choses pour faire

[ caci pana cand " things to do " ? ]

1. sa invat. pentru bursa. anglia sau franta. [ j'y pense encore ]

2. sa vad in continuare tot ce e mai bun in toti. dar sa imi impun limite.

3. sa triez. tot. de la prieteni si potentiali iubiti, pana la cuvinte spuse.

4. sa dau sanse baietilor. pentru ca momentan ii cred porci pe toti.

5. sa vorbesc mai mult cu anca. caci departarea asta ne-a apropiat enorm.

6. sa fac ce-mi place. aucune limite.

7. sa invat rusa. de ce? mi s-a pus pata. [ toderas, ai onoarea de a-mi fi dat aceasta pata :)) ]

8. sa fiu vesela.

9. sa ma gandesc mai mult la mine si sa incep sa ma iubesc.

10. sa dau replici mai usturatoare, pentru ca sunt prea buna.

las momentan doar 10 lucruri, care trebuiesc executate neaparat, dar nu tocmai in aceasta ordine. e primul an in care am asternut pe ... "foaie" niste chestii ce le aveam in cap si care necesita indeplinire. pentru ca fara plan, nu aveam motivatie. e un nou inceput. gandeste-te si tu asa. si orice inceput, te face sa uiti un pic de sfarsitul care tocmai a trecut si sa treci de el mai usor. hai sa ne luam in brate si sa ne punem sperantele in acest inceput.

pentru ca "inceputul" e singura mea credinta adevarata.

si pentru ca toderas a anuntat 2010 a fi un an excelent.

la multi ani!

hai sa ... ne citim ...

"mai sunt doua zile in care mintea mea se lupta cu negarea. nu vrea sa-ti stie raspunsul. pana si 1% daca ar fi sansele de a fi refuzata, nu as vrea sa aud. stii ce? mi-e dor de tine. probabil daca ai fi in fata mea acum, nu ti-as zice nimic. m-as multumi sa te privesc si sa-ti studiez gesturile pana obosesc. pana sinapsele mele ar face scurt-circuit. pentru ca nu mi-ar displacea sa intru in colaps mintal din cauza studierii tale. mi-ar placea ... stii ce? mi-ar placea sa te iau in brate cand ti-e greu, fara sa-mi zici nimic. pentru ca simt cand nu esti bine. mi-ar placea sa-ti managai tot trupul cu degetele mele curioase. mi-ar placea sa stau lipita cu nasul si buzele de gatul tau, sa-ti inspir mirosul si sa-l imprim in receptorii mei olfactivi nesatui. mi-ar placea sa-ti sarut buzele adormite si grele de atatea vise, facandu-ti pleoapele sa se intredeschida intrebator cu pupilele atintite spre mine. mi-ar placea sa-ti soptesc la ureche ca deja e dimineata si tu sa te incolacesti si sa gemi ca te gadil. mi-ar placea sa stau ore intregi sa te privesc cum dormi, caci mai mult ca sigur ma voi trezi inaintea ta. mi-ar placea sa lenevim, unul in bratele celuilalt, uitandu-ne la tv sau la ... filme de groaza. si astea nu sunt nici macar un sfert din toate lucrurile pe care mi-ar placea sa le fac cu tine. stii ca fiecare celula din corpul meu suspina oarecum dupa tine? nu. nu stii. si daca stii, nu crezi. sau daca crezi, oare simti la fel? ma chinuie indecizia ta si ma suceste pe toate partile. ma inalta in momentele in care ma gandesc ca poate vei zice da, si ma doboara cand ma gandesc ca "poate", nu reprezinta niciodata siguranta."

