mintea mi se plimba. am avut o zi grea. mh. greu de fapt nu e cuvantul care ar descrie ziua asta. am avut o zi ... plina. da. mult mai bine asa. muzica, cearsafuri si o femeie pe care abia o cunosc. in cap imi roiesc tot felul de statistici. merita? nu merita? credeam ca noi barbatii suntem hotarati de obicei. dar cand vine vorba de femei, incredibil de multe variante se schimba. avantaje si dezavantaje. si momentan e un soi de echilibru. si atunci? ce ramane de facut? mi-o doresc cum nu mi s-a mai intamplat cu cineva. dar pe de alta parte, vad in ea potentialul de a ma face sa sufar. si atunci tind sa dau inapoi. sa nu o caut. duc o lupta cu mine cand vad ca imi scrie. stiu ce va gandi. dar nu pot lua o decizie. si ma tot gandesc. s-a facut deja 2 jumate si inca sunt pierdut in ganduri si muzica. mi-ar placea ... sa ploua ...
e 9. abia m-am trezit si gandul imi merge la toate schimbarile astea care urmeaza sa ma acapareze. cum lasi lucrurile noi pe care abia le-ai descoperit, in urma? si sa o iei de la zero. sa pleci in alt oras, sa cunosti alti oameni, sa ... tot. ma gandesc cu jind la profesorul de dansuri. cum ne-a facut pe toti sa iubim fiecare seara de luni si miercuri. ma gandesc la persoanele noi care, poate, prezinta potential. ma gandesc la ... tipul asta. am ajuns la concluzia ca iti e bine singur. chiar foarte bine. si dupa, brusc, cunosti pe cineva. si te simti singur cand nu da "semne de viata". am citit undeva recent, ca cu cat inaintezi in varsta, cu atat te atasezi mai repede si puternic de cineva. bine, asta pana la urma tine si de maturitatea emotionala si psihica. am mintea imprastiata in mii de directii. oras nou, lume veche, oamenii noi, obiceiuri vechi. nici nu mai imi sta capul la cartea asta noua pe care mai am putin si o termin. mi-am pierdut concentrarea. asta mi se intampla de fiecare data in fata unui eveniment mare. m-am mai mutat o data departe de casa. si tot asa in toate partile am fost si atunci. e 10. ar trebui sa ma ridic din pat si sa ... ma pun pe picioare. azi nu vreau sa ma mai gandesc la nimic. deschid laptop-ul, pornesc playlist-ul pe care l-am auzit de piscina, dau tare si ma pierd in el. am citit undeva ca muzica tare te destreseaza. da. asa e.
mi-a dat mesaj aseara. stiam ce vrea sa afle de la mine. daca as fi fost in locul ei si mie mi-ar placea siguranta pe care as gasi-o in lucrurile exacte. nu pot sa-i dau lucruri exacte. o sa inteleaga. si o sa plece. asa a fost de fiecare data. si pana la urma ... oricum pleaca. simt o urma de regret cand ma gandesc la asta. ma gandesc ca am vorbit o data cu ea si mi-a scapat o informatie. dar cred ca a trecut nesesizata pe langa urechile ei. desi mai am cateodata impresia, cand se uita la mine, ca imi vede sufletul. si nu imi place. cateodata, cand ma uit atent la ea, observ cum inocenta ei se da in laturi si acolo se afla o femeie puternica si inteligenta. dar pentru mine, o femeie inteligenta e un risc. nu am gasit inca persoana care sa ma faca sa renunt la a ascunde faptele. la a ascunde adevarata mea fata. ea nu ar fugi. stiu asta. si de aia e mai bine sa o fac sa plece de buna voie. daca ar ramane, nu as garanta ca ar iesi nevatamata din toata treaba asta. iar ma gandesc la ea. nu e bine. ar fi bine sa nu o mai caut.
au trecut 5 ani de cand gandurile alea mi-au trecut prin cap. am venit in orasul asta minunat de 3 ani. pentru ca am reusit sa prind o super ocazie, si sa ma mut aici, in franta era pasul urmator. a fost si mai greu sa ma mut aici, decat atunci cand am parasit orasul meu natal, dar in atata timp m-am obisnuit. a frumos aici. oamenii sunt respectuosi si munca e ok. azi avem un contract important. am ajuns sa lucrez in domeniul in care voiam, constructii. pentru ca meseria mea se imbina cel mai bine cu domeniul asta. si azi stabilim detaliile pentru un proiect nou. vin oameni din departamentul de vanzari ai firmei pentru care realizam constructia. abia asteptam proiectul asta, pentru ca e o constructie importanta si cum eu fac baza, totdeauna mi-a placut sa depinda de mine precizia lucrarilor. sunt cu inca doi colegi care tocmai au zis ceva foarte amuzant, cand intram in sala de conferinte. azi m-am imbracat office, pentru ca nu am treaba la teren. lumea e mai obisnuita sa ma vada in blugi si in adidasi decat asa, pentru ca avem mult de lucru si nu ma pot schimba inainte sa ajung la birou. cand intru in sala, incep sa ma uit in jur, sa analizez echipa cu care avem sa colaboram in urmatorii 2 ani, cand ... il vad. omul pe care l-am cunoscut pentru 3 saptamani acum 5 ani.
chiar nu aveam chef de intalnirea asta de acum, dar avem nevoie sa punem proiectul in mers si asta inseamna sa cunoastem echipa de ingineri care va face efectiv construirea cladirii firmei realizabila. ridic ochii din hartii cand aud un ras ce mi se pare cunoscut. desi nu cunosc pe nimeni in franta. eu lucrez in germania. de 4 ani de zile. am plecat cu parere de rau din orasul meu natal, dar aceasta decizie mi-a schimbat viata. in bine. in mult mai bine. in cateva secunde ochii mei intersecteaza ochii aia verzi, care cateodata imi frecventeaza gandurile. acum 5 ani am cunoscut-o. doar pentru 3 saptamani. nu imi vine sa cred. sa fie destin?
respingerea este ceva cateodata de nesuportat. la fel cum poate fi si un inceput. ceea ce realizam prea rar, este faptul ca, tot raul e spre bine. dam rareori sansa destinului sa isi faca treaba si sa vindece ranile cum stie el mai bine. poate pana la urma nu va face nimic decat sa ne arunce exact in aceeasi situatie pentru a da o sansa ... dragostei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu