiai tu dupa ... cate beri oare? cumva privesti cum lampionul pe care l-ai ridicat cu atata grija si maiestrie aseara, si-a pierdut flacara si cade in fata ochilor tai. si ce faci atunci cand iti vezi visurile spulberate? mh. lasa femeia. aia e simplu. "nu esti tu, sunt eu.", "nu sunt pregatit pentru nimic serios acum.", "ma atasez greu" and all that bullshit. daca ar fi sa ma gandesc 10 minute la asta sigur mai scot niste tertipuri d-astea de respigeri tipic masculine. hai sa ne gandim ca te-ai gandit in ultimii 10 ani ca vrei sa ajungi in filipine si sa ajuti saracii de acolo. ai facut tot ce ti-a stat in puteri pentru asta. ai investit tot: timp, bani, daruire. si cand esti in raza visului, cand mai ai 5 cm pana sa-l atingi, intervine o complicatie. puf. s-a dus. ce faci? cum te ridici? cand vezi lampionul ala cazut, pentru o secunda esti dezamagit si consideri ca e imposibil de ridicat. dar dupa, stai. te gandesti si zambesti. il iei de pe jos, il scuturi un pic si il reaprinzi. il lansezi din nou. mai atent, ce-i drept, dar reusesti. reusesti, intelegi??

hai sa nu mai vindem sex. pentru ca sexul e ceva natural. nu ar trebui privit ca ceva tabu sau ca ceva care trebuie meticulos planuit. sexul nu e de cum esti aranjat, ci de cum iti dai frau liber imaginatiei si dorintei aleia care urla in tine. sexul nu tine de marketing, ci de comunicare. asa ca, hai sa nu mai vindem sex. hai sa nu ne mai vindem pe noi. intr-o zi o sa te trezesti langa cineva care te place asa, indiferent dupa ce imagine te ascunzi. dar pentru asta, trebuie sa faci fata multor visuri distruse. pentru ca sunt putini oamenii care se arata asa cum sunt. indiferent de nivel, social sau personal.

cineva mi-a spus: "pana faci ce vrei, faci ce poti." bun sfat.

live in the present

"Iubito,
Nu ştiu dacă eşti
Umbra unui gând  
Sau gândul unei umbre."


astazi faceam curat printre sutele de foi care-mi impanzesc sertarele. am stat jos si am inceput sa citesc lasandu-ma cuprinsa de amintiri. mi-am amintit rand pe rand intamplari care m-au bucurat sau care m-au intristat la momentele respective. amintiri care pareau tragice la momentul ala si care s-au dovedit a fi infime in timp. amintiri carora nu le-am dat importanta si care si-au marit exponential valoarea. vezi tu, e lucru ciudat prezentul asta. lumea iti zice sa traiesti in el, dar deseori, efectiv, nu stii cum. da. o sa ti se para absurd, normal. dar de cate ori ti-ai pus de fapt intrebarea: as fi reactionat altfel atunci cu mintea de acum? da-i prostului mintea de pe urma ...

zeci de foi mai tarziu, si cu o durere ingrozitoare de spate de la atata stat adunata pe covor, cu picioarele incrucisate, acoperite de hartii, am gasit o foaie care mi-a atras atentia. am zambit cand ochii mi-au cazut peste randurile sterse de ani. era un zambet melancolic, dar fericit. imi amintesc cum am luat atunci toate intamplarile si cum s-au dovedit a fi de fapt.


"asa de bine m-am simtit azi cu tine, incat aproape nu e corect. pentru ca am simtit cum ceva nu e ok cand am plecat. am simtit ca ma intristez cu fiecare km pe care il faceam in directia opusa tie. am simtit cum lacrimile mi se aduna in colturile ochilor. nu stiam ce sa fac. voiam sa dorm, ca sa fortez timpul sa treaca pe langa mine. sa ma lase 5 minute in pace gandurile despre tine. dar nu am putut. m-ai facut sa simt ceva ce nimeni nu a putut. sa simt o legatura. am vorbit cu tine doua zile, cum nu am vorbit cu altii dupa 2 ani. ne cunosteam de o viata. aberant, poate. poate nu. am inceput sa ma gandesc  cum pot sa fac sa ma simt din nou bine, sa fiu din nou langa tine. am inceput sa fac ce stiu mai bine: sa exagerez. pentru ca asta faci cand incepi sa fii usor disperat ca sa nu pierzi pe cineva. dar am uitat ca lucrurile astea nu se fac cu sila. am uitat ca trebuie sa iti fie dor de mine de la sine, nu sa iti impun eu. am uitat ca trebuie sa vorbesti cu mine de buna voie, nu sa te agasez cu tampeniile mele. am uitat ca nu e cazul sa ma victimizez. am uitat ca nu sunt intreaga si ca nu am ce cauta intr-o relatie. am uitat toate astea si m-am lasat dusa de ganduri. m-am lasat dusa de starea extraordinara de bine pe care mi-au indus-o prin simpla ta prezenta in camera. fie ca te cuibareai in mine, fie ca stateai la cativa metri fascinat de vreun joc sau vreo melodie, prezenta ta imi invoca o stare excelenta. o stare atat de buna incat m-a facut sa ma gandesc ani in avans. m-a facut sa vad peste saptamani si luni intregi si sa-mi imaginez imposibilul: noi doi, intregi, impreuna. poate tu esti partea care-mi lipseste." ...


a trebuit sa ma opresc din citit, pentru ca mi-am amintit ce s-a intamplat pe urma. rad cand ma gandesc ca la cateva luni diferenta am cunoscut pe cineva care s-a dovedit a fi de fapt partea aia care lipsea. ne-am cunoscut clasic, in statia de autobuz. si de atunci am fost practic nedespartiti. ma amuza cum ma lasasem sa cred, pentru cateva luni, ca puteam sa fac un om neinteresat, sa se implice. nu am vorbit cine stie ce de atunci. nici nu am simtit neaparata nevoie. cred ca aveam mai mult nevoie de speranta. de speranta ca dragostea exista si ca vine cand nu te astepti. si da, pana la urma asa a fost, dar era sa o fortez dintr-o parte de unde nu putea fi fortata. intamplarea face ca acum vreo 2 zile sa ma intalnesc cu barbatul de care am scris. eram cu iubitul meu, si el era cu iubita lui. ne-am uitat unul la celalalt si ne-am zambit complice. 


"as da orice sa-ti simt acum atingerea si sa te aud cum imi povestesti nimicuri. iubesc vocea ta. ai un timbru atat de placut urechilor mele, incat te-as inregistra sa te ascult in fiecare zi. ah. iar imi vine sa te sun. ce e cu mine? ce mi-ai facut de fapt? de ce cand dorm ma gandesc unde anume ai fi stat langa mine si daca ai fi sforait iar? de ce alea doua zile au fost ca o doza naucitoare a unui drog? care e faza? dezinteresul cucereste inimi cumva? probabil ca da. probabil ai stiut atat de bine ce sa zici si sa faci, incat mi-ai acaparat gandurile. sunt nervoasa. pe tine. pe mine. si pe toti. am gandirea aia de copil mic. vreau sa-mi iau jucariile si sa plec. de ce ma atasez asa repede de cineva? e absurd. detest asta. ah. nu sunt perfecta pana la urma."


am terminat randurile, am mototolit foaia si am continuat sa-mi amintesc intalnirea cu el. ne-am zambit complice pentru ca si dupa atata timp simteam ca ne stim de o suta de ani. am zambit pentru ca eu eram fericita. pentru ca el era fericit. si pentru ca eram fericiti unul pentru celalalt. am zambit pentru ca nu mai eram nebuna aia disperata care a scris randurile alea. am zambit pentru ca uneori, trecutul e bine sa fie lasat acolo. si prezentul trebuie trait din plin. 


"ia fiecare clipa asa cum vine. nu te mai gandi atat. nu iti umple capul cu posibilitati. traieste momentul asta. atat." mi-a zis cineva destept odata.



We create our own demons. 
 

online.

acum cativa ani am descoperit magia internetului. am facut zeci de referate pe la engleza si franceza despre influentele pozitive si negative ale acestei minuni ale informaticii. am privit totul superficial. l-am privit ca pe ceva menit sa fie acolo, si totusi ceva de care m-as putea lipsi. nu am inteles ca e ... o legatura.


stau aici in fata ecranului meu, si cumva in spatele ecranului tau care e la sute de kilometri distanta. stau aici, pentru ca momentan atata pot face. stau si ma gandesc. ma gandesc daca stai oare in pozitia aia ciudata, cumva pe-o parte, cu ochii inchisi, si cu mana stanga peste fata, sforaind usor. asta e pozitia in care stateai cand te-am vazut ultima oara. m-am trezit candva spre dimineata si cand m-am uitat la tine erai asa de senin. asa de calm. stii cum? parca iti visai fericirea, stii ce zic? si acum sunt din nou departe de tine.

era noaptea tarziu cand mi-ai scris prima oara pe un site de socializare. dupa 10 minunte, radeam cu lacrimi. esti un talentat, draga domnule. stii sa imi iei dispozitia si sa o intorci la 180 de grade in cel mai placut mod. stii ce si mai ales cum sa zici sa fie totul o joaca. aparent. normal. pentru ca inteligenta ta merge mai departe de atat. tragi fraiele in niste directii, pe care uneori le inteleg doar cand sunt deja sucita cu fata spre directia aia. te pricepi atat de bine sa ... ah. sa ma faci sa zambesc si sa fiu nervoasa in acelasi timp. acum, daca stau sa recunosc, ma treci prin niste stari care nici nu credeam ca se pot alatura in acelasi grup.

era aceeasi noapte cand ti-am auzit vocea prima oara. si acum iti simt timbrul ala cum mi se misca pe piele. stii sinestezia mea, si stii ce imi face vocea ta. doar cateva cuvinte trebuie sa aud si ma poti manevra cum vrei tu. si stii asta. dar niciodata nu ai profitat. niciodata. esti un om care m-a lasat fara cuvinte de mai multe ori decat as vrea sa recunosc.

prima oara cand te-am vazut, am simtit ceva ce nu prea pot pune in cuvinte. am simtit acel ceva. si am vazut in privirea ta, pe parcursul acelei seri, ca si tu ai simtit ceva-ul ala indefinibil. clipele petrecute cu tine m-au rapit de orice notiune a timpului. ne-am plimbat si am vorbit ore in sir. cine statea sa le numere? cui ii pasa? nu noua. asteptasem zile, saptamani intregi sa lasam trenul sa inghita kilometrii aia dintre noi si sa ne vedem, sa ne atingem.