o foaie aruncata si mototolita, sta obosita de atatea sentimente pe masa. multi au trecut prin acea camera, pe langa acea foaie, dar nimanui nu i-a pasat indeajuns incat sa o citeasca. nimeni nu a considerat ca poate fi citita. dar un tip, care ii dadea ei toate semnele ca nu-l intereseaza, a ajuns cumva in acea camera. si-a dat geaca jos, s-a uitat in jur si i-au ramas ochii atintiti peste acea foaie de hartie. s-a gandit ca e ceva ce poate nu trebuie vazut, din moment ce e mototolita. si luat-o, a desfacut-o cu mare grija si a citit-o ... da. si a recitit-o ... a inchis ochii, si vazut colorat cuvintele. l-a lovit o sinestezie ciudata. nu stia ca asa se numeste, "sinestezie". da stia ca i s-au colorat circuitele. ca fiecare cuvant sau miros are o culoare. a simtit o usoara explozie in el. si a zambit. un zambet ce nu poate fi redat. era atat de fericit si nici nu stia de ce. credea ca ea nu conteaza pentru el, dar citind acele cuvinte, a simtit brusc ceva ce nu credea ca va simti prea curand ... a simtit sentimente. dar nu s-a precipitat. nu a inceput sa urle. nu. stii ce a facut? a scris si el. stii ce a scris?

[ nici eu nu stiu, pentru ca inca nu facut-o. ]

ganduri intortocheate

dupa o anumita faza petrecuta in intimitatea gandirii mele, ajutata bineinteles de cateva persoane, am inchis calculatorul si telefonul si ... am inceput sa cos. da. asta suna bizar, mai ales fiind vorba de mine, dar asta am facut. nu conteaza nici ce, nici de ce. cert e ca asta am facut ieri de la 5 pana la 11 fara intrerupere. nu am mancat, nu am mers la baie .. nu am facut nimic altceva. am cusut, si in acel timp, cu o privire total absenta, m-am gandit. am luat absolut fiecare gand in parte, oricat de mic, l-am disecat si am incercat sa-l inec. nu. nu am reusit. dar am incercat, am sperat ca pot sa imi inec gandurile si sa raman goala. goala e mult mai bine decat plina cu cacaturi. si stii si tu asta. toti o stim. dar nimeni nu vrea sa se goleasca. eu da. chiar daca mereu raspunsul la intrebarea regulata a parintilor "te simti bine? esti suparata?" era "sunt ok", nu e asa. dar ce rost are sa implic alte persoane? mai bine stau si-mi crosetez gandurile, si le ametesc pana pleaca. la inec si pe ele odata cu mine. pentru ca sincer m-am saturat sa ma apese atat. adica ce,ma? sunt nesimtite? hmm. cred ca da. faptul ca sunt singura de craciun si de rev si ca ma uita toata lumea, astea ar fi doar amanuntele care umplu paharul. pe langa droaia de probleme nesemnificative pe care le am, ma gandeam la rev. adica la ideea de inceput de an. multi isi fac liste. multi vor pur si simplu sa se imbete, uitand de ei, adica ... sa se distreze. eu ... stii ce? eu nu vreau nimic. dar nu pentru ca as avea totul. nu. dimpotriva. pentru ca nu am aproape nimic. acum unii ar spune "pai acum trebuie sa vrei, cand nu ai ce pierde". ba am ce pierde. timp. ganduri. vise. sperante. o sa-mi pierd odata sufletul dorindu-mi. si tot degeaba. da. de asta vara, totul e "degeaba". nu pentru ca s-ar fi intamplat cine stie ce chestie importanta in vara. nu. ci pur si simplu, dintr-o zi a verii trecute, m-a luat in brate starea "degeaba" si nu vrea sa-mi dea drumul. normal ca-mi face declaratii in fiecare zi, dar eu nu stiu ce sa-i mai spun ca sa inteleaga ca nu o vreau. NU MAI VREAU!!! e atat de greu de inteles? poate nu. dar stai un pic. eu ma cert de fapt cu mine aici. cu reflectia mea din oglinda care e la fel de bruneta, are aceeasi ochi si aceeasi mana, probabil luxata ... are tot ce-mi apartine mai putin .. ganduri. da. astea nu le are. si stii ce? vreau sa fiu reflectia din oglinda. poate asa, persoana care se uita in fiecare zi spre ea, va fi mai vesela. mai plina de viata.

