stai la birou, in pat sau pe fotoliu. te gandesti la ziua de ieri, ziua de azi sau ziua de maine. stai imbracat subtire sau gros, oricum. nu conteaza. stai in mijlocul multimii sau in coltul tau. sigur ti se intampla si tie, doar ca poate nu la fel de des. singuratatea iti acapareaza mintea si-ti face ca sinapsele sa faca scantei la fiecare impuls nervos. singuratatea asta e unul dintre cele mai apasatoare sentimente existente. iti face viata mai grea decat este si te face sa iti pierzi concentrarea. ce facem sa scapam de sentimentul asta? de senzatia asta de gol? stii? ai habar?
stau intinsa in pat cu laptopul in brate. trag adanc aer in piept si inchid ochii. cand fac asta o lacrima mi se prelinge pe obraz. sunt rare momentele in care dau drumul tristetii din mine. poate multi care ma vad, ma considera un om vesel, poate chiar sociabil. lumea habar nu are. vede ce vrea sa vada. si vrea sa vada oameni fericiti mereu. realitatea insa, normal, e alta. toti avem sentimentul asta in noi si acum e momentul ca tristetea mea sa iasa la suprafata. daca tii in tine, nu faci decat rau. asa ca strang tare ochii si las sa cada toate lacrimile ce se vreau cazute. imi las starea sa se dezechilibreze, tocmai pentru a-mi gasi echilibrul. o prietena pe care am lasat-o sa ma vada azi fara masca aia de om adunat, m-a intrebat de ce sunt azi asa. pentru ca sunt singura. si nu ma refer la faptul ca nu am prieteni. pentru ca am. putini, dar extraorinari. ci ma refer la faptul ca sufletul meu pereche trebuie sa fie un om puternic sa-mi faca fata standardelor si fricilor si aspiratiilor si toanelor. si mai trebuie sa ... existe. vine o perioada, cam la cateva saptamani, in care increderea mea in viitoarea mea fericire esueaza. cateva ore de chin pur feminin in care am senzatia ca o sa raman singura mereu. in care am senzatia ca sunt cea mai urata si cea mai proasta si cea mai cea din cele mai rele puncte de vedere. dau drumul iar la melodia care mi-a impins sentimentul asta in prim-planul gandirii. "i don't want you to leave, will you hold my hand? you could lay with me so it doesn't hurt."
imi fac pana la urma curaj seara sa ies in oras. daca nu ies singura din starea asta, stiu bine ca nimeni nu ma poate ajuta. m-a innebunit-o colega mea sa ies, si cedez. intru intr-un bar in care nu am mai calcat pana atunci, dar nu imi pasa. ma asez la masa si cand vine ospatarita cer direct o bere neagra sa-mi absoarba gandurile la fel de negre. beau jumatate din ea dintr-un foc si incep sa cojesc eticheta de sticla, cand simt privirea cuiva in ceafa. e absurd sa simti privirea cuiva. dar chiar asta a fost.
ziua asta a fost teribila. esec dupa esec. si as fi stat poate acasa, dar m-a chemat un prieten in barul nostru obisnuit sa imi povesteasca ultimele patanii. nu m-as fi dus daca nu ar fi trecut asa mult timp de cand nu ne-am mai intalnit. dupa ce beau shot-ul obisnuit de inceput, incep sa ma uit in jur, pur si simplu pentru a studia multimea, cand ochii imi sunt atrasi asupra unei tipe. nu stiu de ce. poate pentru ca ... vad pe fata ei tristetea pe care eu o ascund inauntru. nu stiu ce ma face sa simt ca suntem complementari si ca ar trebui sa ma ridic sa ma duc sa vorbesc cu ea. deodata, se intoarce si ochii ni se intalnesc. o secunda trece. doua. trei. nu isi fereste privirea. ne ridicam in acelasi timp si mergem unul spre celalalt. simt o atractie magnetica fantastica. o chestie de filme. ceva ce as fi spus cu mana pe inima ca e absurd, daca cineva mi-ar fi povestit ca a patit asta. nu stiu cum am reusit sa ne gasim, dar stiu ca e pe termen nedeterminat.
we are the victims of our own minds ...
imagine
luni, 29 septembrie 2014
luni, 22 septembrie 2014
a whole lot of feelings
gelozie, durere, dragoste, nesiguranta, relaxare, implinire. aparent sunt sensimente numite si imprastiate aleatoriu, dar vezi tu, daca te uiti atent, vezi legatura. zambesti melancolic atunci cand o vezi. o stii. ai trecut pe acolo. nimeni nu scapa drumul ala. ultimul cuvant in schimb, destinatia calatoriei, e foarte greu de atins. e tinta fiecaruia din noi. dar nu stim cum sa ajungem acolo. stii ce? cred ca secretul este "as above, so below". lumea depinde de propria ta perceptie. atunci cand faci pace cu tine, in lumea ta e pace. e un concept greu de perceput de multi, dar cei care o fac ... ajung departe.
a inchis ochii si a lasat cuvintele sa curga din ea. voia sa pastreze undeva ce simtea acum. sa conserve sentimentele astea si sa le deschida mai incolo. asa ca luat agenda aia rosie din sertar, a deschis-o la mijloc, a luat pixul recent achizitionat, si a lasat literele sa iasa si sa umple foaia cum stiu ele mai bine. literele se acumulau rapid in fraze. frazele in randuri si randurile in pagini. scrisul ii devenea indescifrabil, atat de tare curgeau gandurile din ea. dar nu e nimic. o sa le inteleaga. doar sunt ale ei. in curand s-au adunat pagini bune, depaseau cateva zeci, cand in sfarsit a terminat. a zambit mandra, a inchis agenda si s-a gandit din nou la celalalt sentiment care a incercat-o in ultima perioada : gelozie. credea ca a reusit sa infrunte trairea asta. era una din cele amare. nu era gelozia aia legata de un baiat. nu. era mai rau. era o gelozie pe care o simtea fata de o prietena. e dificil ca si fata sa ai prietena aia care mereu arata perfect si mereu e draguta. care e inabordabila, si totusi din privinta barbatilor, e mai abordabila decat tine. ai teama aia mereu, ca daca o sa cunosti un barbat, cumva, la un moment dat, o sa fie mai atent la ea decat la tine. e un sentiment care o incerca de cateva zile, poate luni. nici nu mai stia. oricum. ar face bine sa se gandeasca de fapt la faptul ca pleaca la sfarsitul saptamanii. ca lasa casa in urma, si se duce intr-un loc necunoscut. nu la prostii. e o femeie puternica si stie asta. asa ca a deschis laptop-ul si a cautat din nou un loc de locuit.
au trecut cateva luni de cand e in locul cel nou. e bine. credea ca o sa fie mai rau decat ii e. nu stia de ce s-a indoit de propria ei adaptabilitate. era bine. ii pria schimbarea de aer si de anturaj. de-abia venise de la munca atunci cand i-a sunat telefonul. l-a luat in mana fara sa ii acorde prea multa atentie si a raspuns direct. vocea pe care a auzit-o, a facut-o sa scape telefonul. da. au trecut luni de cand nu a mai auzit-o. si a durat doar cateva secunde sa o napadeasca sentimentele alea conservate in agenda rosie. a inspirat adanc, a luat telefonul de pe jos si a livrat explicatia. "scuze, aveam mainile ude. a alunecat. ce faci?" au vorbit zeci de minute. peste o ora. nici nu stia exact. timpul fugea pe langa ea si nu se grabea sa il prinda. a inchis ochii si l-a lasat sa vorbeasca, cand el a zis o fraza care i-a facut ochii sa se deschida brusc si inima sa i se opreasca pentru cateva secunde. "deschide usa, draga mea."
