sunt anumite dureri pe lumea asta care te marcheaza. care te schimba. care te forteaza sa te rupi de locul in care esti de ani de zile. de zeci de ani de zile. te rupe de acolo si te arunca la mama naibii, fara a-ti lasa macar o harta sau niste simple indicatii. ce faci cand te trezesti in pustiu? in neant? in gaura neagra? in triunghiul bermudelor? ce faci?!
imi amintesc si acum ziua in care ne-am cunoscut. ploua. pentru ca atunci e cel mai frumos moment de a cunoaste pe cineva. era o zi nenorocita de octombrie, in care aratam groaznic si ultimul lucru pe care mi-l doream era sa ma izbesc de un strain frumos, care arata impecabil. a fost suficient de atent cat sa ma ajunte sa imi gasesc echilibrul si sa-mi taie respiratia cu privirea aia patrunzatoare. ziua aia, s-a dovedit de-a lungul timpului, a fi cea mai importanta zi din viata mea. atunci mi-am cunoscut dragostea vietii mele, sufletul pereche, spune-i cum vrei. jumatatea. mi-am petrecut de atunci ani de zile trezindu-ma langa acea persoana minunata.
cea mai fericita zi din viata mea a fost ziua in care am cunoscut-o pe femeia vietii mele. era un dezastru. poate de asta m-a si atras. eram satul de atatea femei puse la punct, care mereu arata impecabil si sunt mai reci decat gheata, daca e posibil asa ceva. ziua in care lumile ni s-au zdruncinat si amestecat, e marcata in calendarul meu mental. au trecut ani de atunci, si tot multumesc cui ma iubeste de sus ca mi-a scos-o in cale. in toti anii astia, in care am si oficializat relatia, m-am trezit in fiecare zi cu oarecare frica ca nu va mai fi acolo. ca isi va da seama ca nu sunt suficient pentru ea. dar inca se trezeste cu un zambet mare pe fata de fiecare data cand imi intalneste privirea.
a doua cea mai frumoasa zi, intamplator, a fost tot una de octombrie. ma simtisem rau in ultima saptamana si sotul meu a insistat sa merg la doctor. doar pentru a descoperi cel mai minunat lucru: eram insarcinata. nu pot descrie in cuvinte bucuria care m-a cuprins la aflarea vestii. mi-am imaginat toata viata de acum incolo. viata in trei, nu doar in doi. am simtit cum viata mi se implineste. cum dorintele mele devin realitate. cum planurile mele prind contur ...
eram la servici cand sotia m-a sunat cu rezultatul testelor pe care i le-a facut doctorul. sa spun ca ma simteam in birou, ca un leu in cusca, ar fi o crunta subestimare a sentimentelor ce-mi strabateau cortexul in momentele acelea. cand in sfarsit am primit telefonul mult asteptat, am ascultat cu atentie. pentru cateva secunde m-a imobilizat sentimentul de soc. apoi am simtit cum zambetul mi se largeste pe fata. am simtit cum infloreste efectiv in sufletul meu dragostea pentru acel copil nenascut inca.
am adormit tarziu aseara. probabil era vreo 3. am stat pana atunci si am vorbit cu sotul meu tot felul de prostii. ne-am amintit de primele zile in care am fost impreuna, de excursiile pe care le-am facut, de party-urile unde ne-am unit toti prietenii. am vorbit vrute si nevrute, pana cand am adormit cu zambetul pe buze, in mijlocul unei fraze.
am dormit tarziu, si stiam ca nu e bine. pentru ca sotia are nevoie de odihna, mai ales ca e insarcinata in 2 luni jumate. dar ea a insistat sa stam la povesti. am inceput sa rad cand am deschis ochii sa ma uit la ea, pentru ca asteptam sa termine fraza, si am vazut ca ea adormise deja cu un mare zambet pe fata. nimic nu ma face mai mandru decat sa o vad pe ea fericita si sa stiu ca am avut si eu un mic aport la asta. ma uit la ceas si constat ca e 5. si nu inteleg de ce sunt treaz, pentru ca ceasul suna abia peste o ora jumate. ma concentrez pe respiratia ei, pentru a adormi la loc, dar ceva tot ma impiedica. imi dau seama treptat ca respiratia ei este un pic mai fragila decat de obicei. imi pun toate simturile in alerta si imi dau seama ca sunt ud pe picior. are obiceiul sa doarma cu un picior peste al meu. cand dau patura la o parte, imi pierd respiratia. aprind becul si fricile imi sunt confirmate: e sange. primul gand care mi-a trecut prin cap a fost: Doamne, te rog, nu o lua de langa mine.
ma trezeste o magaiere usoara pe umar. deschid lenes ochii, si vad irisii aia verzi care imi lumineaza zilele. doar ca e ingrijorat. incearca sa imi spuna ceva, dar nu il aud bine. il vad, dar in ceata. ceva se intampla. ceva rau. nu pot spune exact ce, dar ...
tot ce s-a intamplat pe urma a fost un total haos. am pierdut si notiunea timpului si tot. am sunat la salvare si am inceput sa tip cand nu veneau suficient de repede. lesinase si nu stiam ce sa fac. ma simteam nepunticios. ma gandeam intr-una ca e vina mea ca am tinut-o treaza, ca am obosit-o. ma gandeam ca nu sunt de ajuns pentru ea si ca ma lasa ....
nu stiu cat timp am stat inconstienta. cert e ca adormeam si ma trezeam. ma durea tot. dar cel mai tare sufletul. eram sigura ca atunci cand voi deschide ochii si voi fi lucida, mi se va spune ca am suferit un avort spontan. ma tot chinuiam in sinea mea sa imi adun puterile. sa fiu cat pot de tare pentru a primi vestea. ma gandeam doar la el, care se lupta cu o frica si mai mare. pentru ca la cum ma simt, sigur am pierdut mult sange si puteam sa mor si eu. dar mai stau un pic asa. mai vreau sa sufar numai cu mine, pana va fi momentul sa infrunt realitatea, si sa-mi calmez sotul. nu o sa las asta sa ne distruga.
timpul a capatat proportii astronomice. fiecare secunda, in lumea mea dura un an. nu stiu cat am stat langa patul ei si m-am rugat. nu sunt un om religios, dar in situatii de criza, apelezi pana si la aparent cea mai imposibila optiune. am urmarit-o cum se trezea si adormea la loc, din cauza durerii si a medicamentatiei administrate care o ajuta cu asta. doctorii mi-au spus de mult ce suspectam, si anume ca micutul fetus nu o sa ajunga sa vada lumina zilei. dar informatia asta nu a reusit sa-mi penetreze simturile. abia cand mi-au zis ca ea e bine, si ca va trai o viata normala, am lasat armura de om adunat sa cada si lacrimile mi le-am lasat sa curga pe obraji. stiam ca intamplarea asta ne poate arunca in parti diferite si ne poate destrama. dar exista si sansa ca acest incident nefericit sa reuseasca cumva sa ne intareasca. si sa-mi spele frica ca nu sunt suficient pentru ea.
mi-am lasat sufletul sa inghita toata durerea aia. am acceptat-o. asta a fost secretul de a trece mai departe. am acceptat ca am pierdut fiinta aia mica si neajutorata, dar am realizat ca daca imi e dat sa am copii, o sa am. alaturi de el, am reusit sa trec peste asta. au trecut deja ani de atunci, timp in care am nascut un minunat baietel care are ochii mei si parul lui. am invatat in timpul asta ca poti trece peste orice cat timp ai pe cine trebuie langa tine.
chiar daca durerea e insuportabila intr-un anumit moment al vietii si simti cum te sfasie din interior spre exterior, nu inseamna ca nu iti poti deschide sufletul si altor sentimente.
imagine
luni, 10 noiembrie 2014
luni, 27 octombrie 2014
signs and bullshit
un prieten mi-a spus candva sa fiu mereu atenta la semne. pentru ca ele apar tocmai atunci cand e momentul, pentru a confirma sau infirma gandul ce ma pune in impas. dar nefiind un om care se ... impiedica de detalii, normal ... nu am observat niciun semn. idee e ... exista semne? si da ... ce ne spun ele?
de ceva timp, am descoperit un loc unde ma pot retrage cand vreau liniste. cand vreau sa fiu eu cu gandurile mele. sa le analizez, sa le intreb si sa le raspund. asa ca iata-ma aici, intr-o toamna tarzie, pe o banca, inconjurata de ce are mai bun anotimpul asta de oferit. am venit azi aici ca sa ma gandesc la ceva ce framanta de ceva vreme. mi-a fost adus in prim-planul creierului acest gand, pentru ca azi stateam acasa si m-am uitat la un film. he's just not that into you. de ce facem totul sa para atat de complicat? da. poate suntem educate gresit. poate ideea de print si de a fi exceptia cuiva sunt pe undeva adevarate. dar pe de alta parte ne trag asa de jos. asa de jos incat ne injosim la propriu, pentru un tip care ne acorda 5 ore, zile din atentia lui si ne face sa credem ca e mai mult decat e de fapt.
