rejection and beginning

mintea imi alearga. e deja 2. e noapte. nu ploua, dar ma gandesc ca mi-ar placea sa aud ploaia cum cade peste oras. sa tune si sa fulgere. nu e nimic mai frumos decat asta. poate doar ... sa stai sa asculti ploaia in bratele cuiva. mh. ok. si acum ma ggandesc din nou ca sunt singura. minunat. de fapt ... singura nu defineste situatia mea. e un fel de ... doua feluri. zambesc cand imi amintesc cat de de mult am pornit expresia asta. my mind really is a hurricane. respingerea si indecizia sunt niste lucruri cu care te impaci greu. mai ales atunci cand nu esti sigura pe tine, si dupa vezi cum un om se tot transforma in fata ta. ba vrea, ba nu stii daca vrea. jocuri, chestii, porcarii. si totusi ... nu ploua.


mintea mi se plimba. am avut o zi grea. mh. greu de fapt nu e cuvantul care ar descrie ziua asta. am avut o zi ... plina. da. mult mai bine asa. muzica, cearsafuri si o femeie pe care abia o cunosc. in cap imi roiesc tot felul de statistici. merita? nu merita? credeam ca noi barbatii suntem hotarati de obicei. dar cand vine vorba de femei, incredibil de multe variante se schimba. avantaje si dezavantaje. si momentan e un soi de echilibru. si atunci? ce ramane de facut? mi-o doresc cum nu mi s-a mai intamplat cu cineva. dar pe de alta parte, vad in ea potentialul de a ma face sa sufar. si atunci tind sa dau inapoi. sa nu o caut. duc o lupta cu mine cand vad ca imi scrie. stiu ce va gandi. dar nu pot lua o decizie. si ma tot gandesc. s-a facut deja 2 jumate si inca sunt pierdut in ganduri si muzica. mi-ar placea ... sa ploua ...


e 9. abia m-am trezit si gandul imi merge la toate schimbarile astea care urmeaza sa ma acapareze. cum lasi lucrurile noi pe care abia le-ai descoperit, in urma? si sa o iei de la zero. sa pleci in alt oras, sa cunosti alti oameni, sa ... tot. ma gandesc cu jind la profesorul de dansuri. cum ne-a facut pe toti sa iubim fiecare seara de luni si miercuri. ma gandesc la persoanele noi care, poate, prezinta potential. ma gandesc la ... tipul asta. am ajuns la concluzia ca iti e bine singur. chiar foarte bine. si dupa, brusc, cunosti pe cineva. si te simti singur cand nu da "semne de viata". am citit undeva recent, ca cu cat inaintezi in varsta, cu atat te atasezi mai repede si puternic de cineva. bine, asta pana la urma tine si de maturitatea emotionala si psihica. am mintea imprastiata in mii de directii. oras nou, lume veche, oamenii noi, obiceiuri vechi. nici nu mai imi sta capul la cartea asta noua pe care mai am putin si o termin. mi-am pierdut concentrarea. asta mi se intampla de fiecare data in fata unui eveniment mare. m-am mai mutat o data departe de casa. si tot asa in toate partile am fost si atunci. e 10. ar trebui sa ma ridic din pat si sa ... ma pun pe picioare. azi nu vreau sa ma mai gandesc la nimic. deschid laptop-ul, pornesc playlist-ul pe care l-am auzit de piscina, dau tare si ma pierd in el. am citit undeva ca muzica tare te destreseaza. da. asa e.

mi-a dat mesaj aseara. stiam ce vrea sa afle de la mine. daca as fi fost in locul ei si mie mi-ar placea siguranta pe care as gasi-o in lucrurile exacte. nu pot sa-i dau lucruri exacte. o sa inteleaga. si o sa plece. asa a fost de fiecare data. si pana la urma ... oricum pleaca. simt o urma de regret cand ma gandesc la asta. ma gandesc ca am vorbit o data cu ea si mi-a scapat o informatie. dar cred ca a trecut nesesizata pe langa urechile ei. desi mai am cateodata impresia, cand se uita la mine, ca imi vede sufletul. si nu imi place. cateodata, cand ma uit atent la ea, observ cum inocenta ei se da in laturi si acolo se afla o femeie puternica si inteligenta. dar pentru mine, o femeie inteligenta e un risc. nu am gasit inca persoana care sa ma faca sa renunt la a ascunde faptele. la a ascunde adevarata mea fata. ea nu ar fugi. stiu asta. si de aia e mai bine sa o fac sa plece de buna voie. daca ar ramane, nu as garanta ca ar iesi nevatamata din toata treaba asta. iar ma gandesc la ea. nu e bine. ar fi bine sa nu o mai caut.