nu stia exact de ce a simtit nevoia sa o vada. trecusera luni bune de cand a vorbit cu ea. abia o cunostea oricum. dar vinerea asta i s-a facut dor de ea. si si-a dat seama ca de fapt dorul ala statea in permanenta in backround-ul gandirii lui. era mereu prezent. doar ca nu ii daduse atentie. nu i-a dat mesaj, pentru ca nu era genul lui. asa ca a facut ceva mult mai indraznet. putea sa se termine foarte prost, dar a ales sa riste. pana la urma ce facem fara riscuri? asa ca s-a schimbat de hainele de munca, s-a urcat in masina si s-a dus dupa ea. stia bine unde sta, pentru ca prietenul lor comun fusese la ea pana acum. nu stia cum avea sa reactioneze. poate deja avea pe cineva si nici macar nu mai statea singura. dar nevoia de a o vedea era prea mare. a ajuns in timp record. cand era in fata blocului, a pus mana pe telefon si a efectuat apelul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu mult timp in urma. cand i-a auzit vocea, era sa scape telefonul din mana. acum ca a lasat sentimentul sa iasa la suprafata il invaluia mai strans ca un cocon. a ras cand ea chiar a scapat telefonul. i-a dat o urma de speranta. a urcat incet in blocul ei si a stat mai mult de o ora cu telefonul la ureche ascultand-o debitand tot felul de prostii. asta e felul ei. vorbeste mult si multe. poate de asta se simtea bine langa ea. cand a trecut suficient timp cat sa-si tina emotiile sub control, i-a spus sa deschida usa. a urmarit atent cum usa se crapa incet si in cadrul ei apare ea. usor schimbata, dar de necontestat. e ea. i s-a facut pielea de gaina si fluturii i-au invadat stomacul si inima si capul si tot. a inchis ochii 2 secunde, cat sa se adune si pe urma a luat-o in brate atat de strans de parca voia sa o faca parte din el. daca ar trai in interiorul lui, nu i-ar mai lipsi niciodata. dupa ce au stat de vorba despre timpul petrecut separat, ea s-a ridicat usor, s-a dus in dormitor, si de sub perna a scos o agenda rosie. fara a spune vreun cuvant, a intins-o spre el. a deschis-o nedumerit. s-a deschis la mijloc, semn ca fusese deschisa acolo de multe ori. stia cumva ca momentul asta are o insemnatate puternica. asa ca a inspirat adanc si a inceput sa citeasca.
"era sambata cand te-am cunoscut. nota 10 pentru prima impresie. niciodata nu mi s-a intamplat sa ma ia cineva in brate dupa ce ii spun numele meu. si totusi tu ai facut-o. nu stiu de ce, dar m-a marcat. seara, gandul ma tot indrepta spre tine. mai tii minte cand imi spuneai ca iti ramane cineva in minte si iti apare in gand cand .. esti la munca de exemplu? asa mi s-a intamplat atunci. mergeam cu autobuzul si ma gandeam "oare cine e baiatul asta?" am vorbit cu prietenul nostru comun si pana la urma mi-ai dat mesaj. si dup-aia am iesit. mh. iti amintesti seara aia? cat ne-am plimbat. cat am vorbit. am ajuns dupa 1 acasa. cand m-am asezat in pat, am inchis ochii si m-am intrebat de ce nu m-ai sarutat. ma gandeam ca poate nu ti-a placut de mine. dar in mesaj ai zis ca da. erai asa contradictoriu. erai caracteristica aia pe care am invatat-o in liceu despre romantism. lucrul ala pe care nu l-am putut intelege niciodata. figura de stil care face simtita prezenta romantismului este antiteza. cuvantul asta ... e numele tau mijlociu. dupa ce ne-am intalnit, m-ai ingorat aproape complet. fapt care ma dusese in prag de nebunie. nu intelegeam cum un om poate sa-ti zica ca ii place tine, ca ai o fire deschisa ca esti deosebita intr-un fel, si dupa sa nu te caute. am crezut ca nu te interesez. am crezut ca ai prietena. am crezut foarte multe. asta pana in weekend, cand am dormit cu tine. si m-am simtit bine. m-am simtit in siguranta. m-am simtit acasa, pe canapeaua aia pe care nu o vazusem in viata mea si pe fundal cu unul din artistii mei preferati. mi-ai zis ca te simti relaxat cu mine. ca ce simti cu mine e mai intens. dar mereu ... te-a tinut ceva. si atunci am crezut din nou ca nu te intereseaza persoana mea. am crezut ca ti-e frica sa nu fii ranit, din nou. am crezut ca sunt mica si insignifianta si ca ce simt eu nu e reciproc. acum, nu te speria. nu e ca si cum m-as fi indragostit dupa ce ne-am vazut de 2, 3 ori. dupa ce am petrecut a doua noapte impreuna, ai inceput sa-mi povestesti lucruri cu care mi-ai intristat sufletul. simteam nevoia ta de a fi alinat si am facut tot ce am putut. dar ... ne vazusem 2 nopti si 3 zile, ce as fi putut face mai mult? 2 nopti si 3 zile. atat am avut impreuna. si in timpul asta am simtit cat de apropiate ne sunt caracterele. am simtit ca ne potriveam. am simtit dorintele si ambitiile comune. am simtti nevoia puternica e a te proteja. dar am mai simtit ceva ce nu am simtit cu nimeni. am simtit ca nu trebuie sa ma precipit. am inceput sa simt ca nu ma afecteaza faptul ca nu imi dai zeci de mesaje pe zi, si singurul pe care poate mi-l dadeai seara era teribil de sec. am simtit speranta. nu stiu de ce. dar asta am simtit. si sunt genul de om care isi asuma trairile, pentru ca sunt ale mele si vin din adancul sufletului. am simtit ca vremea va veni. ca sincronizarea noastra nu e acum. ca viata ne va aduce cumva impreuna. si ... poate o sa fim simpli prieteni. sau ... poate o sa avem o viata impreuna. cert e ca ... cu toata indiferenta de care aparent dai dovada, simt ca drumurile noastre se vor intersecta. peste cateva zile, cateva luni sau poate ani. nu conteaza. sunt ... impacata. spuneai ca cu mine te simti relaxat. ce nu stii e ca tu m-ai facut sa ma simt calma. creandu-ti tie starea asta, a avut reciprocitate. multumesc pentru ce mi-ai oferit. pentru ore de alinare rupte de lume. daca nu ne vom mai intalni nciodata, ramai pastrat aici, in agenda mea rosie, nealterat. in mintea mea, tu reprezinti cuvantul potential."
o lacrima i s-a scurs pe obraz cand a terminat de citit. se pare ca l-am citit destul de bine la momentul ala. cateva minute a privit in gol si nu a zis nimic. dupa care, a luat pixul de pe noptiera si a adaugat cateva cuvinte la final cu scrisul lui de doctor:
"people may not tell you how they feel about you, but they always show you. pay attention."
a inchis ochii si a lasat cuvintele sa curga din ea. voia sa pastreze undeva ce simtea acum. sa conserve sentimentele astea si sa le deschida mai incolo. asa ca luat agenda aia rosie din sertar, a deschis-o la mijloc, a luat pixul recent achizitionat, si a lasat literele sa iasa si sa umple foaia cum stiu ele mai bine. literele se acumulau rapid in fraze. frazele in randuri si randurile in pagini. scrisul ii devenea indescifrabil, atat de tare curgeau gandurile din ea. dar nu e nimic. o sa le inteleaga. doar sunt ale ei. in curand s-au adunat pagini bune, depaseau cateva zeci, cand in sfarsit a terminat. a zambit mandra, a inchis agenda si s-a gandit din nou la celalalt sentiment care a incercat-o in ultima perioada : gelozie. credea ca a reusit sa infrunte trairea asta. era una din cele amare. nu era gelozia aia legata de un baiat. nu. era mai rau. era o gelozie pe care o simtea fata de o prietena. e dificil ca si fata sa ai prietena aia care mereu arata perfect si mereu e draguta. care e inabordabila, si totusi din privinta barbatilor, e mai abordabila decat tine. ai teama aia mereu, ca daca o sa cunosti un barbat, cumva, la un moment dat, o sa fie mai atent la ea decat la tine. e un sentiment care o incerca de cateva zile, poate luni. nici nu mai stia. oricum. ar face bine sa se gandeasca de fapt la faptul ca pleaca la sfarsitul saptamanii. ca lasa casa in urma, si se duce intr-un loc necunoscut. nu la prostii. e o femeie puternica si stie asta. asa ca a deschis laptop-ul si a cautat din nou un loc de locuit.