"poate". ce cuvant dureros. poate o sa am tot ce vreau. poate o sa-si aduca aminte cineva de mine, si ma va chema undeva de rev. undeva departe. poate ...

da' stii ce? poate nu ...

poveste

ma uit zambind pe geam. ninge. e totul atat de frumos. parca toata zapada asta ii face pe toti sa fie mai buni. poate ii imbraca intr-un val de .. nu stiu. intr-un val de visare si de melancolie. poate un val de bunvointa si veselie pura. si uite asa, parca totul se transforma intr-o poveste. da. caci afara e cadrul perfect. unora le place. si viseaza de fiecare data cand se plimba prin ninsoare. altora nu le place. stau in casa, in varful patului si se uita terorizati pe geam. le e frig doar inchipuindu-se afara. eh. sunt fel si fel de oameni. eu sunt genul care se bucura de fiecare fulg de nea si intra in atmosfera de sarbatori intr-un mod iremediabil. imi place atat de mult sa vad cum toata lumea din jur e mai buna, desi poate doar aparent. ma incalzezte sufleteste fiecare colinda auzita si fiecare "craciun fericit!" spus din obligatie de prietni si cunoscuti. parca acum e totul perfect. acum nu ma mai gandesc ca visele este posibil sa nu mi se indeplineasca. acum totul e bine. e un moment propice pemtru atat de multe. ce-ar fi sa inhidem ochii si sa visam? poate nu mult lume are acest tupeu, poate multi se gandesc ca astfel vor fi dezamagiti. nu multi vad, ca mine, aceasta perioada ca un mod de refulare si de visare. mi-ar placea acum sa scriu o poveste. poate pot. ah. voi incerca.

a fost odata ca niciodata, caci de n-ar fi, nu s-ar povesti, o picatura de sange pierduta in albul zapezii. statea acolo de cateva zile. de la ce provenea? acum cateva zeci de ore, a fost o altercatie intre doua persoane : un baiat si o fata. ea era prietena lui si tocmai ii spusese ca pastreaza copilul ce-l poarta in pantece de 3 luni. lui nu i-a placut ideea asta. lucra intr-un mediu ce nu ii permitea un copil. era asasin platit. si ii era frica pentru acel copil, pentru ca atat de multa lume se afla pe urmele lui. era atat de nervos ca ea nu-l ascultase si ca nu avortase. o iubea. se spune ca un asasin nu e capabil sa iubeasca tinand cont ca ucide atatea persoane cu sange rece. dar o iubea intr-un mod in care putini cred ca pot exista. o iubea mai presus de legile firii. ii sorbea de fiecare data prezenta, dar in seara aia, obosit, debusolat, cu un strop de alcool in sange, a reactionat cum nici el nu se astepta. era atat de nervos ca ea nu l-a inteles si ca i-a zis ca pastreaza copilul, incat a bruscat-o. da. a bruscat-o si ea s-a lovit cu burta de perete. si i s-a prelins o picatura de sange pe picior, si a cazut pe zapada rece. ea plangand, a inmarmurit. a ramas fara cuvinte. el, a privit in pamant si cazut automat in genunchi. l-a durut ... a simtit un junghi in inima. in momentul ala vroia sa-si ia viata. a ramas cu privirea in pamant, varsand mii de lacrimi. dar ea inca nu putea sa deschida gura. parca dintii ii erau inclestati si creierul scurt-circuitat.

acea picatura e si acum acolo. azi, dupa exact 5 zile de la acel nefericit eveniment. dar o persoana, trecand pe strada, a observat-o si i-a acaparat atentia. s-a aplecat si a luat o bucata mare de zapada, inclusiv acea picatura de un rosu aprins.

si dau pagina, continuand aceasta poveste in zilele ce vor urma ...