"Thought I had an answer once
But your random ways swept me along
Colossal signs so I got lost"
asta e adevarul. ascuns la vedere in versurile unui cantec. de ce barbatii dau semnale amestecate si ne fac sa speram? sau ... de ce consideram noi fiecare lucru marunt ca fiind semn? we just love drama. pierduta in ganduri inutile, inchid ochii si las melodia sa imi roiasca in cap. de ce se presupune ca gasesti dragostea atunci cand incetezi sa o cauti? merge pe sistemul lucrului pe care il cauti de 3 ore si il gasesti fix atunci cand ai renuntat sa crezi ca mai ai vreo sansa? daca da, e aiurea. i call bullshit.
ma plimb de vreo ora in continuu. fara nicio tinta. fata nicio destinatie in minte. pff. acum mi-a venit porcaria aia de zicala in minte, nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo. da, da, da. numai ca habar nu am ce drum am parcurs pana aici. ratacesc pe strazi. am plecat pentr ca ma simteam sufocat. sufocat de un loc de munca care nu imi aducea satisfactie, dar cerea atat de multe de la mine. sufocat de iubita mea. nu iubita. prietena mea. mult mai bun cuvantul asta pentru ce e ea pentru mine. eram sufocat de ea. nu ma lasa sa respir. mereu trebuia sa stie tot. sau sa imi zica tot. chiar nu imi pasa ca manichiurista i-a gresit modelul la o unghie. sau ca a uitat sa ia rosii ca sa faca nu stiu ce. asa ca azi am izbucnit. i-am zis ca nu mai vreau sa fiu cu ea. apoi am mers la munca, le-am zis si lor practic acelasi lucru si apoi am inceput sa ma plimb. o ora. doar eu si muzica mea. atat. am nevoie sa respir. sunt satul de femei care cred ca orice le zici e vreun semn. sau de sefi absrzi care iti ofera semne subtile. de ce am ajuns sa facem totul asa complicat? nu am gasit niciodata o intamplare in viata asta ca fiind un semn. unii ma catalogheaza ca fiind cinic, altii realist. atatea etichete. oftez adanc si ma asez pe o banca. las capul pe spate, inchid ochii si las muzica sa-mi vorbeasca. ea stie ce sa zica. abia cand se schimba melodia aud o respiratie foarte aproape de mine. deschid ochii speriat si privesc faptura de langa mine. am fost atat de absorbit de ganduri ca nu am observat ca banca nu era goala. langa mine e o femeie, frumoasa, exact in aceeasi pozitie ca si mine. si ea pare sa caute relaxarea ce i-o ofera muzica. si ea pare apasata. si ma intriga asta. oare de ce? ce o face sa fie aici in ziua asta friguroasa de toamna? de ce fix aici si fix acum? imi trece vag prin cap, gandul ca asta e un semn. dar il da rapid la o parte. ii analizez mainile. i-au inghetat. e evident faptul ca ii e frig, dar pare sa nu simta. cercetez tot, de la parul ei pana la varful papucilor. cand deodata se misca. cand ma uit la fata ei din nou, este luminata de doi ochi atat de versi si profunzi ca nu stiu cum sa reactionez. pare ... nervoasa. ups.
cum sa deschid ochii si sa vad pe cineva studiindu-ma? serios? ce e asta? ma gandesc la semne si deodata apare un barbate langa mine? asta e nebunie. dupa cum ziceam. trebuie sa incetez sa mai analizez tot ce se intampla. trebuie sa ma ridic si sa plec. doar ca, atunci cand fac asta, el se ridica politicos, imi scoate o casca din ureche si imi sopteste ca spera sa ne mai intalnim. nu stiu ce a fost aia. dupa ce ajung acasa tot imi vine in cap ce a zis. de ce a zis asta? refuz sa ma mai gandesc la asta. asa ca fac ce stiu mai bine, ma ingrop in munca.
au trecut 5 zile de la intamplarea cu banca. si am ocolit destul parcul meu din cauza unui strain. asa ca ma imbrac corespunzator vremii de afara, si ma indrept spre banca mea, locul meu preferat din oras. dar mare imi este mirarea cand vad ca deja e ocupata. strainul cu ochi albastri sta confortabil pe banca mea si citeste una din cartile mele preferate. care erau sansele?
zilele ce au trecut m-au ajutat sa imi fac ordine in ganduri si mai ales in viata. asa ca azi am simtit nevoia sa ma indrept inspre locul, care am simtit pe undeva ca a indreptat totul. mi-am luat cu mine una din cartile preferate si era adanc patruns de ea, cand langa mine se asaza cineva. normal ca e banca ei. normal ca a venit aici in acelasi timp cu mine. normal ca citesc cartea ei preferata. nu exista coincidente, nu?
exista semne? crezi ca prietenul meu m-a facut atenta la ceva real? ...
de ceva timp, am descoperit un loc unde ma pot retrage cand vreau liniste. cand vreau sa fiu eu cu gandurile mele. sa le analizez, sa le intreb si sa le raspund. asa ca iata-ma aici, intr-o toamna tarzie, pe o banca, inconjurata de ce are mai bun anotimpul asta de oferit. am venit azi aici ca sa ma gandesc la ceva ce framanta de ceva vreme. mi-a fost adus in prim-planul creierului acest gand, pentru ca azi stateam acasa si m-am uitat la un film. he's just not that into you. de ce facem totul sa para atat de complicat? da. poate suntem educate gresit. poate ideea de print si de a fi exceptia cuiva sunt pe undeva adevarate. dar pe de alta parte ne trag asa de jos. asa de jos incat ne injosim la propriu, pentru un tip care ne acorda 5 ore, zile din atentia lui si ne face sa credem ca e mai mult decat e de fapt.
"Thought I had an answer once
But your random ways swept me along
Colossal signs so I got lost"
asta e adevarul. ascuns la vedere in versurile unui cantec. de ce barbatii dau semnale amestecate si ne fac sa speram? sau ... de ce consideram noi fiecare lucru marunt ca fiind semn? we just love drama. pierduta in ganduri inutile, inchid ochii si las melodia sa imi roiasca in cap. de ce se presupune ca gasesti dragostea atunci cand incetezi sa o cauti? merge pe sistemul lucrului pe care il cauti de 3 ore si il gasesti fix atunci cand ai renuntat sa crezi ca mai ai vreo sansa? daca da, e aiurea. i call bullshit.