au trecut 5 ani de cand gandurile alea mi-au trecut prin cap. am venit in orasul asta minunat de 3 ani. pentru ca am reusit sa prind o super ocazie, si sa ma mut aici, in franta era pasul urmator. a fost si mai greu sa ma mut aici, decat atunci cand am parasit orasul meu natal, dar in atata timp m-am obisnuit. a frumos aici. oamenii sunt respectuosi si munca e ok. azi avem un contract important. am ajuns sa lucrez in domeniul in care voiam, constructii. pentru ca meseria mea se imbina cel mai bine cu domeniul asta. si azi stabilim detaliile pentru un proiect nou. vin oameni din departamentul de vanzari ai firmei pentru care realizam constructia. abia asteptam proiectul asta, pentru ca e o constructie importanta si cum eu fac baza, totdeauna mi-a placut sa depinda de mine precizia lucrarilor. sunt cu inca doi colegi care tocmai au zis ceva foarte amuzant, cand intram in sala de conferinte. azi m-am imbracat office, pentru ca nu am treaba la teren. lumea e mai obisnuita sa ma vada in blugi si in adidasi decat asa, pentru ca avem mult de lucru si nu ma pot schimba inainte sa ajung la birou. cand intru in sala, incep sa ma uit in jur, sa analizez echipa cu care avem sa colaboram in urmatorii 2 ani, cand ... il vad. omul pe care l-am cunoscut pentru 3 saptamani acum 5 ani.


chiar nu aveam chef de intalnirea asta de acum, dar avem nevoie sa punem proiectul in mers si asta inseamna sa cunoastem echipa de ingineri care va face efectiv construirea cladirii firmei realizabila. ridic ochii din hartii cand aud un ras ce mi se pare cunoscut. desi nu cunosc pe nimeni in franta. eu lucrez in germania. de 4 ani de zile. am plecat cu parere de rau din orasul meu natal, dar aceasta decizie mi-a schimbat viata. in bine. in mult mai bine. in cateva secunde ochii mei intersecteaza ochii aia verzi, care cateodata imi frecventeaza gandurile. acum 5 ani am cunoscut-o. doar pentru 3 saptamani. nu imi vine sa cred. sa fie destin?



respingerea este ceva cateodata de nesuportat. la fel cum poate fi si un inceput. ceea ce realizam prea rar, este faptul ca, tot raul e spre bine. dam rareori sansa destinului sa isi faca treaba si sa vindece ranile cum stie el mai bine. poate pana la urma nu va face nimic decat sa ne arunce exact in aceeasi situatie pentru a da o sansa ... dragostei.

versuri

statea in taxi si se gandea. se gandea ca nu e locul ei aici. ca iese in oras cu asa-zisii prieteni ai ei si ca nu are ce sa vorbeasca cu ei. se simte straina in pielea ei. si se gandea oare cum a ajuns aici. oare cum a ajuns sa nu mai vorbeasca. cum de ea, care era o persoana sociabila si care stie multe, iese si simte ca efectiv nu are ce sa vorbeasca. se simte limitata de circumstante. limitata de ea insasi. se gandea cat s-a schimbat in ultimii doi ani. se gandea ca vrea sa aiba parte de acel cineva care sa schimbe astea. care sa o ajute sa infloreasca. stia ca il vrea. dar nu stia exact cum vrea sa fie. citise undeva ca mereu trebuie sa lasi loc in inima ta pentru imprevizibil. si in inima ei era loc doar pentru imprevizibil. simtea ca lumea ei s-a strans atat de tare. a intrat la apa. si nu stia daca mai are puterea si capacitatea de a o salva de la extinctie.


statea si scria. da. era trecut de miezul noptii si a avut o zi arhiplina. dar avea nevoia aia sa scrie. de obicei barbatii nu se pricep la cuvinte. sunt ori prea siropoase, ori prea seci. dar lui nu ii pasa. avea prea multe cuvinte cuvinte ca sa le tina inauntru. asa ca scria mereu. pe foi de hartie cand era la birou, pe servetele cand mergea intr-un bar. era un obicei dubios pentru un barbat. mai ales ca des ii ieseau versuri, insotite de muzica. cand era copil luase lectii de chitara si-i placusera foarte mult. dar mama lui a insistat sa aiba o cariera in business, asa ca ... a lasat chitara din mana si a pus-o pe perete in camera lui. dar seara, inainte sa inchida ochii, ii mangaie lenes corzile si vorbeste cu ea. ii canta versurile din ziua respectiva. versuri care ii sunt un jurnal. nu a fost o clipa in viata asta singur. mereu e inconjurat de prieteni si amici si rude. dar a simtit ca ii lipseste ceva ...


a platit taxi-ul si a urcat in casa. si a inceput sa scrie. i se pare absurd. simte ca nu are ce sa vorbeasca cu lumea din jurul ei, dar cu toate astea aproape in fiecare zi scrie. proza. pentru ca versuri nu s-au format niciodata din cuvintele ei. deschide laptop-ul si porneste melodia care a obsedat-o de o saptamana incoace. sunt cateva versuri care o urmaresc peste tot.

"Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?
[...]
There you are,
Sitting in the garden,
Clutching my coffee,
Calling me sugar
You called me sugar"

o asculta de cateva ori, inspira adanc, inchide ochii, si lasa sperantele sa i se asterne in word-ul pe care tocmai l-a deschis. dupa jumatate de ora, paginile albe sunt umplute cu sperante si vise. si se intreaba daca in viata asta sperantele si visele au un final fericit. dar ea habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...


ia in mana chitara, dar astazi simte ca vrea sa cante ceva anume. isi lasa foaia pe care a umplut-o azi de versuri, inspira adanc, inchide ochii, si isi lasa degetele sa mearga pe corzi si vocea sa cante.

"Have you ever fed a lover with just your hands?
Closed your eyes and trusted, just trusted?
[...]
Have you ever wished for an endless night?
Lassoed the moon and the stars and pulled that rope tight?
Have you ever held your breath and asked yourself will it ever get better than tonight?"

azi viseaza. viseaza la ceea ce lipseste. dar el habar nu avea ce urma sa i se intample in urmatoarea zi ...

changes and rainbows.

schimbarea este un lucru foarte ciudat, dar fundamental. in serialul meu preferat la un moment dat am auzit asta: "Every cell in the human body regenerates on average every seven years. Like snakes, in our own way, we shed our skin. Biologically, we are brand new people." si " We have to constantly come up with new ways to fix ourselves. So we change, we adapt. We create new versions of ourselves. We just need to be sure that this one is an improvement over the last." orice ce am face, pana la urma schimbarea e ... propria noastra bilogie. propriul sistem de autoaparare. iti schimbi culoare sau lungimea parului. iti schimbi hainele. dar cel mai greu e sa iti schimbi mentalitatea.


au trecut 3 ani in care am stat singura. singura din punct de vedere sentimental. inceputul a fost simplu. nu vroiam sa aud de barbati. e amuzant. de cate ori nu ai auzit asta de la o femeie? " de azi nu mai am nevoie de niciun barbat. fericirea mea nu trebuie sa depinda de o a doua persoana." si da. categoric si absolut asa este. apoi a urmat o etapa mai grea in care m-am redescoperit. am invatat cat de greu e sa fii singur, dar pe de alta parte cat de satisfacator este sa te descurci singura si sa stii ca ce ai obtinut, ai obtinut pe spatele tau. sigur, prietenii au fost acolo sa se bucure cu tine cand ti-a iesit, si sa aduca vinul cand nu ti-a prea iesit. sigur au fost momente cand m-am trezit plangand ca sunt prea proasta pentru lumea asta sau prea urata sau prea prea. sigur au fost alte momente, in care am simtit ca lumea imi sta intinsa la picioare si asteapta doar sa comand. te iau toate starile astea si te coplesesc. dar cand ajungi sa le stapanesti, stii ca ai devenit un om puternic. eu sunt persoana care are nevoie in permanenta de schimbare. si in momentele cele mai negre, cand simteam ca viata ma ploua, m-am gandit ca ... doar dupa ploaie vine curcubeul. minunatia aia colorata vine doar cand soarele ia contact cu vaporii de apa ramasi in urma ploii. deci trebuie sa suferi ploaia, ca sa te poti bucura de efecte. si daca esti suficient de norocos, ai parte de dublu curcubeu.


daca stau bine sa ma gandesc, eu nu am fost niciodata singur. mereu, pe langa prietenii care sunt practic obligati sa fie langa mine, am avut zeci de femei. ok, ok. sute. am facut practic orice ca sa nu raman singur. cand raman singur ... ma gandesc la chestii negre. nu pot spune ca am o mare nesiguranta in ceea ce ma priveste, dar sincer vorbind, nu cred ca exista om care sa nu sufere de nesiguranta. poti sa fii tu cel mai macho si cel mai bogat si cel mai cel, dar tot te apasa sentimentul asta candva. chiar daca o data pe saptamana, chiar daca o data pe luna, e acolo. nesiguranta mea totusi, e mai adanc infipta. pentru ca, sa recunoastem, sunt un om rau. cu ele mai ales. nu am avut o relatie pe bune niciodata. niciun te iubesc spus, in afara de mamei mele ... si prietenilor mei dupa mai mult de o sticla de scotch. ca sa scap de porcariile astea care ma macina, carora restul le spun sentimente, sunt in continua schimbare. in continua cautare de senzatii tari. zi-mi un munte. sigur l-am urcat. zi-mi un sport extrem. sigur l-am practicat. cel putin o data. pentru ca atunci cand ai banii mei, dar si apasarile mele, nu poti face ceva o singura data. le-ai epuiza prea repede. doamne cateodata cand analizez ce gandesc am senzatia ca o sa-mi creasca un vagin si o sa devin femeie.