jurnal de calatorie

cu un ghiozdan greu in spate si debusolata de atata lume care tot umbla pe peronul acelei gari necunoscute, isi face loc prin multime insotita de prietena si ei si intr-un final ajunge in tren. vagonul 1. locul 46. nu prea vrea sa plece. isi aduce aminte de acum doua zile cand a venit. era altfel. era bucuroasa ca paseste pe taramuri necunoscute. avea dorinta explorarii necunoscutului, dar acum nu mai e la fel, caci se intoarce acasa. nicaieri nu e ca casa, dar i-a placut mult in cluj, alaturi de prietena ei. cand sunt ele doua, parca nu mai conteaza altceva. parca si cel mai marunt lucru si cel mai neplacut, este un motiv de bucurie comuna. chiar daca a racit ca dracu' si o doare in gat atat de tare ca nu poate vorbi, chiar si asa e inca bucuorasa ca a venit. a fost un week-end placut. departe de toate grijile cotidiene de acasa. bine. o parte din ganduri au insotit-o si in aceasta excursie, da' le-a facut fata altfel langa prietena ei. atunci cand e cu ea totul e bine. nu are motiv sa planga sau sa fie suparata. e pur si simplu atat de vesela, ca rade mereu.

" au trecut asa de repede astea doua zile " se gandeste ea trista, dar alunga imediat acest gand. nu vrea sa fie suparata cand se gandeste la prietena ei. pentru ca doar ea i-a ramas. cea mai importanta persoana care ii e alaturi si o sustine indiferent ce decizii ar lua. chiar daca stie ca sunt prostesti, e acolo, incercand sa o faca sa inteleaga ca nu e tocmai bine ce a facut.

si deci s-a urcat in tren. in fata ei s-a asezat un baiat, cam de aceeasi varsta. i-a studiat toate gesturile, fiecare zambet sau incruntare cand dormea. ba chiar a vrut sa intre in vorba cu el, dar a renuntat repede la acest gand. de ce? pentru ca vroia sa-i ramana intiparit in mine asa, ca un tip perfect. na bine. aproapte perfect. poate daca ar fi vorbit cu el s-ar fi stricat toata acea magie si acea aura pe care ea i-o atribuia. poate daca dechidea gura se observa lejer ca e un fitos plin de bani si arogant. de aia a preferat sa-l analizeze si sa se bucure pur si simplu de prezenta lui. desi el ii aducea aminte de un alt el. un el la care nu ar trebui sa se gandeasca si in legatura cu care nu ar trebui sa se amageasca. un el ce e departe tocmai prin faptul ca ii e aproape. poate un el imposibil. de fapt un el existent ce da nastere la un "noi" imposibil. ii curge o lacrma cand acel el ii zice ca nu vine dupa ea sa o astepte. e .. dezamagia, dar intoarce repede capul spre geam pentru ca nimeni sa nu o vada. oare cum a putut sa se ataseze sufleteste intr-o saptamana de cineva? hmm. rade de prostia ei. caci acum o considera o prostie. caci inca este o "ea" inexistenta pentru acel el. dar spera. cu fiecare vorba schimbata intre ei doi, ea inca spera. poate va cadea de sus, dar niciodata nu v-a regreta ca a sperat. pentru ca nu i s-a intamplat sa mai simta asa ceva pentru nimeni, mai ales intr-un timp atat de scurt, de aia spera. zambind trista, cu castile in urechi si muzica la maxim, isi sprijina capul de geam, se inveleste cu geaca si .. adoarme. e trezita doar de faptul ca baiatul din fata ei pleaca. medias. hmm. frumos oras. ii spune "ramas bun" din priviri si adoarme la loc. nimeni nu stie cat de amestecate sunt gandurile ei. sau poate stie doar prietena ei. si nici ea nu stie totul. poate. deschide ochii si vede gara brasov. a ajuns acasa. dupa atata drum si atatea ganduri. acasa ...

