ma gandeam azi la inceput. cand cunosti pe cineva e ca atunci cand iei o foaie alba de hartie si incepi sa arunci cu culori. cateodata per total iese ceva inchis la culoare, ceva nu tocmai frumos. dar alteori ... ramai fara cuvinte cand vezi ce ai realizat alaturi de persoana respectiva. dar inceputurile sunt grele. cateodata stai si iti amintesti de persoana aia care in ani de zile iti stie gesturile, iti anticipeaza miscarile si stie foarte bine ce o sa zici in minutul urmator. persoana aia care odata te cunostea mai bine decat oricine altcineva. care stia dupa cum iti misti nasul ca esti suparata. stia dupa privirea ta ca te doare ceva. stia atunci cand te enervai ca vei regreta cuvintele pe care le-ai zis, si de aia nu tinea cont de ele. era confort. era bine. pentru ca stiai ce urmeaza. dar nu totdeauna asta e un lucru bun. cateodata ti-e foarte dor sa vorbesti cu persoana aia. o faci inca, dar nu e chiar la fel. pe de alta parte, sunt persoanele alea noi. e frumos atunci cand descoperi pe cineva incet incet. cel mai frumos e atunci cand dupa doar cateva ore de vorbit cu cineva, te simti ... bine. ai incredere si te lasi cunoscut asa cum esti tu. de obicei esti o persoana mai altfel. ai pareri sustinute puternic, te ambalezi din chestii aiurea sau te superi fara motiv. si de obicei ascunzi asta de lume. pentru ca lumea judeca si te priveste altfel cand reactionezi ca un copil. cred ca trebuie sa tii cu dintii de persoanele alea langa care nu ti-e rusine sa te comporti ca un copil. care rade cu tine, care te cearta cand nu ai dreptate, care este empatic fata de supararea ta, care incearca sa-ti ridice moralul cand esti suparata .... inceputul e greu. decizia aia daca sa lasi persoana aia sa te cunoasca exact cum esti tu sau daca te ascunzi in spatele aparentelor. daca acorzi sinceritate totala sau daca esti rezervata. daca acorzi incredere sau daca nu iti pasa. de obicei oamenii au tendinta sa incerce sa impresioneze o persoana pe care abia o cunosc. ii apreciez pe care nu o fac. ii apreciez pe cei in preajma carora nu simt nevoia asta. rar gasesti pe cineva de calitate azi. rar gasesti persoana aia cu care dupa ore de vorbit te simti ca cu persoana aia cu care vorbeai de ani de zile si te cunostea cel mai bine. cateodata mergi cu sufletul inainte si te lasi dezvelita de tot : de inhibitii, de prejudecati, de stereotipuri. si te intrebi ... persoana aia pe care abia o cunosc ... simte la fel? conteaza foarte mult reciprocitatea.
inceputul mereu e greu. dar cateodata se simte ... cum ar trebui.
imagine
vineri, 22 noiembrie 2013
vineri, 15 noiembrie 2013
timing
m-am uitat zilele trecute la un film. si o secventa mi-a atras atentia. un tip intra in vorba cu o tipa intr-un bar. vorbesc si el ii spune ca acum a ajuns din londra. ea ii spune ca maine pleaca in londra. dupa care zice "timing is everything". si replica lui e "wasn't that location?".
timpul face tot. oare? nu neaparat sincronizarea. dar si aia conteaza. poate iti intalnesti sufletul pereche dupa ce te-ai casatorit. da. timing sucks. dar, asta nu minimalizeaza faptul ca el e exact ce vrei tu. mereu mi-a fost frica de asta. sa gasesc persoana potrivita la timpul nepotrivit. asta poate inseamna prea tarziu sau prea devreme. poate il cunosc deja, si viata o sa ne arunce din nou impreuna.
timpul e relativ. am cunoscut recent o persoana care-mi repeta, cu vehementa unui parinte ce-i explica copilului sau de 2 ani sa numere pe degete, ca totul e relativ o data la maxim doua zile. stiu. timpul e relativ. trece foarte repede cand vrem sa stea si pare sa nu se miste, cand ne-am dori din suflet sa treaca. am avut o incercare de a inchega o relatie de curand, si am fost acuzata de cativa prieteni ca am facut totul prea repede. dar ce e de fapt prea repede? nu inteleg de ce unii sunt asa ... incuiati pana la urma. daca iti place sa vorbesti cu cineva, de ce nu i-ai zice? doar pentru ca au trecut doua zile? sau nu stiu cat? daca nu iti poti incepe ziua bine daca nu vorbesti cu acel cineva inainte, de ce sa nu suni? nu inteleg oamenii astia si mentalitatea lor. de ce gandesc atat inainte. e online. si nu imi zice nimic. oare sa zic eu primul? da!! nu mori daca zici "buna, ce faci?". sau daca esti nervos, las-o sa te calmeze. las-o sa-ti povesteasca ceva. sa te ia in brate. sa te pupe. sa faca ce stie ea sa te simti bine. conteaza sa stii sa ceri ajutorul. sa ceri ce vrei. conteaza sa folosesti toate cuvintele pentru a exprima ce simti si ce iti doresti. e asa de simplu ...
si locul e relativ. poate cunosti o persoana si e la sute, mii, zeci de mii de km departare. daca legatura aia se leaga, nimeni nu numara orele facute pe drum, cat timp ajungi acolo si e totul bine.
maybe timing is everything. maybe location is everything ...
timpul face tot. oare? nu neaparat sincronizarea. dar si aia conteaza. poate iti intalnesti sufletul pereche dupa ce te-ai casatorit. da. timing sucks. dar, asta nu minimalizeaza faptul ca el e exact ce vrei tu. mereu mi-a fost frica de asta. sa gasesc persoana potrivita la timpul nepotrivit. asta poate inseamna prea tarziu sau prea devreme. poate il cunosc deja, si viata o sa ne arunce din nou impreuna.
timpul e relativ. am cunoscut recent o persoana care-mi repeta, cu vehementa unui parinte ce-i explica copilului sau de 2 ani sa numere pe degete, ca totul e relativ o data la maxim doua zile. stiu. timpul e relativ. trece foarte repede cand vrem sa stea si pare sa nu se miste, cand ne-am dori din suflet sa treaca. am avut o incercare de a inchega o relatie de curand, si am fost acuzata de cativa prieteni ca am facut totul prea repede. dar ce e de fapt prea repede? nu inteleg de ce unii sunt asa ... incuiati pana la urma. daca iti place sa vorbesti cu cineva, de ce nu i-ai zice? doar pentru ca au trecut doua zile? sau nu stiu cat? daca nu iti poti incepe ziua bine daca nu vorbesti cu acel cineva inainte, de ce sa nu suni? nu inteleg oamenii astia si mentalitatea lor. de ce gandesc atat inainte. e online. si nu imi zice nimic. oare sa zic eu primul? da!! nu mori daca zici "buna, ce faci?". sau daca esti nervos, las-o sa te calmeze. las-o sa-ti povesteasca ceva. sa te ia in brate. sa te pupe. sa faca ce stie ea sa te simti bine. conteaza sa stii sa ceri ajutorul. sa ceri ce vrei. conteaza sa folosesti toate cuvintele pentru a exprima ce simti si ce iti doresti. e asa de simplu ...
si locul e relativ. poate cunosti o persoana si e la sute, mii, zeci de mii de km departare. daca legatura aia se leaga, nimeni nu numara orele facute pe drum, cat timp ajungi acolo si e totul bine.
maybe timing is everything. maybe location is everything ...