au trecut cateva luni de cand e in locul cel nou. e bine. credea ca o sa fie mai rau decat ii e. nu stia de ce s-a indoit de propria ei adaptabilitate. era bine. ii pria schimbarea de aer si de anturaj. de-abia venise de la munca atunci cand i-a sunat telefonul. l-a luat in mana fara sa ii acorde prea multa atentie si a raspuns direct. vocea pe care a auzit-o, a facut-o sa scape telefonul. da. au trecut luni de cand nu a mai auzit-o. si a durat doar cateva secunde sa o napadeasca sentimentele alea conservate in agenda rosie. a inspirat adanc, a luat telefonul de pe jos si a livrat explicatia. "scuze, aveam mainile ude. a alunecat. ce faci?" au vorbit zeci de minute. peste o ora. nici nu stia exact. timpul fugea pe langa ea si nu se grabea sa il prinda. a inchis ochii si l-a lasat sa vorbeasca, cand el a zis o fraza care i-a facut ochii sa se deschida brusc si inima sa i se opreasca pentru cateva secunde. "deschide usa, draga mea."
nu stia exact de ce a simtit nevoia sa o vada. trecusera luni bune de cand a vorbit cu ea. abia o cunostea oricum. dar vinerea asta i s-a facut dor de ea. si si-a dat seama ca de fapt dorul ala statea in permanenta in backround-ul gandirii lui. era mereu prezent. doar ca nu ii daduse atentie. nu i-a dat mesaj, pentru ca nu era genul lui. asa ca a facut ceva mult mai indraznet. putea sa se termine foarte prost, dar a ales sa riste. pana la urma ce facem fara riscuri? asa ca s-a schimbat de hainele de munca, s-a urcat in masina si s-a dus dupa ea. stia bine unde sta, pentru ca prietenul lor comun fusese la ea pana acum. nu stia cum avea sa reactioneze. poate deja avea pe cineva si nici macar nu mai statea singura. dar nevoia de a o vedea era prea mare. a ajuns in timp record. cand era in fata blocului, a pus mana pe telefon si a efectuat apelul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu mult timp in urma. cand i-a auzit vocea, era sa scape telefonul din mana. acum ca a lasat sentimentul sa iasa la suprafata il invaluia mai strans ca un cocon. a ras cand ea chiar a scapat telefonul. i-a dat o urma de speranta. a urcat incet in blocul ei si a stat mai mult de o ora cu telefonul la ureche ascultand-o debitand tot felul de prostii. asta e felul ei. vorbeste mult si multe. poate de asta se simtea bine langa ea. cand a trecut suficient timp cat sa-si tina emotiile sub control, i-a spus sa deschida usa. a urmarit atent cum usa se crapa incet si in cadrul ei apare ea. usor schimbata, dar de necontestat. e ea. i s-a facut pielea de gaina si fluturii i-au invadat stomacul si inima si capul si tot. a inchis ochii 2 secunde, cat sa se adune si pe urma a luat-o in brate atat de strans de parca voia sa o faca parte din el. daca ar trai in interiorul lui, nu i-ar mai lipsi niciodata. dupa ce au stat de vorba despre timpul petrecut separat, ea s-a ridicat usor, s-a dus in dormitor, si de sub perna a scos o agenda rosie. fara a spune vreun cuvant, a intins-o spre el. a deschis-o nedumerit. s-a deschis la mijloc, semn ca fusese deschisa acolo de multe ori. stia cumva ca momentul asta are o insemnatate puternica. asa ca a inspirat adanc si a inceput sa citeasca.
"era sambata cand te-am cunoscut. nota 10 pentru prima impresie. niciodata nu mi s-a intamplat sa ma ia cineva in brate dupa ce ii spun numele meu. si totusi tu ai facut-o. nu stiu de ce, dar m-a marcat. seara, gandul ma tot indrepta spre tine. mai tii minte cand imi spuneai ca iti ramane cineva in minte si iti apare in gand cand .. esti la munca de exemplu? asa mi s-a intamplat atunci. mergeam cu autobuzul si ma gandeam "oare cine e baiatul asta?" am vorbit cu prietenul nostru comun si pana la urma mi-ai dat mesaj. si dup-aia am iesit. mh. iti amintesti seara aia? cat ne-am plimbat. cat am vorbit. am ajuns dupa 1 acasa. cand m-am asezat in pat, am inchis ochii si m-am intrebat de ce nu m-ai sarutat. ma gandeam ca poate nu ti-a placut de mine. dar in mesaj ai zis ca da. erai asa contradictoriu. erai caracteristica aia pe care am invatat-o in liceu despre romantism. lucrul ala pe care nu l-am putut intelege niciodata. figura de stil care face simtita prezenta romantismului este antiteza. cuvantul asta ... e numele tau mijlociu. dupa ce ne-am intalnit, m-ai ingorat aproape complet. fapt care ma dusese in prag de nebunie. nu intelegeam cum un om poate sa-ti zica ca ii place tine, ca ai o fire deschisa ca esti deosebita intr-un fel, si dupa sa nu te caute. am crezut ca nu te interesez. am crezut ca ai prietena. am crezut foarte multe. asta pana in weekend, cand am dormit cu tine. si m-am simtit bine. m-am simtit in siguranta. m-am simtit acasa, pe canapeaua aia pe care nu o vazusem in viata mea si pe fundal cu unul din artistii mei preferati. mi-ai zis ca te simti relaxat cu mine. ca ce simti cu mine e mai intens. dar mereu ... te-a tinut ceva. si atunci am crezut din nou ca nu te intereseaza persoana mea. am crezut ca ti-e frica sa nu fii ranit, din nou. am crezut ca sunt mica si insignifianta si ca ce simt eu nu e reciproc. acum, nu te speria. nu e ca si cum m-as fi indragostit dupa ce ne-am vazut de 2, 3 ori. dupa ce am petrecut a doua noapte impreuna, ai inceput sa-mi povestesti lucruri cu care mi-ai intristat sufletul. simteam nevoia ta de a fi alinat si am facut tot ce am putut. dar ... ne vazusem 2 nopti si 3 zile, ce as fi putut face mai mult? 2 nopti si 3 zile. atat am avut impreuna. si in timpul asta am simtit cat de apropiate ne sunt caracterele. am simtit ca ne potriveam. am simtit dorintele si ambitiile comune. am simtti nevoia puternica e a te proteja. dar am mai simtit ceva ce nu am simtit cu nimeni. am simtit ca nu trebuie sa ma precipit. am inceput sa simt ca nu ma afecteaza faptul ca nu imi dai zeci de mesaje pe zi, si singurul pe care poate mi-l dadeai seara era teribil de sec. am simtit speranta. nu stiu de ce. dar asta am simtit. si sunt genul de om care isi asuma trairile, pentru ca sunt ale mele si vin din adancul sufletului. am simtit ca vremea va veni. ca sincronizarea noastra nu e acum. ca viata ne va aduce cumva impreuna. si ... poate o sa fim simpli prieteni. sau ... poate o sa avem o viata impreuna. cert e ca ... cu toata indiferenta de care aparent dai dovada, simt ca drumurile noastre se vor intersecta. peste cateva zile, cateva luni sau poate ani. nu conteaza. sunt ... impacata. spuneai ca cu mine te simti relaxat. ce nu stii e ca tu m-ai facut sa ma simt calma. creandu-ti tie starea asta, a avut reciprocitate. multumesc pentru ce mi-ai oferit. pentru ore de alinare rupte de lume. daca nu ne vom mai intalni nciodata, ramai pastrat aici, in agenda mea rosie, nealterat. in mintea mea, tu reprezinti cuvantul potential."
o lacrima i s-a scurs pe obraz cand a terminat de citit. se pare ca l-am citit destul de bine la momentul ala. cateva minute a privit in gol si nu a zis nimic. dupa care, a luat pixul de pe noptiera si a adaugat cateva cuvinte la final cu scrisul lui de doctor:
"people may not tell you how they feel about you, but they always show you. pay attention."
