poveste

ma uit zambind pe geam. ninge. e totul atat de frumos. parca toata zapada asta ii face pe toti sa fie mai buni. poate ii imbraca intr-un val de .. nu stiu. intr-un val de visare si de melancolie. poate un val de bunvointa si veselie pura. si uite asa, parca totul se transforma intr-o poveste. da. caci afara e cadrul perfect. unora le place. si viseaza de fiecare data cand se plimba prin ninsoare. altora nu le place. stau in casa, in varful patului si se uita terorizati pe geam. le e frig doar inchipuindu-se afara. eh. sunt fel si fel de oameni. eu sunt genul care se bucura de fiecare fulg de nea si intra in atmosfera de sarbatori intr-un mod iremediabil. imi place atat de mult sa vad cum toata lumea din jur e mai buna, desi poate doar aparent. ma incalzezte sufleteste fiecare colinda auzita si fiecare "craciun fericit!" spus din obligatie de prietni si cunoscuti. parca acum e totul perfect. acum nu ma mai gandesc ca visele este posibil sa nu mi se indeplineasca. acum totul e bine. e un moment propice pemtru atat de multe. ce-ar fi sa inhidem ochii si sa visam? poate nu mult lume are acest tupeu, poate multi se gandesc ca astfel vor fi dezamagiti. nu multi vad, ca mine, aceasta perioada ca un mod de refulare si de visare. mi-ar placea acum sa scriu o poveste. poate pot. ah. voi incerca.

a fost odata ca niciodata, caci de n-ar fi, nu s-ar povesti, o picatura de sange pierduta in albul zapezii. statea acolo de cateva zile. de la ce provenea? acum cateva zeci de ore, a fost o altercatie intre doua persoane : un baiat si o fata. ea era prietena lui si tocmai ii spusese ca pastreaza copilul ce-l poarta in pantece de 3 luni. lui nu i-a placut ideea asta. lucra intr-un mediu ce nu ii permitea un copil. era asasin platit. si ii era frica pentru acel copil, pentru ca atat de multa lume se afla pe urmele lui. era atat de nervos ca ea nu-l ascultase si ca nu avortase. o iubea. se spune ca un asasin nu e capabil sa iubeasca tinand cont ca ucide atatea persoane cu sange rece. dar o iubea intr-un mod in care putini cred ca pot exista. o iubea mai presus de legile firii. ii sorbea de fiecare data prezenta, dar in seara aia, obosit, debusolat, cu un strop de alcool in sange, a reactionat cum nici el nu se astepta. era atat de nervos ca ea nu l-a inteles si ca i-a zis ca pastreaza copilul, incat a bruscat-o. da. a bruscat-o si ea s-a lovit cu burta de perete. si i s-a prelins o picatura de sange pe picior, si a cazut pe zapada rece. ea plangand, a inmarmurit. a ramas fara cuvinte. el, a privit in pamant si cazut automat in genunchi. l-a durut ... a simtit un junghi in inima. in momentul ala vroia sa-si ia viata. a ramas cu privirea in pamant, varsand mii de lacrimi. dar ea inca nu putea sa deschida gura. parca dintii ii erau inclestati si creierul scurt-circuitat.

acea picatura e si acum acolo. azi, dupa exact 5 zile de la acel nefericit eveniment. dar o persoana, trecand pe strada, a observat-o si i-a acaparat atentia. s-a aplecat si a luat o bucata mare de zapada, inclusiv acea picatura de un rosu aprins.

si dau pagina, continuand aceasta poveste in zilele ce vor urma ...