vineri, 8 noiembrie 2013
the one
"azi e ziua ta. de o luna de cand am aflat, mi-am stors creierii sa ma gandesc ce surpriza ti-as putea face ca sa intelegi cat de mult tin la tine, cat insemni pentru mine. te-am cunoscut de doua luni. doamne. da. au trecut doar doua luni. dar parca ar fi trecut doua epoci. de prima oara de cand te-am vazut am stiu ca ceva in mine s-a schimbat. si cand ai deschis gura si te-ai luat de mine, am fost sigur ca trebuie sa te am. imi amintesc prima oara cand ti-am simtit parfumul. mi-a umplut narile si a dat un nou sens vietii mele. doamne. ce fatalau am ajuns. nu credeam ca va veni momentul ala in care sa zic ca as da totul pentru o persoana. ca viata mea e definitiv terminata fara iubire. imi amintesc cand am reusit sa te fac sa vorbesti cu mine, fara sa vrei sa-mi strivesti capul cu primul lucru care iti vine la mana. zambesc cand imi amintesc focul din privirea ta atunci cand te-am suparat. nici nu ma stiai. dar erai atat de vehementa. cand ti-ai dat seama ca de fapt era vina ta, pentru o clipa a trecut pe fata sentimentul de rusine, dar a trecut cum a venit. ti-ai tinut barbia sus, si mi-ai cerut scuze, si te-ai intors pe calcaie si ai plecat. o saptamana mi-a luat sa te gasesc. si doua zile de mesaje sa te fac sa iesi cu mine. pe teren neutru, evident. altfel nu acceptai. imi amintesc cum ai inceput usor usor sa renunti la masca aia de femeie dura si m-ai lasat sa iti vad in suflet. cand am aruncat prima privire, am stiut ca sunt pierdut. dupa doar putin peste o saptamana, m-am lasat pierdut in tine. am vorbit ore in sir prima oara. am aflat ca iti plac surprizele, si culoarea verde si muzica. am aflat ca esti trista des, dar si ca esti optimista. am invatat ca esti buna. ca dai o sansa fiecarui om pe care il intalnesti, pentru ca nu stii in cine se ascunde un prieten. am invatat ca ti-e frica sa te arunci cu totul intr-o relatie, de frica sa nu-ti fie calcata inima in picioare. erai asa de pasionata de tot ce vorbeai. imi amintesc cu zambetul pe buze ca o jumatate de ora mi-ai explicat cum se impleteste parul in spic. nu mai stiu de la ce a pornit, si nu-mi pasa nici cat negru sub unghie cum se impleteste parul, dar cand am inceput sa dai din maini si sa explici cu atata foc, nu am putut sa fiu dezinteresat. si acum am un zambet tamp pe fata cand ma suni. imi place vocea ta. e muzica vietii mele. si ochii tai. ma pierd in schimbul ala de culoare ... ma pierd in trecerea aia a ta de la o stare la alta. ma pierd in ... bratele tale. prima oara cand am facut dragoste am crezut ca am murit si ca am ajuns in rai. cliseu, stiu. dar nu exista cuvinte care sa poata exprima mai bine ce am simtit. imi aduc aminte cand mi-ai zis a doua zi ca nimeni nu te-a tinut atat de strans in brate toata noaptea si cat de mult ti-a placut. cand am vazut satisfactia si bucuria in ochii tai, am stiut ca o sa o fac in fiecare noapte. am dormit o noapte separati. impropriu spus dormit. pentru ca nu am inchis un ochi toata noaptea. lipsea ceva. ceva esential. lipseai tu.
dupa doua luni de zile de cand te-am cunoscut, stiu ce sa-ti ofer de ziua ta. iti ofer dragostea mea. inima mea cred ca o ai din prima clipa de cand ai pus ochii pe mine. si doar s-a aprofundat sentimentul. cand ai intrat timida in spatele meu la dus, si mi-ai lasat placerea sa-ti spal parul. m-ai rasfatat cu mangaieri si cuvinte dulci. mi-ai dat inzecit ce ti-am oferit. simt ca nu sunt de ajuns pentru tine. dar sunt egoist. nu iti dau drumul. esti ... the one and only. "
unde esti tu, ala care gandesti asa? care gandesti asa despre mine, evident. poate gandesti acum, exact cum gandesc eu. poate ... o sa vii la mine odata cu zapada. poate nu e acum momentul.
dupa doua luni de zile de cand te-am cunoscut, stiu ce sa-ti ofer de ziua ta. iti ofer dragostea mea. inima mea cred ca o ai din prima clipa de cand ai pus ochii pe mine. si doar s-a aprofundat sentimentul. cand ai intrat timida in spatele meu la dus, si mi-ai lasat placerea sa-ti spal parul. m-ai rasfatat cu mangaieri si cuvinte dulci. mi-ai dat inzecit ce ti-am oferit. simt ca nu sunt de ajuns pentru tine. dar sunt egoist. nu iti dau drumul. esti ... the one and only. "
unde esti tu, ala care gandesti asa? care gandesti asa despre mine, evident. poate gandesti acum, exact cum gandesc eu. poate ... o sa vii la mine odata cu zapada. poate nu e acum momentul.
miercuri, 6 noiembrie 2013
voua
5 randuri de pasi. adidasi, tocuri ... irelevant. e irelevant si faptul ca nu au acelasi pas. 5 randuri de pasi. unii inainte un pic, altii ramasi in urma, conspiratori. cele doua perechi de pasi din urma, isi aduc aminte ca se cunosc de multi ani, si nu au incetat sa semene in acesti ani. primele 3 randuri pasi, discuta de cea mai importanta dintre ele. de fapt, pasii femini mereu tachineaza pasii aia masculini cateodata prea plini de ei. vezi tu. perechile astea de pasi, de talpi, de urme invizibile pe asfalt, sunt, dupa cum ai ghicit, o gasca de prieteni. se cunosc din liceu si o data cu timpul s-au apropiat. s-au maturizat impreuna. au facut misto drastic unii de altii, doar ca sa se aduca cu picioarele pe pamant. s-au cunoscut cand au inceput liceul, si reactia unora fata de ceilalti a fost instantanee : ignoranta. au trebuit sa treaca 4 ani, sa se apropie sfarsitul, ca sa se lege prietenia. dar o data legata, nu mai poate fi dezlegata. poate nu se vad in fiecare zi. poate ies la plimbare si doar 2 perechi din acei pasi. poate ... una din perechi e scumpa la vedere. si depresiva. si ii e greu. si ceilalti nu percep mereu asta. poate perechea de pasi bucuresteanca e rasfatata. si delicata. dar pentru asta ceilalti o iubesc mai mult. e "copilasul" pe oriunde merge. dar putini stiu ca in infatisarea aia de copilas dragut si inocent se ascunde o femeie mai puternica decat foarte multi. cateodata nu comunica bine. se intalnesc o data pe saptamana, si nici atunci 2 pasi nu-si deschid sufletul. e greu sa vezi dincolo de aparente la persoana asta. e greu sa afli detalii personale sincere si mai ales oferite voluntar. ei nu judeca pe nimeni. nu se judeca intre ei. pentru ca au trecut prin multe impreuna si au ajuns sa se cunoasca chiar bine. s-au ajutat intre ei sa se ridice. o alta pereche de pasi, e cea care mereu e ... gatita. dupa care intorc baietii capul pe strada. dar ei nu stiu ca dincolo de fatada asta e o femeie simpla, sensibila, care are nevoie de dragoste. toti au.
5 perechi de pasi, care sunt impreuna de 5 ani. au mai adaugat si au mai taiat din pasie ce le sunt alaturi. dar e o legatura puternica inca.
ultima pereche de pasi ... sunt eu. evident. mereu aici, pentru fiecare din ceilalti. va stiti prea bine, bucuresteanca blonda, domnul vice, domnisoara inginer si domnisoara centralista. v-am zis recent cat va iubesc? :)
5 perechi de pasi, care sunt impreuna de 5 ani. au mai adaugat si au mai taiat din pasie ce le sunt alaturi. dar e o legatura puternica inca.
ultima pereche de pasi ... sunt eu. evident. mereu aici, pentru fiecare din ceilalti. va stiti prea bine, bucuresteanca blonda, domnul vice, domnisoara inginer si domnisoara centralista. v-am zis recent cat va iubesc? :)
ploaie si apus
ploua, ploua, ploua,
vreme de betie,
si s-asculti pustiul,
ce melancolie,
ploua, ploua, ploua.
poetul meu preferat e bacovia. si asta nu e un secret. nu imi place sa ma consider o fire morbida, dar poate sunt. inca nu ploua, dar e innorat. si ma gandeam ... e ca un purgatoriu. sunt nori. pot pleca, si va fi soare, sau se pot aduna si va fi ploaie. ploaia e buna. ne spala. ne curata. si nu ma refer doar la cea fizica. nu multi stiu sa aprecieze frumusetea acestor lucruri. ne inchidem in noi si punem etichete. cand te gandesti cat de nelimitata e puterea creierului, si noi suntem atat de ... limitati. ne batem joc de capacitatile noastre si ne incarceram in prejudecati. pentru ca, sincer sa fii cu tine, de obicei privim lumea din jurul nostru prin valul acela al prejudecatilor si etichetelor. cu cat avansam, si aici ma refer la educatie si tehnologie si multe, cu atat regresam ... emotional. ma refer aici la inteligenta emotionala. la interactiune umana. era mai bine in epocile de dinainte. mult mai bine. oamenilor le e greu sa-si deschida mintea. sa accepte aceste anomalii, asa le cosidera. de exemplu homosexualii. cred ca dragostea e dragoste. nu conteaza ca e intre doua femei, doi barbati, sau intre un barbat si o femeie. sau chiar intre doi barbati si o femeie, sau mai stiu eu ce alte combinatii mai sunt. suntem asa de incapanati sa credem ca notiunile care ne-au fost impuse de mici sunt corecte, incat nu vrem sa iesim din cutie. americanii zic "thinking outside the box". si bine zic. ar trebui sa o facem. sa acceptam ca nu suntem toti la fel si fiecare se exprima altfel. nu cred ca un tip bine si facut si tatuat e un dur. poate e cel mai bland om. nu cred ca lungimea fustei sau adancimea decolteului sunt direct proportionale cu respectul de sine sau demnitatea. bine. asta in cele mai multe cazuri. sau ca culoarea parului iti indica inteligenta.