cand am dormit prima oara in bratele tale am stiut. am stiut ca alte brate nu o sa se simta in jurul meu cum se simt ale tale. stiam ca niciun alt cap nu va sta pe pieptul meu asa cum sta al tau. stiam ca nicio mana dreapta nu se va plimba pe marginea coastelor mele asa cum se plimba a ta. stiam ca niciun sarut nu va fi ca al tau. vreodata. da. vreodata. you heard me right.

am parcurs drumul ala deja de zeci de ori. si intervalul dintre dati s-a micsorat mereu. am ajuns sa ne vedem 3 din 7 zile pe saptamana. ai ajuns sa vii si tu la mine. am ajuns sa nu pot dormi fara o poza si o vorba. ai ajuns sa fii a clingy bastard. si asta imi aduce caldura in suflet si un zambet pe buze mai mare decat stii ca e de fapt. ma faci asa de fericita.

si stau in pat. si ma gandesc neputincioasa cum dormi ca un copilas in patul tau. cand eu sunt aici. ne despart in cele mai multe zile doua ecrane si sute de kilometri. ma gandesc cum ziceai tu la inceput absolut ferm ca nu vrei sa auzi de ceva la distanta. rad la gandul ala, pentru ca tu ai fost cel care a propus tot. si dupa sacrificii de ambele parti, iata-ne aici. eu stand pe spate cu laptop-ul in poala dorindu-mi sa-ti simt atingerea sau macar sa iti aud respiratia langa mine. si tu ... hm. tu dormind si visand la ziua de sambata.

noapte buna, iubitule.

de ce ne iubim?/juraminte

dragostea este ... un sentiment. o stare de spirit. o alinare de inima. un motiv de lacrimi. un motiv de inaltare. un abis. un verb si un substantiv totodata ... mh. poate chiar adjectiv. adverb. dragostea e inceputul si sfarsitul. dragostea e ... tot.


de ce te iubesc? iubitule, o intrebare cu un raspuns mai complex, nu cred ca exista. te iubesc in primul rand pentru ochii aia verzi, pe care i-am remarcat din prima clipa. ochii aia plinit de inteligenta, un pic de aroganta si umor. a fost o combinatie care m-a facut sa revin cu privirea la ei ori de cate ori am avut ocazia. au trecut ani de zile si inca nu ma pot satura sa-i privesc. te iubesc pentru ca cu numai cateva cuvinte ai capacitatea de a-mi schimba dispozitia. pentru ca ma vezi trista si ma intrebi ce am, si dai dovada de toata radbarea din lume lunadu-ma in brate si mangaindu-mi parul in timp ce ma asculti povestindu-ti cum ziua respectiva a reusit sa ma darame psihic. te iubesc pentru ca nu imi minimizezi problemele, punand accentul pe faptul ca altii au greutati mult mai mari, ci imi spui ca impreuna trecem peste toate. te iubesc pentru ca zambesti sinceri cand ma vezi. iti simt iubirea cec o emani prin toti porii si vad cum ti se incretesc colturile ochilor cand intru in incaperea in care esti tu. te iubesc pentru ca esti sigur pe tine, si pe mine, chiar atunci cand eu nu sunt. pentru ca puterea ta complementeaza perfect sensibilitatea mea. te iubesc pentru ca dupa numai o luna mi-ai spus ca nu am nicio sansa sa fug de tine. si ai luptat pentru mine si mi-ai demonstrat in repetate randuri cat de importanta sunt pentru tine. pentru ca mi-ai zis ca voi ajunge sa fiu sotia ta, cu mult inainte ca eu sa accept cat de puternica e legatura dintre noi. te iubesc pentru sinceritatea ta. pentru ca esti direct si spui lucrurilor pe nume, chiar si atunci cand nu prea as vrea sa aud adevarul. esti corect, comunicativ si deschis la minte. ai gandirea aia practica, care mie imi lipseste cu desavarsire. te iubesc pentru ca stii sa folosesti autoironia cand e cazul. si pentru ca, chiar daca te mai uiti trecator la cate un fund de femeie, sau un san, sau un picior, mi-ai fost fidel toti anii astia. te iubesc pentru ca uneori spui ca nu esti suficient de bun pentru mine, si aia ma face sa ma simt superioara tuturor celorlalte dinaintea mea. ma faci sa ma simt unica. iubesc privirea aprinsa pe care o ai cand un barbat se uita la mine mai intens sau cand atingerea lui persista cateva secunde peste norme. pentru ca gelozia te transforma intr-o fiara, dar niciodata nu faci nimic necugetat. pentru ca autocontrolul tau e ceva demn de carti sau filme. te iubesc pentru ca atingerea ta imi face pielea fericita. si pentru ca am intreaga ta atentie. pentru ca stii cum sa te comporti, fara sa te fi invatat cum am nevoie sa te comporti. te iubesc pentru ca ai in permanenta nevoia de contact fizic. si atunci cand ne certam trebuie sa imi simti o bucatica de piele pe pielea ta. as putea sta ore intregi sa insir motive pentru care te iubesc. sa enumar priviri, atingeri si cuvinte care mi-au schimbat intreaga viata. si acum am ocazia sa iti ofer in schimb devotament, iubire si apreciere tot restul vietii mele.


sa rezum in cuvinte de ce te iubesc, va fi foarte greu iubito. stii ca eu sunt omul care prefera sa se manifeste prin fapte, cuvintele nepermitandu-mi totul. incercand sa tranform in cuvinte un sentiment atat de puternic, chiar cred ca nu l-ar indreptati. dar. pentru tine. te iubesc pentru inocenta de care dai dovada deseori. esti o femeie puternica si matura, mai ales emotional, dar inca ai o doza de inocenta in tine care-mi da peste cap gandurile. te iubesc pentru esti nesigura pe tine, dar cand mergi iti alegi foarte bine pasii, sa pari hotarata. si chiar esti. te iubesc pentru ca mi s-a parut amuzant faptul ca nu m-ai crezut cand ti-am spus ca o sa fi sotia mea candva si ca voi face orice ca sa se intample asta. te iubesc pentru pielea ta catifelata si pentru modul in care aproape torci de fiecare data in prezenta mea. pentru ca avem pasiuni atat de diferite, si totusi mereu ai avut un interes fata de ale mele. sa le intelegi in primul rand. si apoi sa le inveti. te iubesc pentru ca nu te-ai dat inapoi de la nimic. pentru ca m-ai luat asa cum sunt, desi, dumnezeu imi e martor, sunt plin de defecte. te iubesc pentru ca atunci cand zic ca nu sunt suficient pentru tine, tu ignori afirmatia si imi arati in cel mai frumos mod ca nu vrei pe absolut nimeni altcineva. te iubesc pentru ca ai aparut in viata mea cand ma asteptam mai putin. si ti-ai infipt radacinile in sufletul meu fara ca macar sa bag de seama. you really are a smooth operator. te iubesc pentru modul in care gemi si matai dimineata cand te trezesti. pentru increderea si sinceritatea pe care mi le acorzi. pentru faptul ca dupa numai cateva zile mi-ai spus ca cel mai important cuvant pentru tine este "reciprocitate", nestiind bineinteles ca si al meu este exact acelasi. te iubesc pentru faptul ca alegi sa te consulti cu mine si in rarele ocazii cand nu o faci e ca sa ma surprinzi placut. te iubesc pentru inteligenta si intelegerea de care dai dovada zilnic. pentru sarcasmul si gura aia ta, care uneori nu stie cand sa taca. te iubesc pentru ca faptul ca iti manifesti creativitatea in cele mai dubioase feluri, desi tu zici ca stai prost cu imaginatia. te iubesc pentru ca esti fericita cu mine si pentru ca ma faci sa fiu atat de ferciti ca uneori nu am cuvintele potrivite pentru a exprima ce simt. te iubesc pentru ca ma lasi fara cuvinte. motivele sunt atat de multe, incat o sa-mi petrec viata intreaga sa ti le destanui in continuare, cate unul pe rand.


"falling in love was easy. anyone could fall. it was the holding on that was tricky."

hurt.

sunt anumite dureri pe lumea asta care te marcheaza. care te schimba. care te forteaza sa te rupi de locul in care esti de ani de zile. de zeci de ani de zile. te rupe de acolo si te arunca la mama naibii, fara a-ti lasa macar o harta sau niste simple indicatii. ce faci cand te trezesti in pustiu? in neant? in gaura neagra? in triunghiul bermudelor? ce faci?!



imi amintesc si acum ziua in care ne-am cunoscut. ploua. pentru ca atunci e cel mai frumos moment de a cunoaste pe cineva. era o zi nenorocita de octombrie, in care aratam groaznic si ultimul lucru pe care mi-l doream era sa ma izbesc de un strain frumos, care arata impecabil. a fost suficient de atent cat sa ma ajunte sa imi gasesc echilibrul si sa-mi taie respiratia cu privirea aia patrunzatoare. ziua aia, s-a dovedit de-a lungul timpului, a fi cea mai importanta zi din viata mea. atunci mi-am cunoscut dragostea vietii mele, sufletul pereche, spune-i cum vrei. jumatatea. mi-am petrecut de atunci ani de zile trezindu-ma langa acea persoana minunata.


cea mai fericita zi din viata mea a fost ziua in care am cunoscut-o pe femeia vietii mele. era un dezastru. poate de asta m-a si atras. eram satul de atatea femei puse la punct, care mereu arata impecabil si sunt mai reci decat gheata, daca e posibil asa ceva. ziua in care lumile ni s-au zdruncinat si amestecat, e marcata in calendarul meu mental. au trecut ani de atunci, si tot multumesc cui ma iubeste de sus ca mi-a scos-o in cale. in toti anii astia, in care am si oficializat relatia, m-am trezit in fiecare zi cu oarecare frica ca nu va mai fi acolo. ca isi va da seama ca nu sunt suficient pentru ea. dar inca se trezeste cu un zambet mare pe fata de fiecare data cand imi intalneste privirea.