luni, 15 septembrie 2014
rejection and beginning
mintea mi se plimba. am avut o zi grea. mh. greu de fapt nu e cuvantul care ar descrie ziua asta. am avut o zi ... plina. da. mult mai bine asa. muzica, cearsafuri si o femeie pe care abia o cunosc. in cap imi roiesc tot felul de statistici. merita? nu merita? credeam ca noi barbatii suntem hotarati de obicei. dar cand vine vorba de femei, incredibil de multe variante se schimba. avantaje si dezavantaje. si momentan e un soi de echilibru. si atunci? ce ramane de facut? mi-o doresc cum nu mi s-a mai intamplat cu cineva. dar pe de alta parte, vad in ea potentialul de a ma face sa sufar. si atunci tind sa dau inapoi. sa nu o caut. duc o lupta cu mine cand vad ca imi scrie. stiu ce va gandi. dar nu pot lua o decizie. si ma tot gandesc. s-a facut deja 2 jumate si inca sunt pierdut in ganduri si muzica. mi-ar placea ... sa ploua ...
e 9. abia m-am trezit si gandul imi merge la toate schimbarile astea care urmeaza sa ma acapareze. cum lasi lucrurile noi pe care abia le-ai descoperit, in urma? si sa o iei de la zero. sa pleci in alt oras, sa cunosti alti oameni, sa ... tot. ma gandesc cu jind la profesorul de dansuri. cum ne-a facut pe toti sa iubim fiecare seara de luni si miercuri. ma gandesc la persoanele noi care, poate, prezinta potential. ma gandesc la ... tipul asta. am ajuns la concluzia ca iti e bine singur. chiar foarte bine. si dupa, brusc, cunosti pe cineva. si te simti singur cand nu da "semne de viata". am citit undeva recent, ca cu cat inaintezi in varsta, cu atat te atasezi mai repede si puternic de cineva. bine, asta pana la urma tine si de maturitatea emotionala si psihica. am mintea imprastiata in mii de directii. oras nou, lume veche, oamenii noi, obiceiuri vechi. nici nu mai imi sta capul la cartea asta noua pe care mai am putin si o termin. mi-am pierdut concentrarea. asta mi se intampla de fiecare data in fata unui eveniment mare. m-am mai mutat o data departe de casa. si tot asa in toate partile am fost si atunci. e 10. ar trebui sa ma ridic din pat si sa ... ma pun pe picioare. azi nu vreau sa ma mai gandesc la nimic. deschid laptop-ul, pornesc playlist-ul pe care l-am auzit de piscina, dau tare si ma pierd in el. am citit undeva ca muzica tare te destreseaza. da. asa e.
mi-a dat mesaj aseara. stiam ce vrea sa afle de la mine. daca as fi fost in locul ei si mie mi-ar placea siguranta pe care as gasi-o in lucrurile exacte. nu pot sa-i dau lucruri exacte. o sa inteleaga. si o sa plece. asa a fost de fiecare data. si pana la urma ... oricum pleaca. simt o urma de regret cand ma gandesc la asta. ma gandesc ca am vorbit o data cu ea si mi-a scapat o informatie. dar cred ca a trecut nesesizata pe langa urechile ei. desi mai am cateodata impresia, cand se uita la mine, ca imi vede sufletul. si nu imi place. cateodata, cand ma uit atent la ea, observ cum inocenta ei se da in laturi si acolo se afla o femeie puternica si inteligenta. dar pentru mine, o femeie inteligenta e un risc. nu am gasit inca persoana care sa ma faca sa renunt la a ascunde faptele. la a ascunde adevarata mea fata. ea nu ar fugi. stiu asta. si de aia e mai bine sa o fac sa plece de buna voie. daca ar ramane, nu as garanta ca ar iesi nevatamata din toata treaba asta. iar ma gandesc la ea. nu e bine. ar fi bine sa nu o mai caut.
au trecut 5 ani de cand gandurile alea mi-au trecut prin cap. am venit in orasul asta minunat de 3 ani. pentru ca am reusit sa prind o super ocazie, si sa ma mut aici, in franta era pasul urmator. a fost si mai greu sa ma mut aici, decat atunci cand am parasit orasul meu natal, dar in atata timp m-am obisnuit. a frumos aici. oamenii sunt respectuosi si munca e ok. azi avem un contract important. am ajuns sa lucrez in domeniul in care voiam, constructii. pentru ca meseria mea se imbina cel mai bine cu domeniul asta. si azi stabilim detaliile pentru un proiect nou. vin oameni din departamentul de vanzari ai firmei pentru care realizam constructia. abia asteptam proiectul asta, pentru ca e o constructie importanta si cum eu fac baza, totdeauna mi-a placut sa depinda de mine precizia lucrarilor. sunt cu inca doi colegi care tocmai au zis ceva foarte amuzant, cand intram in sala de conferinte. azi m-am imbracat office, pentru ca nu am treaba la teren. lumea e mai obisnuita sa ma vada in blugi si in adidasi decat asa, pentru ca avem mult de lucru si nu ma pot schimba inainte sa ajung la birou. cand intru in sala, incep sa ma uit in jur, sa analizez echipa cu care avem sa colaboram in urmatorii 2 ani, cand ... il vad. omul pe care l-am cunoscut pentru 3 saptamani acum 5 ani.
chiar nu aveam chef de intalnirea asta de acum, dar avem nevoie sa punem proiectul in mers si asta inseamna sa cunoastem echipa de ingineri care va face efectiv construirea cladirii firmei realizabila. ridic ochii din hartii cand aud un ras ce mi se pare cunoscut. desi nu cunosc pe nimeni in franta. eu lucrez in germania. de 4 ani de zile. am plecat cu parere de rau din orasul meu natal, dar aceasta decizie mi-a schimbat viata. in bine. in mult mai bine. in cateva secunde ochii mei intersecteaza ochii aia verzi, care cateodata imi frecventeaza gandurile. acum 5 ani am cunoscut-o. doar pentru 3 saptamani. nu imi vine sa cred. sa fie destin?
respingerea este ceva cateodata de nesuportat. la fel cum poate fi si un inceput. ceea ce realizam prea rar, este faptul ca, tot raul e spre bine. dam rareori sansa destinului sa isi faca treaba si sa vindece ranile cum stie el mai bine. poate pana la urma nu va face nimic decat sa ne arunce exact in aceeasi situatie pentru a da o sansa ... dragostei.
luni, 1 septembrie 2014
versuri
statea in taxi si se gandea. se gandea ca nu e locul ei aici. ca iese in oras cu asa-zisii prieteni ai ei si ca nu are ce sa vorbeasca cu ei. se simte straina in pielea ei. si se gandea oare cum a ajuns aici. oare cum a ajuns sa nu mai vorbeasca. cum de ea, care era o persoana sociabila si care stie multe, iese si simte ca efectiv nu are ce sa vorbeasca. se simte limitata de circumstante. limitata de ea insasi. se gandea cat s-a schimbat in ultimii doi ani. se gandea ca vrea sa aiba parte de acel cineva care sa schimbe astea. care sa o ajute sa infloreasca. stia ca il vrea. dar nu stia exact cum vrea sa fie. citise undeva ca mereu trebuie sa lasi loc in inima ta pentru imprevizibil. si in inima ei era loc doar pentru imprevizibil. simtea ca lumea ei s-a strans atat de tare. a intrat la apa. si nu stia daca mai are puterea si capacitatea de a o salva de la extinctie.
statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...
a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.
"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"
o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.
"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"
azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...
a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.
"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"
o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.