ar trebui sa ne lasam spalati de ploaie. chiar daca nu ploua acum, va veni. si va veni si ninsoarea, pe care o astept cu sufletul la gura. any day now. :) nu sunt morbida, si-mi place sa cred ca nu-s limitata. nu imi place rasaritul. prefer apusul, ori o mie (vorba unui prieten). apusul are culori mai vii. e mai frumos. daca ar fi sa aseman apusul cu muzica, as spune ca e o melodie lenesa de jazz. cu trompeta aia care suna melodios. cu versuri tandre. cu saxofon. si rasaritul e .... tot ce aud cand ma gandesc la rasarit e un cocos, care tipa din toate puterile. mh. nu fain.
in complexitatea asta a lumii care ne inconjoara, cu natura, cu muzica, cu arta, cu oameni, cu animale, fiecare isi cauta locul. unii si-l cauta pana aproape de sfarsit, altii nu-l gasesc niciodata, altii il gasesc fix de cand incep sa caute. fiecare avem loc. ce rost are sa denigram si sa subestimam si sa judecam? de ce nu inchizi ochii si lasi muzica sa te absorba? si cauta bunatatea aia din tine. poate sunt naiva, dar cred in puterea oamenilor de a fi ... ei bine, oameni. de a fi buni. de a avea capacitatea de a sta si zambi impreuna chiar daca unuia ii place apusul si celuilalt rasaritul. chiar daca unul e hetero si unul homo. si sunt oameni din astia. dar cum ar fi sa fim toti asa?
vreme de betie,
si s-asculti pustiul,
ce melancolie,
ploua, ploua, ploua.
poetul meu preferat e bacovia. si asta nu e un secret. nu imi place sa ma consider o fire morbida, dar poate sunt. inca nu ploua, dar e innorat. si ma gandeam ... e ca un purgatoriu. sunt nori. pot pleca, si va fi soare, sau se pot aduna si va fi ploaie. ploaia e buna. ne spala. ne curata. si nu ma refer doar la cea fizica. nu multi stiu sa aprecieze frumusetea acestor lucruri. ne inchidem in noi si punem etichete. cand te gandesti cat de nelimitata e puterea creierului, si noi suntem atat de ... limitati. ne batem joc de capacitatile noastre si ne incarceram in prejudecati. pentru ca, sincer sa fii cu tine, de obicei privim lumea din jurul nostru prin valul acela al prejudecatilor si etichetelor. cu cat avansam, si aici ma refer la educatie si tehnologie si multe, cu atat regresam ... emotional. ma refer aici la inteligenta emotionala. la interactiune umana. era mai bine in epocile de dinainte. mult mai bine. oamenilor le e greu sa-si deschida mintea. sa accepte aceste anomalii, asa le cosidera. de exemplu homosexualii. cred ca dragostea e dragoste. nu conteaza ca e intre doua femei, doi barbati, sau intre un barbat si o femeie. sau chiar intre doi barbati si o femeie, sau mai stiu eu ce alte combinatii mai sunt. suntem asa de incapanati sa credem ca notiunile care ne-au fost impuse de mici sunt corecte, incat nu vrem sa iesim din cutie. americanii zic "thinking outside the box". si bine zic. ar trebui sa o facem. sa acceptam ca nu suntem toti la fel si fiecare se exprima altfel. nu cred ca un tip bine si facut si tatuat e un dur. poate e cel mai bland om. nu cred ca lungimea fustei sau adancimea decolteului sunt direct proportionale cu respectul de sine sau demnitatea. bine. asta in cele mai multe cazuri. sau ca culoarea parului iti indica inteligenta.
ar trebui sa ne lasam spalati de ploaie. chiar daca nu ploua acum, va veni. si va veni si ninsoarea, pe care o astept cu sufletul la gura. any day now. :) nu sunt morbida, si-mi place sa cred ca nu-s limitata. nu imi place rasaritul. prefer apusul, ori o mie (vorba unui prieten). apusul are culori mai vii. e mai frumos. daca ar fi sa aseman apusul cu muzica, as spune ca e o melodie lenesa de jazz. cu trompeta aia care suna melodios. cu versuri tandre. cu saxofon. si rasaritul e .... tot ce aud cand ma gandesc la rasarit e un cocos, care tipa din toate puterile. mh. nu fain.
in complexitatea asta a lumii care ne inconjoara, cu natura, cu muzica, cu arta, cu oameni, cu animale, fiecare isi cauta locul. unii si-l cauta pana aproape de sfarsit, altii nu-l gasesc niciodata, altii il gasesc fix de cand incep sa caute. fiecare avem loc. ce rost are sa denigram si sa subestimam si sa judecam? de ce nu inchizi ochii si lasi muzica sa te absorba? si cauta bunatatea aia din tine. poate sunt naiva, dar cred in puterea oamenilor de a fi ... ei bine, oameni. de a fi buni. de a avea capacitatea de a sta si zambi impreuna chiar daca unuia ii place apusul si celuilalt rasaritul. chiar daca unul e hetero si unul homo. si sunt oameni din astia. dar cum ar fi sa fim toti asa?
joi, 31 octombrie 2013
zile si vise
esti o persoana optimista. foarte putini sunt in ziua de azi. dar pana si asa cum esti tu, aproape mereu vazand partea plina a paharului si convinsa ca vei gasi persoana perfecta pentru tine, cateodata ai ... cum sa le zic? gauri in credinta asta de nestramutat. care prin definitie nu e tocmai de nestramutat. sunt zilele alea in care ai impresia ca orice ai face nu vei cunoaste persoana aia. de ce? pai in primul rand pentru ca tu nu te pricepi sa interactionezi cu oamenii. esti o ciudatenie a naturii. in al doilea rand, ti-e frica ca poate nu vei stii sa recunosti persoana aia. zilele astea sunt grele. sunt triste. aduc cu sine melacolie, si muzica de ... taiat vene. sa nu neaparat. dar muzica de cupluri. cum ar fi home de la edward sharpe si the magnetic zeros sau marry you de la bruno mars sau altele ... zilele alea cand nimic nu poate sa te inveseleasca si parca tot ce faci te duce cu gandul acolo. totul te face sa te simti foarte singura.
dar ... sunt mai e si restul zilelor. zilele alea in care stii ca tu ai dreptate cand zici ca pe lumea asta e cineva exact pentru tine. zilele alea cand iti imaginezi cum va fi cand va veni si cum o sa aiba toti gura inchisa pentru ca ai avut dreptate. zilele alea in care orice ti-a zice oricine tu zambesti pentru ca in sinea ta stii mai bine. zilele alea cand mergi la dansuri si dansezi tango si visezi. nu am gasit un dans care sa-mi placa mai mult decat tango-ul. e pur si simplu genial.
si suma acestor zile, multe bune si cateva rele, esti tu. fii mandru de cine esti. pentru ca nimeni pe lumea asta nu este exact ca tine. toti avem puncte comune, stari comune, melodii comune, senzatii comune ... dra nu gasesti doi oameni la fel. bucura-te de ce esti. si atunci cand esti trist si singur si dezamagit si deziluzionat, adu-ti aminte ca la sfarsit tu o sa ai dreptate. si ca totul va fi cum crezi si speri. pentru daca tu crezi cu tarie in visele tale, se vor implini. intrebat care este secretul succesului lui in viata, un barbat foarte cunoscut a spus "incapatanarea". hai sa fim incapatanati si sa visam cu ochii deschisi.