ma plimb de vreo ora in continuu. fara nicio tinta. fata nicio destinatie in minte. pff. acum mi-a venit porcaria aia de zicala in minte, nu conteaza destinatia ci drumul pana acolo. da, da, da. numai ca habar nu am ce drum am parcurs pana aici. ratacesc pe strazi. am plecat pentr ca ma simteam sufocat. sufocat de un loc de munca care nu imi aducea satisfactie, dar cerea atat de multe de la mine. sufocat de iubita mea. nu iubita. prietena mea. mult mai bun cuvantul asta pentru ce e ea pentru mine. eram sufocat de ea. nu ma lasa sa respir. mereu trebuia sa stie tot. sau sa imi zica tot. chiar nu imi pasa ca manichiurista i-a gresit modelul la o unghie. sau ca a uitat sa ia rosii ca sa faca nu stiu ce. asa ca azi am izbucnit. i-am zis ca nu mai vreau sa fiu cu ea. apoi am mers la munca, le-am zis si lor practic acelasi lucru si apoi am inceput sa ma plimb. o ora. doar eu si muzica mea. atat. am nevoie sa respir. sunt satul de femei care cred ca orice le zici e vreun semn. sau de sefi absrzi care iti ofera semne subtile. de ce am ajuns sa facem totul asa complicat? nu am gasit niciodata o intamplare in viata asta ca fiind un semn. unii ma catalogheaza ca fiind cinic, altii realist. atatea etichete. oftez adanc si ma asez pe o banca. las capul pe spate, inchid ochii si las muzica sa-mi vorbeasca. ea stie ce sa zica. abia cand se schimba melodia aud o respiratie foarte aproape de mine. deschid ochii speriat si privesc faptura de langa mine. am fost atat de absorbit de ganduri ca nu am observat ca banca nu era goala. langa mine e o femeie, frumoasa, exact in aceeasi pozitie ca si mine. si ea pare sa caute relaxarea ce i-o ofera muzica. si ea pare apasata. si ma intriga asta. oare de ce? ce o face sa fie aici in ziua asta friguroasa de toamna? de ce fix aici si fix acum? imi trece vag prin cap, gandul ca asta e un semn. dar il da rapid la o parte. ii analizez mainile. i-au inghetat. e evident faptul ca ii e frig, dar pare sa nu simta. cercetez tot, de la parul ei pana la varful papucilor. cand deodata se misca. cand ma uit la fata ei din nou, este luminata de doi ochi atat de versi si profunzi ca nu stiu cum sa reactionez. pare ... nervoasa. ups.
cum sa deschid ochii si sa vad pe cineva studiindu-ma? serios? ce e asta? ma gandesc la semne si deodata apare un barbate langa mine? asta e nebunie. dupa cum ziceam. trebuie sa incetez sa mai analizez tot ce se intampla. trebuie sa ma ridic si sa plec. doar ca, atunci cand fac asta, el se ridica politicos, imi scoate o casca din ureche si imi sopteste ca spera sa ne mai intalnim. nu stiu ce a fost aia. dupa ce ajung acasa tot imi vine in cap ce a zis. de ce a zis asta? refuz sa ma mai gandesc la asta. asa ca fac ce stiu mai bine, ma ingrop in munca.
au trecut 5 zile de la intamplarea cu banca. si am ocolit destul parcul meu din cauza unui strain. asa ca ma imbrac corespunzator vremii de afara, si ma indrept spre banca mea, locul meu preferat din oras. dar mare imi este mirarea cand vad ca deja e ocupata. strainul cu ochi albastri sta confortabil pe banca mea si citeste una din cartile mele preferate. care erau sansele?
zilele ce au trecut m-au ajutat sa imi fac ordine in ganduri si mai ales in viata. asa ca azi am simtit nevoia sa ma indrept inspre locul, care am simtit pe undeva ca a indreptat totul. mi-am luat cu mine una din cartile preferate si era adanc patruns de ea, cand langa mine se asaza cineva. normal ca e banca ei. normal ca a venit aici in acelasi timp cu mine. normal ca citesc cartea ei preferata. nu exista coincidente, nu?
exista semne? crezi ca prietenul meu m-a facut atenta la ceva real? ...
miercuri, 1 octombrie 2014
there's hope for me yet.
speranta e o curva cu doua fete. stiu ca descrierea asta e foarte colorata, dar daca stai sa te gandesti, asa e. pentru ca speranta e lucrul care te poate inalta cel mai tare. doar ca sa ai un punct mai sus de unde sa cazi. sau poate disparea total si dupa sa se intample lucrul pentru care tu nu mai aveai nici cea mai mica urma de speranta. ce e speranta pentru tine? e fata care vinde flori la colt de bloc si se uita pe furis la tine de fiecare data cand treci? e barbatul in costum care mereu apare in cele mai inoportune momente si cere cafeaua lui obisnuita cu lapte? e nota pe care urmeaza sa o iei pe cel mai important proiect al carierei tale universitare? sau e rochita care asteapta inchisa de ani de zile in coltul unui dulap?
cred ca aproape de fiecare data cand am venit intamplator in barul asta, l-am vazut pe tipul ala stand cu capul in palme. ma face de fiecare data sa ma gandesc ce e in lumea lui atat de negru de il face sa para atat de apasat si atat de gol in acelasi timp. cateodata il vad acolo, la ultimul loc de la bar, cu paharul lui in fata si ma gandesc ca undeva in sufletul meu, si eu sunt la fel. ma face sa ma gandesc la fiecare despartire pe care am avut-o. la fiecare ruptura pe care am provocat-o sau de care m-am lasat atinsa. la cate oferte de prietenie am auzit, cand eu speram total altceva. la cate insistente si dorinte am avut fata de cativa tipi, care nici macar nu imi dadeau sansa sa ii cunosc. ma face sa ma gandesc cum la fiecare despartire sunt exact ca el : cu capul in palme, intr-un colt de camera, gandindu-ma de ce nu a iesit nici de data asta. mereu a lipsit ceva. si poate acel ceva se numeste interes de partea cealalta. niciodata nu am avut ocazia sa simt ca un barbat ma vrea cu adevarat. sa il simt cum ma curteaza si cum ma convinge sa ii acord o sansa, indiferent cat de suferind ar fi dupa o alta fata sau indiferent cat de emotional instabil s-ar considera. ma face sa ma gandesc cum da, am stat ca el acolo, poate cateva zile la rand, dar dupa toate asta, intr-o zi m-am trezit fara absolut niciun gand de genul in cap. si persoana dupa care tanjeam a ramas unde ii era locul, in trecut. spiritul matern din mine plange cand vede barbatul misterios de la bar, pentru ca imi e foarte greu sa-l vad cum sufera. a trecut in jur de o luna de cand il tot vad. asa ca intr-o seara cand intru din nou in bar si il vad stand asa, ma duc hotarata la el si-i spun doar atat : " a trecut suficient. ia-ti haina si vino cu mine. "
cand viata ti se destrama te uiti neputincios la ea, inghiti in sec si astepti cu nerabdare ca dezastrul sa ajunga la final. astepti sa cada tot ce e de cazut, ca apoi sa dai la o parte bucatile cazute de pe tine, sa te scuturi de praf si intr-un final sa te ridici. cateodata e greu. e al dracu' de greu sa consideri reala toata intamplarea care ti-a ruinat viata. cel putin asa credeam, ca totul e ruinat. serviciu, relatie, tot s-a dus pe apa sambetei. asa ca vin in barul asta, imi iau locul obisnuit si ma afund in alcool, ca durerea sa ma apese mai putin. eram in ignoranta mea cand intr-o seara taifunul ala de femeie a venit si a pretins sa plec cu ea. nu as fi facut-o. dar m-am intors incet, si am privit-o de jos in sus. i-am admirat pantofii verzi cu toc, nu neaparat potriviti pentru tipul asta de bar, i-am admirat picioarele si rochita care cadea perfect pe ea. insa ce m-a facut sa ma gandesc de doua ori inainte sa zic nu, au fost ochii aia verzi plini de determinare. pareau ca de foc. era frumoasa, dar nu asta m-a facut sa ma ridic si sa o iau de mana. ci faptul ca gestul ei a denotat curaj si afectiune totodata. m-a miscat cum pot exista oameni atat de blanzi si atenti fata de cei din jur. eu nu am mai avut parte de persoane din astea in jurul meu. asa ca simpla ei fraza m-a ridicat de pe scaun si m-a facut sa o trag dupa mine afara in ploaie. habar nu aveam ca ploua, dar asta nu ne-a incetinit pe nici unul din nou.
de ani de zile ma bucur de barbatul minunat care m-a tarat efectiv afara din barul care cu timpul a devenit barul nostru, la propriu. afacerea lui prospera pentru ca ne-am combinat fortele. asa poate fi descrisa relatie dintre noi : combinatie de forte. in seara aia am reusit cumva, prin simplul meu fel de a fi, sa-i alin sufletul. in schimb ce el, in saptamanile care au urmat mi-a demonstrat ca atunci cand vrei ceva, mergi dupa lucrul ala. si ... am avut noroc. m-a vrut pe mine. mi-a aratat ca nu toti barbatii sunt porci, sau indiferenti, sau nepasatori. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ca speranta e un lucru fabulos. te cuprinde cand nu te astepti si te invaluie ca o patura incalzita dinainte.