era o zi ploioasa cand prietenii mei au hotarat ca am nevoie de o interventie. adica multe sticle de vin, la barul nostru preferat. am ajuns uda leoarca din cap pana in picioare, dar ei erau acolo si ma asteptau, asa ca nimic nu mai conta. am zambit melancolic cand i-am vazut acolo. ma suporta de 3 ani de zile in starea asta. dar ma cunosc de mult mai mult. de 7 ani suntem apropiati, si multumesc zanei mele bune ca mi i-a scos in cale. si-mi multumesc si mie ca am stiut cum sa ii mentin langa mine. vin alb. vin rosu. un fel de rose. am baut ore in sir. nicio idee nu aveam cat e ceasul, unde si cand trebuie sa merg acasa. stiam doar ca in momentul ala voiam la baie. pentru ca ... atata lichid. bineinteles ca atunci cand am iesit, m-am izbit de ceva. nu mergeam drept de vreo ora deja, deci ca sa ajung de la baie la masa era oricum o cursa cu obstacole, dar nu ma asteptam si la obstacole umane. am ridicat ochii si am vazut un cap blond si doi ochi albastri-gri. era un fel de ... soare langa un cer calm de dupa furtuna.


bineinteles ca prietenii astia ai mei nu au putut sa se intalneasca decat in cacatul ala de zi. ploua ca naiba cand am ajuns la bar. numa ca am avut noroc ca am mers cu masina si apa nu mi-a ajuns pana la piele. oricum eram morocanos ca ziua unui dintre ei s-a nimerit fix in ziua aia. era una din zilele in care eram eu cu mine, asa ca dispozitia mea nu era stralucita. era una din zilele alea cand nu voiam sa vad pe nimeni. dar era ziua lui si trebuia sa ma prezint. intr-un bar de care habar nu aveam, dar care s-a dovedit a fi destul de confortabil si placut. a curs o gramada de bautura. nici nu mai stiai, daca ne vedeai, daca bem de 3 ore sau 3 zile. am avut noroc ca nu fac exces si ca stiu sa ma eschivez de la alcool si sa-i imping pe ceilalti sa isi umple paharele. astfel incat in momentul in care ei se tarau practic pana la bar, eu eram in stare sa fiu biped. si chiar tantos, as putea adauga. doar ca, atunci cand am iesit de la baie, echilibrul si multumirea momentana de sine mi-au fost date peste cap de o femeie care a iesit si ea in baie si care efectiv s-a izbit de mine si era sa ma dea jos. am ajutat-o sa se echilibreze, si am indreptat-o in directia mesei ei, cand s-a uitat in ochii mei. sa zic ca respiratia mi-a fost taiata, ar fi o formulare prea feminina pentru gusturile mele, dar ... cateva secunde efectiv nu am putut respira. o vazusem bineinteles cand a intrat in bar, cu hainele lipite pe corp, stralucind din cauza apei ce parea ca a inecat-o cu totul si al zambetului aluia care a schimbat tiata dispozitia lumii ce se afla in bar. dar sa o vad atat de aproape de mine ... pentru o secunda am gandit "vreau sa am o sotie asa." bineinteles ca acel gand m-a speriat mult prea tare si am impins-o un pic cam tare in directia mesei ei. barbatii sunt idioti. chiar daca nu recunoastem. o stim.


"It's not always rainbows and butterflies
It's compromise that moves us along, yeah
My heart is full and my door's always open
You come anytime you want, yeah."


toata viata am cautat exact ce am aici. pe tine. lumina din viata mea care a facut posibil curcubeul. nu te iubesc din prima clipa in care te-am vazut, pentru ca, sa fim sinceri, ai fost nesimtit. dar dupa aceste luni in care am trait cu tine, am invatat ca schimbarea nu e mereu necesara. ca singuratatea nu e neaparat un lucru rau si se poate face si in doi. ca tacerea confortabila e ceva pierdut in lume, dar un lucru pe care eu am avut bucuria sa il gasesc alaturi de tine. iti promit ca de azi inainte, sa te iubesc in fiecare zi mai mult, sa iti scot ochii cand gresesti si sa accept cand ai dreptate. iti promit ca verigheta asta care te leaga de mine, nu e o catusa, ci o forma de eliberare. iti promit ca o sa fiu mereu aici, langa tine, si o sa te ajut sa cresti.


in schimb, eu nu am cautat toata viata ce am in fata ochilor. tu te-ai incapatanat sa te izbesti de mine, dupa nenumarate sticle de vin. mi-ai dat echilibrul peste cap si m-ai facut sa am parte de multe prime dati alaturi de tine. am reusit prima oara sa spun te iubesc, pentru ca esti asa de frumoasa si desteapta, incat nu puteam sa nu iti spun asta. iti promit ca o sa fiu mereu alaturi de tine, si o sa te ajut sa cresti. m-ai invatat ca pot convietui cu apasarile mele si ca pot sa imi trag putere din asta. iti promit sa fiu mereu puterea ta, valul tau protector si mai ales ... pelerina ta de ploaie. poate eu sunt lumina care ti-a aratat curcubeul, dar tu ai fost seriozitatea care mi-a adus picioarele pe pamant si bucuria care m-a facut sa traiesc. cu adevarat sa traiesc. aceasta verigheta, clar nu e o catusa. e cheia fericirii mele. 

durere

durerea fizica si psihica pot transforma un om la 180 de grade. dar sa ai puterea sa nu o lasi sa te schimbe, e o dovada de tarie uimitoare.