a doua cea mai frumoasa zi, intamplator, a fost tot una de octombrie. ma simtisem rau in ultima saptamana si sotul meu a insistat sa merg la doctor. doar pentru a descoperi cel mai minunat lucru: eram insarcinata. nu pot descrie in cuvinte bucuria care m-a cuprins la aflarea vestii. mi-am imaginat toata viata de acum incolo. viata in trei, nu doar in doi. am simtit cum viata mi se implineste. cum dorintele mele devin realitate. cum planurile mele prind contur ...


eram la servici cand sotia m-a sunat cu rezultatul testelor pe care i le-a facut doctorul. sa spun ca ma simteam in birou, ca un leu in cusca, ar fi o crunta subestimare a sentimentelor ce-mi strabateau cortexul in momentele acelea. cand in sfarsit am primit telefonul mult asteptat, am ascultat cu atentie. pentru cateva secunde m-a imobilizat sentimentul de soc. apoi am simtit cum zambetul mi se largeste pe fata. am simtit cum infloreste efectiv in sufletul meu dragostea pentru acel copil nenascut inca.


am adormit tarziu aseara. probabil era vreo 3. am stat pana atunci si am vorbit cu sotul meu tot felul de prostii. ne-am amintit de primele zile in care am fost impreuna, de excursiile pe care le-am facut, de party-urile unde ne-am unit toti prietenii. am vorbit vrute si nevrute, pana cand am adormit cu zambetul pe buze, in mijlocul unei fraze.


am dormit tarziu, si stiam ca nu e bine. pentru ca sotia are nevoie de odihna, mai ales ca e insarcinata in 2 luni jumate. dar ea a insistat sa stam la povesti. am inceput sa rad cand am deschis ochii sa ma uit la ea, pentru ca asteptam sa termine fraza, si am vazut ca ea adormise deja cu un mare zambet pe fata. nimic nu ma face mai mandru decat sa o vad pe ea fericita si sa stiu ca am avut si eu un mic aport la asta. ma uit la ceas si constat ca e 5. si nu inteleg de ce sunt treaz, pentru ca ceasul suna abia peste o ora jumate. ma concentrez pe respiratia ei, pentru a adormi la loc, dar ceva tot ma impiedica. imi dau seama treptat ca respiratia ei este un pic mai fragila decat de obicei. imi pun toate simturile in alerta si imi dau seama ca sunt ud pe picior. are obiceiul sa doarma cu un picior peste al meu. cand dau patura la o parte, imi pierd respiratia. aprind becul si fricile imi sunt confirmate: e sange. primul gand care mi-a trecut prin cap a fost: Doamne, te rog, nu o lua de langa mine.


ma trezeste o magaiere usoara pe umar. deschid lenes ochii, si vad irisii aia verzi care imi lumineaza zilele. doar ca e ingrijorat. incearca sa imi spuna ceva, dar nu il aud bine. il vad, dar in ceata. ceva se intampla. ceva rau. nu pot spune exact ce, dar ...


tot ce s-a intamplat pe urma a fost un total haos. am pierdut si notiunea timpului si tot. am sunat la salvare si am inceput sa tip cand nu veneau suficient de repede. lesinase si nu stiam ce sa fac. ma simteam nepunticios. ma gandeam intr-una ca e vina mea ca am tinut-o treaza, ca am obosit-o. ma gandeam ca nu sunt de ajuns pentru ea si ca ma lasa ....


nu stiu cat timp am stat inconstienta. cert e ca adormeam si ma trezeam. ma durea tot. dar cel mai tare sufletul. eram sigura ca atunci cand voi deschide ochii si voi fi lucida, mi se va spune ca am suferit un avort spontan. ma tot chinuiam in sinea mea sa imi adun puterile. sa fiu cat pot de tare pentru a primi vestea. ma gandeam doar la el, care se lupta cu o frica si mai mare. pentru ca la cum ma simt, sigur am pierdut mult sange si puteam sa mor si eu. dar mai stau un pic asa. mai vreau sa sufar numai cu mine, pana va fi momentul sa infrunt realitatea, si sa-mi calmez sotul. nu o sa las asta sa ne distruga.


timpul a capatat proportii astronomice. fiecare secunda, in lumea mea dura un an. nu stiu cat am stat langa patul ei si m-am rugat. nu sunt un om religios, dar in situatii de criza, apelezi pana si la aparent cea mai imposibila optiune. am urmarit-o cum se trezea si adormea la loc, din cauza durerii si a medicamentatiei administrate care o ajuta cu asta. doctorii mi-au spus de mult ce suspectam, si anume ca micutul fetus nu o sa ajunga sa vada lumina zilei. dar informatia asta nu a reusit sa-mi penetreze simturile. abia cand mi-au zis ca ea e bine, si ca va trai o viata normala, am lasat armura de om adunat sa cada si lacrimile mi le-am lasat sa curga pe obraji. stiam ca intamplarea asta ne poate arunca in parti diferite si ne poate destrama. dar exista si sansa ca acest incident nefericit sa reuseasca cumva sa ne intareasca. si sa-mi spele frica ca nu sunt suficient pentru ea.


mi-am lasat sufletul sa inghita toata durerea aia. am acceptat-o. asta a fost secretul de a trece mai departe. am acceptat ca am pierdut fiinta aia mica si neajutorata, dar am realizat ca daca imi e dat sa am copii, o sa am. alaturi de el, am reusit sa trec peste asta. au trecut deja ani de atunci, timp in care am nascut un minunat baietel care are ochii mei si parul lui. am invatat in timpul asta ca poti trece peste orice cat timp ai pe cine trebuie langa tine.



chiar daca durerea e insuportabila intr-un anumit moment al vietii si simti cum te sfasie din interior spre exterior, nu inseamna ca nu iti poti deschide sufletul si altor sentimente.

signs and bullshit

un prieten mi-a spus candva sa fiu mereu atenta la semne. pentru ca ele apar tocmai atunci cand e momentul, pentru a confirma sau infirma gandul ce ma pune in impas. dar nefiind un om care se ... impiedica de detalii, normal ... nu am observat niciun semn. idee e ... exista semne? si da ... ce ne spun ele?


de ceva timp, am descoperit un loc unde ma pot retrage cand vreau liniste. cand vreau sa fiu eu cu gandurile mele. sa le analizez, sa le intreb si sa le raspund. asa ca iata-ma aici, intr-o toamna tarzie, pe o banca, inconjurata de ce are mai bun anotimpul asta de oferit. am venit azi aici ca sa ma gandesc la ceva ce framanta de ceva vreme. mi-a fost adus in prim-planul creierului acest gand, pentru ca azi stateam acasa si m-am uitat la un film. he's just not that into you. de ce facem totul sa para atat de complicat? da. poate suntem educate gresit. poate ideea de print si de a fi exceptia cuiva sunt pe undeva adevarate. dar pe de alta parte ne trag asa de jos. asa de jos incat ne injosim la propriu, pentru un tip care ne acorda 5 ore, zile din atentia lui si ne face sa credem ca e mai mult decat e de fapt.

"Thought I had an answer once
But your random ways swept me along
Colossal signs so I got lost"

asta e adevarul. ascuns la vedere in versurile unui cantec. de ce barbatii dau semnale amestecate si ne fac sa speram? sau ... de ce consideram noi fiecare lucru marunt ca fiind semn? we just love drama.  pierduta in ganduri inutile, inchid ochii si las melodia sa imi roiasca in cap. de ce se presupune ca gasesti dragostea atunci cand incetezi sa o cauti? merge pe sistemul lucrului pe care il cauti de 3 ore si il gasesti fix atunci cand ai renuntat sa crezi ca mai ai vreo sansa? daca da, e aiurea. i call bullshit.


ma plimb de vreo ora in continuu. fara nicio tinta. fata nicio destinatie in minte. pff. acum mi-a venit porcaria aia de zicala in minte, nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo. da, da, da. numai ca habar nu am ce drum am parcurs pana aici. ratacesc pe strazi. am plecat pentr ca ma simteam sufocat. sufocat de un loc de munca care nu imi aducea satisfactie, dar cerea atat de multe de la mine. sufocat de iubita mea. nu iubita. prietena mea. mult mai bun cuvantul asta pentru ce e ea pentru mine. eram sufocat de ea. nu ma lasa sa respir. mereu trebuia sa stie tot. sau sa imi zica tot. chiar nu imi pasa ca manichiurista i-a gresit modelul la o unghie. sau ca a uitat sa ia rosii ca sa faca nu stiu ce. asa ca azi am izbucnit. i-am zis ca nu mai vreau sa fiu cu ea. apoi am mers la munca, le-am zis si lor practic acelasi lucru si apoi am inceput sa ma plimb. o ora. doar eu si muzica mea. atat. am nevoie sa respir. sunt satul de femei care cred ca orice le zici e vreun semn. sau de sefi absrzi care iti ofera semne subtile. de ce am ajuns sa facem totul asa complicat? nu am gasit niciodata o intamplare in viata asta ca fiind un semn. unii ma catalogheaza ca fiind cinic, altii realist. atatea etichete. oftez adanc si ma asez pe o banca. las capul pe spate, inchid ochii si las muzica sa-mi vorbeasca. ea stie ce sa zica. abia cand se schimba melodia aud o respiratie foarte aproape de mine. deschid ochii speriat si privesc faptura de langa mine. am fost atat de absorbit de ganduri ca nu am observat ca banca nu era goala. langa mine e o femeie, frumoasa, exact in aceeasi pozitie ca si mine. si ea pare sa caute relaxarea ce i-o ofera muzica. si ea pare apasata. si ma intriga asta. oare de ce? ce o face sa fie aici in ziua asta friguroasa de toamna? de ce fix aici si fix acum? imi trece vag prin cap, gandul ca asta e un semn. dar il da rapid la o parte. ii analizez mainile. i-au inghetat. e evident faptul ca ii e frig, dar pare sa nu simta. cercetez tot, de la parul ei pana la varful papucilor. cand deodata se misca. cand ma uit la fata ei din nou, este luminata de doi ochi atat de versi si profunzi ca nu stiu cum sa reactionez. pare ... nervoasa. ups.


cum sa deschid ochii si sa vad pe cineva studiindu-ma? serios? ce e asta? ma gandesc la semne si deodata apare un barbate langa mine? asta e nebunie. dupa cum ziceam. trebuie sa incetez sa mai analizez tot ce se intampla. trebuie sa ma ridic si sa plec. doar ca, atunci cand fac asta, el se ridica politicos, imi scoate o casca din ureche si imi sopteste ca spera sa ne mai intalnim. nu stiu ce a fost aia. dupa ce ajung acasa tot imi vine in cap ce a zis. de ce a zis asta? refuz sa ma mai gandesc la asta. asa ca fac ce stiu mai bine, ma ingrop in munca.