"believe that dreams come true every day. because they do."
dar ... sunt mai e si restul zilelor. zilele alea in care stii ca tu ai dreptate cand zici ca pe lumea asta e cineva exact pentru tine. zilele alea cand iti imaginezi cum va fi cand va veni si cum o sa aiba toti gura inchisa pentru ca ai avut dreptate. zilele alea in care orice ti-a zice oricine tu zambesti pentru ca in sinea ta stii mai bine. zilele alea cand mergi la dansuri si dansezi tango si visezi. nu am gasit un dans care sa-mi placa mai mult decat tango-ul. e pur si simplu genial.
si suma acestor zile, multe bune si cateva rele, esti tu. fii mandru de cine esti. pentru ca nimeni pe lumea asta nu este exact ca tine. toti avem puncte comune, stari comune, melodii comune, senzatii comune ... dra nu gasesti doi oameni la fel. bucura-te de ce esti. si atunci cand esti trist si singur si dezamagit si deziluzionat, adu-ti aminte ca la sfarsit tu o sa ai dreptate. si ca totul va fi cum crezi si speri. pentru daca tu crezi cu tarie in visele tale, se vor implini. intrebat care este secretul succesului lui in viata, un barbat foarte cunoscut a spus "incapatanarea". hai sa fim incapatanati si sa visam cu ochii deschisi.
"believe that dreams come true every day. because they do."
marți, 15 octombrie 2013
barbatul ideal
azi am avut o zi nasoala. nu pot spune de ce. poate asa m-am trezit de la un vis pe care nu mi-l amintesc. poate am citit chestii care m-au intristat la un anumit nivel. dar ideea e ca m-am simtit aiurea, fara sa stiu exact de ce. si nu imi plac situatiile de genul. am iesit afara cu catelul si a inceput ploaia. si am inchis ochii, am blocat lumea din jurul meu si am lasat muzica din casti sa curga prin mine. si mi-am adus aminte de o melodie pe care am ascultat-o ieri. hero. de la enrique. si asta m-a facut sa ma gandesc ...
cum e de fapt barbatul ideal? inalt, brunet, ochi albastri, trup bine sculptat, inteligent si amuzant? uite nu. vezi tu ... pana la urma nu conteaza daca esti brunet cu ochi albastri sau cu ochi negri, sau verzi, sau daca esti blond, sau daca esti scund sau inalt. zicem de multe ori "vreau unul ca brad pitt" sau johnny depp, sau ryan gosling sau bradley cooper sau david gandy. sau "vreau sa fie inalt" sau "vreau sa fie cantaret" sau mai stiu ce ne mai trece noua, femeilor, prin cap. faza e ca asta, ideea asta la care aspiram, e total absurda. pe langa aspectul fizic, care evident nu coteaza, pentru ca viitorul tau sot o sa fie cel mai frumos si cel mai destept si cel mai cel dintre toti, ne gandim si moral. vrem sa fie matur. vrem sa fie amuzant. vrem sa fie romantic.
dar stii ce cred eu? cred ca barbatul ideal e cel care reuseste sa te ridice la un alt nivel. cel care reuseste sa te faca sa fii sigura pe tine si sa te iubesti. noi, femeile, avem probleme mari cu increderea de sine. credem ca suntem grase, urate si proaste. nu mereu. dar in anumite zile, incepem sa plangem fara motiv si sa ne simtim de cacat si nu avem chef sa ne ridicam din pat. e greu de inteles, da. ( cum era? ... iubeste femeile asa cum sunt, nu incerca sa le intelegi ) si in astfel de momente avem nevoie ori de o imbratisare, ori de un comentariu stupid care ne face sa radem, ori de o floare ... ori de altele. barbatul ideal e ala care are o femeie de genul asta, si o transforma. o ajuta sa aiba zile din astea din ce in ce mai putin, pana nu o sa mai aibe deloc.
asta te poate surprinde. poate tipul ideal e cel care sta in fata ta la coada la supermarket si caruia nici macar nu-i arunci o a doua privire. sau poate e tipul ala pe care l-ai iubit in generala timp de 2 ani de zile. sau poate e tipul care pune pe facebook exact melodiile care iti plac tie. tipul ideal e cel care se afla pe aceeasi lungime de unda cu tine. cel cu care te conectezi la un alt nivel si cel care te citeste fara sa-i dai indicii. cel care simte cand esti suparata si stie exact ce sa zica si ce sa faca. cel care te face mereu sa zambesti, pentru ca i se rupe sufletul cand te vede trista. cel care te face sa te simti cea mai frumoasa, cea mai inteligenta, cea mai cea ... care te face sa simti atunci cand pasesti intr-o incapere plina cu femei frumoase, ca esti singura din lume pentru el. vise? deloc. sunt deja femei care au gasit asta.
I can be your hero, baby
I can kiss away the pain
I will stand by you forever
You can take my breath away
cum e de fapt barbatul ideal? inalt, brunet, ochi albastri, trup bine sculptat, inteligent si amuzant? uite nu. vezi tu ... pana la urma nu conteaza daca esti brunet cu ochi albastri sau cu ochi negri, sau verzi, sau daca esti blond, sau daca esti scund sau inalt. zicem de multe ori "vreau unul ca brad pitt" sau johnny depp, sau ryan gosling sau bradley cooper sau david gandy. sau "vreau sa fie inalt" sau "vreau sa fie cantaret" sau mai stiu ce ne mai trece noua, femeilor, prin cap. faza e ca asta, ideea asta la care aspiram, e total absurda. pe langa aspectul fizic, care evident nu coteaza, pentru ca viitorul tau sot o sa fie cel mai frumos si cel mai destept si cel mai cel dintre toti, ne gandim si moral. vrem sa fie matur. vrem sa fie amuzant. vrem sa fie romantic.
dar stii ce cred eu? cred ca barbatul ideal e cel care reuseste sa te ridice la un alt nivel. cel care reuseste sa te faca sa fii sigura pe tine si sa te iubesti. noi, femeile, avem probleme mari cu increderea de sine. credem ca suntem grase, urate si proaste. nu mereu. dar in anumite zile, incepem sa plangem fara motiv si sa ne simtim de cacat si nu avem chef sa ne ridicam din pat. e greu de inteles, da. ( cum era? ... iubeste femeile asa cum sunt, nu incerca sa le intelegi ) si in astfel de momente avem nevoie ori de o imbratisare, ori de un comentariu stupid care ne face sa radem, ori de o floare ... ori de altele. barbatul ideal e ala care are o femeie de genul asta, si o transforma. o ajuta sa aiba zile din astea din ce in ce mai putin, pana nu o sa mai aibe deloc.
asta te poate surprinde. poate tipul ideal e cel care sta in fata ta la coada la supermarket si caruia nici macar nu-i arunci o a doua privire. sau poate e tipul ala pe care l-ai iubit in generala timp de 2 ani de zile. sau poate e tipul care pune pe facebook exact melodiile care iti plac tie. tipul ideal e cel care se afla pe aceeasi lungime de unda cu tine. cel cu care te conectezi la un alt nivel si cel care te citeste fara sa-i dai indicii. cel care simte cand esti suparata si stie exact ce sa zica si ce sa faca. cel care te face mereu sa zambesti, pentru ca i se rupe sufletul cand te vede trista. cel care te face sa te simti cea mai frumoasa, cea mai inteligenta, cea mai cea ... care te face sa simti atunci cand pasesti intr-o incapere plina cu femei frumoase, ca esti singura din lume pentru el. vise? deloc. sunt deja femei care au gasit asta.
I can be your hero, baby
I can kiss away the pain
I will stand by you forever
You can take my breath away
sâmbătă, 5 octombrie 2013
vino ...
te astept.
am trecut prin multe in comparatie cu unii, si prin foarte putine in comparatie cu majoritatea. daca veneai la mine acum 2 3 4 ani nu ne-am fi inteles. nu as fi fost pregatita. nu as fi stiut ce ma faci sa simt. poate m-as fi speriat sau poate, mult mai rau, nu as fi dat importanta. si ar fi fost pacat. de asta cred in destin. nu ai venit acum luni de zile cand nu eram pregatita sufleteste pentru ca eram intr-un loc ciudat. nu ai venit acum ani cand as fi fost prea mica. nu ai venit nici acum. poate nici acum nu sunt vindecata si nu stiu sa interpretez toate semnele cum trebuie. poate nu o sa vii maine sau peste 5 luni sau peste 2 ani. poate trebuie sa cunosc alte persoane si sa invat alte chestii pana o sa fiu gata pentru tine.