m-am trezit azi dimineata si m-am simtit norocos. norocos pentru ca patul meu nu e gol si pentru ca persoana care a acaparat partea ramasa de pat e o persoana fantastica. o admir dormind imprastiata efectiv printre asternuturi si ma gandesc la cat de mult mi-a schimbat mentalitatea. m-a facut sa vreau. sa vreau sa o gasesc si sa o conving sa fie a mea. m-a facut sa realizez ca nu toate femeile sunt curve, sau parsive, sau pe interes. mi-a deschis ochii si sufletul si s-a infiltrat acolo atat de adanc incat nu va mai exista altcineva vreodata pentru mine. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ce avusesem eu pana atunci fusese doar o minciuna. fusese doar un marketing prost al unor femei de doi lei care se voiau a fi mari doamne. m-a facut sa simt ... speranta.
speranta e un lucru duplicitar. fiecare ii da propriul lui sens. pentru tine speranta e cel mai groaznic sau cel mai frumos sentiment?
cred ca aproape de fiecare data cand am venit intamplator in barul asta, l-am vazut pe tipul ala stand cu capul in palme. ma face de fiecare data sa ma gandesc ce e in lumea lui atat de negru de il face sa para atat de apasat si atat de gol in acelasi timp. cateodata il vad acolo, la ultimul loc de la bar, cu paharul lui in fata si ma gandesc ca undeva in sufletul meu, si eu sunt la fel. ma face sa ma gandesc la fiecare despartire pe care am avut-o. la fiecare ruptura pe care am provocat-o sau de care m-am lasat atinsa. la cate oferte de prietenie am auzit, cand eu speram total altceva. la cate insistente si dorinte am avut fata de cativa tipi, care nici macar nu imi dadeau sansa sa ii cunosc. ma face sa ma gandesc cum la fiecare despartire sunt exact ca el : cu capul in palme, intr-un colt de camera, gandindu-ma de ce nu a iesit nici de data asta. mereu a lipsit ceva. si poate acel ceva se numeste interes de partea cealalta. niciodata nu am avut ocazia sa simt ca un barbat ma vrea cu adevarat. sa il simt cum ma curteaza si cum ma convinge sa ii acord o sansa, indiferent cat de suferind ar fi dupa o alta fata sau indiferent cat de emotional instabil s-ar considera. ma face sa ma gandesc cum da, am stat ca el acolo, poate cateva zile la rand, dar dupa toate asta, intr-o zi m-am trezit fara absolut niciun gand de genul in cap. si persoana dupa care tanjeam a ramas unde ii era locul, in trecut. spiritul matern din mine plange cand vede barbatul misterios de la bar, pentru ca imi e foarte greu sa-l vad cum sufera. a trecut in jur de o luna de cand il tot vad. asa ca intr-o seara cand intru din nou in bar si il vad stand asa, ma duc hotarata la el si-i spun doar atat : " a trecut suficient. ia-ti haina si vino cu mine. "
cand viata ti se destrama te uiti neputincios la ea, inghiti in sec si astepti cu nerabdare ca dezastrul sa ajunga la final. astepti sa cada tot ce e de cazut, ca apoi sa dai la o parte bucatile cazute de pe tine, sa te scuturi de praf si intr-un final sa te ridici. cateodata e greu. e al dracu' de greu sa consideri reala toata intamplarea care ti-a ruinat viata. cel putin asa credeam, ca totul e ruinat. serviciu, relatie, tot s-a dus pe apa sambetei. asa ca vin in barul asta, imi iau locul obisnuit si ma afund in alcool, ca durerea sa ma apese mai putin. eram in ignoranta mea cand intr-o seara taifunul ala de femeie a venit si a pretins sa plec cu ea. nu as fi facut-o. dar m-am intors incet, si am privit-o de jos in sus. i-am admirat pantofii verzi cu toc, nu neaparat potriviti pentru tipul asta de bar, i-am admirat picioarele si rochita care cadea perfect pe ea. insa ce m-a facut sa ma gandesc de doua ori inainte sa zic nu, au fost ochii aia verzi plini de determinare. pareau ca de foc. era frumoasa, dar nu asta m-a facut sa ma ridic si sa o iau de mana. ci faptul ca gestul ei a denotat curaj si afectiune totodata. m-a miscat cum pot exista oameni atat de blanzi si atenti fata de cei din jur. eu nu am mai avut parte de persoane din astea in jurul meu. asa ca simpla ei fraza m-a ridicat de pe scaun si m-a facut sa o trag dupa mine afara in ploaie. habar nu aveam ca ploua, dar asta nu ne-a incetinit pe nici unul din nou.
de ani de zile ma bucur de barbatul minunat care m-a tarat efectiv afara din barul care cu timpul a devenit barul nostru, la propriu. afacerea lui prospera pentru ca ne-am combinat fortele. asa poate fi descrisa relatie dintre noi : combinatie de forte. in seara aia am reusit cumva, prin simplul meu fel de a fi, sa-i alin sufletul. in schimb ce el, in saptamanile care au urmat mi-a demonstrat ca atunci cand vrei ceva, mergi dupa lucrul ala. si ... am avut noroc. m-a vrut pe mine. mi-a aratat ca nu toti barbatii sunt porci, sau indiferenti, sau nepasatori. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ca speranta e un lucru fabulos. te cuprinde cand nu te astepti si te invaluie ca o patura incalzita dinainte.
m-am trezit azi dimineata si m-am simtit norocos. norocos pentru ca patul meu nu e gol si pentru ca persoana care a acaparat partea ramasa de pat e o persoana fantastica. o admir dormind imprastiata efectiv printre asternuturi si ma gandesc la cat de mult mi-a schimbat mentalitatea. m-a facut sa vreau. sa vreau sa o gasesc si sa o conving sa fie a mea. m-a facut sa realizez ca nu toate femeile sunt curve, sau parsive, sau pe interes. mi-a deschis ochii si sufletul si s-a infiltrat acolo atat de adanc incat nu va mai exista altcineva vreodata pentru mine. mi-a aratat ca dragostea chiar exista si ce avusesem eu pana atunci fusese doar o minciuna. fusese doar un marketing prost al unor femei de doi lei care se voiau a fi mari doamne. m-a facut sa simt ... speranta.
speranta e un lucru duplicitar. fiecare ii da propriul lui sens. pentru tine speranta e cel mai groaznic sau cel mai frumos sentiment?
luni, 29 septembrie 2014
loneliness ( versuri -continuare- )
stai la birou, in pat sau pe fotoliu. te gandesti la ziua de ieri, ziua de azi sau ziua de maine. stai imbracat subtire sau gros, oricum. nu conteaza. stai in mijlocul multimii sau in coltul tau. sigur ti se intampla si tie, doar ca poate nu la fel de des. singuratatea iti acapareaza mintea si-ti face ca sinapsele sa faca scantei la fiecare impuls nervos. singuratatea asta e unul dintre cele mai apasatoare sentimente existente. iti face viata mai grea decat este si te face sa iti pierzi concentrarea. ce facem sa scapam de sentimentul asta? de senzatia asta de gol? stii? ai habar?
stau intinsa in pat cu laptopul in brate. trag adanc aer in piept si inchid ochii. cand fac asta o lacrima mi se prelinge pe obraz. sunt rare momentele in care dau drumul tristetii din mine. poate multi care ma vad, ma considera un om vesel, poate chiar sociabil. lumea habar nu are. vede ce vrea sa vada. si vrea sa vada oameni fericiti mereu. realitatea insa, normal, e alta. toti avem sentimentul asta in noi si acum e momentul ca tristetea mea sa iasa la suprafata. daca tii in tine, nu faci decat rau. asa ca strang tare ochii si las sa cada toate lacrimile ce se vreau cazute. imi las starea sa se dezechilibreze, tocmai pentru a-mi gasi echilibrul. o prietena pe care am lasat-o sa ma vada azi fara masca aia de om adunat, m-a intrebat de ce sunt azi asa. pentru ca sunt singura. si nu ma refer la faptul ca nu am prieteni. pentru ca am. putini, dar extraorinari. ci ma refer la faptul ca sufletul meu pereche trebuie sa fie un om puternic sa-mi faca fata standardelor si fricilor si aspiratiilor si toanelor. si mai trebuie sa ... existe. vine o perioada, cam la cateva saptamani, in care increderea mea in viitoarea mea fericire esueaza. cateva ore de chin pur feminin in care am senzatia ca o sa raman singura mereu. in care am senzatia ca sunt cea mai urata si cea mai proasta si cea mai cea din cele mai rele puncte de vedere. dau drumul iar la melodia care mi-a impins sentimentul asta in prim-planul gandirii. "i don't want you to leave, will you hold my hand? you could lay with me so it doesn't hurt."