au trecut 5 zile de la intamplarea cu banca. si am ocolit destul parcul meu din cauza unui strain. asa ca ma imbrac corespunzator vremii de afara, si ma indrept spre banca mea, locul meu preferat din oras. dar mare imi este mirarea cand vad ca deja e ocupata. strainul cu ochi albastri sta confortabil pe banca mea si citeste una din cartile mele preferate. care erau sansele?


zilele ce au trecut m-au ajutat sa imi fac ordine in ganduri si mai ales in viata. asa ca azi am simtit nevoia sa ma indrept inspre locul, care am simtit pe undeva ca a indreptat totul. mi-am luat cu mine una din cartile preferate si era adanc patruns de ea, cand langa mine se asaza cineva. normal ca e banca ei. normal ca a venit aici in acelasi timp cu mine. normal ca citesc cartea ei preferata. nu exista coincidente, nu?


exista semne? crezi ca prietenul meu m-a facut atenta la ceva real? ...

there's hope for me yet.

speranta e o curva cu doua fete. stiu ca descrierea asta e foarte colorata, dar daca stai sa te gandesti, asa e. pentru ca speranta e lucrul care te poate inalta cel mai tare. doar ca sa ai un punct mai sus de unde sa cazi. sau poate disparea total si dupa sa se intample lucrul pentru care tu nu mai aveai nici cea mai mica urma de speranta. ce e speranta pentru tine? e fata care vinde flori la colt de bloc si se uita pe furis la tine de fiecare data cand treci? e barbatul in costum care mereu apare in cele mai inoportune momente si cere cafeaua lui obisnuita cu lapte? e nota pe care urmeaza sa o iei pe cel mai important proiect al carierei tale universitare? sau e rochita care asteapta inchisa de ani de zile in coltul unui dulap?


cred ca aproape de fiecare data cand am venit intamplator in barul asta, l-am vazut pe tipul ala stand cu capul in palme. ma face de fiecare data sa ma gandesc ce e in lumea lui atat de negru de il face sa para atat de apasat si atat de gol in acelasi timp. cateodata il vad acolo, la ultimul loc de la bar, cu paharul lui in fata si ma gandesc ca undeva in sufletul meu, si eu sunt la fel. ma face sa ma gandesc la fiecare despartire pe care am avut-o. la fiecare ruptura pe care am provocat-o sau de care m-am lasat atinsa. la cate oferte de prietenie am auzit, cand eu speram total altceva. la cate insistente si dorinte am avut fata de cativa tipi, care nici macar nu imi dadeau sansa sa ii cunosc. ma face sa ma gandesc cum la fiecare despartire sunt exact ca el : cu capul in palme, intr-un colt de camera, gandindu-ma de ce nu a iesit nici de data asta. mereu a lipsit ceva. si poate acel ceva se numeste interes de partea cealalta. niciodata nu am avut ocazia sa simt ca un barbat ma vrea cu adevarat. sa il simt cum ma curteaza si cum ma convinge sa ii acord o sansa, indiferent cat de suferind ar fi dupa o alta fata sau indiferent cat de emotional instabil s-ar considera. ma face sa ma gandesc cum da, am stat ca el acolo, poate cateva zile la rand, dar dupa toate asta, intr-o zi m-am trezit fara absolut niciun gand de genul in cap. si persoana dupa care tanjeam a ramas unde ii era locul, in trecut. spiritul matern din mine plange cand vede barbatul misterios de la bar, pentru ca imi e foarte greu sa-l vad cum sufera. a trecut in jur de o luna de cand il tot vad. asa ca intr-o seara cand intru din nou in bar si il vad stand asa, ma duc hotarata la el si-i spun doar atat : " a trecut suficient. ia-ti haina si vino cu mine. "


cand viata ti se destrama te uiti neputincios la ea, inghiti in sec si astepti cu nerabdare ca dezastrul sa ajunga la final. astepti sa cada tot ce e de cazut, ca apoi sa dai la o parte bucatile cazute de pe tine, sa te scuturi de praf si intr-un final sa te ridici. cateodata e greu. e al dracu' de greu sa consideri reala toata intamplarea care ti-a ruinat viata. cel putin asa credeam, ca totul e ruinat. serviciu, relatie, tot s-a dus pe apa sambetei. asa ca vin in barul asta, imi iau locul obisnuit si ma afund in alcool, ca durerea sa ma apese mai putin. eram in ignoranta mea cand intr-o seara taifunul ala de femeie a venit si a pretins sa plec cu ea. nu as fi facut-o. dar m-am intors incet, si am privit-o de jos in sus. i-am admirat pantofii verzi cu toc, nu neaparat potriviti pentru tipul asta de bar, i-am admirat picioarele si rochita care cadea perfect pe ea. insa ce m-a facut sa ma gandesc de doua ori inainte sa zic nu, au fost ochii aia verzi plini de determinare. pareau ca de foc. era frumoasa, dar nu asta m-a facut sa ma ridic si sa o iau de mana. ci faptul ca gestul ei a denotat curaj si afectiune totodata. m-a miscat cum pot exista oameni atat de blanzi si atenti fata de cei din jur. eu nu am mai avut parte de persoane din astea in jurul meu. asa ca simpla ei fraza m-a ridicat de pe scaun si m-a facut sa o trag dupa mine afara in ploaie. habar nu aveam ca ploua, dar asta nu ne-a incetinit pe nici unul din nou.


de ani de zile ma bucur de barbatul minunat care m-a tarat efectiv afara din barul care cu timpul a devenit barul nostru, la propriu. afacerea lui prospera pentru ca ne-am combinat fortele. asa poate fi descrisa relatie dintre noi : combinatie de forte. in seara aia am reusit cumva, prin simplul meu fel de a fi, sa-i alin sufletul. in schimb ce el, in saptamanile care au urmat mi-a demonstrat ca atunci cand vrei ceva, mergi dupa lucrul ala. si ... am avut noroc. m-a vrut pe mine. mi-a aratat ca nu toti barbatii sunt porci, sau indiferenti, sau nepasatori. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ca speranta e un lucru fabulos. te cuprinde cand nu te astepti si te invaluie ca o patura incalzita dinainte.


m-am trezit azi dimineata si m-am simtit norocos. norocos pentru ca patul meu nu e gol si pentru ca persoana care a acaparat partea ramasa de pat e o persoana fantastica. o admir dormind imprastiata efectiv printre asternuturi si ma gandesc la cat de mult mi-a schimbat mentalitatea. m-a facut sa vreau. sa vreau sa o gasesc si sa o conving sa fie a mea. m-a facut sa realizez ca nu toate femeile sunt curve, sau parsive, sau pe interes. mi-a deschis ochii si sufletul si s-a infiltrat acolo atat de adanc incat nu va mai exista altcineva vreodata pentru mine. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ce avusesem eu pana atunci fusese doar o minciuna. fusese doar un marketing prost al unor femei de doi lei care se voiau a fi mari doamne. m-a facut sa simt ... speranta.


speranta e un lucru duplicitar. fiecare ii da propriul lui sens. pentru tine speranta e cel mai groaznic sau cel mai frumos sentiment?

loneliness ( versuri -continuare- )

stai la birou, in pat sau pe fotoliu. te gandesti la ziua de ieri, ziua de azi sau ziua de maine. stai imbracat subtire sau gros, oricum. nu conteaza. stai in mijlocul multimii sau in coltul tau. sigur ti se intampla si tie, doar ca poate nu la fel de des. singuratatea iti acapareaza mintea si-ti face ca sinapsele sa faca scantei la fiecare impuls nervos. singuratatea asta e unul dintre cele mai apasatoare sentimente existente. iti face viata mai grea decat este si te face sa iti pierzi concentrarea. ce facem sa scapam de sentimentul asta? de senzatia asta de gol? stii? ai habar?


stau intinsa in pat cu laptopul in brate. trag adanc aer in piept si inchid ochii. cand fac asta o lacrima mi se prelinge pe obraz. sunt rare momentele in care dau drumul tristetii din mine. poate multi care ma vad, ma considera un om vesel, poate chiar sociabil. lumea habar nu are. vede ce vrea sa vada. si vrea sa vada oameni fericiti mereu. realitatea insa, normal, e alta. toti avem sentimentul asta in noi si acum e momentul ca tristetea mea sa iasa la suprafata. daca tii in tine, nu faci decat rau. asa ca strang tare ochii si las sa cada toate lacrimile ce se vreau cazute. imi las starea sa se dezechilibreze, tocmai pentru a-mi gasi echilibrul. o prietena pe care am lasat-o sa ma vada azi fara masca aia de om adunat, m-a intrebat de ce sunt azi asa. pentru ca sunt singura. si nu ma refer la faptul ca nu am prieteni. pentru ca am. putini, dar extraorinari. ci ma refer la faptul ca sufletul meu pereche trebuie sa fie un om puternic sa-mi faca fata standardelor si fricilor si aspiratiilor si toanelor. si mai trebuie sa ... existe. vine o perioada, cam la cateva saptamani, in care increderea mea in viitoarea mea fericire esueaza. cateva ore de chin pur feminin in care am senzatia ca o sa raman singura mereu. in care am senzatia ca sunt cea mai urata si cea mai proasta si cea mai cea din cele mai rele puncte de vedere. dau drumul iar la melodia care mi-a impins sentimentul asta in prim-planul gandirii. "i don't want you to leave, will you hold my hand? you could lay with me so it doesn't hurt."


imi fac pana la urma curaj seara sa ies in oras. daca nu ies singura din starea asta, stiu bine ca nimeni nu ma poate ajuta. m-a innebunit-o colega mea sa ies, si cedez. intru intr-un bar in care nu am mai calcat pana atunci, dar nu imi pasa. ma asez la masa si cand vine ospatarita cer direct  o bere neagra sa-mi absoarba gandurile la fel de negre. beau jumatate din ea dintr-un foc si incep sa cojesc eticheta de sticla, cand simt privirea cuiva in ceafa. e absurd sa simti privirea cuiva. dar chiar asta a fost.