stiu doar ca ... atunci cand vei veni, o sa fie ... fara cuvinte. o sa simtim din prima ca suntem buni unul pentru celalalt. ca avem ce vorbi ore in sir. si ca putem tacea unul langa altul in armonie. o sa vedem cum ne ridicam unul pe celalalt. o sa simtim cand plutim cand mergem de mana pentru prima oara pe strada. o sa simti furnicaturi in palma cum nu ai mai simtit, dar nu o sa zici. pentru ca esti barbat. esti mandru si nu poti sa recunosti ca te-ai atasat asa repede de cineva. o sa-mi zici ce simti in cel mai nepotrivit moment, de frica sa nu-ti pierzi curajul. nu o sa iti vina sa crezi ca te simti asa, de parca ai fi un pusti de 15 ani care iubeste pentru prima oara. o sa simti ca ma vrei in preajma ta mereu si sa nu poti respira daca nu stii ce fac. nu credeai ca asa iubire poate exista in alta parte decat in carti, caci si tu, ca si mine, ai mai iubit, dar nu a fost asa ... o sa fii un domn ... o sa fii exact cum am visat eu ca vei fi. desi nu credeai ca voi gasi ceva ca tine, si toti mi-au zis ca e imposibil. o sa ma rogi sa ma mut cu tine, cu o teama in glas sa nu cumva sa aleg sa raspund nu. dar nu as putea raspunde nu. as vedea cat de mult iti place cand te ating usor pe mana cand iti pun ceva, sau cand rad in palma, pentru ca rad in cele mai nepotrivite momente sau cat de interzis ramai cand spun lucrurilor pe nume, cand nu trebuie. ma ia gura pe dinainte. si ai stii ca si mie imi place cand ma iei in brate cand sunt trista, pentru stii ca atingerea ta ma face bine. fara cuvinte. doar noi. celulele ce ne compun si muzica sufletelor noastre.
intr-o zi o sa vii. orice zice lumea din jurul meu, eu te astept si nu e degeaba. o sa vorbim peste ani si ani, cand o sa fim incredibili de fericiti, despre asta. despre cum amandoi nu ne-am multumit cu putinul din relatiile anterioare si am vrut tot. o fim asa de asemanantori si atat de diferiti. o sa ramanem muti de intensitatea sentimentelor care vin de nici nu stim de unde. nici nu mai pot numara pe degete oamenii care ma cred naiva. eu cred doar ca sunt optimista. o sa vada ei. ei care se multumesc cu ce au ... poate nici eu nu am fost aia care sa triez brutal. am incercat. pentru ca nu stiu de unde o sa apari.
oare sunt prea visatoare? sau o sa vada ei in final ca am avut dreptate?
te astept, stii?
am trecut prin multe in comparatie cu unii, si prin foarte putine in comparatie cu majoritatea. daca veneai la mine acum 2 3 4 ani nu ne-am fi inteles. nu as fi fost pregatita. nu as fi stiut ce ma faci sa simt. poate m-as fi speriat sau poate, mult mai rau, nu as fi dat importanta. si ar fi fost pacat. de asta cred in destin. nu ai venit acum luni de zile cand nu eram pregatita sufleteste pentru ca eram intr-un loc ciudat. nu ai venit acum ani cand as fi fost prea mica. nu ai venit nici acum. poate nici acum nu sunt vindecata si nu stiu sa interpretez toate semnele cum trebuie. poate nu o sa vii maine sau peste 5 luni sau peste 2 ani. poate trebuie sa cunosc alte persoane si sa invat alte chestii pana o sa fiu gata pentru tine.
stiu doar ca ... atunci cand vei veni, o sa fie ... fara cuvinte. o sa simtim din prima ca suntem buni unul pentru celalalt. ca avem ce vorbi ore in sir. si ca putem tacea unul langa altul in armonie. o sa vedem cum ne ridicam unul pe celalalt. o sa simtim cand plutim cand mergem de mana pentru prima oara pe strada. o sa simti furnicaturi in palma cum nu ai mai simtit, dar nu o sa zici. pentru ca esti barbat. esti mandru si nu poti sa recunosti ca te-ai atasat asa repede de cineva. o sa-mi zici ce simti in cel mai nepotrivit moment, de frica sa nu-ti pierzi curajul. nu o sa iti vina sa crezi ca te simti asa, de parca ai fi un pusti de 15 ani care iubeste pentru prima oara. o sa simti ca ma vrei in preajma ta mereu si sa nu poti respira daca nu stii ce fac. nu credeai ca asa iubire poate exista in alta parte decat in carti, caci si tu, ca si mine, ai mai iubit, dar nu a fost asa ... o sa fii un domn ... o sa fii exact cum am visat eu ca vei fi. desi nu credeai ca voi gasi ceva ca tine, si toti mi-au zis ca e imposibil. o sa ma rogi sa ma mut cu tine, cu o teama in glas sa nu cumva sa aleg sa raspund nu. dar nu as putea raspunde nu. as vedea cat de mult iti place cand te ating usor pe mana cand iti pun ceva, sau cand rad in palma, pentru ca rad in cele mai nepotrivite momente sau cat de interzis ramai cand spun lucrurilor pe nume, cand nu trebuie. ma ia gura pe dinainte. si ai stii ca si mie imi place cand ma iei in brate cand sunt trista, pentru stii ca atingerea ta ma face bine. fara cuvinte. doar noi. celulele ce ne compun si muzica sufletelor noastre.
intr-o zi o sa vii. orice zice lumea din jurul meu, eu te astept si nu e degeaba. o sa vorbim peste ani si ani, cand o sa fim incredibili de fericiti, despre asta. despre cum amandoi nu ne-am multumit cu putinul din relatiile anterioare si am vrut tot. o fim asa de asemanantori si atat de diferiti. o sa ramanem muti de intensitatea sentimentelor care vin de nici nu stim de unde. nici nu mai pot numara pe degete oamenii care ma cred naiva. eu cred doar ca sunt optimista. o sa vada ei. ei care se multumesc cu ce au ... poate nici eu nu am fost aia care sa triez brutal. am incercat. pentru ca nu stiu de unde o sa apari.
oare sunt prea visatoare? sau o sa vada ei in final ca am avut dreptate?
te astept, stii?
duminică, 22 septembrie 2013
arta
unii din noi, vad lumea in culori. vad rosu si verde ... si albastru din ala pastelat. portocaliu. roz. you name it. oamenii aia vad toate culorile si le atribuie pe fiecare unei zile, unui sentiment, unei situatii ... e frumos sa traiesti colorat. altii vad totul alb negru. unii chiar doar gri. si aia sunt cei mai ... neoameni. sunt aia care stau intr-un colt si privesc lumea si viata cum trec pe langa ei. sunt oamenii paralizati de frica, sau durere ...
altii din noi ... mh. altii vedem lumea in sunete muzicale. poate nu te nasti cu muzica in sange. poate deprinzi arta asta tarziu. poate intr-o zi te trezesti ca simti muzica. ca fiecare nota isi lasa amprenta asupra ta si iti schimba starea. ca respiratia ta, si gesturile, si vorbele tale au un ritm propriu. oamenii astia cand aud o melodie incep sa fredoneze sau sa bata un ritm. pentru ei totul e muzica. si orice stare ai avea, gasesti o melodie care sa te unga pe suflet.
toti suntem sensibili la arta. fie ca la culori, fie ca la note muzicale, fie ca la poze, fie ca la mancare. toti avem asta in noi. toti avem o metoda de a ne gasi calmul si linistea in cele mai dificile momente. sunt zile in care iti vine sa urli. sa te iei de prima persoana care iti iese in cale si sa iti versi tot amarul pe ea. sunt alte zile ... cand iti vine sa plangi. nu stiu. te trezesti cu o stare, de-ti vine sa-ti iei campii. sunt alte zile cand ai nevoie sa inchizi ochii si sa te pierzi in caldura corpului cuiva. si nu .. nu te gandi aiurea. ma refer sa stai ca un ghemotoc pe canapea, in bratele unei persoane cu care te simti in siguranta. sunt zile cand iti vine sa urli, dar de fericire. sa stie toata lumea cat de bine iti e. sa le scoti ochii tuturor care au zis ca nu o sa poti sau chiar ca nu meriti. in toate zilele astea, apelam la arta. ascultam muzica care ne unge pe suflet. sau poate ... pictam cu ochii inchisi, sau poate pe veranda uitandu-ne la privelistea pe care o avem in spatele curtii. sau poate ... luam dalta in mana si facem dintr-o bucata de lemn ceva nemaivazut.
nu stiu sincer ce am face fara arta. asta e o manifestare a umanitatii cum este si constiinta. e o manifestare a spiritului fara de care nu am putea trai. si poate daca dintr-o data am fi privati de arta, am gasi o cale la ea din nou. pentru ca este ceva de care avem nevoie, in permanenta.