imi fac pana la urma curaj seara sa ies in oras. daca nu ies singura din starea asta, stiu bine ca nimeni nu ma poate ajuta. m-a innebunit-o colega mea sa ies, si cedez. intru intr-un bar in care nu am mai calcat pana atunci, dar nu imi pasa. ma asez la masa si cand vine ospatarita cer direct o bere neagra sa-mi absoarba gandurile la fel de negre. beau jumatate din ea dintr-un foc si incep sa cojesc eticheta de sticla, cand simt privirea cuiva in ceafa. e absurd sa simti privirea cuiva. dar chiar asta a fost.
ziua asta a fost teribila. esec dupa esec. si as fi stat poate acasa, dar m-a chemat un prieten in barul nostru obisnuit sa imi povesteasca ultimele patanii. nu m-as fi dus daca nu ar fi trecut asa mult timp de cand nu ne-am mai intalnit. dupa ce beau shot-ul obisnuit de inceput, incep sa ma uit in jur, pur si simplu pentru a studia multimea, cand ochii imi sunt atrasi asupra unei tipe. nu stiu de ce. poate pentru ca ... vad pe fata ei tristetea pe care eu o ascund inauntru. nu stiu ce ma face sa simt ca suntem complementari si ca ar trebui sa ma ridic sa ma duc sa vorbesc cu ea. deodata, se intoarce si ochii ni se intalnesc. o secunda trece. doua. trei. nu isi fereste privirea. ne ridicam in acelasi timp si mergem unul spre celalalt. simt o atractie magnetica fantastica. o chestie de filme. ceva ce as fi spus cu mana pe inima ca e absurd, daca cineva mi-ar fi povestit ca a patit asta. nu stiu cum am reusit sa ne gasim, dar stiu ca e pe termen nedeterminat.
we are the victims of our own minds ...
stau intinsa in pat cu laptopul in brate. trag adanc aer in piept si inchid ochii. cand fac asta o lacrima mi se prelinge pe obraz. sunt rare momentele in care dau drumul tristetii din mine. poate multi care ma vad, ma considera un om vesel, poate chiar sociabil. lumea habar nu are. vede ce vrea sa vada. si vrea sa vada oameni fericiti mereu. realitatea insa, normal, e alta. toti avem sentimentul asta in noi si acum e momentul ca tristetea mea sa iasa la suprafata. daca tii in tine, nu faci decat rau. asa ca strang tare ochii si las sa cada toate lacrimile ce se vreau cazute. imi las starea sa se dezechilibreze, tocmai pentru a-mi gasi echilibrul. o prietena pe care am lasat-o sa ma vada azi fara masca aia de om adunat, m-a intrebat de ce sunt azi asa. pentru ca sunt singura. si nu ma refer la faptul ca nu am prieteni. pentru ca am. putini, dar extraorinari. ci ma refer la faptul ca sufletul meu pereche trebuie sa fie un om puternic sa-mi faca fata standardelor si fricilor si aspiratiilor si toanelor. si mai trebuie sa ... existe. vine o perioada, cam la cateva saptamani, in care increderea mea in viitoarea mea fericire esueaza. cateva ore de chin pur feminin in care am senzatia ca o sa raman singura mereu. in care am senzatia ca sunt cea mai urata si cea mai proasta si cea mai cea din cele mai rele puncte de vedere. dau drumul iar la melodia care mi-a impins sentimentul asta in prim-planul gandirii. "i don't want you to leave, will you hold my hand? you could lay with me so it doesn't hurt."
imi fac pana la urma curaj seara sa ies in oras. daca nu ies singura din starea asta, stiu bine ca nimeni nu ma poate ajuta. m-a innebunit-o colega mea sa ies, si cedez. intru intr-un bar in care nu am mai calcat pana atunci, dar nu imi pasa. ma asez la masa si cand vine ospatarita cer direct o bere neagra sa-mi absoarba gandurile la fel de negre. beau jumatate din ea dintr-un foc si incep sa cojesc eticheta de sticla, cand simt privirea cuiva in ceafa. e absurd sa simti privirea cuiva. dar chiar asta a fost.
ziua asta a fost teribila. esec dupa esec. si as fi stat poate acasa, dar m-a chemat un prieten in barul nostru obisnuit sa imi povesteasca ultimele patanii. nu m-as fi dus daca nu ar fi trecut asa mult timp de cand nu ne-am mai intalnit. dupa ce beau shot-ul obisnuit de inceput, incep sa ma uit in jur, pur si simplu pentru a studia multimea, cand ochii imi sunt atrasi asupra unei tipe. nu stiu de ce. poate pentru ca ... vad pe fata ei tristetea pe care eu o ascund inauntru. nu stiu ce ma face sa simt ca suntem complementari si ca ar trebui sa ma ridic sa ma duc sa vorbesc cu ea. deodata, se intoarce si ochii ni se intalnesc. o secunda trece. doua. trei. nu isi fereste privirea. ne ridicam in acelasi timp si mergem unul spre celalalt. simt o atractie magnetica fantastica. o chestie de filme. ceva ce as fi spus cu mana pe inima ca e absurd, daca cineva mi-ar fi povestit ca a patit asta. nu stiu cum am reusit sa ne gasim, dar stiu ca e pe termen nedeterminat.
we are the victims of our own minds ...
luni, 22 septembrie 2014
a whole lot of feelings
gelozie, durere, dragoste, nesiguranta, relaxare, implinire. aparent sunt sensimente numite si imprastiate aleatoriu, dar vezi tu, daca te uiti atent, vezi legatura. zambesti melancolic atunci cand o vezi. o stii. ai trecut pe acolo. nimeni nu scapa drumul ala. ultimul cuvant in schimb, destinatia calatoriei, e foarte greu de atins. e tinta fiecaruia din noi. dar nu stim cum sa ajungem acolo. stii ce? cred ca secretul este "as above, so below". lumea depinde de propria ta perceptie. atunci cand faci pace cu tine, in lumea ta e pace. e un concept greu de perceput de multi, dar cei care o fac ... ajung departe.
a inchis ochii si a lasat cuvintele sa curga din ea. voia sa pastreze undeva ce simtea acum. sa conserve sentimentele astea si sa le deschida mai incolo. asa ca luat agenda aia rosie din sertar, a deschis-o la mijloc, a luat pixul recent achizitionat, si a lasat literele sa iasa si sa umple foaia cum stiu ele mai bine. literele se acumulau rapid in fraze. frazele in randuri si randurile in pagini. scrisul ii devenea indescifrabil, atat de tare curgeau gandurile din ea. dar nu e nimic. o sa le inteleaga. doar sunt ale ei. in curand s-au adunat pagini bune, depaseau cateva zeci, cand in sfarsit a terminat. a zambit mandra, a inchis agenda si s-a gandit din nou la celalalt sentiment care a incercat-o in ultima perioada : gelozie. credea ca a reusit sa infrunte trairea asta. era una din cele amare. nu era gelozia aia legata de un baiat. nu. era mai rau. era o gelozie pe care o simtea fata de o prietena. e dificil ca si fata sa ai prietena aia care mereu arata perfect si mereu e draguta. care e inabordabila, si totusi din privinta barbatilor, e mai abordabila decat tine. ai teama aia mereu, ca daca o sa cunosti un barbat, cumva, la un moment dat, o sa fie mai atent la ea decat la tine. e un sentiment care o incerca de cateva zile, poate luni. nici nu mai stia. oricum. ar face bine sa se gandeasca de fapt la faptul ca pleaca la sfarsitul saptamanii. ca lasa casa in urma, si se duce intr-un loc necunoscut. nu la prostii. e o femeie puternica si stie asta. asa ca a deschis laptop-ul si a cautat din nou un loc de locuit.