ziua asta a fost teribila. esec dupa esec. si as fi stat poate acasa, dar m-a chemat un prieten in barul nostru obisnuit sa imi povesteasca ultimele patanii. nu m-as fi dus daca nu ar fi trecut asa mult timp de cand nu ne-am mai intalnit. dupa ce beau shot-ul obisnuit de inceput, incep sa ma uit in jur, pur si simplu pentru a studia multimea, cand ochii imi sunt atrasi asupra unei tipe. nu stiu de ce. poate pentru ca ... vad pe fata ei tristetea pe care eu o ascund inauntru. nu stiu ce ma face sa simt ca suntem complementari si ca ar trebui sa ma ridic sa ma duc sa vorbesc cu ea. deodata, se intoarce si ochii ni se intalnesc. o secunda trece. doua. trei. nu isi fereste privirea. ne ridicam in acelasi timp si mergem unul spre celalalt. simt o atractie magnetica fantastica. o chestie de filme. ceva ce as fi spus cu mana pe inima ca e absurd, daca cineva mi-ar fi povestit ca a patit asta. nu stiu cum am reusit sa ne gasim, dar stiu ca e pe termen nedeterminat.


we are the victims of our own minds ...

a whole lot of feelings

gelozie, durere, dragoste, nesiguranta, relaxare, implinire. aparent sunt sensimente numite si imprastiate aleatoriu, dar vezi tu, daca te uiti atent, vezi legatura. zambesti melancolic atunci cand o vezi. o stii. ai trecut pe acolo. nimeni nu scapa drumul ala. ultimul cuvant in schimb, destinatia calatoriei, e foarte greu de atins. e tinta fiecaruia din noi. dar nu stim cum sa ajungem acolo. stii ce? cred ca secretul este "as above, so below". lumea depinde de propria ta perceptie. atunci cand faci pace cu tine, in lumea ta e pace. e un concept greu de perceput de multi, dar cei care o fac ... ajung departe.


a inchis ochii si a lasat cuvintele sa curga din ea. voia sa pastreze undeva ce simtea acum. sa conserve sentimentele astea si sa le deschida mai incolo. asa ca luat agenda aia rosie din sertar, a deschis-o la mijloc, a luat pixul recent achizitionat, si a lasat literele sa iasa si sa umple foaia cum stiu ele mai bine. literele se acumulau rapid in fraze. frazele in randuri si randurile in pagini. scrisul ii devenea indescifrabil, atat de tare curgeau gandurile din ea. dar nu e nimic. o sa le inteleaga. doar sunt ale ei. in curand s-au adunat pagini bune, depaseau cateva zeci, cand in sfarsit a terminat. a zambit mandra, a inchis agenda si s-a gandit din nou la celalalt sentiment care a incercat-o in ultima perioada : gelozie. credea ca a reusit sa infrunte trairea asta. era una din cele amare. nu era gelozia aia legata de un baiat. nu. era mai rau. era o gelozie pe care o simtea fata de o prietena. e dificil ca si fata sa ai prietena aia care mereu arata perfect si mereu e draguta. care e inabordabila, si totusi din privinta barbatilor, e mai abordabila decat tine. ai teama aia mereu, ca daca o sa cunosti un barbat, cumva, la un moment dat, o sa fie mai atent la ea decat la tine. e un sentiment care o incerca de cateva zile, poate luni. nici nu mai stia. oricum. ar face bine sa se gandeasca de fapt la faptul ca pleaca la sfarsitul saptamanii. ca lasa casa in urma, si se duce intr-un loc necunoscut. nu la prostii. e o femeie puternica si stie asta. asa ca a deschis laptop-ul si a cautat din nou un loc de locuit.



au trecut cateva luni de cand e in locul cel nou. e bine. credea ca o sa fie mai rau decat ii e. nu stia de ce s-a indoit de propria ei adaptabilitate. era bine. ii pria schimbarea de aer si de anturaj. de-abia venise de la munca atunci cand i-a sunat telefonul. l-a luat in mana fara sa ii acorde prea multa atentie si a raspuns direct. vocea pe care a auzit-o, a facut-o sa scape telefonul. da. au trecut luni de cand nu a mai auzit-o. si a durat doar cateva secunde sa o napadeasca sentimentele alea conservate in agenda rosie. a inspirat adanc, a luat telefonul de pe jos si a livrat explicatia. "scuze, aveam mainile ude. a alunecat. ce faci?" au vorbit zeci de minute. peste o ora. nici nu stia exact. timpul fugea pe langa ea si nu se grabea sa il prinda. a inchis ochii si l-a lasat sa vorbeasca, cand el a zis o fraza care i-a facut ochii sa se deschida brusc si inima sa i se opreasca pentru cateva secunde. "deschide usa, draga mea."


nu stia exact de ce a simtit nevoia sa o vada. trecusera luni bune de cand a vorbit cu ea. abia o cunostea oricum. dar vinerea asta i s-a facut dor de ea. si si-a dat seama ca de fapt dorul ala statea in permanenta in backround-ul gandirii lui. era mereu prezent. doar ca nu ii daduse atentie. nu i-a dat mesaj, pentru ca nu era genul lui. asa ca a facut ceva mult mai indraznet. putea sa se termine foarte prost, dar a ales sa riste. pana la urma ce facem fara riscuri? asa ca s-a schimbat de hainele de munca, s-a urcat in masina si s-a dus dupa ea. stia bine unde sta, pentru ca prietenul lor comun fusese la ea pana acum. nu stia cum avea sa reactioneze. poate deja avea pe cineva si nici macar nu mai statea singura. dar nevoia de a o vedea era prea mare. a ajuns in timp record. cand era in fata blocului, a pus mana pe telefon si a efectuat apelul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu mult timp in urma. cand i-a auzit vocea, era sa scape telefonul din mana. acum ca a lasat sentimentul sa iasa la suprafata il invaluia mai strans ca un cocon. a ras cand ea chiar a scapat telefonul. i-a dat o urma de speranta. a urcat incet in blocul ei si a stat mai mult de o ora cu telefonul la ureche ascultand-o debitand tot felul de prostii. asta e felul ei. vorbeste mult si multe. poate de asta se simtea bine langa ea. cand a trecut suficient timp cat sa-si tina emotiile sub control, i-a spus sa deschida usa. a urmarit atent cum usa se crapa incet si in cadrul ei apare ea. usor schimbata, dar de necontestat. e ea. i s-a facut pielea de gaina si fluturii i-au invadat stomacul si inima si capul si tot. a inchis ochii 2 secunde, cat sa se adune si pe urma a luat-o in brate atat de strans de parca voia sa o faca parte din el. daca ar trai in interiorul lui, nu i-ar mai lipsi niciodata. dupa ce au stat de vorba despre timpul petrecut separat, ea s-a ridicat usor, s-a dus in dormitor, si de sub perna a scos o agenda rosie. fara a spune vreun cuvant, a intins-o spre el. a deschis-o nedumerit. s-a deschis la mijloc, semn ca fusese deschisa acolo de multe ori. stia cumva ca momentul asta are o insemnatate puternica. asa ca a inspirat adanc si a inceput sa citeasca.

"era sambata cand te-am cunoscut. nota 10 pentru prima impresie. niciodata nu mi s-a intamplat sa ma ia cineva in brate dupa ce ii spun numele meu. si totusi tu ai facut-o. nu stiu de ce, dar m-a marcat. seara, gandul ma tot indrepta spre tine. mai tii minte cand imi spuneai ca iti ramane cineva in minte si iti apare in gand cand .. esti la munca de exemplu? asa mi s-a intamplat atunci. mergeam cu autobuzul si ma gandeam "oare cine e baiatul asta?" am vorbit cu prietenul nostru comun si pana la urma mi-ai dat mesaj. si dup-aia am iesit. mh. iti amintesti seara aia? cat ne-am plimbat. cat am vorbit. am ajuns dupa 1 acasa. cand m-am asezat in pat, am inchis ochii si m-am intrebat de ce nu m-ai sarutat. ma gandeam ca poate nu ti-a placut de mine. dar in mesaj ai zis ca da. erai asa contradictoriu. erai caracteristica aia pe care am invatat-o in liceu despre romantism. lucrul ala pe care nu l-am putut intelege niciodata. figura de stil care face simtita prezenta romantismului este antiteza. cuvantul asta ... e numele tau mijlociu. dupa ce ne-am intalnit, m-ai ingorat aproape complet. fapt care ma dusese in prag de nebunie. nu intelegeam cum un om poate sa-ti zica ca ii place tine, ca ai o fire deschisa ca esti deosebita intr-un fel, si dupa sa nu te caute. am crezut ca nu te interesez. am crezut ca ai prietena. am crezut foarte multe. asta pana in weekend, cand am dormit cu tine. si m-am simtit bine. m-am simtit in siguranta. m-am simtit acasa, pe canapeaua aia pe care nu o vazusem in viata mea si pe fundal cu unul din artistii mei preferati. mi-ai zis ca te simti relaxat cu mine. ca ce simti cu mine e mai intens. dar mereu ... te-a tinut ceva. si atunci am crezut din nou ca nu te intereseaza persoana mea. am crezut ca ti-e frica sa nu fii ranit, din nou. am crezut ca sunt mica si insignifianta si ca ce simt eu nu e reciproc. acum, nu te speria. nu e ca si cum m-as fi indragostit dupa ce ne-am vazut de 2, 3 ori. dupa ce am petrecut a doua noapte impreuna, ai inceput sa-mi povestesti lucruri cu care mi-ai intristat sufletul. simteam nevoia ta de a fi alinat si am facut tot ce am putut. dar ... ne vazusem 2 nopti si 3 zile, ce as fi putut face mai mult? 2 nopti si 3 zile. atat am avut impreuna. si in timpul asta am simtit cat de apropiate ne sunt caracterele. am simtit ca ne potriveam. am simtit dorintele si ambitiile comune. am simtti nevoia puternica e a te proteja. dar am mai simtit ceva ce nu am simtit cu nimeni. am simtit ca nu trebuie sa ma precipit. am inceput sa simt ca nu ma afecteaza faptul ca nu imi dai zeci de mesaje pe zi, si singurul pe care poate mi-l dadeai seara era teribil de sec. am simtit speranta. nu stiu de ce. dar asta am simtit. si sunt genul de om care isi asuma trairile, pentru ca sunt ale mele si vin din adancul sufletului. am simtit ca vremea va veni. ca sincronizarea noastra nu e acum. ca viata ne va aduce cumva impreuna. si ... poate o sa fim simpli prieteni. sau ... poate o sa avem o viata impreuna. cert e ca ... cu toata indiferenta de care aparent dai dovada, simt ca drumurile noastre se vor intersecta. peste cateva zile, cateva luni sau poate ani. nu conteaza. sunt ... impacata. spuneai ca cu mine te simti relaxat. ce nu stii e ca tu m-ai facut sa ma simt calma. creandu-ti tie starea asta, a avut reciprocitate. multumesc pentru ce mi-ai oferit. pentru ore de alinare rupte de lume. daca nu ne vom mai intalni nciodata, ramai pastrat aici, in agenda mea rosie, nealterat. in mintea mea, tu reprezinti cuvantul potential."