e doar o alta zi de vacanta. chiar nu am habar ce sa fac toata ziua. nici sa stau degeaba nu mai stiu. ma simt cateodata asa inutila. si in momentele astea ma gandesc la tot ce nu trebuie. mi se invart in cap atatea cuvinte care se lipesc si dau nastere la idei ... la amintiri ... mai mult sau mai putin placute. ca toti trecem prin lucruri grele, dar lucrurile mele neplacute sunt inchise undeva adanc in mintea mea si nu le accesez. niciodata. prietena mea cea mai buna stie. atat. nu povestesc in rest nimanui. doare prea tare sa deschid acea cutie a pandorei, pentru ca durerea nu s-a diminuat. poate cu vreun 1% in cei 6 ani care au trecut. dar mi-e frica sa nu cedez sub presiune si las amintirile alea sa-mi schimbe esenta firii. ar fi groaznic sa ma pierd pe mine din cauza durerii.


e doar o alta zi de munca. am ajuns de cateva minunte acasa si deja am atacat sticla de vin care ma astepta rece in frigider. stiu ca majoritatea barbatilor se pierd in scotch sau vodka sau alte chestii super distilate. plasa mea de siguranta are la baza strugurii. si asta a pornit de mic. de cand tata ma batea inutil pentru ca nu invatam suficient de repede toate felurile de struguri care ne umpleau podgoria. dar ... el nu a avut niciodata nevoie de un motiv sa ma bata, asa cum mama nu a avut niciodata motiv sa intervina. faptul ca beau vin e razbunarea mea. e placerea mea nascuta din acea durere fizica. oare de ce fix acum mi-a venit in cap motivul viciului meu? am avut si asa o zi grea ... nu imi trebuie alte cacaturi sa imi umble prin cap.


daca nu ar fi tras prietena mea de mine, acum as fi fost in pat si m-as fi uitat la serial. ah. ce nu imi place sa ies in oras intre atatia oameni si incerc sa par placuta. e extenuant cateodata. m-am asezat la masa si eram in lumea mea. incercam sa ma gandesc la ce o sa fac maine, cand in grupul nostru a aparut un barbat. evident si el tras de catre cineva aici, pentru ca nu avea absolut niciun chef. si daca ma uit mai bine la el... mi-l amintesc de undeva. ne-am cunoscut cred ca tot cu aceeasi prieteni. mi-au ramas in cap ochii lui, pentru ca am obsesia asta cu ochii. si ai lui sunt magnifici. sunt cameleonici. nu pot sa le zic culoarea. stiu ca asta m-a intrigat si data trecuta. asta si acel simt sarcastic al umorului pe care il are, ce denota inteligenta si ... faptul ca a trecut prin multe lucrurile nu tocmai usoare. poate de asta m-am si simtit legata intr-o oarecare masura de el.
"buna."zice uitandu-se la mine. "ma numesc alex. incantat de cunostinta." pentru cateva momente raman masca. mda. se pare ca doar pentru mine a insemnat ceva data trecuta cand ne-am vazut. nu stiu de ce sunt asa femeie cateodata si ma gandesc prea mult la chestii.
"buna. sunt anisia. am mai facut o data cunostinta." zic un pic sec si ma indrept spre bar sa imi iau un pahar de vin. e singurul meu viciu.


o vad cum se duce spre bar si ma cert singur. de ce m-am facut ca nu o cunosc? poate din cauza ca m-a marcat asa de mult data trecuta cand am vazut-o incat nu am vrut sa fiu vulnerabil. hei. nu am zis ca barbatii sunt cele mai inteligente fiinte. categoric, deseori nu suntem. avem mai multe nesigurante decat femeile. evident, asta nu se discuta. e ceva ce stiu eu despre mine si despre ceilalti, dar nu ar fi ok sa vorbim intre noi despre asta. imi indrept ochii spre ea si o admir. se vede dupa cum sta si dupa cum se comporta ca nu prea are la suflet oamenii in general. e mai retrasa si mai pentru ea. cred ca asta m-a marcat data trecuta. din multe puncte de vedere e exact ca mine. cateodata, pentru ochiul invatat, pentru mici fractiuni de secunda, i se citeste in privire durerea. dar nu chiar ca a mea. a ei are alt izvor. desi se vede ca e la fel de atinsa de durerea aia ca si mine. pot sa bag mana in foc ca nici ei nu ii place sa vorbeasca de asta. atat de multe lucruri poti citi atunci cand esti atent. un moment iti poate schimba intreaga viata.

si asa a si fost. momentul in care am tras-o de-o parte si am sarutat-o. nu am umplut tacerea cu cuvinte inutile, pentru ca nu avea sens. i-am aratat. cu acel sarut i-am aratat cat de asemanatori suntem. si a fost ... reciproc. faptul ca din durere se poate naste placere, e general cunoscut. dar sa ajungi sa simti asta pe pielea ta ... nici acum dupa ani de zile, nu sunt pe deplin obisnuit cu atata implinire.