"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"
azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...
sâmbătă, 23 august 2014
changes and rainbows.
schimbarea este un lucru foarte ciudat, dar fundamental. in serialul meu preferat la un moment dat am auzit asta: "Every cell in the human body regenerates on average every seven years. Like snakes, in our own way, we shed our skin. Biologically, we are brand new people." si " We have to constantly come up with new ways to fix ourselves. So we change, we adapt. We create new versions of ourselves. We just need to be sure that this one is an improvement over the last." orice ce am face, pana la urma schimbarea e ... propria noastra bilogie. propriul sistem de autoaparare. iti schimbi culoare sau lungimea parului. iti schimbi hainele. dar cel mai greu e sa iti schimbi mentalitatea.
au trecut 3 ani in care am stat singura. singura din punct de vedere sentimental. inceputul a fost simplu. nu vroiam sa aud de barbati. e amuzant. de cate ori nu ai auzit asta de la o femeie? " de azi nu mai am nevoie de niciun barbat. fericirea mea nu trebuie sa depinda de o a doua persoana." si da. categoric si absolut asa este. apoi a urmat o etapa mai grea in care m-am redescoperit. am invatat cat de greu e sa fii singur, dar pe de alta parte cat de satisfacator este sa te descurci singura si sa stii ca ce ai obtinut, ai obtinut pe spatele tau. sigur, prietenii au fost acolo sa se bucure cu tine cand ti-a iesit, si sa aduca vinul cand nu ti-a prea iesit. sigur au fost momente cand m-am trezit plangand ca sunt prea proasta pentru lumea asta sau prea urata sau prea prea. sigur au fost alte momente, in care am simtit ca lumea imi sta intinsa la picioare si asteapta doar sa comand. te iau toate starile astea si te coplesesc. dar cand ajungi sa le stapanesti, stii ca ai devenit un om puternic. eu sunt persoana care are nevoie in permanenta de schimbare. si in momentele cele mai negre, cand simteam ca viata ma ploua, m-am gandit ca ... doar dupa ploaie vine curcubeul. minunatia aia colorata vine doar cand soarele ia contact cu vaporii de apa ramasi in urma ploii. deci trebuie sa suferi ploaia, ca sa te poti bucura de efecte. si daca esti suficient de norocos, ai parte de dublu curcubeu.
daca stau bine sa ma gandesc, eu nu am fost niciodata singur. mereu, pe langa prietenii care sunt practic obligati sa fie langa mine, am avut zeci de femei. ok, ok. sute. am facut practic orice ca sa nu raman singur. cand raman singur ... ma gandesc la chestii negre. nu pot spune ca am o mare nesiguranta in ceea ce ma priveste, dar sincer vorbind, nu cred ca exista om care sa nu sufere de nesiguranta. poti sa fii tu cel mai macho si cel mai bogat si cel mai cel, dar tot te apasa sentimentul asta candva. chiar daca o data pe saptamana, chiar daca o data pe luna, e acolo. nesiguranta mea totusi, e mai adanc infipta. pentru ca, sa recunoastem, sunt un om rau. cu ele mai ales. nu am avut o relatie pe bune niciodata. niciun te iubesc spus, in afara de mamei mele ... si prietenilor mei dupa mai mult de o sticla de scotch. ca sa scap de porcariile astea care ma macina, carora restul le spun sentimente, sunt in continua schimbare. in continua cautare de senzatii tari. zi-mi un munte. sigur l-am urcat. zi-mi un sport extrem. sigur l-am practicat. cel putin o data. pentru ca atunci cand ai banii mei, dar si apasarile mele, nu poti face ceva o singura data. le-ai epuiza prea repede. doamne cateodata cand analizez ce gandesc am senzatia ca o sa-mi creasca un vagin si o sa devin femeie.
era o zi ploioasa cand prietenii mei au hotarat ca am nevoie de o interventie. adica multe sticle de vin, la barul nostru preferat. am ajuns uda leoarca din cap pana in picioare, dar ei erau acolo si ma asteptau, asa ca nimic nu mai conta. am zambit melancolic cand i-am vazut acolo. ma suporta de 3 ani de zile in starea asta. dar ma cunosc de mult mai mult. de 7 ani suntem apropiati, si multumesc zanei mele bune ca mi i-a scos in cale. si-mi multumesc si mie ca am stiut cum sa ii mentin langa mine. vin alb. vin rosu. un fel de rose. am baut ore in sir. nicio idee nu aveam cat e ceasul, unde si cand trebuie sa merg acasa. stiam doar ca in momentul ala voiam la baie. pentru ca ... atata lichid. bineinteles ca atunci cand am iesit, m-am izbit de ceva. nu mergeam drept de vreo ora deja, deci ca sa ajung de la baie la masa era oricum o cursa cu obstacole, dar nu ma asteptam si la obstacole umane. am ridicat ochii si am vazut un cap blond si doi ochi albastri-gri. era un fel de ... soare langa un cer calm de dupa furtuna.
bineinteles ca prietenii astia ai mei nu au putut sa se intalneasca decat in cacatul ala de zi. ploua ca naiba cand am ajuns la bar. numa ca am avut noroc ca am mers cu masina si apa nu mi-a ajuns pana la piele. oricum eram morocanos ca ziua unui dintre ei s-a nimerit fix in ziua aia. era una din zilele in care eram eu cu mine, asa ca dispozitia mea nu era stralucita. era una din zilele alea cand nu voiam sa vad pe nimeni. dar era ziua lui si trebuia sa ma prezint. intr-un bar de care habar nu aveam, dar care s-a dovedit a fi destul de confortabil si placut. a curs o gramada de bautura. nici nu mai stiai, daca ne vedeai, daca bem de 3 ore sau 3 zile. am avut noroc ca nu fac exces si ca stiu sa ma eschivez de la alcool si sa-i imping pe ceilalti sa isi umple paharele. astfel incat in momentul in care ei se tarau practic pana la bar, eu eram in stare sa fiu biped. si chiar tantos, as putea adauga. doar ca, atunci cand am iesit de la baie, echilibrul si multumirea momentana de sine mi-au fost date peste cap de o femeie care a iesit si ea in baie si care efectiv s-a izbit de mine si era sa ma dea jos. am ajutat-o sa se echilibreze, si am indreptat-o in directia mesei ei, cand s-a uitat in ochii mei. sa zic ca respiratia mi-a fost taiata, ar fi o formulare prea feminina pentru gusturile mele, dar ... cateva secunde efectiv nu am putut respira. o vazusem bineinteles cand a intrat in bar, cu hainele lipite pe corp, stralucind din cauza apei ce parea ca a inecat-o cu totul si al zambetului aluia care a schimbat tiata dispozitia lumii ce se afla in bar. dar sa o vad atat de aproape de mine ... pentru o secunda am gandit "vreau sa am o sotie asa." bineinteles ca acel gand m-a speriat mult prea tare si am impins-o un pic cam tare in directia mesei ei. barbatii sunt idioti. chiar daca nu recunoastem. o stim.
"It's not always rainbows and butterflies
It's compromise that moves us along, yeah
My heart is full and my door's always open
You come anytime you want, yeah."
toata viata am cautat exact ce am aici. pe tine. lumina din viata mea care a facut posibil curcubeul. nu te iubesc din prima clipa in care te-am vazut, pentru ca, sa fim sinceri, ai fost nesimtit. dar dupa aceste luni in care am trait cu tine, am invatat ca schimbarea nu e mereu necesara. ca singuratatea nu e neaparat un lucru rau si se poate face si in doi. ca tacerea confortabila e ceva pierdut in lume, dar un lucru pe care eu am avut bucuria sa il gasesc alaturi de tine. iti promit ca de azi inainte, sa te iubesc in fiecare zi mai mult, sa iti scot ochii cand gresesti si sa accept cand ai dreptate. iti promit ca verigheta asta care te leaga de mine, nu e o catusa, ci o forma de eliberare. iti promit ca o sa fiu mereu aici, langa tine, si o sa te ajut sa cresti.
in schimb, eu nu am cautat toata viata ce am in fata ochilor. tu te-ai incapatanat sa te izbesti de mine, dupa nenumarate sticle de vin. mi-ai dat echilibrul peste cap si m-ai facut sa am parte de multe prime dati alaturi de tine. am reusit prima oara sa spun te iubesc, pentru ca esti asa de frumoasa si desteapta, incat nu puteam sa nu iti spun asta. iti promit ca o sa fiu mereu alaturi de tine, si o sa te ajut sa cresti. m-ai invatat ca pot convietui cu apasarile mele si ca pot sa imi trag putere din asta. iti promit sa fiu mereu puterea ta, valul tau protector si mai ales ... pelerina ta de ploaie. poate eu sunt lumina care ti-a aratat curcubeul, dar tu ai fost seriozitatea care mi-a adus picioarele pe pamant si bucuria care m-a facut sa traiesc. cu adevarat sa traiesc. aceasta verigheta, clar nu e o catusa. e cheia fericirii mele.