o lacrima i s-a scurs pe obraz cand a terminat de citit. se pare ca l-am citit destul de bine la momentul ala. cateva minute a privit in gol si nu a zis nimic. dupa care, a luat pixul de pe noptiera si a adaugat cateva cuvinte la final cu scrisul lui de doctor:

"people may not tell you how they feel about you, but they always show you. pay attention."

rejection and beginning

mintea imi alearga. e deja 2. e noapte. nu ploua, dar ma gandesc ca mi-ar placea sa aud ploaia cum cade peste oras. sa tune si sa fulgere. nu e nimic mai frumos decat asta. poate doar ... sa stai sa asculti ploaia in bratele cuiva. mh. ok. si acum ma ggandesc din nou ca sunt singura. minunat. de fapt ... singura nu defineste situatia mea. e un fel de ... doua feluri. zambesc cand imi amintesc cat de de mult am pornit expresia asta. my mind really is a hurricane. respingerea si indecizia sunt niste lucruri cu care te impaci greu. mai ales atunci cand nu esti sigura pe tine, si dupa vezi cum un om se tot transforma in fata ta. ba vrea, ba nu stii daca vrea. jocuri, chestii, porcarii. si totusi ... nu ploua.


mintea mi se plimba. am avut o zi grea. mh. greu de fapt nu e cuvantul care ar descrie ziua asta. am avut o zi ... plina. da. mult mai bine asa. muzica, cearsafuri si o femeie pe care abia o cunosc. in cap imi roiesc tot felul de statistici. merita? nu merita? credeam ca noi barbatii suntem hotarati de obicei. dar cand vine vorba de femei, incredibil de multe variante se schimba. avantaje si dezavantaje. si momentan e un soi de echilibru. si atunci? ce ramane de facut? mi-o doresc cum nu mi s-a mai intamplat cu cineva. dar pe de alta parte, vad in ea potentialul de a ma face sa sufar. si atunci tind sa dau inapoi. sa nu o caut. duc o lupta cu mine cand vad ca imi scrie. stiu ce va gandi. dar nu pot lua o decizie. si ma tot gandesc. s-a facut deja 2 jumate si inca sunt pierdut in ganduri si muzica. mi-ar placea ... sa ploua ...


e 9. abia m-am trezit si gandul imi merge la toate schimbarile astea care urmeaza sa ma acapareze. cum lasi lucrurile noi pe care abia le-ai descoperit, in urma? si sa o iei de la zero. sa pleci in alt oras, sa cunosti alti oameni, sa ... tot. ma gandesc cu jind la profesorul de dansuri. cum ne-a facut pe toti sa iubim fiecare seara de luni si miercuri. ma gandesc la persoanele noi care, poate, prezinta potential. ma gandesc la ... tipul asta. am ajuns la concluzia ca iti e bine singur. chiar foarte bine. si dupa, brusc, cunosti pe cineva. si te simti singur cand nu da "semne de viata". am citit undeva recent, ca cu cat inaintezi in varsta, cu atat te atasezi mai repede si puternic de cineva. bine, asta pana la urma tine si de maturitatea emotionala si psihica. am mintea imprastiata in mii de directii. oras nou, lume veche, oamenii noi, obiceiuri vechi. nici nu mai imi sta capul la cartea asta noua pe care mai am putin si o termin. mi-am pierdut concentrarea. asta mi se intampla de fiecare data in fata unui eveniment mare. m-am mai mutat o data departe de casa. si tot asa in toate partile am fost si atunci. e 10. ar trebui sa ma ridic din pat si sa ... ma pun pe picioare. azi nu vreau sa ma mai gandesc la nimic. deschid laptop-ul, pornesc playlist-ul pe care l-am auzit de piscina, dau tare si ma pierd in el. am citit undeva ca muzica tare te destreseaza. da. asa e.

mi-a dat mesaj aseara. stiam ce vrea sa afle de la mine. daca as fi fost in locul ei si mie mi-ar placea siguranta pe care as gasi-o in lucrurile exacte. nu pot sa-i dau lucruri exacte. o sa inteleaga. si o sa plece. asa a fost de fiecare data. si pana la urma ... oricum pleaca. simt o urma de regret cand ma gandesc la asta. ma gandesc ca am vorbit o data cu ea si mi-a scapat o informatie. dar cred ca a trecut nesesizata pe langa urechile ei. desi mai am cateodata impresia, cand se uita la mine, ca imi vede sufletul. si nu imi place. cateodata, cand ma uit atent la ea, observ cum inocenta ei se da in laturi si acolo se afla o femeie puternica si inteligenta. dar pentru mine, o femeie inteligenta e un risc. nu am gasit inca persoana care sa ma faca sa renunt la a ascunde faptele. la a ascunde adevarata mea fata. ea nu ar fugi. stiu asta. si de aia e mai bine sa o fac sa plece de buna voie. daca ar ramane, nu as garanta ca ar iesi nevatamata din toata treaba asta. iar ma gandesc la ea. nu e bine. ar fi bine sa nu o mai caut.



au trecut 5 ani de cand gandurile alea mi-au trecut prin cap. am venit in orasul asta minunat de 3 ani. pentru ca am reusit sa prind o super ocazie, si sa ma mut aici, in franta era pasul urmator. a fost si mai greu sa ma mut aici, decat atunci cand am parasit orasul meu natal, dar in atata timp m-am obisnuit. a frumos aici. oamenii sunt respectuosi si munca e ok. azi avem un contract important. am ajuns sa lucrez in domeniul in care voiam, constructii. pentru ca meseria mea se imbina cel mai bine cu domeniul asta. si azi stabilim detaliile pentru un proiect nou. vin oameni din departamentul de vanzari ai firmei pentru care realizam constructia. abia asteptam proiectul asta, pentru ca e o constructie importanta si cum eu fac baza, totdeauna mi-a placut sa depinda de mine precizia lucrarilor. sunt cu inca doi colegi care tocmai au zis ceva foarte amuzant, cand intram in sala de conferinte. azi m-am imbracat office, pentru ca nu am treaba la teren. lumea e mai obisnuita sa ma vada in blugi si in adidasi decat asa, pentru ca avem mult de lucru si nu ma pot schimba inainte sa ajung la birou. cand intru in sala, incep sa ma uit in jur, sa analizez echipa cu care avem sa colaboram in urmatorii 2 ani, cand ... il vad. omul pe care l-am cunoscut pentru 3 saptamani acum 5 ani.


chiar nu aveam chef de intalnirea asta de acum, dar avem nevoie sa punem proiectul in mers si asta inseamna sa cunoastem echipa de ingineri care va face efectiv construirea cladirii firmei realizabila. ridic ochii din hartii cand aud un ras ce mi se pare cunoscut. desi nu cunosc pe nimeni in franta. eu lucrez in germania. de 4 ani de zile. am plecat cu parere de rau din orasul meu natal, dar aceasta decizie mi-a schimbat viata. in bine. in mult mai bine. in cateva secunde ochii mei intersecteaza ochii aia verzi, care cateodata imi frecventeaza gandurile. acum 5 ani am cunoscut-o. doar pentru 3 saptamani. nu imi vine sa cred. sa fie destin?



respingerea este ceva cateodata de nesuportat. la fel cum poate fi si un inceput. ceea ce realizam prea rar, este faptul ca, tot raul e spre bine. dam rareori sansa destinului sa isi faca treaba si sa vindece ranile cum stie el mai bine. poate pana la urma nu va face nimic decat sa ne arunce exact in aceeasi situatie pentru a da o sansa ... dragostei.

versuri

statea in taxi si se gandea. se gandea ca nu e locul ei aici. ca iese in oras cu asa-zisii prieteni ai ei si ca nu are ce sa vorbeasca cu ei. se simte straina in pielea ei. si se gandea oare cum a ajuns aici. oare cum a ajuns sa nu mai vorbeasca. cum de ea, care era o persoana sociabila si care stie multe, iese si simte ca efectiv nu are ce sa vorbeasca. se simte limitata de circumstante. limitata de ea insasi. se gandea cat s-a schimbat in ultimii doi ani. se gandea ca vrea sa aiba parte de acel cineva care sa schimbe astea. care sa o ajute sa infloreasca. stia ca il vrea. dar nu stia exact cum vrea sa fie. citise undeva ca mereu trebuie sa lasi loc in inima ta pentru imprevizibil. si in inima ei era loc doar pentru imprevizibil. simtea ca lumea ei s-a strans atat de tare. a intrat la apa. si nu stia daca mai are puterea si capacitatea de a o salva de la extinctie.


statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...


a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.

"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"

o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...


ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.