acest articol este "pentru". si ar trebui sa se simta doua persoane. si inchei prin a-mi reaminti doua replici ce ni le zicem mereu :

" me and you .. as we said, together forever "

" orice ar fi, tot noi doua ramanem in final "

si niste versuri care-mi plac mult : "iarta-mi visarea si trezeste-ma ... "

" o tine in brate, el o tine in brate, ea il saruta cu ochii inchisi ... "

scoala

" daca inchid ochii s-ar putea ca timpul sa treaca mai repede. dar s-ar putea de asemeni sa imi vina in cap ganduri pe care nu le vreu. de obicei, locul meu de refugiu e baia. fie ca sunt la un chef si un anumit "x" nu s-a uitat la mine si am nevoie sa refulez, fie ca sunt acasa si am aflat ceva naspa si vreau sa plang fara sa ma vada nimeni, alegerea oportuna este baia. acum sunt la scoala, intr-un colt, aruncandu-mi un ochi peste slide-urile profului de administratie publica si unul pe aceasta foaie alba. inchid ochii si ma gandesc. am in cap doua lucruri : 1. ( si cel prioritar in momentul de fata ) au trecut 20 de minute din ora, mai sunt 80 care vor trece al naibii de greu din simplul fapt ca eu vreau sa treaca repede; 2. ziua de maine. de ce? petru ca plec din brasov. ma duc in cluj. la aproape 300 km de locul natal. la prietena mea adevarata ce a stat pe barcade atatia ani si care ma va astepta la gara cu bratele deschise. merg sa fug lasa de tot, dar si sa impartasesc bucuroasa cu ea ultimele evenimente. sunt usor intristata pentru ca la gara, maine, poate nu ma va conduce nimeni. sunt un pic si mai trista pentru ca stiu ca nu ma va astepta nimeni la gara duminica seara cand ma voi intoarce. mi-a zis cineva zilele trecute ca de ce sunt asa sigura ca voi fi singura de sarbatori. eh. pur si simplu stiu si sunt sigura de asta. ( mentionez. singura dpdv sentimental, caci familial am o familie care ma iubeste mult ) dar nu trebuie sa fiu trista aici si acum. pentru ca asta va isca intrebari idioate si griji de la persoane fatarnice. nu am nevoie de asa ceva. asa ca stau aici si dau impresia de atentie la curs. mda. parlament. ue. chestii. e absolut oribila materia asta in viziunea mea. asa ca il ascult absenta pe omul care se chinuie sa ne faca sa intelegem "ce face comisia" si sa ma gandesc la faptul ca nu mai am chef de cateva zile sa ma "anturez". ( stiu ca nu exista acest cuvant in dex, dar cred ca ar trebui ) de ce? pentru ca oamenii sunt falsi, pentru ca nu sunt receptibili si empatici, pentru ca pur si simplu nu mai am chef sa socializez si sa ma anturez. altfel spus : d-aia! e cea mai simplu explicatie. si nu mai am chef de atatea griji si sentimente pentru ceilalti. "don't worry, be happy" zicea bobo marley. hi sa fac ca el de data asta. chiar aseara mi-a spus un prieten ca nu ar trebui sa ma atasez de oricine repede, ci sa analizez doza de merit de care da dovada fiecare. si poate primesti totusi bursa de merit catre inima mea. eh. doar poate. dar de ce ma gandesc eu cu ochii inhisi sau deschisi la chestii de genu asta? hai sa ma gandesc la ... iarna. in care suntem de ceva tip. imi aduc aminte ca iarna trecut a nins de 3 ori. atat. anul asta a nins toamna devreme. dar acum nu poate sa ninga? macar de craciun si revelion. vreau sa ma plimb macar o seara, pe o strada necirculata, atunci cand ninge cu fulgi mari. si sa ma uit in sus si sa simt ca totul e un vis. sau hai sa ma gandesc de ce copacii sunt verzi si inimila rosii. de unde stim noi sa analizam culorile? si de ce daltonistii vad aceste doua culori fix invers? da. intrebari pe sistemul " oare cat de mare o fi un ou mic? " ( da. e cea mai idioata reclama. ) sau hai sa nu ma gandesc, ca doar neuronii mei vor concediu. mamaaaa. daca eu acum, cand ne folosim in jur de 8% din creier, gandesc atat, oare cate as face daca am gandi cu 20% din el? cu sigurnta as salva lumea :)) sau as descoperi ceva genial. hmm. cat de bine suna. " de ce esti asa de vesela?" tocma m-a intrebat un coleg. poate daca ar citi asta, nu ar mai pune aceeasi intrebare. prefer sa-i raspund " eh. d-ale mele. " si sa ma intorc la foaia mea. mamaaa. a trecut timpul. 5 fara 20 si ora s-a terminat. "