asemenea iubiri se intampla in carti si filme poate. dar in momentul in care m-a tras de-o parte si m-a sarutat am stiut ca am sansa sa am filmul meu. e surprinzator cat de mult ne asemanam si pe alta parte cat de complementari suntem. e uimitor cum am putut sa ne deschidem unul fata de celalalt si am putut sa ne povestim cele mai groaznice experiente si cele mai mari temeri. e uimitor cum sprijinindu-te pe un om te poti ridica atat de sus, si-l poti ridica cu tine. firea umana e incredibila. are nevoie doar de sprijin. el a stanca mea, asa cum eu sunt a lui.


durerea te poate schimba, dar te si poate propulsa in locuri nebanuite. believe that dreams come true every day. because they do.

azi

3 august 2014

azi am vazut dragoste. dragoste pura, erotica, romantica, nu porno. am vazut cum el are atata grija de ea sa nu se arda la soare si cum o maseaza ca sa ii intre relaxeze muschii. am vazt priviri impartite de cei doi care m-au lasat muta. atata dragoste. atata tandrete. s-au sarutat pentru mult timp si am urmarit cat de prinsi sunt unul de celalalt. si cum se opreau din cand in cand sa isi zambeasca. nu intelegeam limba in care isi vorbeau soptit, dar gesturile lor dadeau de inteles mai mult decat ar face-o o mie de cuvinte. la inceput am admirat actiunile lor, admirand intimitatea si iubirea din lumea lor. erau in mijlocul plajei la doar cate un metru de cearsafurile care il incadrau pe al lor, dar totusi nu vedeau pe nimeni. apoi am inceput sa ii privesc cu gelozie, pentru ca si eu imi doresc ce au ei. si acel ceva chiar nu il poti avea cu oricine. dar cand am mai stat si m-am gandit, mi-am dat seama ca gresesc simtindu-ma asa. acum cand mi-i imaginez pe plaja aia, ma simt castigata. pentru ca am fost martora la dragostea adevarata si stiu ca exista.


5 august 2014

azi am vazut dragoste. o dragoste la fel de pura si adanca, asemenea primei. doar ca de data asta am vazut un tata englez alaturi de cei doi copii ai lui. am vazut zambetele ce-i increteau colturile ochilor de fiecare data cand se juca cu ei. nu era suparat ca il ridica de la masa din 5 in 5 minute doar ca sa-i ajute, invatandu-i cum sa deacu tacul in bilele de pe masa de biliard. nu. zambea cu rabdare de fiecare data si pasea intre cei doi, explicandu-le pe intelesul lor. avea o voce atat de blanda cand vorbea cu ei. i se citea dragostea si bucuria in fiecare clipa petrecuta alaturi de ei. cand am vazut toate actiunile lor, m-am simtit din nou castigata ca am avut onoarea de a fi martora la asa ceva.


amandoua intamplarile m-au facut inevitabil sa ma gandesc la o melodie. o melodie care e in sufletul meu de cativa ani si spune lucrurile foarte inteligente. se numeste "waiting for the miracle to come". putini dintre noi cred in miracole. eu cred. eu lucrurilor vazute imposibile de altii, le spun unicorni. dragostea adevarata este un unicorn. dar vezi tu, ea exista. pentru ca eu am vazut-o. si extrapoland aceasta teorie, si miracolele exista. pentru lucrurile absolut minunate sunt rezultatul miracolelor.

break up.

de 3 ani, vad aceeasi ochi atunci cand ma trezesc. ochii aia negri care mereu se deschid inaintea alor mei. ochii aia neobositi pe care am ajuns sa ii iubesc. nu. am ajuns sa fiu dependenta de ei. privirea aia calda si plina de dragoste de la un om atat de tare si puternic atat fizic cat si moral, care contrazice esenta firii lui. a fost greu sa se lasa purtata de el si dusa in lumea lui. pentru ca totul pare roz la inceput. si dup-aia se innegreste. de atatea ori mi se intamplase inainte ...


dupa ani de relatie se ajunsese la reprosuri si vorbe grele. el nu a inteles nici acum si nici nciodata ca nu este suficient de bun pentru mine. orgoliul masculin nu permite chestia asta. si stiam. poate nu de la inceput. eram tineri la inceput si lumea putea fi a noastra. mi-a promis luna si stelele. dar a uitat sa faca lucruri importante pentru mine. a uitat sa imi arate cat ii pasa. a uitat sa renunte la chestii pentru mine, asta dupa ce eu am renuntat la luni intregi de zile. a venit la mine. in casa mea departe de casa. si credeam ca o sa se schimbe atatea. si el tot nu intelegea semnele pe care i le dadeam. bine ... acum stiu ca baietii nu se pricep la subtilitati. si atunci cand le dai mesaje subliminale ai face sa le subliniezi. sa le indrepti atentia catre ele mai ceva decat cei de la aeroport care dirijeaza avioanele. dar am zis ca intelege. si bineinteles ca nu a inteles. nu a vazut ca nu era ce imi trebuie si ca merit mai mult. nu sunt zeita zeitelor, dar m-am simtit minimizata de el. si bineinteles ca dupa ani de zile, el inca nu realizeaza asta. m-a acuzat ca nu am luptat pentru relatie. dar el nu stia ca eu am luptat cu mine insami de peste jumatate de an. el nu percepea asta. nu intelegea. scurt pe doi la asta s-a rezumat relatia noastra. 3 ani in 3 cuvinte : el NU intelege.