"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"

azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...

changes and rainbows.

schimbarea este un lucru foarte ciudat, dar fundamental. in serialul meu preferat la un moment dat am auzit asta: "Every cell in the human body regenerates on average every seven years. Like snakes, in our own way, we shed our skin. Biologically, we are brand new people." si " We have to constantly come up with new ways to fix ourselves. So we change, we adapt. We create new versions of ourselves. We just need to be sure that this one is an improvement over the last." orice ce am face, pana la urma schimbarea e ... propria noastra bilogie. propriul sistem de autoaparare. iti schimbi culoare sau lungimea parului. iti schimbi hainele. dar cel mai greu e sa iti schimbi mentalitatea.


au trecut 3 ani in care am stat singura. singura din punct de vedere sentimental. inceputul a fost simplu. nu vroiam sa aud de barbati. e amuzant. de cate ori nu ai auzit asta de la o femeie? " de azi nu mai am nevoie de niciun barbat. fericirea mea nu trebuie sa depinda de o a doua persoana." si da. categoric si absolut asa este. apoi a urmat o etapa mai grea in care m-am redescoperit. am invatat cat de greu e sa fii singur, dar pe de alta parte cat de satisfacator este sa te descurci singura si sa stii ca ce ai obtinut, ai obtinut pe spatele tau. sigur, prietenii au fost acolo sa se bucure cu tine cand ti-a iesit, si sa aduca vinul cand nu ti-a prea iesit. sigur au fost momente cand m-am trezit plangand ca sunt prea proasta pentru lumea asta sau prea urata sau prea prea. sigur au fost alte momente, in care am simtit ca lumea imi sta intinsa la picioare si asteapta doar sa comand. te iau toate starile astea si te coplesesc. dar cand ajungi sa le stapanesti, stii ca ai devenit un om puternic. eu sunt persoana care are nevoie in permanenta de schimbare. si in momentele cele mai negre, cand simteam ca viata ma ploua, m-am gandit ca ... doar dupa ploaie vine curcubeul. minunatia aia colorata vine doar cand soarele ia contact cu vaporii de apa ramasi in urma ploii. deci trebuie sa suferi ploaia, ca sa te poti bucura de efecte. si daca esti suficient de norocos, ai parte de dublu curcubeu.


daca stau bine sa ma gandesc, eu nu am fost niciodata singur. mereu, pe langa prietenii care sunt practic obligati sa fie langa mine, am avut zeci de femei. ok, ok. sute. am facut practic orice ca sa nu raman singur. cand raman singur ... ma gandesc la chestii negre. nu pot spune ca am o mare nesiguranta in ceea ce ma priveste, dar sincer vorbind, nu cred ca exista om care sa nu sufere de nesiguranta. poti sa fii tu cel mai macho si cel mai bogat si cel mai cel, dar tot te apasa sentimentul asta candva. chiar daca o data pe saptamana, chiar daca o data pe luna, e acolo. nesiguranta mea totusi, e mai adanc infipta. pentru ca, sa recunoastem, sunt un om rau. cu ele mai ales. nu am avut o relatie pe bune niciodata. niciun te iubesc spus, in afara de mamei mele ... si prietenilor mei dupa mai mult de o sticla de scotch. ca sa scap de porcariile astea care ma macina, carora restul le spun sentimente, sunt in continua schimbare. in continua cautare de senzatii tari. zi-mi un munte. sigur l-am urcat. zi-mi un sport extrem. sigur l-am practicat. cel putin o data. pentru ca atunci cand ai banii mei, dar si apasarile mele, nu poti face ceva o singura data. le-ai epuiza prea repede. doamne cateodata cand analizez ce gandesc am senzatia ca o sa-mi creasca un vagin si o sa devin femeie.


era o zi ploioasa cand prietenii mei au hotarat ca am nevoie de o interventie. adica multe sticle de vin, la barul nostru preferat. am ajuns uda leoarca din cap pana in picioare, dar ei erau acolo si ma asteptau, asa ca nimic nu mai conta. am zambit melancolic cand i-am vazut acolo. ma suporta de 3 ani de zile in starea asta. dar ma cunosc de mult mai mult. de 7 ani suntem apropiati, si multumesc zanei mele bune ca mi i-a scos in cale. si-mi multumesc si mie ca am stiut cum sa ii mentin langa mine. vin alb. vin rosu. un fel de rose. am baut ore in sir. nicio idee nu aveam cat e ceasul, unde si cand trebuie sa merg acasa. stiam doar ca in momentul ala voiam la baie. pentru ca ... atata lichid. bineinteles ca atunci cand am iesit, m-am izbit de ceva. nu mergeam drept de vreo ora deja, deci ca sa ajung de la baie la masa era oricum o cursa cu obstacole, dar nu ma asteptam si la obstacole umane. am ridicat ochii si am vazut un cap blond si doi ochi albastri-gri. era un fel de ... soare langa un cer calm de dupa furtuna.


bineinteles ca prietenii astia ai mei nu au putut sa se intalneasca decat in cacatul ala de zi. ploua ca naiba cand am ajuns la bar. numa ca am avut noroc ca am mers cu masina si apa nu mi-a ajuns pana la piele. oricum eram morocanos ca ziua unui dintre ei s-a nimerit fix in ziua aia. era una din zilele in care eram eu cu mine, asa ca dispozitia mea nu era stralucita. era una din zilele alea cand nu voiam sa vad pe nimeni. dar era ziua lui si trebuia sa ma prezint. intr-un bar de care habar nu aveam, dar care s-a dovedit a fi destul de confortabil si placut. a curs o gramada de bautura. nici nu mai stiai, daca ne vedeai, daca bem de 3 ore sau 3 zile. am avut noroc ca nu fac exces si ca stiu sa ma eschivez de la alcool si sa-i imping pe ceilalti sa isi umple paharele. astfel incat in momentul in care ei se tarau practic pana la bar, eu eram in stare sa fiu biped. si chiar tantos, as putea adauga. doar ca, atunci cand am iesit de la baie, echilibrul si multumirea momentana de sine mi-au fost date peste cap de o femeie care a iesit si ea in baie si care efectiv s-a izbit de mine si era sa ma dea jos. am ajutat-o sa se echilibreze, si am indreptat-o in directia mesei ei, cand s-a uitat in ochii mei. sa zic ca respiratia mi-a fost taiata, ar fi o formulare prea feminina pentru gusturile mele, dar ... cateva secunde efectiv nu am putut respira. o vazusem bineinteles cand a intrat in bar, cu hainele lipite pe corp, stralucind din cauza apei ce parea ca a inecat-o cu totul si al zambetului aluia care a schimbat tiata dispozitia lumii ce se afla in bar. dar sa o vad atat de aproape de mine ... pentru o secunda am gandit "vreau sa am o sotie asa." bineinteles ca acel gand m-a speriat mult prea tare si am impins-o un pic cam tare in directia mesei ei. barbatii sunt idioti. chiar daca nu recunoastem. o stim.


"It's not always rainbows and butterflies
It's compromise that moves us along, yeah
My heart is full and my door's always open
You come anytime you want, yeah."


toata viata am cautat exact ce am aici. pe tine. lumina din viata mea care a facut posibil curcubeul. nu te iubesc din prima clipa in care te-am vazut, pentru ca, sa fim sinceri, ai fost nesimtit. dar dupa aceste luni in care am trait cu tine, am invatat ca schimbarea nu e mereu necesara. ca singuratatea nu e neaparat un lucru rau si se poate face si in doi. ca tacerea confortabila e ceva pierdut in lume, dar un lucru pe care eu am avut bucuria sa il gasesc alaturi de tine. iti promit ca de azi inainte, sa te iubesc in fiecare zi mai mult, sa iti scot ochii cand gresesti si sa accept cand ai dreptate. iti promit ca verigheta asta care te leaga de mine, nu e o catusa, ci o forma de eliberare. iti promit ca o sa fiu mereu aici, langa tine, si o sa te ajut sa cresti.


in schimb, eu nu am cautat toata viata ce am in fata ochilor. tu te-ai incapatanat sa te izbesti de mine, dupa nenumarate sticle de vin. mi-ai dat echilibrul peste cap si m-ai facut sa am parte de multe prime dati alaturi de tine. am reusit prima oara sa spun te iubesc, pentru ca esti asa de frumoasa si desteapta, incat nu puteam sa nu iti spun asta. iti promit ca o sa fiu mereu alaturi de tine, si o sa te ajut sa cresti. m-ai invatat ca pot convietui cu apasarile mele si ca pot sa imi trag putere din asta. iti promit sa fiu mereu puterea ta, valul tau protector si mai ales ... pelerina ta de ploaie. poate eu sunt lumina care ti-a aratat curcubeul, dar tu ai fost seriozitatea care mi-a adus picioarele pe pamant si bucuria care m-a facut sa traiesc. cu adevarat sa traiesc. aceasta verigheta, clar nu e o catusa. e cheia fericirii mele. 

durere

durerea fizica si psihica pot transforma un om la 180 de grade. dar sa ai puterea sa nu o lasi sa te schimbe, e o dovada de tarie uimitoare.


e doar o alta zi de vacanta. chiar nu am habar ce sa fac toata ziua. nici sa stau degeaba nu mai stiu. ma simt cateodata asa inutila. si in momentele astea ma gandesc la tot ce nu trebuie. mi se invart in cap atatea cuvinte care se lipesc si dau nastere la idei ... la amintiri ... mai mult sau mai putin placute. ca toti trecem prin lucruri grele, dar lucrurile mele neplacute sunt inchise undeva adanc in mintea mea si nu le accesez. niciodata. prietena mea cea mai buna stie. atat. nu povestesc in rest nimanui. doare prea tare sa deschid acea cutie a pandorei, pentru ca durerea nu s-a diminuat. poate cu vreun 1% in cei 6 ani care au trecut. dar mi-e frica sa nu cedez sub presiune si las amintirile alea sa-mi schimbe esenta firii. ar fi groaznic sa ma pierd pe mine din cauza durerii.


e doar o alta zi de munca. am ajuns de cateva minunte acasa si deja am atacat sticla de vin care ma astepta rece in frigider. stiu ca majoritatea barbatilor se pierd in scotch sau vodka sau alte chestii super distilate. plasa mea de siguranta are la baza strugurii. si asta a pornit de mic. de cand tata ma batea inutil pentru ca nu invatam suficient de repede toate felurile de struguri care ne umpleau podgoria. dar ... el nu a avut niciodata nevoie de un motiv sa ma bata, asa cum mama nu a avut niciodata motiv sa intervina. faptul ca beau vin e razbunarea mea. e placerea mea nascuta din acea durere fizica. oare de ce fix acum mi-a venit in cap motivul viciului meu? am avut si asa o zi grea ... nu imi trebuie alte cacaturi sa imi umble prin cap.