foaia asta am gasit-o undeva in mapa cu cursuri.am citit-o si recitit-o. mi-a placut. e sincer. dar poate ca ar trebui sa imi schimb stilul. ( desi nu as putea spune ca am unul anume )

" dorinta de schimbare porneste dintr-o buna autocunoastere. "

dar bitza spune " nici tu nu te cunosti. candva vei fi surprins de tine. "

si gata. inchei cu un citat inteligent : " viata nu ne ofera pe lucrurile pe tava atunci cand vrem sau cand suntem pregatiti. "

noapte buna.

de ce?

m-am trezit azi dimineata buimaca dupa o noapte dormita si nedormita. o noapte aiurea, intr-o descriere mai succinta. si de la cat de data peste cap sunt , probabil de la aerul cu iz de sarbatori, m-am urcat in 31 sperand sa ajung in livada si am ajuns la gara. da. ciudat,nu? bineinteles ca in loc de 31 am luat 32, desi as fi putut sa jur pana in momentul in care am coborat ca autobuzul luat este cel corect. dar se pare ca nu mereu avem dreptate. si in timp ce eram pe victoriei si acel sofer conducea intr-un mod fabulos, ma tot lasam purtata de inertie cand in fata cand in spate. si mi-a venit in cap o idee : in viata avem doar o alegere de facut. atat. una simpla pe care o luam de cum incepem sa gandim logic si sa zicem ca si matur. luptam impotriva curentului sau ne lasam purtati de el? drept e ca si o parte si cealalta, are castigurile ei si te poate duce atat de sus, unde nici nu te-astepti. dar poate avea si dezavantaje. chiar multe. vorba aia " pestele care lupta impotriva curentului, moare electrocutat ". deci pana la urma mergem la ghici. risc sau nu, oricum se termina prost, chiar daca are o lunga perioada buna. asa e mereu. si lasand asta, tot azi, in autobuz, am vazut atatea "dive" ca mi s-a acrit. mi-a revenit starea aia de voma psihica in care imi simteam atacata vederea. si revoltata fiind pe ele mai mult si pe mine mai putin [ pentru ca inca nu ii luasem ochii de la ele ] am intors privirea si am inceput sa-mi privesc mainile. ciudate aceste parti ale corpului care chiar daca sunt sau nu firave te ajuta sa traiesti. ma uitam la mana dreapta, pe care am un inel subtire, cu pietricele si apoi la mana stanga, unde am un inel antistress destul de masculin. adica erau amandoua un fel de ying si yang. masculin si feminin. si mi-am dat seama ca asa suntem toti. chiar daca eu am o parte masculina mai accentuata decat alte fete, si chiar daca baietii nu prea cedeaza la imaginea lo9r de masculi alfa aratandu-si parte feminina, acestea doua exista la toti. caci la urma urmei, barbatii nu sunt decat niste femei, care din luna a patra a sarcinii au niste glande care secreta testosteron. aceasta secretie facandu-le vocea groasa si dandu-le multe alte particularitati ce ii fac barbati. desi ar trebui sa-mi sustin genu' si sa fiu sexista pana in maduva oaselor, cum sunt multe femei in ziua de azi, eu aleg partea cealalta. as putea spune chiar ca sunt un pic misogina si ca-i inteleg mai usor pe barbati. de ce? u stiu. pur si simplu. poate intr-o viata anterioara am fost baiat. da. poate am fost alexandru macedon. :D orice om are minte sa spere, nu?dar asta e alt subiect ce va fi discutat probabil alta data. acum alta era intrebarea : de ce suntem atat de diferiti, femeile si barbatii? in afara de organele sexuale, nu vad ce ne-ar putea imparti in aceste doua tabere. si totusi discrepante exista. si totusi suntem atat de diferiti. dar asemanatori totusi, tinand cont ca ne gasim doi cate doi sufletul pereche. nu sustin egalitatea intre sexe, dar niciodata nu m-am intrebat de ce. ce aveti in plus sau in minus? imaginatia imi permite sa cred ca daca un baiat si o fata ar creste exat in acelasi mediu si aceleasi conditii poate nu ar avea mentalitati diferite. poate ar fi doua fete. sau doi baieti. toti stim ce da barbat+femeie.