altii din noi ... mh. altii vedem lumea in sunete muzicale. poate nu te nasti cu muzica in sange. poate deprinzi arta asta tarziu. poate intr-o zi te trezesti ca simti muzica. ca fiecare nota isi lasa amprenta asupra ta si iti schimba starea. ca respiratia ta, si gesturile, si vorbele tale au un ritm propriu. oamenii astia cand aud o melodie incep sa fredoneze sau sa bata un ritm. pentru ei totul e muzica. si orice stare ai avea, gasesti o melodie care sa te unga pe suflet.
toti suntem sensibili la arta. fie ca la culori, fie ca la note muzicale, fie ca la poze, fie ca la mancare. toti avem asta in noi. toti avem o metoda de a ne gasi calmul si linistea in cele mai dificile momente. sunt zile in care iti vine sa urli. sa te iei de prima persoana care iti iese in cale si sa iti versi tot amarul pe ea. sunt alte zile ... cand iti vine sa plangi. nu stiu. te trezesti cu o stare, de-ti vine sa-ti iei campii. sunt alte zile cand ai nevoie sa inchizi ochii si sa te pierzi in caldura corpului cuiva. si nu .. nu te gandi aiurea. ma refer sa stai ca un ghemotoc pe canapea, in bratele unei persoane cu care te simti in siguranta. sunt zile cand iti vine sa urli, dar de fericire. sa stie toata lumea cat de bine iti e. sa le scoti ochii tuturor care au zis ca nu o sa poti sau chiar ca nu meriti. in toate zilele astea, apelam la arta. ascultam muzica care ne unge pe suflet. sau poate ... pictam cu ochii inchisi, sau poate pe veranda uitandu-ne la privelistea pe care o avem in spatele curtii. sau poate ... luam dalta in mana si facem dintr-o bucata de lemn ceva nemaivazut.
nu stiu sincer ce am face fara arta. asta e o manifestare a umanitatii cum este si constiinta. e o manifestare a spiritului fara de care nu am putea trai. si poate daca dintr-o data am fi privati de arta, am gasi o cale la ea din nou. pentru ca este ceva de care avem nevoie, in permanenta.
marți, 13 august 2013
ganduri si simtire
cateodata esti plictisit. teribil. te uiti in jur si e ... aceeasi lume. nu ma refer la exact aceleasi fete, caci ele se schimba. dar aceleasi caractere. aceleasi minciuni. aceleasi reprosuri. aceleasi priviri. si atunci stii ce faci? te intinzi in pat. respiri greu ca e al dracu' de cald, si te-ai culca de fapt jos pe gresie, dar dupa ai avea dureri de spate. inchizi ochi si respiri. simti cum aerul iti umfla plamanii pana la refuz. iti poti imagina ce vrei in timpul asta. poti inspira iubirea si caldura celor din jur. si bunatatea din oameni. caci crezi ca oamenii mereu au o latura buna. inspiri ziua de ieri, si-i schimbi deznodamantul. pentru ca acolo, in plamanii tai plini de aer, in creierul tau luminat de sinapse active, poti face ce vrei. asta e lumea ta in care nimeni nu poate patrunde. iei conversatia cu un prieten in care te-ai simtit usor jignita si o schimbi. ii dai replica si-i inchizi gura. schimbi sirul evenimentelor. il faci sa inteleaga ca daca e nervos nu e cazul sa-si verse nervii pe tine. il faci pe tipul pe care il vrei sa te vrea inapoi, si inca cu o sete mai mare ca a ta. o faci pe prietena ta care iar e suparata sa fie fericita. si sa mearga la un curs de dans. sa-si arunce grijile in ritm de cha-cha si vals vienez.
dechizi ochii pentru doua secunde si nu-ti place ce vezi. ii inchizi iar. si acum expiri. simti cum aerul paraseste alveolele pulmonare si ajunge incet si sigur pana la nari de unde iese. daca te concentrezi mai tare simti cum iti curge sangele prin vene ... si mai e ceva. da. muzica. si lasi muzica sa-ti cante in cap. si lasi sunetele sa-ti atinga pielea si sa ti se plimbe pe coloana. e ca un masaj. te relaxeaza. expiri problemele, grijile, durerile, in timpul in care sunetele iti modifica celulele din corp. simti energia cum curge prin tine.
dar nu mereu are efect statul asta intins in pat cu ochii inchisi. cateodata simti nevoia sa-i pui lesa la catel si sa-l iei la pas pe strazi. te uiti din cand in cand in ochii celor care trec pe langa tine. cate sentimente pot ascunde niste parti ale corpului atat de ... insignifiante as zice, dar nu e cuvantul corect. cand te uiti in ochii unei persoane, daca stii cum, poti vedea tot. dar cateodata ti se intampla sa simti oamenii. pur si simplu. stii ca persoana cu care vorbesti este vesela. stii ca alta e trista sau nevoasa, chiar daca nu vorbesti cu ea. oare de ce pot simti anumite persoane? ce vrea sa insemne asta? cred in legaturi umane. cred ca poti sa te simti legat sufleteste de-o persoana dupa cateva ore in care ati stat de vorba si sa simti ca o cunosti de ... la inceputul lumii. alteori faptul ca simtim anumite persoane ne da de gandit la faptul ca poate ne e destinat sa fim apropiati de ele. dar cam in 90% din cazuri sentimentul nu e reciproc. si stii la ce te mai ganesti? la faptul ca gandesti prea mult. cate persoane ti-au zis sa nu mai diseci intamplarile si iei totul asa cum e? dar iesi a plimbare, stai in pat si nu ai somn sau pur si simplu stai sub dus si capul ti se umple de ganduri. si ti se face sete de scris. mie una. poate tie iti vine cheful sa pictezi, sau sa desenezi, sau sa bati la tobe ...
dechizi ochii pentru doua secunde si nu-ti place ce vezi. ii inchizi iar. si acum expiri. simti cum aerul paraseste alveolele pulmonare si ajunge incet si sigur pana la nari de unde iese. daca te concentrezi mai tare simti cum iti curge sangele prin vene ... si mai e ceva. da. muzica. si lasi muzica sa-ti cante in cap. si lasi sunetele sa-ti atinga pielea si sa ti se plimbe pe coloana. e ca un masaj. te relaxeaza. expiri problemele, grijile, durerile, in timpul in care sunetele iti modifica celulele din corp. simti energia cum curge prin tine.
dar nu mereu are efect statul asta intins in pat cu ochii inchisi. cateodata simti nevoia sa-i pui lesa la catel si sa-l iei la pas pe strazi. te uiti din cand in cand in ochii celor care trec pe langa tine. cate sentimente pot ascunde niste parti ale corpului atat de ... insignifiante as zice, dar nu e cuvantul corect. cand te uiti in ochii unei persoane, daca stii cum, poti vedea tot. dar cateodata ti se intampla sa simti oamenii. pur si simplu. stii ca persoana cu care vorbesti este vesela. stii ca alta e trista sau nevoasa, chiar daca nu vorbesti cu ea. oare de ce pot simti anumite persoane? ce vrea sa insemne asta? cred in legaturi umane. cred ca poti sa te simti legat sufleteste de-o persoana dupa cateva ore in care ati stat de vorba si sa simti ca o cunosti de ... la inceputul lumii. alteori faptul ca simtim anumite persoane ne da de gandit la faptul ca poate ne e destinat sa fim apropiati de ele. dar cam in 90% din cazuri sentimentul nu e reciproc. si stii la ce te mai ganesti? la faptul ca gandesti prea mult. cate persoane ti-au zis sa nu mai diseci intamplarile si iei totul asa cum e? dar iesi a plimbare, stai in pat si nu ai somn sau pur si simplu stai sub dus si capul ti se umple de ganduri. si ti se face sete de scris. mie una. poate tie iti vine cheful sa pictezi, sau sa desenezi, sau sa bati la tobe ...
vineri, 21 iunie 2013
vicii
Care e viciul tau,deliciul tau social acceptat?
mergeam azi la plaja, si a inceput sa-mi cante melodia asta in cap. bineinteles ca nu am nici cea mai mica idee de unde pana unde a venit asta, dar am acceptat gandul si am inceut sa fredonez melodia. si dupa, normal, am inceput sa reflectez versurile.
tigari, cafea, droguri. astea sunt viciile principale. si alcoolul. astea sunt in top. dar nu sunt doar astea. si ciocolata e un viciu.