au trecut 3 ani in care am stat singura. singura din punct de vedere sentimental. inceputul a fost simplu. nu vroiam sa aud de barbati. e amuzant. de cate ori nu ai auzit asta de la o femeie? " de azi nu mai am nevoie de niciun barbat. fericirea mea nu trebuie sa depinda de o a doua persoana." si da. categoric si absolut asa este. apoi a urmat o etapa mai grea in care m-am redescoperit. am invatat cat de greu e sa fii singur, dar pe de alta parte cat de satisfacator este sa te descurci singura si sa stii ca ce ai obtinut, ai obtinut pe spatele tau. sigur, prietenii au fost acolo sa se bucure cu tine cand ti-a iesit, si sa aduca vinul cand nu ti-a prea iesit. sigur au fost momente cand m-am trezit plangand ca sunt prea proasta pentru lumea asta sau prea urata sau prea prea. sigur au fost alte momente, in care am simtit ca lumea imi sta intinsa la picioare si asteapta doar sa comand. te iau toate starile astea si te coplesesc. dar cand ajungi sa le stapanesti, stii ca ai devenit un om puternic. eu sunt persoana care are nevoie in permanenta de schimbare. si in momentele cele mai negre, cand simteam ca viata ma ploua, m-am gandit ca ... doar dupa ploaie vine curcubeul. minunatia aia colorata vine doar cand soarele ia contact cu vaporii de apa ramasi in urma ploii. deci trebuie sa suferi ploaia, ca sa te poti bucura de efecte. si daca esti suficient de norocos, ai parte de dublu curcubeu.
daca stau bine sa ma gandesc, eu nu am fost niciodata singur. mereu, pe langa prietenii care sunt practic obligati sa fie langa mine, am avut zeci de femei. ok, ok. sute. am facut practic orice ca sa nu raman singur. cand raman singur ... ma gandesc la chestii negre. nu pot spune ca am o mare nesiguranta in ceea ce ma priveste, dar sincer vorbind, nu cred ca exista om care sa nu sufere de nesiguranta. poti sa fii tu cel mai macho si cel mai bogat si cel mai cel, dar tot te apasa sentimentul asta candva. chiar daca o data pe saptamana, chiar daca o data pe luna, e acolo. nesiguranta mea totusi, e mai adanc infipta. pentru ca, sa recunoastem, sunt un om rau. cu ele mai ales. nu am avut o relatie pe bune niciodata. niciun te iubesc spus, in afara de mamei mele ... si prietenilor mei dupa mai mult de o sticla de scotch. ca sa scap de porcariile astea care ma macina, carora restul le spun sentimente, sunt in continua schimbare. in continua cautare de senzatii tari. zi-mi un munte. sigur l-am urcat. zi-mi un sport extrem. sigur l-am practicat. cel putin o data. pentru ca atunci cand ai banii mei, dar si apasarile mele, nu poti face ceva o singura data. le-ai epuiza prea repede. doamne cateodata cand analizez ce gandesc am senzatia ca o sa-mi creasca un vagin si o sa devin femeie.
era o zi ploioasa cand prietenii mei au hotarat ca am nevoie de o interventie. adica multe sticle de vin, la barul nostru preferat. am ajuns uda leoarca din cap pana in picioare, dar ei erau acolo si ma asteptau, asa ca nimic nu mai conta. am zambit melancolic cand i-am vazut acolo. ma suporta de 3 ani de zile in starea asta. dar ma cunosc de mult mai mult. de 7 ani suntem apropiati, si multumesc zanei mele bune ca mi i-a scos in cale. si-mi multumesc si mie ca am stiut cum sa ii mentin langa mine. vin alb. vin rosu. un fel de rose. am baut ore in sir. nicio idee nu aveam cat e ceasul, unde si cand trebuie sa merg acasa. stiam doar ca in momentul ala voiam la baie. pentru ca ... atata lichid. bineinteles ca atunci cand am iesit, m-am izbit de ceva. nu mergeam drept de vreo ora deja, deci ca sa ajung de la baie la masa era oricum o cursa cu obstacole, dar nu ma asteptam si la obstacole umane. am ridicat ochii si am vazut un cap blond si doi ochi albastri-gri. era un fel de ... soare langa un cer calm de dupa furtuna.
bineinteles ca prietenii astia ai mei nu au putut sa se intalneasca decat in cacatul ala de zi. ploua ca naiba cand am ajuns la bar. numa ca am avut noroc ca am mers cu masina si apa nu mi-a ajuns pana la piele. oricum eram morocanos ca ziua unui dintre ei s-a nimerit fix in ziua aia. era una din zilele in care eram eu cu mine, asa ca dispozitia mea nu era stralucita. era una din zilele alea cand nu voiam sa vad pe nimeni. dar era ziua lui si trebuia sa ma prezint. intr-un bar de care habar nu aveam, dar care s-a dovedit a fi destul de confortabil si placut. a curs o gramada de bautura. nici nu mai stiai, daca ne vedeai, daca bem de 3 ore sau 3 zile. am avut noroc ca nu fac exces si ca stiu sa ma eschivez de la alcool si sa-i imping pe ceilalti sa isi umple paharele. astfel incat in momentul in care ei se tarau practic pana la bar, eu eram in stare sa fiu biped. si chiar tantos, as putea adauga. doar ca, atunci cand am iesit de la baie, echilibrul si multumirea momentana de sine mi-au fost date peste cap de o femeie care a iesit si ea in baie si care efectiv s-a izbit de mine si era sa ma dea jos. am ajutat-o sa se echilibreze, si am indreptat-o in directia mesei ei, cand s-a uitat in ochii mei. sa zic ca respiratia mi-a fost taiata, ar fi o formulare prea feminina pentru gusturile mele, dar ... cateva secunde efectiv nu am putut respira. o vazusem bineinteles cand a intrat in bar, cu hainele lipite pe corp, stralucind din cauza apei ce parea ca a inecat-o cu totul si al zambetului aluia care a schimbat tiata dispozitia lumii ce se afla in bar. dar sa o vad atat de aproape de mine ... pentru o secunda am gandit "vreau sa am o sotie asa." bineinteles ca acel gand m-a speriat mult prea tare si am impins-o un pic cam tare in directia mesei ei. barbatii sunt idioti. chiar daca nu recunoastem. o stim.
"It's not always rainbows and butterflies
It's compromise that moves us along, yeah
My heart is full and my door's always open
You come anytime you want, yeah."
toata viata am cautat exact ce am aici. pe tine. lumina din viata mea care a facut posibil curcubeul. nu te iubesc din prima clipa in care te-am vazut, pentru ca, sa fim sinceri, ai fost nesimtit. dar dupa aceste luni in care am trait cu tine, am invatat ca schimbarea nu e mereu necesara. ca singuratatea nu e neaparat un lucru rau si se poate face si in doi. ca tacerea confortabila e ceva pierdut in lume, dar un lucru pe care eu am avut bucuria sa il gasesc alaturi de tine. iti promit ca de azi inainte, sa te iubesc in fiecare zi mai mult, sa iti scot ochii cand gresesti si sa accept cand ai dreptate. iti promit ca verigheta asta care te leaga de mine, nu e o catusa, ci o forma de eliberare. iti promit ca o sa fiu mereu aici, langa tine, si o sa te ajut sa cresti.
in schimb, eu nu am cautat toata viata ce am in fata ochilor. tu te-ai incapatanat sa te izbesti de mine, dupa nenumarate sticle de vin. mi-ai dat echilibrul peste cap si m-ai facut sa am parte de multe prime dati alaturi de tine. am reusit prima oara sa spun te iubesc, pentru ca esti asa de frumoasa si desteapta, incat nu puteam sa nu iti spun asta. iti promit ca o sa fiu mereu alaturi de tine, si o sa te ajut sa cresti. m-ai invatat ca pot convietui cu apasarile mele si ca pot sa imi trag putere din asta. iti promit sa fiu mereu puterea ta, valul tau protector si mai ales ... pelerina ta de ploaie. poate eu sunt lumina care ti-a aratat curcubeul, dar tu ai fost seriozitatea care mi-a adus picioarele pe pamant si bucuria care m-a facut sa traiesc. cu adevarat sa traiesc. aceasta verigheta, clar nu e o catusa. e cheia fericirii mele.
marți, 12 august 2014
durere
durerea fizica si psihica pot transforma un om la 180 de grade. dar sa ai puterea sa nu o lasi sa te schimbe, e o dovada de tarie uimitoare.