au trecut cateva luni de cand e in locul cel nou. e bine. credea ca o sa fie mai rau decat ii e. nu stia de ce s-a indoit de propria ei adaptabilitate. era bine. ii pria schimbarea de aer si de anturaj. de-abia venise de la munca atunci cand i-a sunat telefonul. l-a luat in mana fara sa ii acorde prea multa atentie si a raspuns direct. vocea pe care a auzit-o, a facut-o sa scape telefonul. da. au trecut luni de cand nu a mai auzit-o. si a durat doar cateva secunde sa o napadeasca sentimentele alea conservate in agenda rosie. a inspirat adanc, a luat telefonul de pe jos si a livrat explicatia. "scuze, aveam mainile ude. a alunecat. ce faci?" au vorbit zeci de minute. peste o ora. nici nu stia exact. timpul fugea pe langa ea si nu se grabea sa il prinda. a inchis ochii si l-a lasat sa vorbeasca, cand el a zis o fraza care i-a facut ochii sa se deschida brusc si inima sa i se opreasca pentru cateva secunde. "deschide usa, draga mea."
nu stia exact de ce a simtit nevoia sa o vada. trecusera luni bune de cand a vorbit cu ea. abia o cunostea oricum. dar vinerea asta i s-a facut dor de ea. si si-a dat seama ca de fapt dorul ala statea in permanenta in backround-ul gandirii lui. era mereu prezent. doar ca nu ii daduse atentie. nu i-a dat mesaj, pentru ca nu era genul lui. asa ca a facut ceva mult mai indraznet. putea sa se termine foarte prost, dar a ales sa riste. pana la urma ce facem fara riscuri? asa ca s-a schimbat de hainele de munca, s-a urcat in masina si s-a dus dupa ea. stia bine unde sta, pentru ca prietenul lor comun fusese la ea pana acum. nu stia cum avea sa reactioneze. poate deja avea pe cineva si nici macar nu mai statea singura. dar nevoia de a o vedea era prea mare. a ajuns in timp record. cand era in fata blocului, a pus mana pe telefon si a efectuat apelul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu mult timp in urma. cand i-a auzit vocea, era sa scape telefonul din mana. acum ca a lasat sentimentul sa iasa la suprafata il invaluia mai strans ca un cocon. a ras cand ea chiar a scapat telefonul. i-a dat o urma de speranta. a urcat incet in blocul ei si a stat mai mult de o ora cu telefonul la ureche ascultand-o debitand tot felul de prostii. asta e felul ei. vorbeste mult si multe. poate de asta se simtea bine langa ea. cand a trecut suficient timp cat sa-si tina emotiile sub control, i-a spus sa deschida usa. a urmarit atent cum usa se crapa incet si in cadrul ei apare ea. usor schimbata, dar de necontestat. e ea. i s-a facut pielea de gaina si fluturii i-au invadat stomacul si inima si capul si tot. a inchis ochii 2 secunde, cat sa se adune si pe urma a luat-o in brate atat de strans de parca voia sa o faca parte din el. daca ar trai in interiorul lui, nu i-ar mai lipsi niciodata. dupa ce au stat de vorba despre timpul petrecut separat, ea s-a ridicat usor, s-a dus in dormitor, si de sub perna a scos o agenda rosie. fara a spune vreun cuvant, a intins-o spre el. a deschis-o nedumerit. s-a deschis la mijloc, semn ca fusese deschisa acolo de multe ori. stia cumva ca momentul asta are o insemnatate puternica. asa ca a inspirat adanc si a inceput sa citeasca.
"era sambata cand te-am cunoscut. nota 10 pentru prima impresie. niciodata nu mi s-a intamplat sa ma ia cineva in brate dupa ce ii spun numele meu. si totusi tu ai facut-o. nu stiu de ce, dar m-a marcat. seara, gandul ma tot indrepta spre tine. mai tii minte cand imi spuneai ca iti ramane cineva in minte si iti apare in gand cand .. esti la munca de exemplu? asa mi s-a intamplat atunci. mergeam cu autobuzul si ma gandeam "oare cine e baiatul asta?" am vorbit cu prietenul nostru comun si pana la urma mi-ai dat mesaj. si dup-aia am iesit. mh. iti amintesti seara aia? cat ne-am plimbat. cat am vorbit. am ajuns dupa 1 acasa. cand m-am asezat in pat, am inchis ochii si m-am intrebat de ce nu m-ai sarutat. ma gandeam ca poate nu ti-a placut de mine. dar in mesaj ai zis ca da. erai asa contradictoriu. erai caracteristica aia pe care am invatat-o in liceu despre romantism. lucrul ala pe care nu l-am putut intelege niciodata. figura de stil care face simtita prezenta romantismului este antiteza. cuvantul asta ... e numele tau mijlociu. dupa ce ne-am intalnit, m-ai ingorat aproape complet. fapt care ma dusese in prag de nebunie. nu intelegeam cum un om poate sa-ti zica ca ii place tine, ca ai o fire deschisa ca esti deosebita intr-un fel, si dupa sa nu te caute. am crezut ca nu te interesez. am crezut ca ai prietena. am crezut foarte multe. asta pana in weekend, cand am dormit cu tine. si m-am simtit bine. m-am simtit in siguranta. m-am simtit acasa, pe canapeaua aia pe care nu o vazusem in viata mea si pe fundal cu unul din artistii mei preferati. mi-ai zis ca te simti relaxat cu mine. ca ce simti cu mine e mai intens. dar mereu ... te-a tinut ceva. si atunci am crezut din nou ca nu te intereseaza persoana mea. am crezut ca ti-e frica sa nu fii ranit, din nou. am crezut ca sunt mica si insignifianta si ca ce simt eu nu e reciproc. acum, nu te speria. nu e ca si cum m-as fi indragostit dupa ce ne-am vazut de 2, 3 ori. dupa ce am petrecut a doua noapte impreuna, ai inceput sa-mi povestesti lucruri cu care mi-ai intristat sufletul. simteam nevoia ta de a fi alinat si am facut tot ce am putut. dar ... ne vazusem 2 nopti si 3 zile, ce as fi putut face mai mult? 2 nopti si 3 zile. atat am avut impreuna. si in timpul asta am simtit cat de apropiate ne sunt caracterele. am simtit ca ne potriveam. am simtit dorintele si ambitiile comune. am simtti nevoia puternica e a te proteja. dar am mai simtit ceva ce nu am simtit cu nimeni. am simtit ca nu trebuie sa ma precipit. am inceput sa simt ca nu ma afecteaza faptul ca nu imi dai zeci de mesaje pe zi, si singurul pe care poate mi-l dadeai seara era teribil de sec. am simtit speranta. nu stiu de ce. dar asta am simtit. si sunt genul de om care isi asuma trairile, pentru ca sunt ale mele si vin din adancul sufletului. am simtit ca vremea va veni. ca sincronizarea noastra nu e acum. ca viata ne va aduce cumva impreuna. si ... poate o sa fim simpli prieteni. sau ... poate o sa avem o viata impreuna. cert e ca ... cu toata indiferenta de care aparent dai dovada, simt ca drumurile noastre se vor intersecta. peste cateva zile, cateva luni sau poate ani. nu conteaza. sunt ... impacata. spuneai ca cu mine te simti relaxat. ce nu stii e ca tu m-ai facut sa ma simt calma. creandu-ti tie starea asta, a avut reciprocitate. multumesc pentru ce mi-ai oferit. pentru ore de alinare rupte de lume. daca nu ne vom mai intalni nciodata, ramai pastrat aici, in agenda mea rosie, nealterat. in mintea mea, tu reprezinti cuvantul potential."
o lacrima i s-a scurs pe obraz cand a terminat de citit. se pare ca l-am citit destul de bine la momentul ala. cateva minute a privit in gol si nu a zis nimic. dupa care, a luat pixul de pe noptiera si a adaugat cateva cuvinte la final cu scrisul lui de doctor:
"people may not tell you how they feel about you, but they always show you. pay attention."