dupa luni de la despartire am senzatia ca nici el nu intelege. dupa luni intregi pentru el inca sunt pe piedestalul ala. inca sunt zeita. pentru unul nu am fost si pentru altul sunt. am crezut ca asta vreau. si poate chiar asta vreau, dar nu de la oricine. am inteles dupa o luna ca inca suferea. dar a trecut atata timp incat da in obsesie. incat ma indeparteaza asa de tare, ca doar ideea ca ma va atinge ma face sa ma retrag. pana si un "hei" ma face sa ma treaca fiorii. si nu aia buni. nu suport pana nici faptul ca foloseste expresia mea, luata de la cel pentru care eram o obisnuinta. incep sa nu mai suport nimic si mi-e frica ca intr-o zi o sa fiu asa rea cu el incat nu o sa ma recunosc. si nu vreau sa ma pierd pe mine din cauza cuiva care nu imi da drumul. nu vreau nici asa. sa fiu considerata cea mai cea si sa ajunga sa fie o speranta inutila. ma enerveaza ca pana in al 12-lea ceas e atat de arogant si deja aroganta aia o da doar aiurea. doar cand nu trebuie. prea multa incredere de sine strica. distruge. 2 luni exprimate in 4 cuvinte : el CREDE ca intelege.


despartirile astea doua mi-au trecut prin fata ochilor. celelalte relatii nu sunt importante. au fost zile, saptamani si cateodata luni care au trecut rapid pe langa mine. m-au invatat lucruri, da. din tot inveti. dar astea doua mi-au aratat doua nuante diferite de negru. doua nuante pe care le detest. din tot sufletul. persoanele alea inca sunt undeva in sufletul meu. dar prea adanc. si putin contact face acest lucru sa ramana stabil. pentru ca mult contact cu oricare dintre ei, va duce la sfarsitul definitiv al oricarei legaturi. dar ochii astia ... negrul pe care il experimentez acum e atat de placut. nu credeam ca exista placere care sa aiba la baza durere. sufletul de langa mine mi-a aratat in fiecare zi din acesti ani cat de adevarat e. cum toti avem durerea aia pe care putem cladi ceva frumos. alaturi de el nu m-a simtit zeita. nu m-am simtit muza. si nu m-am simtit o convenienta. alaturi de el m-am simtit si ma simt intreaga lume. atat de diversificata si atat de iubita.


we all want to tell the truth, some of us just need a crutch.

ideal

atunci cand esti mic iti formezi un ideal. si nu ma refer la faptul ca vrei sa devii doctor, sau profesor sau pilot sau ... sofer de autobuz. ma refer, ca fata, ca vrei printul pe cal alb de care auzi in toate povestile. cel care vine, se lupta cu balaurul, pazeste marul care face fructe de aur, da cu buzduganul, lupta cu sabia, si ia jumatate de imparatie si mana fiicei imparatului. pentru ca tu esti crescuta ca fiind mica printesa a lu' tata si stii ca de mana ta e vorba. te astepti ca cel mai voinic si mai breaz din imparatie sa vina si sa lupte si sa te castige. aici nu conta ca acea casatorie e practic aranjata, pentru ca ... e cel mai breaz, nu? mai cresti cativa ani. si ajungi la etapa in care te uiti la filme romantice. si comedii romantice. si atunci printul tau se transforma in tipul ala romatic, poate timid, care mereu face tot felul de lucruri ca sa-ti intre in gratii. iti aduce flori. iti deschide usa de la masina. face mici glume si gesturi sa le intre in gratii si prietenilor tai. e atent. doamne. are toate calitatile din lume. si iar trec anii. stii ... si ajungi sa gandesti total altfel. ziceai la un moment dat ca vrei si tu un tip de treaba care sa-ti fie alaturi. si erau in jurul tau prietenii aia de treaba pe care totusi ... nu ii vroiai. ajungi sa vezi cat te-ai mintit de fapt. ajunge sa trebuiasca sa te .. gasesti pe tine. sa iti dai seama ce anume iti doresti de la viata. ajungi sa vezi ca nu iti trebuie un tip dragut. vrei mult mai mult de atat. poate il vrei pe tipul ala inabordabil care e dragut si tandru doar pentru tine. caci nu asta e visul suprem al unei femei? sa aiba un barbat care sa fie total altfel datorita dragostei pentru ea. unele femei ajung sa tanjeasca dupa cel mai rau barbat. sau dupa cel mai ranit. sau dupa cel mai sensibil. sau dupa cel mai politicos. sau dupa cel mai bine imbracat. sau dupa cel mai destept. vezi tu ... idealul asta este exact ca ... un parfum. parfumul care miroase diferit in functie de pielea pe care o atinge. asa si idealul este pliat dupa fiecare personalitate. si asa cum noi vrem o variatie de idealuri, asa e si la ei. poate o vor pe cea mai desteapta. sau pe cea mai stilata. sau pe cea mai frumoasa. sau pe cea mai sarcastica. trecut prin prisma propriei persoane, fiecare ideal capata o noua forma.