e doar o alta zi de vacanta. chiar nu am habar ce sa fac toata ziua. nici sa stau degeaba nu mai stiu. ma simt cateodata asa inutila. si in momentele astea ma gandesc la tot ce nu trebuie. mi se invart in cap atatea cuvinte care se lipesc si dau nastere la idei ... la amintiri ... mai mult sau mai putin placute. ca toti trecem prin lucruri grele, dar lucrurile mele neplacute sunt inchise undeva adanc in mintea mea si nu le accesez. niciodata. prietena mea cea mai buna stie. atat. nu povestesc in rest nimanui. doare prea tare sa deschid acea cutie a pandorei, pentru ca durerea nu s-a diminuat. poate cu vreun 1% in cei 6 ani care au trecut. dar mi-e frica sa nu cedez sub presiune si las amintirile alea sa-mi schimbe esenta firii. ar fi groaznic sa ma pierd pe mine din cauza durerii.
e doar o alta zi de munca. am ajuns de cateva minunte acasa si deja am atacat sticla de vin care ma astepta rece in frigider. stiu ca majoritatea barbatilor se pierd in scotch sau vodka sau alte chestii super distilate. plasa mea de siguranta are la baza strugurii. si asta a pornit de mic. de cand tata ma batea inutil pentru ca nu invatam suficient de repede toate felurile de struguri care ne umpleau podgoria. dar ... el nu a avut niciodata nevoie de un motiv sa ma bata, asa cum mama nu a avut niciodata motiv sa intervina. faptul ca beau vin e razbunarea mea. e placerea mea nascuta din acea durere fizica. oare de ce fix acum mi-a venit in cap motivul viciului meu? am avut si asa o zi grea ... nu imi trebuie alte cacaturi sa imi umble prin cap.
daca nu ar fi tras prietena mea de mine, acum as fi fost in pat si m-as fi uitat la serial. ah. ce nu imi place sa ies in oras intre atatia oameni si incerc sa par placuta. e extenuant cateodata. m-am asezat la masa si eram in lumea mea. incercam sa ma gandesc la ce o sa fac maine, cand in grupul nostru a aparut un barbat. evident si el tras de catre cineva aici, pentru ca nu avea absolut niciun chef. si daca ma uit mai bine la el... mi-l amintesc de undeva. ne-am cunoscut cred ca tot cu aceeasi prieteni. mi-au ramas in cap ochii lui, pentru ca am obsesia asta cu ochii. si ai lui sunt magnifici. sunt cameleonici. nu pot sa le zic culoarea. stiu ca asta m-a intrigat si data trecuta. asta si acel simt sarcastic al umorului pe care il are, ce denota inteligenta si ... faptul ca a trecut prin multe lucrurile nu tocmai usoare. poate de asta m-am si simtit legata intr-o oarecare masura de el.
"buna."zice uitandu-se la mine. "ma numesc alex. incantat de cunostinta." pentru cateva momente raman masca. mda. se pare ca doar pentru mine a insemnat ceva data trecuta cand ne-am vazut. nu stiu de ce sunt asa femeie cateodata si ma gandesc prea mult la chestii.
"buna. sunt anisia. am mai facut o data cunostinta." zic un pic sec si ma indrept spre bar sa imi iau un pahar de vin. e singurul meu viciu.
o vad cum se duce spre bar si ma cert singur. de ce m-am facut ca nu o cunosc? poate din cauza ca m-a marcat asa de mult data trecuta cand am vazut-o incat nu am vrut sa fiu vulnerabil. hei. nu am zis ca barbatii sunt cele mai inteligente fiinte. categoric, deseori nu suntem. avem mai multe nesigurante decat femeile. evident, asta nu se discuta. e ceva ce stiu eu despre mine si despre ceilalti, dar nu ar fi ok sa vorbim intre noi despre asta. imi indrept ochii spre ea si o admir. se vede dupa cum sta si dupa cum se comporta ca nu prea are la suflet oamenii in general. e mai retrasa si mai pentru ea. cred ca asta m-a marcat data trecuta. din multe puncte de vedere e exact ca mine. cateodata, pentru ochiul invatat, pentru mici fractiuni de secunda, i se citeste in privire durerea. dar nu chiar ca a mea. a ei are alt izvor. desi se vede ca e la fel de atinsa de durerea aia ca si mine. pot sa bag mana in foc ca nici ei nu ii place sa vorbeasca de asta. atat de multe lucruri poti citi atunci cand esti atent. un moment iti poate schimba intreaga viata.
si asa a si fost. momentul in care am tras-o de-o parte si am sarutat-o. nu am umplut tacerea cu cuvinte inutile, pentru ca nu avea sens. i-am aratat. cu acel sarut i-am aratat cat de asemanatori suntem. si a fost ... reciproc. faptul ca din durere se poate naste placere, e general cunoscut. dar sa ajungi sa simti asta pe pielea ta ... nici acum dupa ani de zile, nu sunt pe deplin obisnuit cu atata implinire.
asemenea iubiri se intampla in carti si filme poate. dar in momentul in care m-a tras de-o parte si m-a sarutat am stiut ca am sansa sa am filmul meu. e surprinzator cat de mult ne asemanam si pe alta parte cat de complementari suntem. e uimitor cum am putut sa ne deschidem unul fata de celalalt si am putut sa ne povestim cele mai groaznice experiente si cele mai mari temeri. e uimitor cum sprijinindu-te pe un om te poti ridica atat de sus, si-l poti ridica cu tine. firea umana e incredibila. are nevoie doar de sprijin. el a stanca mea, asa cum eu sunt a lui.
durerea te poate schimba, dar te si poate propulsa in locuri nebanuite. believe that dreams come true every day. because they do.
e doar o alta zi de vacanta. chiar nu am habar ce sa fac toata ziua. nici sa stau degeaba nu mai stiu. ma simt cateodata asa inutila. si in momentele astea ma gandesc la tot ce nu trebuie. mi se invart in cap atatea cuvinte care se lipesc si dau nastere la idei ... la amintiri ... mai mult sau mai putin placute. ca toti trecem prin lucruri grele, dar lucrurile mele neplacute sunt inchise undeva adanc in mintea mea si nu le accesez. niciodata. prietena mea cea mai buna stie. atat. nu povestesc in rest nimanui. doare prea tare sa deschid acea cutie a pandorei, pentru ca durerea nu s-a diminuat. poate cu vreun 1% in cei 6 ani care au trecut. dar mi-e frica sa nu cedez sub presiune si las amintirile alea sa-mi schimbe esenta firii. ar fi groaznic sa ma pierd pe mine din cauza durerii.
e doar o alta zi de munca. am ajuns de cateva minunte acasa si deja am atacat sticla de vin care ma astepta rece in frigider. stiu ca majoritatea barbatilor se pierd in scotch sau vodka sau alte chestii super distilate. plasa mea de siguranta are la baza strugurii. si asta a pornit de mic. de cand tata ma batea inutil pentru ca nu invatam suficient de repede toate felurile de struguri care ne umpleau podgoria. dar ... el nu a avut niciodata nevoie de un motiv sa ma bata, asa cum mama nu a avut niciodata motiv sa intervina. faptul ca beau vin e razbunarea mea. e placerea mea nascuta din acea durere fizica. oare de ce fix acum mi-a venit in cap motivul viciului meu? am avut si asa o zi grea ... nu imi trebuie alte cacaturi sa imi umble prin cap.
daca nu ar fi tras prietena mea de mine, acum as fi fost in pat si m-as fi uitat la serial. ah. ce nu imi place sa ies in oras intre atatia oameni si incerc sa par placuta. e extenuant cateodata. m-am asezat la masa si eram in lumea mea. incercam sa ma gandesc la ce o sa fac maine, cand in grupul nostru a aparut un barbat. evident si el tras de catre cineva aici, pentru ca nu avea absolut niciun chef. si daca ma uit mai bine la el... mi-l amintesc de undeva. ne-am cunoscut cred ca tot cu aceeasi prieteni. mi-au ramas in cap ochii lui, pentru ca am obsesia asta cu ochii. si ai lui sunt magnifici. sunt cameleonici. nu pot sa le zic culoarea. stiu ca asta m-a intrigat si data trecuta. asta si acel simt sarcastic al umorului pe care il are, ce denota inteligenta si ... faptul ca a trecut prin multe lucrurile nu tocmai usoare. poate de asta m-am si simtit legata intr-o oarecare masura de el.