a inchis ochii si a lasat cuvintele sa curga din ea. voia sa pastreze undeva ce simtea acum. sa conserve sentimentele astea si sa le deschida mai incolo. asa ca luat agenda aia rosie din sertar, a deschis-o la mijloc, a luat pixul recent achizitionat, si a lasat literele sa iasa si sa umple foaia cum stiu ele mai bine. literele se acumulau rapid in fraze. frazele in randuri si randurile in pagini. scrisul ii devenea indescifrabil, atat de tare curgeau gandurile din ea. dar nu e nimic. o sa le inteleaga. doar sunt ale ei. in curand s-au adunat pagini bune, depaseau cateva zeci, cand in sfarsit a terminat. a zambit mandra, a inchis agenda si s-a gandit din nou la celalalt sentiment care a incercat-o in ultima perioada : gelozie. credea ca a reusit sa infrunte trairea asta. era una din cele amare. nu era gelozia aia legata de un baiat. nu. era mai rau. era o gelozie pe care o simtea fata de o prietena. e dificil ca si fata sa ai prietena aia care mereu arata perfect si mereu e draguta. care e inabordabila, si totusi din privinta barbatilor, e mai abordabila decat tine. ai teama aia mereu, ca daca o sa cunosti un barbat, cumva, la un moment dat, o sa fie mai atent la ea decat la tine. e un sentiment care o incerca de cateva zile, poate luni. nici nu mai stia. oricum. ar face bine sa se gandeasca de fapt la faptul ca pleaca la sfarsitul saptamanii. ca lasa casa in urma, si se duce intr-un loc necunoscut. nu la prostii. e o femeie puternica si stie asta. asa ca a deschis laptop-ul si a cautat din nou un loc de locuit.
au trecut cateva luni de cand e in locul cel nou. e bine. credea ca o sa fie mai rau decat ii e. nu stia de ce s-a indoit de propria ei adaptabilitate. era bine. ii pria schimbarea de aer si de anturaj. de-abia venise de la munca atunci cand i-a sunat telefonul. l-a luat in mana fara sa ii acorde prea multa atentie si a raspuns direct. vocea pe care a auzit-o, a facut-o sa scape telefonul. da. au trecut luni de cand nu a mai auzit-o. si a durat doar cateva secunde sa o napadeasca sentimentele alea conservate in agenda rosie. a inspirat adanc, a luat telefonul de pe jos si a livrat explicatia. "scuze, aveam mainile ude. a alunecat. ce faci?" au vorbit zeci de minute. peste o ora. nici nu stia exact. timpul fugea pe langa ea si nu se grabea sa il prinda. a inchis ochii si l-a lasat sa vorbeasca, cand el a zis o fraza care i-a facut ochii sa se deschida brusc si inima sa i se opreasca pentru cateva secunde. "deschide usa, draga mea."
nu stia exact de ce a simtit nevoia sa o vada. trecusera luni bune de cand a vorbit cu ea. abia o cunostea oricum. dar vinerea asta i s-a facut dor de ea. si si-a dat seama ca de fapt dorul ala statea in permanenta in backround-ul gandirii lui. era mereu prezent. doar ca nu ii daduse atentie. nu i-a dat mesaj, pentru ca nu era genul lui. asa ca a facut ceva mult mai indraznet. putea sa se termine foarte prost, dar a ales sa riste. pana la urma ce facem fara riscuri? asa ca s-a schimbat de hainele de munca, s-a urcat in masina si s-a dus dupa ea. stia bine unde sta, pentru ca prietenul lor comun fusese la ea pana acum. nu stia cum avea sa reactioneze. poate deja avea pe cineva si nici macar nu mai statea singura. dar nevoia de a o vedea era prea mare. a ajuns in timp record. cand era in fata blocului, a pus mana pe telefon si a efectuat apelul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu mult timp in urma. cand i-a auzit vocea, era sa scape telefonul din mana. acum ca a lasat sentimentul sa iasa la suprafata il invaluia mai strans ca un cocon. a ras cand ea chiar a scapat telefonul. i-a dat o urma de speranta. a urcat incet in blocul ei si a stat mai mult de o ora cu telefonul la ureche ascultand-o debitand tot felul de prostii. asta e felul ei. vorbeste mult si multe. poate de asta se simtea bine langa ea. cand a trecut suficient timp cat sa-si tina emotiile sub control, i-a spus sa deschida usa. a urmarit atent cum usa se crapa incet si in cadrul ei apare ea. usor schimbata, dar de necontestat. e ea. i s-a facut pielea de gaina si fluturii i-au invadat stomacul si inima si capul si tot. a inchis ochii 2 secunde, cat sa se adune si pe urma a luat-o in brate atat de strans de parca voia sa o faca parte din el. daca ar trai in interiorul lui, nu i-ar mai lipsi niciodata. dupa ce au stat de vorba despre timpul petrecut separat, ea s-a ridicat usor, s-a dus in dormitor, si de sub perna a scos o agenda rosie. fara a spune vreun cuvant, a intins-o spre el. a deschis-o nedumerit. s-a deschis la mijloc, semn ca fusese deschisa acolo de multe ori. stia cumva ca momentul asta are o insemnatate puternica. asa ca a inspirat adanc si a inceput sa citeasca.
"era sambata cand te-am cunoscut. nota 10 pentru prima impresie. niciodata nu mi s-a intamplat sa ma ia cineva in brate dupa ce ii spun numele meu. si totusi tu ai facut-o. nu stiu de ce, dar m-a marcat. seara, gandul ma tot indrepta spre tine. mai tii minte cand imi spuneai ca iti ramane cineva in minte si iti apare in gand cand .. esti la munca de exemplu? asa mi s-a intamplat atunci. mergeam cu autobuzul si ma gandeam "oare cine e baiatul asta?" am vorbit cu prietenul nostru comun si pana la urma mi-ai dat mesaj. si dup-aia am iesit. mh. iti amintesti seara aia? cat ne-am plimbat. cat am vorbit. am ajuns dupa 1 acasa. cand m-am asezat in pat, am inchis ochii si m-am intrebat de ce nu m-ai sarutat. ma gandeam ca poate nu ti-a placut de mine. dar in mesaj ai zis ca da. erai asa contradictoriu. erai caracteristica aia pe care am invatat-o in liceu despre romantism. lucrul ala pe care nu l-am putut intelege niciodata. figura de stil care face simtita prezenta romantismului este antiteza. cuvantul asta ... e numele tau mijlociu. dupa ce ne-am intalnit, m-ai ingorat aproape complet. fapt care ma dusese in prag de nebunie. nu intelegeam cum un om poate sa-ti zica ca ii place tine, ca ai o fire deschisa ca esti deosebita intr-un fel, si dupa sa nu te caute. am crezut ca nu te interesez. am crezut ca ai prietena. am crezut foarte multe. asta pana in weekend, cand am dormit cu tine. si m-am simtit bine. m-am simtit in siguranta. m-am simtit acasa, pe canapeaua aia pe care nu o vazusem in viata mea si pe fundal cu unul din artistii mei preferati. mi-ai zis ca te simti relaxat cu mine. ca ce simti cu mine e mai intens. dar mereu ... te-a tinut ceva. si atunci am crezut din nou ca nu te intereseaza persoana mea. am crezut ca ti-e frica sa nu fii ranit, din nou. am crezut ca sunt mica si insignifianta si ca ce simt eu nu e reciproc. acum, nu te speria. nu e ca si cum m-as fi indragostit dupa ce ne-am vazut de 2, 3 ori. dupa ce am petrecut a doua noapte impreuna, ai inceput sa-mi povestesti lucruri cu care mi-ai intristat sufletul. simteam nevoia ta de a fi alinat si am facut tot ce am putut. dar ... ne vazusem 2 nopti si 3 zile, ce as fi putut face mai mult? 2 nopti si 3 zile. atat am avut impreuna. si in timpul asta am simtit cat de apropiate ne sunt caracterele. am simtit ca ne potriveam. am simtit dorintele si ambitiile comune. am simtti nevoia puternica e a te proteja. dar am mai simtit ceva ce nu am simtit cu nimeni. am simtit ca nu trebuie sa ma precipit. am inceput sa simt ca nu ma afecteaza faptul ca nu imi dai zeci de mesaje pe zi, si singurul pe care poate mi-l dadeai seara era teribil de sec. am simtit speranta. nu stiu de ce. dar asta am simtit. si sunt genul de om care isi asuma trairile, pentru ca sunt ale mele si vin din adancul sufletului. am simtit ca vremea va veni. ca sincronizarea noastra nu e acum. ca viata ne va aduce cumva impreuna. si ... poate o sa fim simpli prieteni. sau ... poate o sa avem o viata impreuna. cert e ca ... cu toata indiferenta de care aparent dai dovada, simt ca drumurile noastre se vor intersecta. peste cateva zile, cateva luni sau poate ani. nu conteaza. sunt ... impacata. spuneai ca cu mine te simti relaxat. ce nu stii e ca tu m-ai facut sa ma simt calma. creandu-ti tie starea asta, a avut reciprocitate. multumesc pentru ce mi-ai oferit. pentru ore de alinare rupte de lume. daca nu ne vom mai intalni nciodata, ramai pastrat aici, in agenda mea rosie, nealterat. in mintea mea, tu reprezinti cuvantul potential."
