un prieten mi-a spus candva sa fiu mereu atenta la semne. pentru ca ele apar tocmai atunci cand e momentul, pentru a confirma sau infirma gandul ce ma pune in impas. dar nefiind un om care se ... impiedica de detalii, normal ... nu am observat niciun semn. idee e ... exista semne? si da ... ce ne spun ele?
de ceva timp, am descoperit un loc unde ma pot retrage cand vreau liniste. cand vreau sa fiu eu cu gandurile mele. sa le analizez, sa le intreb si sa le raspund. asa ca iata-ma aici, intr-o toamna tarzie, pe o banca, inconjurata de ce are mai bun anotimpul asta de oferit. am venit azi aici ca sa ma gandesc la ceva ce framanta de ceva vreme. mi-a fost adus in prim-planul creierului acest gand, pentru ca azi stateam acasa si m-am uitat la un film. he's just not that into you. de ce facem totul sa para atat de complicat? da. poate suntem educate gresit. poate ideea de print si de a fi exceptia cuiva sunt pe undeva adevarate. dar pe de alta parte ne trag asa de jos. asa de jos incat ne injosim la propriu, pentru un tip care ne acorda 5 ore, zile din atentia lui si ne face sa credem ca e mai mult decat e de fapt.
"Thought I had an answer once
But your random ways swept me along
Colossal signs so I got lost"
asta e adevarul. ascuns la vedere in versurile unui cantec. de ce barbatii dau semnale amestecate si ne fac sa speram? sau ... de ce consideram noi fiecare lucru marunt ca fiind semn? we just love drama. pierduta in ganduri inutile, inchid ochii si las melodia sa imi roiasca in cap. de ce se presupune ca gasesti dragostea atunci cand incetezi sa o cauti? merge pe sistemul lucrului pe care il cauti de 3 ore si il gasesti fix atunci cand ai renuntat sa crezi ca mai ai vreo sansa? daca da, e aiurea. i call bullshit.
ma plimb de vreo ora in continuu. fara nicio tinta. fata nicio destinatie in minte. pff. acum mi-a venit porcaria aia de zicala in minte, nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo. da, da, da. numai ca habar nu am ce drum am parcurs pana aici. ratacesc pe strazi. am plecat pentr ca ma simteam sufocat. sufocat de un loc de munca care nu imi aducea satisfactie, dar cerea atat de multe de la mine. sufocat de iubita mea. nu iubita. prietena mea. mult mai bun cuvantul asta pentru ce e ea pentru mine. eram sufocat de ea. nu ma lasa sa respir. mereu trebuia sa stie tot. sau sa imi zica tot. chiar nu imi pasa ca manichiurista i-a gresit modelul la o unghie. sau ca a uitat sa ia rosii ca sa faca nu stiu ce. asa ca azi am izbucnit. i-am zis ca nu mai vreau sa fiu cu ea. apoi am mers la munca, le-am zis si lor practic acelasi lucru si apoi am inceput sa ma plimb. o ora. doar eu si muzica mea. atat. am nevoie sa respir. sunt satul de femei care cred ca orice le zici e vreun semn. sau de sefi absrzi care iti ofera semne subtile. de ce am ajuns sa facem totul asa complicat? nu am gasit niciodata o intamplare in viata asta ca fiind un semn. unii ma catalogheaza ca fiind cinic, altii realist. atatea etichete. oftez adanc si ma asez pe o banca. las capul pe spate, inchid ochii si las muzica sa-mi vorbeasca. ea stie ce sa zica. abia cand se schimba melodia aud o respiratie foarte aproape de mine. deschid ochii speriat si privesc faptura de langa mine. am fost atat de absorbit de ganduri ca nu am observat ca banca nu era goala. langa mine e o femeie, frumoasa, exact in aceeasi pozitie ca si mine. si ea pare sa caute relaxarea ce i-o ofera muzica. si ea pare apasata. si ma intriga asta. oare de ce? ce o face sa fie aici in ziua asta friguroasa de toamna? de ce fix aici si fix acum? imi trece vag prin cap, gandul ca asta e un semn. dar il da rapid la o parte. ii analizez mainile. i-au inghetat. e evident faptul ca ii e frig, dar pare sa nu simta. cercetez tot, de la parul ei pana la varful papucilor. cand deodata se misca. cand ma uit la fata ei din nou, este luminata de doi ochi atat de versi si profunzi ca nu stiu cum sa reactionez. pare ... nervoasa. ups.
cum sa deschid ochii si sa vad pe cineva studiindu-ma? serios? ce e asta? ma gandesc la semne si deodata apare un barbate langa mine? asta e nebunie. dupa cum ziceam. trebuie sa incetez sa mai analizez tot ce se intampla. trebuie sa ma ridic si sa plec. doar ca, atunci cand fac asta, el se ridica politicos, imi scoate o casca din ureche si imi sopteste ca spera sa ne mai intalnim. nu stiu ce a fost aia. dupa ce ajung acasa tot imi vine in cap ce a zis. de ce a zis asta? refuz sa ma mai gandesc la asta. asa ca fac ce stiu mai bine, ma ingrop in munca.
au trecut 5 zile de la intamplarea cu banca. si am ocolit destul parcul meu din cauza unui strain. asa ca ma imbrac corespunzator vremii de afara, si ma indrept spre banca mea, locul meu preferat din oras. dar mare imi este mirarea cand vad ca deja e ocupata. strainul cu ochi albastri sta confortabil pe banca mea si citeste una din cartile mele preferate. care erau sansele?
zilele ce au trecut m-au ajutat sa imi fac ordine in ganduri si mai ales in viata. asa ca azi am simtit nevoia sa ma indrept inspre locul, care am simtit pe undeva ca a indreptat totul. mi-am luat cu mine una din cartile preferate si era adanc patruns de ea, cand langa mine se asaza cineva. normal ca e banca ei. normal ca a venit aici in acelasi timp cu mine. normal ca citesc cartea ei preferata. nu exista coincidente, nu?
exista semne? crezi ca prietenul meu m-a facut atenta la ceva real? ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu