jurnal de calatorie

cu un ghiozdan greu in spate si debusolata de atata lume care tot umbla pe peronul acelei gari necunoscute, isi face loc prin multime insotita de prietena si ei si intr-un final ajunge in tren. vagonul 1. locul 46. nu prea vrea sa plece. isi aduce aminte de acum doua zile cand a venit. era altfel. era bucuroasa ca paseste pe taramuri necunoscute. avea dorinta explorarii necunoscutului, dar acum nu mai e la fel, caci se intoarce acasa. nicaieri nu e ca casa, dar i-a placut mult in cluj, alaturi de prietena ei. cand sunt ele doua, parca nu mai conteaza altceva. parca si cel mai marunt lucru si cel mai neplacut, este un motiv de bucurie comuna. chiar daca a racit ca dracu' si o doare in gat atat de tare ca nu poate vorbi, chiar si asa e inca bucuorasa ca a venit. a fost un week-end placut. departe de toate grijile cotidiene de acasa. bine. o parte din ganduri au insotit-o si in aceasta excursie, da' le-a facut fata altfel langa prietena ei. atunci cand e cu ea totul e bine. nu are motiv sa planga sau sa fie suparata. e pur si simplu atat de vesela, ca rade mereu.

" au trecut asa de repede astea doua zile " se gandeste ea trista, dar alunga imediat acest gand. nu vrea sa fie suparata cand se gandeste la prietena ei. pentru ca doar ea i-a ramas. cea mai importanta persoana care ii e alaturi si o sustine indiferent ce decizii ar lua. chiar daca stie ca sunt prostesti, e acolo, incercand sa o faca sa inteleaga ca nu e tocmai bine ce a facut.

si deci s-a urcat in tren. in fata ei s-a asezat un baiat, cam de aceeasi varsta. i-a studiat toate gesturile, fiecare zambet sau incruntare cand dormea. ba chiar a vrut sa intre in vorba cu el, dar a renuntat repede la acest gand. de ce? pentru ca vroia sa-i ramana intiparit in mine asa, ca un tip perfect. na bine. aproapte perfect. poate daca ar fi vorbit cu el s-ar fi stricat toata acea magie si acea aura pe care ea i-o atribuia. poate daca dechidea gura se observa lejer ca e un fitos plin de bani si arogant. de aia a preferat sa-l analizeze si sa se bucure pur si simplu de prezenta lui. desi el ii aducea aminte de un alt el. un el la care nu ar trebui sa se gandeasca si in legatura cu care nu ar trebui sa se amageasca. un el ce e departe tocmai prin faptul ca ii e aproape. poate un el imposibil. de fapt un el existent ce da nastere la un "noi" imposibil. ii curge o lacrma cand acel el ii zice ca nu vine dupa ea sa o astepte. e .. dezamagia, dar intoarce repede capul spre geam pentru ca nimeni sa nu o vada. oare cum a putut sa se ataseze sufleteste intr-o saptamana de cineva? hmm. rade de prostia ei. caci acum o considera o prostie. caci inca este o "ea" inexistenta pentru acel el. dar spera. cu fiecare vorba schimbata intre ei doi, ea inca spera. poate va cadea de sus, dar niciodata nu v-a regreta ca a sperat. pentru ca nu i s-a intamplat sa mai simta asa ceva pentru nimeni, mai ales intr-un timp atat de scurt, de aia spera. zambind trista, cu castile in urechi si muzica la maxim, isi sprijina capul de geam, se inveleste cu geaca si .. adoarme. e trezita doar de faptul ca baiatul din fata ei pleaca. medias. hmm. frumos oras. ii spune "ramas bun" din priviri si adoarme la loc. nimeni nu stie cat de amestecate sunt gandurile ei. sau poate stie doar prietena ei. si nici ea nu stie totul. poate. deschide ochii si vede gara brasov. a ajuns acasa. dupa atata drum si atatea ganduri. acasa ...

acest articol este "pentru". si ar trebui sa se simta doua persoane. si inchei prin a-mi reaminti doua replici ce ni le zicem mereu :

" me and you .. as we said, together forever "

" orice ar fi, tot noi doua ramanem in final "

si niste versuri care-mi plac mult : "iarta-mi visarea si trezeste-ma ... "

" o tine in brate, el o tine in brate, ea il saruta cu ochii inchisi ... "