E vorba de dependenta, nu conteaza drogul
Cand te-ngropi in ceva si-ai uitat scopul.
si telefonul e un viciu. calculatorul. in ziua de azi suntem din ce in ce mai slabi incat orice se poate transforma in viciu. si bineinteles
Iti gasesti mereu alte ocupatii
Majoritatea luate de la altii.
influenta celor din jur e totul. te lasi influentat si dai mai departe. si ma gandeam, care e viciul meu? cele clasice nu imi apar in lista. nu beau, nu fumez, nu beau cafea. urasc cafeaua si iubesc mirosul. ciudat, nu? nu sunt dependenta de calculator sau telefon, am constatat ca pot trai fara el. nici de carti, desi in ultimele luni, am manacat efectiv carti pe paine. nici de ciocolata. poate de muzica. da. nu trece o sa zi fara sa ascult ceva, si daca trece, cant eu singura. e asta un viciu? poate gandurile care mereu imi umbla in cap. cine stie?
Senzatia e unica,doza de risc e mica
Viciul meu implica doar placere si dependenta psihica.
mergeam azi la plaja, si a inceput sa-mi cante melodia asta in cap. bineinteles ca nu am nici cea mai mica idee de unde pana unde a venit asta, dar am acceptat gandul si am inceut sa fredonez melodia. si dupa, normal, am inceput sa reflectez versurile.
tigari, cafea, droguri. astea sunt viciile principale. si alcoolul. astea sunt in top. dar nu sunt doar astea. si ciocolata e un viciu.
E vorba de dependenta, nu conteaza drogul
Cand te-ngropi in ceva si-ai uitat scopul.
si telefonul e un viciu. calculatorul. in ziua de azi suntem din ce in ce mai slabi incat orice se poate transforma in viciu. si bineinteles
Iti gasesti mereu alte ocupatii
Majoritatea luate de la altii.
influenta celor din jur e totul. te lasi influentat si dai mai departe. si ma gandeam, care e viciul meu? cele clasice nu imi apar in lista. nu beau, nu fumez, nu beau cafea. urasc cafeaua si iubesc mirosul. ciudat, nu? nu sunt dependenta de calculator sau telefon, am constatat ca pot trai fara el. nici de carti, desi in ultimele luni, am manacat efectiv carti pe paine. nici de ciocolata. poate de muzica. da. nu trece o sa zi fara sa ascult ceva, si daca trece, cant eu singura. e asta un viciu? poate gandurile care mereu imi umbla in cap. cine stie?
Senzatia e unica,doza de risc e mica
Viciul meu implica doar placere si dependenta psihica.
miercuri, 12 iunie 2013
oda tie
e ciudat cat de mult comfort poti gasi in cineva pe care credeai ca ai dezamagit si ca-ti va intoarce spatele. pentru ... cateva luni, nu ti-am vazut decat spatele. ti-am suflat in ceafa prin intermediului blogosferei si al unui prieten care foarte rar dadea detalii. am vrut sa vad ca e totul bine. si cand a fost greu, sufletul meu a fost acolo cu tine. si ... m-am rugat sa fie bine. eu aia necredincioasa, am facut asta. si a fost bine. si m-am bucurat pentru tine. era un timp in care toate actiunile mele orbitau in jurul tau. de la primul gand de dimineata pana la ultimul gand de seara. tot ce faceam se raporta la faptul ca vroiam sa fi fericit, si sa nu te supar cu nimic. dar au trecut luni si apoi ani in care te-am pus pe primul plan si intr-o zi, deodata, am realizat ca totul s-a trasnformat in ceva mai putin decat ce vreau. a fost o decizie ciudata si brusca pe care nici eu nu o inteleg complet. stiu doar ca ... asa a trebuit sa se intample. si cu decizia aia am dezamagit persoana care era cea mai importanta.
si dupa zile, saptamani de digerat actiunile mele si consecintele lor ai facut ... imposibilul. m-ai iertat. am simtit cele mai contradictorii sentimente. am simtit ca nu merit asta, dar m-am bucurat enorm. pentru ca atunci cand nu ai vorbit cu mine, lipsea o parte din mine. din pacate nu partea aia ... nu jumatatea mea, sufletul meu pereche sau asa ... alta parte. nici acum nu stiu sa dau o definitie. ai zis prieten de suflet. da. poate asta e cea mai buna notiune.
am gasit in tine ... un comfort inimaginabil pe care nu l-am mai gasit in nimeni. si cred ca mi-am dat seama de ce. mai devreme, am vorbit cu tata. si .. in cuvintele lui, le-am regasit pe ale tale. semeni atat de mult cu el, incat ai ajuns sa completezi o parte din mine care lipseste. m-ai ajutat sa ating un alt nivel. la fel cum ai mai facut-o. ma ajuti sa cresc. nu am zile de ajuns sa-ti multumesc pentru asta. tot ce pot acum sa fac, e sa sper ca nu o sa-mi intorci spatele din nou. si e teribil de egoist sa cer asta. chiar si sa aspir la asta. dar ... sper. ca o sa fi langa mine si o sa ne ajutam reciproc. si daca vreodata o sa consideri ca nu poti tine o simpla prietenie ( nu chiar simpla ) cu mine, si o sa decizi sa ma lasi pe drumul meu, vreau sa stii cat de mult te iubesc. din pacate nu cum o faceam odata, dar o iubire fraterna poate. suna ciudat, stiu ...
aveam nevoie sa zic asta.
si dupa zile, saptamani de digerat actiunile mele si consecintele lor ai facut ... imposibilul. m-ai iertat. am simtit cele mai contradictorii sentimente. am simtit ca nu merit asta, dar m-am bucurat enorm. pentru ca atunci cand nu ai vorbit cu mine, lipsea o parte din mine. din pacate nu partea aia ... nu jumatatea mea, sufletul meu pereche sau asa ... alta parte. nici acum nu stiu sa dau o definitie. ai zis prieten de suflet. da. poate asta e cea mai buna notiune.
am gasit in tine ... un comfort inimaginabil pe care nu l-am mai gasit in nimeni. si cred ca mi-am dat seama de ce. mai devreme, am vorbit cu tata. si .. in cuvintele lui, le-am regasit pe ale tale. semeni atat de mult cu el, incat ai ajuns sa completezi o parte din mine care lipseste. m-ai ajutat sa ating un alt nivel. la fel cum ai mai facut-o. ma ajuti sa cresc. nu am zile de ajuns sa-ti multumesc pentru asta. tot ce pot acum sa fac, e sa sper ca nu o sa-mi intorci spatele din nou. si e teribil de egoist sa cer asta. chiar si sa aspir la asta. dar ... sper. ca o sa fi langa mine si o sa ne ajutam reciproc. si daca vreodata o sa consideri ca nu poti tine o simpla prietenie ( nu chiar simpla ) cu mine, si o sa decizi sa ma lasi pe drumul meu, vreau sa stii cat de mult te iubesc. din pacate nu cum o faceam odata, dar o iubire fraterna poate. suna ciudat, stiu ...
aveam nevoie sa zic asta.
vineri, 7 iunie 2013
cuvinte si tacere
atunci cand incep o relatie sau cand cunosc pe cineva nou, ma gandesc ... "ok. acum ce dracu' vorbesc cu el?" si e amuzant, stii. daca ma vezi in cercul meu de prieteni sau acasa cu ai mei, nu-mi tace gura. ok. si cunosc pe cineva. prima intalnire. am in cap inainte doar "doamne. ce o sa vorbesc? o sa tac din gura si o sa zica ca-s nebuna si o sa plece." da. antisociala, stiu. dar .. ajung acolo, langa persoana aia noua, si vorbesc ceva si vad ca e ok. si ca incepem sa vorbim din ce in ce mai multe. si sunt ... foarte mandra de mine ca mi-a iesit.
dar. cand incep o relatie e altceva. ma gandesc ca acum am ce vorbi. pentru ca, hai sa recunoastem, nu-l cunosc decat de o saptamana, sau mai stiu eu cat. avem ce vorbi. pentru ca am sa-i povestesc 22 de ani din viata mea. dar aia nu dureaza la nesfarsit. si da. ajungem aici. cea mai mare temere a mea e ca la un moment dat nu o sa mai avem ce vorbi. nu stiu de ce. adica, in fiecare zi am niste idei. scriu des. ascult muzica. citesc mult. dar totusi, am frica asta. ma gandesc ca suntem impreuna 1 an, 2, 3 ... 50? peste 50 de ani o sa avem ce vorbi? poate ca da. o sa avem copii si nepoti atunci. o sa vina ei la noi sa povesteasca si sa-i ajutam cu sfaturi.