dar ce rezultat are barbat-femeie?

tigari si cafea ...

deschide ochii si se uita in tavan. nu e albastru, cum ar trebui sa fie al ei. e alb. incepe sa se intrebe unde se afla. incearca din rasputeri sa-si dea seama ce a facut in seara precedenta. s-a intalnit cu ... prietenul ei. da. dup-aia au mers amandoi intr-un club. niciunu nu e genu', dar o data pe luna mai fac asta. si dup-aia ... nu. nu isi mai aduce aminte. ce o fi facut? timida si parca speriata de ce va vedea, se uita totusi langa ea. rasufla usurata ... langa ea e el. prietenul ei. dar unde e? se ridica in "capul oaselor" ( totdeauna a crezut ca asta e una din cele mai idioate expresii ) si incepe sa-l sarute. si sa-l atinga usor ca sa se trezeasca.

- ce e, iubita? intreaba el buimac.

- unde suntem? zice ea si brusc o durere groaznica ii secera capul ...

- la mine. cum unde? mama. cat ai baut aseara!

- da? pfff. asta ar explica de ce imi aduc aminte atat de putine lucruri. ce am facut dupa ce am plecat din club?

- uooof. zice el luand-o in brate. hai, ridica-te. incet. hai sa facem o cafea.

se ridica ascultatoare, se uita la ea si constata ca e imbracata in hainele lui. hm. cat a baut? nu-si aduce aminte sa se fi schimbat. sau ... nu s-a schimba singura?

- eu te-am schimbat. nu erai in stare. zice el zambind vazand cum se uita la haine. da iti vine bine asa. spune saruntand-o pe frunte.

tine mult la ea. se vede din toate gesturile. mereu vrea sa o ocroteasca si sa o tina aproape. are grija de ea si o iubeste mult. sunt impreuna de un an. da. un an. ce mult a trecut de cand s-au cunoscut. isi aduce aminte toate lucrurile frumoase, toate clipele petrecute cu el. craciun. revelion. ziua lui. ziua ei. iesiri cu prietenii ei. cu prietenii lui. au ras impreuna. de multe ori. dar au si plans. amandoi. cot la cot. de fericire. si de suparare. supararea unuia sau a amandurora. au fost de multe ori unul singur. un tot. si inca sunt.

- poti sa stai jos, sa stii. zice el razand langa ibricul de cafea. ea ramasese pironita in usa si se gandea. te mai doare capul?

- doamne. parac mi-l strange cineva in menghina. zice ea si se prabuseste pe coltar.

- banuiesc ca nu mai ti minte cand ti-am zis ca ar fi bine sa te opresti cu shot-urile de tequila ...

- da? am baut tequila?

- da ... dupa cateva pahare de votca.

- doamneee. e foarte ciudat sa te aud povestind. parca vorbesti de altcineva.