"buna."zice uitandu-se la mine. "ma numesc alex. incantat de cunostinta." pentru cateva momente raman masca. mda. se pare ca doar pentru mine a insemnat ceva data trecuta cand ne-am vazut. nu stiu de ce sunt asa femeie cateodata si ma gandesc prea mult la chestii.
"buna. sunt anisia. am mai facut o data cunostinta." zic un pic sec si ma indrept spre bar sa imi iau un pahar de vin. e singurul meu viciu.
o vad cum se duce spre bar si ma cert singur. de ce m-am facut ca nu o cunosc? poate din cauza ca m-a marcat asa de mult data trecuta cand am vazut-o incat nu am vrut sa fiu vulnerabil. hei. nu am zis ca barbatii sunt cele mai inteligente fiinte. categoric, deseori nu suntem. avem mai multe nesigurante decat femeile. evident, asta nu se discuta. e ceva ce stiu eu despre mine si despre ceilalti, dar nu ar fi ok sa vorbim intre noi despre asta. imi indrept ochii spre ea si o admir. se vede dupa cum sta si dupa cum se comporta ca nu prea are la suflet oamenii in general. e mai retrasa si mai pentru ea. cred ca asta m-a marcat data trecuta. din multe puncte de vedere e exact ca mine. cateodata, pentru ochiul invatat, pentru mici fractiuni de secunda, i se citeste in privire durerea. dar nu chiar ca a mea. a ei are alt izvor. desi se vede ca e la fel de atinsa de durerea aia ca si mine. pot sa bag mana in foc ca nici ei nu ii place sa vorbeasca de asta. atat de multe lucruri poti citi atunci cand esti atent. un moment iti poate schimba intreaga viata.
si asa a si fost. momentul in care am tras-o de-o parte si am sarutat-o. nu am umplut tacerea cu cuvinte inutile, pentru ca nu avea sens. i-am aratat. cu acel sarut i-am aratat cat de asemanatori suntem. si a fost ... reciproc. faptul ca din durere se poate naste placere, e general cunoscut. dar sa ajungi sa simti asta pe pielea ta ... nici acum dupa ani de zile, nu sunt pe deplin obisnuit cu atata implinire.
asemenea iubiri se intampla in carti si filme poate. dar in momentul in care m-a tras de-o parte si m-a sarutat am stiut ca am sansa sa am filmul meu. e surprinzator cat de mult ne asemanam si pe alta parte cat de complementari suntem. e uimitor cum am putut sa ne deschidem unul fata de celalalt si am putut sa ne povestim cele mai groaznice experiente si cele mai mari temeri. e uimitor cum sprijinindu-te pe un om te poti ridica atat de sus, si-l poti ridica cu tine. firea umana e incredibila. are nevoie doar de sprijin. el a stanca mea, asa cum eu sunt a lui.
durerea te poate schimba, dar te si poate propulsa in locuri nebanuite. believe that dreams come true every day. because they do.
sâmbătă, 9 august 2014
azi
3 august 2014
azi am vazut dragoste. dragoste pura, erotica, romantica, nu porno. am vazut cum el are atata grija de ea sa nu se arda la soare si cum o maseaza ca sa ii intre relaxeze muschii. am vazt priviri impartite de cei doi care m-au lasat muta. atata dragoste. atata tandrete. s-au sarutat pentru mult timp si am urmarit cat de prinsi sunt unul de celalalt. si cum se opreau din cand in cand sa isi zambeasca. nu intelegeam limba in care isi vorbeau soptit, dar gesturile lor dadeau de inteles mai mult decat ar face-o o mie de cuvinte. la inceput am admirat actiunile lor, admirand intimitatea si iubirea din lumea lor. erau in mijlocul plajei la doar cate un metru de cearsafurile care il incadrau pe al lor, dar totusi nu vedeau pe nimeni. apoi am inceput sa ii privesc cu gelozie, pentru ca si eu imi doresc ce au ei. si acel ceva chiar nu il poti avea cu oricine. dar cand am mai stat si m-am gandit, mi-am dat seama ca gresesc simtindu-ma asa. acum cand mi-i imaginez pe plaja aia, ma simt castigata. pentru ca am fost martora la dragostea adevarata si stiu ca exista.
5 august 2014
azi am vazut dragoste. o dragoste la fel de pura si adanca, asemenea primei. doar ca de data asta am vazut un tata englez alaturi de cei doi copii ai lui. am vazut zambetele ce-i increteau colturile ochilor de fiecare data cand se juca cu ei. nu era suparat ca il ridica de la masa din 5 in 5 minute doar ca sa-i ajute, invatandu-i cum sa deacu tacul in bilele de pe masa de biliard. nu. zambea cu rabdare de fiecare data si pasea intre cei doi, explicandu-le pe intelesul lor. avea o voce atat de blanda cand vorbea cu ei. i se citea dragostea si bucuria in fiecare clipa petrecuta alaturi de ei. cand am vazut toate actiunile lor, m-am simtit din nou castigata ca am avut onoarea de a fi martora la asa ceva.
amandoua intamplarile m-au facut inevitabil sa ma gandesc la o melodie. o melodie care e in sufletul meu de cativa ani si spune lucrurile foarte inteligente. se numeste "waiting for the miracle to come". putini dintre noi cred in miracole. eu cred. eu lucrurilor vazute imposibile de altii, le spun unicorni. dragostea adevarata este un unicorn. dar vezi tu, ea exista. pentru ca eu am vazut-o. si extrapoland aceasta teorie, si miracolele exista. pentru lucrurile absolut minunate sunt rezultatul miracolelor.
azi am vazut dragoste. dragoste pura, erotica, romantica, nu porno. am vazut cum el are atata grija de ea sa nu se arda la soare si cum o maseaza ca sa ii intre relaxeze muschii. am vazt priviri impartite de cei doi care m-au lasat muta. atata dragoste. atata tandrete. s-au sarutat pentru mult timp si am urmarit cat de prinsi sunt unul de celalalt. si cum se opreau din cand in cand sa isi zambeasca. nu intelegeam limba in care isi vorbeau soptit, dar gesturile lor dadeau de inteles mai mult decat ar face-o o mie de cuvinte. la inceput am admirat actiunile lor, admirand intimitatea si iubirea din lumea lor. erau in mijlocul plajei la doar cate un metru de cearsafurile care il incadrau pe al lor, dar totusi nu vedeau pe nimeni. apoi am inceput sa ii privesc cu gelozie, pentru ca si eu imi doresc ce au ei. si acel ceva chiar nu il poti avea cu oricine. dar cand am mai stat si m-am gandit, mi-am dat seama ca gresesc simtindu-ma asa. acum cand mi-i imaginez pe plaja aia, ma simt castigata. pentru ca am fost martora la dragostea adevarata si stiu ca exista.
5 august 2014
azi am vazut dragoste. o dragoste la fel de pura si adanca, asemenea primei. doar ca de data asta am vazut un tata englez alaturi de cei doi copii ai lui. am vazut zambetele ce-i increteau colturile ochilor de fiecare data cand se juca cu ei. nu era suparat ca il ridica de la masa din 5 in 5 minute doar ca sa-i ajute, invatandu-i cum sa deacu tacul in bilele de pe masa de biliard. nu. zambea cu rabdare de fiecare data si pasea intre cei doi, explicandu-le pe intelesul lor. avea o voce atat de blanda cand vorbea cu ei. i se citea dragostea si bucuria in fiecare clipa petrecuta alaturi de ei. cand am vazut toate actiunile lor, m-am simtit din nou castigata ca am avut onoarea de a fi martora la asa ceva.
amandoua intamplarile m-au facut inevitabil sa ma gandesc la o melodie. o melodie care e in sufletul meu de cativa ani si spune lucrurile foarte inteligente. se numeste "waiting for the miracle to come". putini dintre noi cred in miracole. eu cred. eu lucrurilor vazute imposibile de altii, le spun unicorni. dragostea adevarata este un unicorn. dar vezi tu, ea exista. pentru ca eu am vazut-o. si extrapoland aceasta teorie, si miracolele exista. pentru lucrurile absolut minunate sunt rezultatul miracolelor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)