simt involuntar cum buzele mi se curbeaza intr-un zambet. am gasit foaia asta de hartie scrisa de ea acum ani de zile. cautam ceva intr-o zi, si am gasit-o ascunsa intr-un sertar. si de atunci o tin ascunsa in portofel. si o citesc regulat. ma face sa zambesc de fiecare data. pentru ca inca multumesc oricui e sus si ma vegheaza, in fiecare zi, ca ea ma considera idealul ei. nu am fost asta pentru nimeni inainte. femeile au fost cu mine pentru cum arat sau pentru bani sau pentru alte chestii la fel de superficiale. dar cand a venit ea in viata mea ... nu mai exista viteza intai. nu mai exista bariera metaforica pe care o aveam pusa in fata apartamentului. trebuia sa o duc la mine. sa simt ca e a mea. cu ea totul s-a desfasurat la o viteza mult prea inaintata. si recent mi-a marturisit ca nici ea nu credea ca te poti indragosti de cineva asa puternic dupa doar cateva saptamani. dar saptamanile alea ... am stat pana  noapte tarziu imbratisati in patul meu vorbind despre tot. despre aspiratii. despre trecut. unele lucruri au fost greu de marturisit. dupa cum se vede si in ce a scris, ea mereu a vrut baiatul ala rau cu trecut greu pe care sa-l salveze. si l-a gasit. oh doamne cum l-a gasit. si a facut tot ce a visat. m-a salvat. si in schimb eu am ajutat-o prin dragostea mea sa se regaseasca. sa inteleaga de ce vrea ce vrea. sa se accepte si sa ma accepte. la inceput a fost foarte greu pentru ea sa accepte adevarul si anume ca locul ei e langa mine. a dat din maini si din picioare si s-a zbatut in fiecare zi timp de saptamani intregi. s-a zbatut cu atractia pe care o simtea pentru mine. cu sentimentele pe care a inceput sa le aiba dupa doar cateva zile. dar am avut rabdare. am inteles ca ii era frica. ca avea tot ce vroia si ii era asa de teama sa dispara incat mai bine nu avea nimic. doamne cat de incapatanata e ... dar face ce face si imi asigura zilnic zambetul pe buze. sunt nebun si sunt facut dintr-o groaza de bucati pe care ea le-a lipit atent. as fi in stare sa bat un om pana la o secunda de moarte doar pentru ca a atins-o sau nu i-a aratat respect. prima oara cand am facut asta, nu s-a speriat. a venit si m-a atins si mi-a spus ca e doar a mea. citisem undeva "you're not a one-night girl, you're my forever girl." si ea asta a fost pentru mine ... poate din prima clipa in care am vazut-o. dar si eu am dus un razboi interior ca sa accept magnitudinea evenimentelor.


"serios?" imi spune ea aparand in pragul dormitorului. "iar citesti foaia aia? aveam 20 de ani cand am scris-o. ceea ce inseamna ca au trecut ... mh. prea multi ani de atunci." zice zambind usor. nu stiu de ce aveam senzatia ca pot ascunde ceva de ea. normal ca nu pot. normal ca stie tot ce fac si stie tot ce simt doar daca imi arunca o simpla privire.

"imi place sa cred ca m-ai ales din sute de barbati care te asteptau. ca era o coada si eu cumva am trecut primul si am inchis usa definitiv." imi spune el zambind melancolic, dar arogant. si culmea e ca pentru un om arogant e ciudat de nesigur pe el. sau era la inceput. odata ce am recuoscut fata de mine cat de mult ne completam, totul a fost stabilit. locul nostru e unul cu celalalt. am incetat de mult sa ma mint. am ajuns la concluzia ca trebuie sa profit de ce am, dar nu ma asteptam chiar sa-mi intalnesc idealul. putini cred ca asta exista. dar el imi confirma ideile in fiecare zi, doar trezindu-ma cu sarutul ala pe buze.

"nu sunt nicio femeie fatala." spune ea rosind. nu stiu de ce e nesigura pe ea asa de des. e frumoasa. e desteapta. e ... idealul meu. nu stie cati de fapt sunt innebuniti dupa ea. pe cati ii face sa intoarca pe strada capul. dar nu ma mai afecteaza asa de mult ca acum cativa ani, cand eram la inceput. pentru ca stiu ca nu are ochi decat pentru mine. mi-a demonstrat si jurat asta in ziua in care m-a luat de sot. cea mai frumoasa zi din viata mea. o iubesc poate si mai mult acum decat o faceam atunci. pentru dragostea asta nu poate decat sa creasca.


idealul este exact ca un parfum. pe fiecare piele are alt miros. ce miros are cuvantul ideal pe pielea ta?