ganduri intortocheate

dupa o anumita faza petrecuta in intimitatea gandirii mele, ajutata bineinteles de cateva persoane, am inchis calculatorul si telefonul si ... am inceput sa cos. da. asta suna bizar, mai ales fiind vorba de mine, dar asta am facut. nu conteaza nici ce, nici de ce. cert e ca asta am facut ieri de la 5 pana la 11 fara intrerupere. nu am mancat, nu am mers la baie .. nu am facut nimic altceva. am cusut, si in acel timp, cu o privire total absenta, m-am gandit. am luat absolut fiecare gand in parte, oricat de mic, l-am disecat si am incercat sa-l inec. nu. nu am reusit. dar am incercat, am sperat ca pot sa imi inec gandurile si sa raman goala. goala e mult mai bine decat plina cu cacaturi. si stii si tu asta. toti o stim. dar nimeni nu vrea sa se goleasca. eu da. chiar daca mereu raspunsul la intrebarea regulata a parintilor "te simti bine? esti suparata?" era "sunt ok", nu e asa. dar ce rost are sa implic alte persoane? mai bine stau si-mi crosetez gandurile, si le ametesc pana pleaca. la inec si pe ele odata cu mine. pentru ca sincer m-am saturat sa ma apese atat. adica ce,ma? sunt nesimtite? hmm. cred ca da. faptul ca sunt singura de craciun si de rev si ca ma uita toata lumea, astea ar fi doar amanuntele care umplu paharul. pe langa droaia de probleme nesemnificative pe care le am, ma gandeam la rev. adica la ideea de inceput de an. multi isi fac liste. multi vor pur si simplu sa se imbete, uitand de ei, adica ... sa se distreze. eu ... stii ce? eu nu vreau nimic. dar nu pentru ca as avea totul. nu. dimpotriva. pentru ca nu am aproape nimic. acum unii ar spune "pai acum trebuie sa vrei, cand nu ai ce pierde". ba am ce pierde. timp. ganduri. vise. sperante. o sa-mi pierd odata sufletul dorindu-mi. si tot degeaba. da. de asta vara, totul e "degeaba". nu pentru ca s-ar fi intamplat cine stie ce chestie importanta in vara. nu. ci pur si simplu, dintr-o zi a verii trecute, m-a luat in brate starea "degeaba" si nu vrea sa-mi dea drumul. normal ca-mi face declaratii in fiecare zi, dar eu nu stiu ce sa-i mai spun ca sa inteleaga ca nu o vreau. NU MAI VREAU!!! e atat de greu de inteles? poate nu. dar stai un pic. eu ma cert de fapt cu mine aici. cu reflectia mea din oglinda care e la fel de bruneta, are aceeasi ochi si aceeasi mana, probabil luxata ... are tot ce-mi apartine mai putin .. ganduri. da. astea nu le are. si stii ce? vreau sa fiu reflectia din oglinda. poate asa, persoana care se uita in fiecare zi spre ea, va fi mai vesela. mai plina de viata.

"poate". ce cuvant dureros. poate o sa am tot ce vreau. poate o sa-si aduca aminte cineva de mine, si ma va chema undeva de rev. undeva departe. poate ...

da' stii ce? poate nu ...