- da,da. ai personalitati multiple. vorbeam de cealalta. zice el si iar incepe sa rada, dar se opreste brusc pentru ca a fiert apa. pune cafeaua in cesti si ii intinde una din ele.

- bea. o sa-ti fie mai bine.

isi ineaca gandurile cu fiecare inghititura. si fiecare gand ii aduce aceeasi concluzie : il iubeste. e ciudat cat de adanc simte asta. parca s-ar hrani numai cu prezenta lui. el isi aprinde tigara. ea suporta tot acel fum de dragul lui. i-a spus odata cea va muri inaintea lui pentru tot acest fumat pasiv, iar el si-a stins brusc tigara. il iubeste pentru ca nu i-a cerut sacrificii si nici ea lui. a fost ceva firesc la relatia asta. si in tot acel fum de tigara si dupa acea cafea amara pe care a baut-o pentru a scapa de mahmureala se uita la el si-i zice din tot sufletul :

- te iubesc!

- stiu. dar stii ca si eu te iubesc cel putin la fel de mult.

si s-au luat in brate ore-ntregi. si s-au cufundat in acea fericire.

"daca viata nu-ti zambeste, gadil-o" ( eu o fac cu cuvinte si imaginatie )

disappointment

"ce e aia dezamagire? o fi senzatia aia idioata cand simti ca fiecare nerv iti cedeaza si sinapsele se rascoala lasandu-te intr-o stare de cacat? yes. asta o fi. si cum sa se numeasca aceasta stare? depresie. normal. adica starea aia pe care o ai zile la rand si-ti da o senzatie de .. voma. da. probabil e cea mai buna descrierea. o senzatie de voma psihica, ce-ti lasa un gust atat de amar in gura incat pelinul e pui mic. si tu incerci ca gustul acesta sa-l ascunzi sub acritura firii tale. si lumea observa un melanj de stari si nu stie daca tu esti sau nu bine. asta vreau. sa ma lase dracului lumea sa respir si sa ma refac singura. pentru ca niciun cuvant al lumii nu ajuta. o sa zic acum pentru ultima oara .. regret ca m-am nascut cu sentimente. daca nu aveam asa ceva era mult mai bine. era mirific. era mirobolant. dar viata e de cacat. ca doar de asta suntem aici, sa tinem piept la lucrurile care ne sperie cel mai tare. nu stiu de ce , nu stiu cum. dar stiu ca asta e."

gandurile astea veneau si fugeau din capul unei fete care statea cu capul in palme, rauri de lacrimi siroindu-i pe obraji. si-a promis de prea multe ori ca nu o sa aiba incredere in ei. si de fiecare data a pornit de la premiza ca "poate de data asta va fi bine. hai sa incerc." bine. nici acum nu e atat de dezamagita incat sa nu mai incerce. vrea doar sa fie bine. si sa nu fie singura. vrea sa existe si pentru ea cineva. chiar daca acum refuleaza, pentru ca a aflat de putin timp ca alt tip nu poate avea o relatie acum, ea il intelege. si chiar il poate astepta. pare sado-masochism, dar e ciudat ca ea chiar asta simte. e ciudat cum ea e buna cu toti si spera pana in ultima secunda. i s-a mai intamplat asta. si nu numai o data. ci de n ori. cel putin n. oamenii care au meritat .. altii care nu au meritat.

- ce ai patit? intreaba un necunoscut care trecea intamplator pe strada.

- nimic. zice ea. si acea persoana habar n-are ca ea niciodata nu are nimic. tot timpul are ceva. si nici macar cei care o cunosc nu stiu asta. nici macar ei nu stiu sa insiste cand o vad intr-o stare naspa. ea are nevoie de atentie si de grija. oare chiar nimeni nu o cunoaste cum ar trebui?

acea persoana ia de bune spusele fetei si-si vede de drum. iar ea, privind in urma lui isi aduce aminte ce odata ii zicea un prieten:

" gandeste-te asa : sunt oameni care te merita. restul sunt istorie. "