daca nu ar fi tras prietena mea de mine, acum as fi fost in pat si m-as fi uitat la serial. ah. ce nu imi place sa ies in oras intre atatia oameni si incerc sa par placuta. e extenuant cateodata. m-am asezat la masa si eram in lumea mea. incercam sa ma gandesc la ce o sa fac maine, cand in grupul nostru a aparut un barbat. evident si el tras de catre cineva aici, pentru ca nu avea absolut niciun chef. si daca ma uit mai bine la el... mi-l amintesc de undeva. ne-am cunoscut cred ca tot cu aceeasi prieteni. mi-au ramas in cap ochii lui, pentru ca am obsesia asta cu ochii. si ai lui sunt magnifici. sunt cameleonici. nu pot sa le zic culoarea. stiu ca asta m-a intrigat si data trecuta. asta si acel simt sarcastic al umorului pe care il are, ce denota inteligenta si ... faptul ca a trecut prin multe lucrurile nu tocmai usoare. poate de asta m-am si simtit legata intr-o oarecare masura de el.
"buna."zice uitandu-se la mine. "ma numesc alex. incantat de cunostinta." pentru cateva momente raman masca. mda. se pare ca doar pentru mine a insemnat ceva data trecuta cand ne-am vazut. nu stiu de ce sunt asa femeie cateodata si ma gandesc prea mult la chestii.
"buna. sunt anisia. am mai facut o data cunostinta." zic un pic sec si ma indrept spre bar sa imi iau un pahar de vin. e singurul meu viciu.


o vad cum se duce spre bar si ma cert singur. de ce m-am facut ca nu o cunosc? poate din cauza ca m-a marcat asa de mult data trecuta cand am vazut-o incat nu am vrut sa fiu vulnerabil. hei. nu am zis ca barbatii sunt cele mai inteligente fiinte. categoric, deseori nu suntem. avem mai multe nesigurante decat femeile. evident, asta nu se discuta. e ceva ce stiu eu despre mine si despre ceilalti, dar nu ar fi ok sa vorbim intre noi despre asta. imi indrept ochii spre ea si o admir. se vede dupa cum sta si dupa cum se comporta ca nu prea are la suflet oamenii in general. e mai retrasa si mai pentru ea. cred ca asta m-a marcat data trecuta. din multe puncte de vedere e exact ca mine. cateodata, pentru ochiul invatat, pentru mici fractiuni de secunda, i se citeste in privire durerea. dar nu chiar ca a mea. a ei are alt izvor. desi se vede ca e la fel de atinsa de durerea aia ca si mine. pot sa bag mana in foc ca nici ei nu ii place sa vorbeasca de asta. atat de multe lucruri poti citi atunci cand esti atent. un moment iti poate schimba intreaga viata.

si asa a si fost. momentul in care am tras-o de-o parte si am sarutat-o. nu am umplut tacerea cu cuvinte inutile, pentru ca nu avea sens. i-am aratat. cu acel sarut i-am aratat cat de asemanatori suntem. si a fost ... reciproc. faptul ca din durere se poate naste placere, e general cunoscut. dar sa ajungi sa simti asta pe pielea ta ... nici acum dupa ani de zile, nu sunt pe deplin obisnuit cu atata implinire.


asemenea iubiri se intampla in carti si filme poate. dar in momentul in care m-a tras de-o parte si m-a sarutat am stiut ca am sansa sa am filmul meu. e surprinzator cat de mult ne asemanam si pe alta parte cat de complementari suntem. e uimitor cum am putut sa ne deschidem unul fata de celalalt si am putut sa ne povestim cele mai groaznice experiente si cele mai mari temeri. e uimitor cum sprijinindu-te pe un om te poti ridica atat de sus, si-l poti ridica cu tine. firea umana e incredibila. are nevoie doar de sprijin. el a stanca mea, asa cum eu sunt a lui.


durerea te poate schimba, dar te si poate propulsa in locuri nebanuite. believe that dreams come true every day. because they do.

azi

3 august 2014

azi am vazut dragoste. dragoste pura, erotica, romantica, nu porno. am vazut cum el are atata grija de ea sa nu se arda la soare si cum o maseaza ca sa ii intre relaxeze muschii. am vazt priviri impartite de cei doi care m-au lasat muta. atata dragoste. atata tandrete. s-au sarutat pentru mult timp si am urmarit cat de prinsi sunt unul de celalalt. si cum se opreau din cand in cand sa isi zambeasca. nu intelegeam limba in care isi vorbeau soptit, dar gesturile lor dadeau de inteles mai mult decat ar face-o o mie de cuvinte. la inceput am admirat actiunile lor, admirand intimitatea si iubirea din lumea lor. erau in mijlocul plajei la doar cate un metru de cearsafurile care il incadrau pe al lor, dar totusi nu vedeau pe nimeni. apoi am inceput sa ii privesc cu gelozie, pentru ca si eu imi doresc ce au ei. si acel ceva chiar nu il poti avea cu oricine. dar cand am mai stat si m-am gandit, mi-am dat seama ca gresesc simtindu-ma asa. acum cand mi-i imaginez pe plaja aia, ma simt castigata. pentru ca am fost martora la dragostea adevarata si stiu ca exista.


5 august 2014

azi am vazut dragoste. o dragoste la fel de pura si adanca, asemenea primei. doar ca de data asta am vazut un tata englez alaturi de cei doi copii ai lui. am vazut zambetele ce-i increteau colturile ochilor de fiecare data cand se juca cu ei. nu era suparat ca il ridica de la masa din 5 in 5 minute doar ca sa-i ajute, invatandu-i cum sa deacu tacul in bilele de pe masa de biliard. nu. zambea cu rabdare de fiecare data si pasea intre cei doi, explicandu-le pe intelesul lor. avea o voce atat de blanda cand vorbea cu ei. i se citea dragostea si bucuria in fiecare clipa petrecuta alaturi de ei. cand am vazut toate actiunile lor, m-am simtit din nou castigata ca am avut onoarea de a fi martora la asa ceva.


amandoua intamplarile m-au facut inevitabil sa ma gandesc la o melodie. o melodie care e in sufletul meu de cativa ani si spune lucrurile foarte inteligente. se numeste "waiting for the miracle to come". putini dintre noi cred in miracole. eu cred. eu lucrurilor vazute imposibile de altii, le spun unicorni. dragostea adevarata este un unicorn. dar vezi tu, ea exista. pentru ca eu am vazut-o. si extrapoland aceasta teorie, si miracolele exista. pentru lucrurile absolut minunate sunt rezultatul miracolelor.

break up.

de 3 ani, vad aceeasi ochi atunci cand ma trezesc. ochii aia negri care mereu se deschid inaintea alor mei. ochii aia neobositi pe care am ajuns sa ii iubesc. nu. am ajuns sa fiu dependenta de ei. privirea aia calda si plina de dragoste de la un om atat de tare si puternic atat fizic cat si moral, care contrazice esenta firii lui. a fost greu sa se lasa purtata de el si dusa in lumea lui. pentru ca totul pare roz la inceput. si dup-aia se innegreste. de atatea ori mi se intamplase inainte ...


dupa ani de relatie se ajunsese la reprosuri si vorbe grele. el nu a inteles nici acum si nici nciodata ca nu este suficient de bun pentru mine. orgoliul masculin nu permite chestia asta. si stiam. poate nu de la inceput. eram tineri la inceput si lumea putea fi a noastra. mi-a promis luna si stelele. dar a uitat sa faca lucruri importante pentru mine. a uitat sa imi arate cat ii pasa. a uitat sa renunte la chestii pentru mine, asta dupa ce eu am renuntat la luni intregi de zile. a venit la mine. in casa mea departe de casa. si credeam ca o sa se schimbe atatea. si el tot nu intelegea semnele pe care i le dadeam. bine ... acum stiu ca baietii nu se pricep la subtilitati. si atunci cand le dai mesaje subliminale ai face sa le subliniezi. sa le indrepti atentia catre ele mai ceva decat cei de la aeroport care dirijeaza avioanele. dar am zis ca intelege. si bineinteles ca nu a inteles. nu a vazut ca nu era ce imi trebuie si ca merit mai mult. nu sunt zeita zeitelor, dar m-am simtit minimizata de el. si bineinteles ca dupa ani de zile, el inca nu realizeaza asta. m-a acuzat ca nu am luptat pentru relatie. dar el nu stia ca eu am luptat cu mine insami de peste jumatate de an. el nu percepea asta. nu intelegea. scurt pe doi la asta s-a rezumat relatia noastra. 3 ani in 3 cuvinte : el NU intelege.

dupa luni de la despartire am senzatia ca nici el nu intelege. dupa luni intregi pentru el inca sunt pe piedestalul ala. inca sunt zeita. pentru unul nu am fost si pentru altul sunt. am crezut ca asta vreau. si poate chiar asta vreau, dar nu de la oricine. am inteles dupa o luna ca inca suferea. dar a trecut atata timp incat da in obsesie. incat ma indeparteaza asa de tare, ca doar ideea ca ma va atinge ma face sa ma retrag. pana si un "hei" ma face sa ma treaca fiorii. si nu aia buni. nu suport pana nici faptul ca foloseste expresia mea, luata de la cel pentru care eram o obisnuinta. incep sa nu mai suport nimic si mi-e frica ca intr-o zi o sa fiu asa rea cu el incat nu o sa ma recunosc. si nu vreau sa ma pierd pe mine din cauza cuiva care nu imi da drumul. nu vreau nici asa. sa fiu considerata cea mai cea si sa ajunga sa fie o speranta inutila. ma enerveaza ca pana in al 12-lea ceas e atat de arogant si deja aroganta aia o da doar aiurea. doar cand nu trebuie. prea multa incredere de sine strica. distruge. 2 luni exprimate in 4 cuvinte : el CREDE ca intelege.


despartirile astea doua mi-au trecut prin fata ochilor. celelalte relatii nu sunt importante. au fost zile, saptamani si cateodata luni care au trecut rapid pe langa mine. m-au invatat lucruri, da. din tot inveti. dar astea doua mi-au aratat doua nuante diferite de negru. doua nuante pe care le detest. din tot sufletul. persoanele alea inca sunt undeva in sufletul meu. dar prea adanc. si putin contact face acest lucru sa ramana stabil. pentru ca mult contact cu oricare dintre ei, va duce la sfarsitul definitiv al oricarei legaturi. dar ochii astia ... negrul pe care il experimentez acum e atat de placut. nu credeam ca exista placere care sa aiba la baza durere. sufletul de langa mine mi-a aratat in fiecare zi din acesti ani cat de adevarat e. cum toti avem durerea aia pe care putem cladi ceva frumos. alaturi de el nu m-a simtit zeita. nu m-am simtit muza. si nu m-am simtit o convenienta. alaturi de el m-am simtit si ma simt intreaga lume. atat de diversificata si atat de iubita.


we all want to tell the truth, some of us just need a crutch.