o lacrima i s-a scurs pe obraz cand a terminat de citit. se pare ca l-am citit destul de bine la momentul ala. cateva minute a privit in gol si nu a zis nimic. dupa care, a luat pixul de pe noptiera si a adaugat cateva cuvinte la final cu scrisul lui de doctor:
"people may not tell you how they feel about you, but they always show you. pay attention."
luni, 15 septembrie 2014
rejection and beginning
mintea mi se plimba. am avut o zi grea. mh. greu de fapt nu e cuvantul care ar descrie ziua asta. am avut o zi ... plina. da. mult mai bine asa. muzica, cearsafuri si o femeie pe care abia o cunosc. in cap imi roiesc tot felul de statistici. merita? nu merita? credeam ca noi barbatii suntem hotarati de obicei. dar cand vine vorba de femei, incredibil de multe variante se schimba. avantaje si dezavantaje. si momentan e un soi de echilibru. si atunci? ce ramane de facut? mi-o doresc cum nu mi s-a mai intamplat cu cineva. dar pe de alta parte, vad in ea potentialul de a ma face sa sufar. si atunci tind sa dau inapoi. sa nu o caut. duc o lupta cu mine cand vad ca imi scrie. stiu ce va gandi. dar nu pot lua o decizie. si ma tot gandesc. s-a facut deja 2 jumate si inca sunt pierdut in ganduri si muzica. mi-ar placea ... sa ploua ...
e 9. abia m-am trezit si gandul imi merge la toate schimbarile astea care urmeaza sa ma acapareze. cum lasi lucrurile noi pe care abia le-ai descoperit, in urma? si sa o iei de la zero. sa pleci in alt oras, sa cunosti alti oameni, sa ... tot. ma gandesc cu jind la profesorul de dansuri. cum ne-a facut pe toti sa iubim fiecare seara de luni si miercuri. ma gandesc la persoanele noi care, poate, prezinta potential. ma gandesc la ... tipul asta. am ajuns la concluzia ca iti e bine singur. chiar foarte bine. si dupa, brusc, cunosti pe cineva. si te simti singur cand nu da "semne de viata". am citit undeva recent, ca cu cat inaintezi in varsta, cu atat te atasezi mai repede si puternic de cineva. bine, asta pana la urma tine si de maturitatea emotionala si psihica. am mintea imprastiata in mii de directii. oras nou, lume veche, oamenii noi, obiceiuri vechi. nici nu mai imi sta capul la cartea asta noua pe care mai am putin si o termin. mi-am pierdut concentrarea. asta mi se intampla de fiecare data in fata unui eveniment mare. m-am mai mutat o data departe de casa. si tot asa in toate partile am fost si atunci. e 10. ar trebui sa ma ridic din pat si sa ... ma pun pe picioare. azi nu vreau sa ma mai gandesc la nimic. deschid laptop-ul, pornesc playlist-ul pe care l-am auzit de piscina, dau tare si ma pierd in el. am citit undeva ca muzica tare te destreseaza. da. asa e.
mi-a dat mesaj aseara. stiam ce vrea sa afle de la mine. daca as fi fost in locul ei si mie mi-ar placea siguranta pe care as gasi-o in lucrurile exacte. nu pot sa-i dau lucruri exacte. o sa inteleaga. si o sa plece. asa a fost de fiecare data. si pana la urma ... oricum pleaca. simt o urma de regret cand ma gandesc la asta. ma gandesc ca am vorbit o data cu ea si mi-a scapat o informatie. dar cred ca a trecut nesesizata pe langa urechile ei. desi mai am cateodata impresia, cand se uita la mine, ca imi vede sufletul. si nu imi place. cateodata, cand ma uit atent la ea, observ cum inocenta ei se da in laturi si acolo se afla o femeie puternica si inteligenta. dar pentru mine, o femeie inteligenta e un risc. nu am gasit inca persoana care sa ma faca sa renunt la a ascunde faptele. la a ascunde adevarata mea fata. ea nu ar fugi. stiu asta. si de aia e mai bine sa o fac sa plece de buna voie. daca ar ramane, nu as garanta ca ar iesi nevatamata din toata treaba asta. iar ma gandesc la ea. nu e bine. ar fi bine sa nu o mai caut.
au trecut 5 ani de cand gandurile alea mi-au trecut prin cap. am venit in orasul asta minunat de 3 ani. pentru ca am reusit sa prind o super ocazie, si sa ma mut aici, in franta era pasul urmator. a fost si mai greu sa ma mut aici, decat atunci cand am parasit orasul meu natal, dar in atata timp m-am obisnuit. a frumos aici. oamenii sunt respectuosi si munca e ok. azi avem un contract important. am ajuns sa lucrez in domeniul in care voiam, constructii. pentru ca meseria mea se imbina cel mai bine cu domeniul asta. si azi stabilim detaliile pentru un proiect nou. vin oameni din departamentul de vanzari ai firmei pentru care realizam constructia. abia asteptam proiectul asta, pentru ca e o constructie importanta si cum eu fac baza, totdeauna mi-a placut sa depinda de mine precizia lucrarilor. sunt cu inca doi colegi care tocmai au zis ceva foarte amuzant, cand intram in sala de conferinte. azi m-am imbracat office, pentru ca nu am treaba la teren. lumea e mai obisnuita sa ma vada in blugi si in adidasi decat asa, pentru ca avem mult de lucru si nu ma pot schimba inainte sa ajung la birou. cand intru in sala, incep sa ma uit in jur, sa analizez echipa cu care avem sa colaboram in urmatorii 2 ani, cand ... il vad. omul pe care l-am cunoscut pentru 3 saptamani acum 5 ani.
chiar nu aveam chef de intalnirea asta de acum, dar avem nevoie sa punem proiectul in mers si asta inseamna sa cunoastem echipa de ingineri care va face efectiv construirea cladirii firmei realizabila. ridic ochii din hartii cand aud un ras ce mi se pare cunoscut. desi nu cunosc pe nimeni in franta. eu lucrez in germania. de 4 ani de zile. am plecat cu parere de rau din orasul meu natal, dar aceasta decizie mi-a schimbat viata. in bine. in mult mai bine. in cateva secunde ochii mei intersecteaza ochii aia verzi, care cateodata imi frecventeaza gandurile. acum 5 ani am cunoscut-o. doar pentru 3 saptamani. nu imi vine sa cred. sa fie destin?
respingerea este ceva cateodata de nesuportat. la fel cum poate fi si un inceput. ceea ce realizam prea rar, este faptul ca, tot raul e spre bine. dam rareori sansa destinului sa isi faca treaba si sa vindece ranile cum stie el mai bine. poate pana la urma nu va face nimic decat sa ne arunce exact in aceeasi situatie pentru a da o sansa ... dragostei.
luni, 1 septembrie 2014
versuri
statea in taxi si se gandea. se gandea ca nu e locul ei aici. ca iese in oras cu asa-zisii prieteni ai ei si ca nu are ce sa vorbeasca cu ei. se simte straina in pielea ei. si se gandea oare cum a ajuns aici. oare cum a ajuns sa nu mai vorbeasca. cum de ea, care era o persoana sociabila si care stie multe, iese si simte ca efectiv nu are ce sa vorbeasca. se simte limitata de circumstante. limitata de ea insasi. se gandea cat s-a schimbat in ultimii doi ani. se gandea ca vrea sa aiba parte de acel cineva care sa schimbe astea. care sa o ajute sa infloreasca. stia ca il vrea. dar nu stia exact cum vrea sa fie. citise undeva ca mereu trebuie sa lasi loc in inima ta pentru imprevizibil. si in inima ei era loc doar pentru imprevizibil. simtea ca lumea ei s-a strans atat de tare. a intrat la apa. si nu stia daca mai are puterea si capacitatea de a o salva de la extinctie.
statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...
a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.
"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"
o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.
"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"
azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...
a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.
"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"
o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.
"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"
azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)