poate de asta simt ca persoana de langa mine trebuie sa stie sa taca cum trebuie. suna...intr-un mare fel, stiu. dar poate mai mult decat conversatiile, pentru mine importante sunt tacerile impaciuitoare. nu vreau cand sunt suparata sa aud fel de fel de chestii gen toate se intampla cu un motiv sau cacaturi de genul asta. nu. vreau sa fiu luata in brate si sa aud "sunt aici". si dupa, liniste. linistea e subapreciata. iubesc linistea. iubesc sa stau langa cineva si sa simt cum tacerea ne apropie. cu foarte putini oameni poti stabili o legatura in intuneric si in tacere. nu am reusit asta inca.
si cu toate ca iubesc tacerea in intuneric si ploaie, mi-e frica ca ar putea ajunge apasatoare. ca nu o sa mai stiu la un moment ce cuvinte sa scot pe gura. si mi s-a intamplat. dupa 3 ani, sa vorbesti cu persoana pe care simti ca o iubesti si sa nu mai stii ce sa-i zici ... nu e ok. daca dupa 3 ani mi s-a intamplat asta, cum o sa fie cand o sa treaca 20 de ani? 40?
bineinteles ca viata are un mod ciudat de a te aduce cu botul pe labe si de a te face sa te gandesti la tot felul de chestii de genul asta. dar ... nu intelege gresit. nu-s pesimista. sunt foarte optimista, dar ganditoare. stiu ca va veni cineva care ma va lua cu asalt si fara sa-mi dau seama va indeplini toate conditiile de pe lista, dar momentan mi-e frica.
dar. cand incep o relatie e altceva. ma gandesc ca acum am ce vorbi. pentru ca, hai sa recunoastem, nu-l cunosc decat de o saptamana, sau mai stiu eu cat. avem ce vorbi. pentru ca am sa-i povestesc 22 de ani din viata mea. dar aia nu dureaza la nesfarsit. si da. ajungem aici. cea mai mare temere a mea e ca la un moment dat nu o sa mai avem ce vorbi. nu stiu de ce. adica, in fiecare zi am niste idei. scriu des. ascult muzica. citesc mult. dar totusi, am frica asta. ma gandesc ca suntem impreuna 1 an, 2, 3 ... 50? peste 50 de ani o sa avem ce vorbi? poate ca da. o sa avem copii si nepoti atunci. o sa vina ei la noi sa povesteasca si sa-i ajutam cu sfaturi.
poate de asta simt ca persoana de langa mine trebuie sa stie sa taca cum trebuie. suna...intr-un mare fel, stiu. dar poate mai mult decat conversatiile, pentru mine importante sunt tacerile impaciuitoare. nu vreau cand sunt suparata sa aud fel de fel de chestii gen toate se intampla cu un motiv sau cacaturi de genul asta. nu. vreau sa fiu luata in brate si sa aud "sunt aici". si dupa, liniste. linistea e subapreciata. iubesc linistea. iubesc sa stau langa cineva si sa simt cum tacerea ne apropie. cu foarte putini oameni poti stabili o legatura in intuneric si in tacere. nu am reusit asta inca.
si cu toate ca iubesc tacerea in intuneric si ploaie, mi-e frica ca ar putea ajunge apasatoare. ca nu o sa mai stiu la un moment ce cuvinte sa scot pe gura. si mi s-a intamplat. dupa 3 ani, sa vorbesti cu persoana pe care simti ca o iubesti si sa nu mai stii ce sa-i zici ... nu e ok. daca dupa 3 ani mi s-a intamplat asta, cum o sa fie cand o sa treaca 20 de ani? 40?
bineinteles ca viata are un mod ciudat de a te aduce cu botul pe labe si de a te face sa te gandesti la tot felul de chestii de genul asta. dar ... nu intelege gresit. nu-s pesimista. sunt foarte optimista, dar ganditoare. stiu ca va veni cineva care ma va lua cu asalt si fara sa-mi dau seama va indeplini toate conditiile de pe lista, dar momentan mi-e frica.
gusturi
gusturile nu se discuta.
doamne. de cate ori am auzit si am zis asta?? mii e putin zis. foarte putin. sute de mii? dar e corect. normal ca fiecare cu ce-i place, si normal ca nu avem dreptul sa judecam. desi zicem "uita-te si la aia ce fusta scurta are, dar na ... gusturile nu se discuta" :)) suntem ... ah. rai. si judecam si transam si etichetam. dar ... nu despre asta vroiam sa vorbesc.
am constatat de la o vreme (cred ca m-a rapus geniul sau ceva :)) ) ca am ceva in comun cu fiecare. la un moment dat ma gandeam ca poate sunt comuna. stii, vorbesc intr-o zi cu un prieten si ramanem perplecsi de cate de multe avem in comun, a doua zi vorbesc cu total altcineva si ajungem la concluzia ca avem multe chestii in comun. si mi se intampla des. si ma gandeam ca poate ... sunt comuna. asta ar trebui sa crezi cand fiecare cu care vorbesti se regaseste intr-o parte din tine, nu? dar nu. acum nu mai cred asta. poate tocma, sunt complexa. am gusturi foarte vaste in toate domeniile incat cu fiecare persoana cu care vorbesc gasesc ceva in comun. cred ca si cel mai absolut rocker are o parte ce-mi seamana.
gusturile totusi .. se discuta. se impartasesc si se diseca. pentru ca astia suntem. pentru ca ne intalnim la o bere si stam la povesti si ne luam unul de altul in gluma de gusturile celuilalt. pentru asta sunt prietenii. prietenii sunt aia care-ti zic in fata "esti tampit? iti place asta?" si tu-i zici ca el e tampit ca nu-i place. da. prietenii sunt aia cu care te insulti cu zambetul pe buze, dar pe care ii iubesti si te iubesc al naibii de mult.
gusturile sunt .. creierul si sufletul tau. sunt copilaria, familia, scoala si anturajul tau. sunt momentele in care te strambi sau zambesti. sunt pielea gainii. sunt fiorii de pe ceafa (de nervi sau placere). sunt papilele gustative si timpanul. gusturile sunt ... neuroni. da. neuroni incarcati cu memorie. gusturile ne reprezinta. si trebuie sa ne sustinem sus si tare credintele si placerile si neplacerile.
filosofie la 2 noaptea. 'cause i'm just like that :D
doamne. de cate ori am auzit si am zis asta?? mii e putin zis. foarte putin. sute de mii? dar e corect. normal ca fiecare cu ce-i place, si normal ca nu avem dreptul sa judecam. desi zicem "uita-te si la aia ce fusta scurta are, dar na ... gusturile nu se discuta" :)) suntem ... ah. rai. si judecam si transam si etichetam. dar ... nu despre asta vroiam sa vorbesc.
am constatat de la o vreme (cred ca m-a rapus geniul sau ceva :)) ) ca am ceva in comun cu fiecare. la un moment dat ma gandeam ca poate sunt comuna. stii, vorbesc intr-o zi cu un prieten si ramanem perplecsi de cate de multe avem in comun, a doua zi vorbesc cu total altcineva si ajungem la concluzia ca avem multe chestii in comun. si mi se intampla des. si ma gandeam ca poate ... sunt comuna. asta ar trebui sa crezi cand fiecare cu care vorbesti se regaseste intr-o parte din tine, nu? dar nu. acum nu mai cred asta. poate tocma, sunt complexa. am gusturi foarte vaste in toate domeniile incat cu fiecare persoana cu care vorbesc gasesc ceva in comun. cred ca si cel mai absolut rocker are o parte ce-mi seamana.
gusturile totusi .. se discuta. se impartasesc si se diseca. pentru ca astia suntem. pentru ca ne intalnim la o bere si stam la povesti si ne luam unul de altul in gluma de gusturile celuilalt. pentru asta sunt prietenii. prietenii sunt aia care-ti zic in fata "esti tampit? iti place asta?" si tu-i zici ca el e tampit ca nu-i place. da. prietenii sunt aia cu care te insulti cu zambetul pe buze, dar pe care ii iubesti si te iubesc al naibii de mult.
gusturile sunt .. creierul si sufletul tau. sunt copilaria, familia, scoala si anturajul tau. sunt momentele in care te strambi sau zambesti. sunt pielea gainii. sunt fiorii de pe ceafa (de nervi sau placere). sunt papilele gustative si timpanul. gusturile sunt ... neuroni. da. neuroni incarcati cu memorie. gusturile ne reprezinta. si trebuie sa ne sustinem sus si tare credintele si placerile si neplacerile.
filosofie la 2 noaptea. 'cause i'm just like that :D
sâmbătă, 18 mai 2013
change
deci, poate am gresit. poate eram suparata si nervoasa si am zise ca schimbarea cuiva e o gluma proasta. poate sa te schimbi e posibil. poate am adoptat aiurea cliseul "oamenii nu se schimba". poate totul te schimba de fapt. pana la urma depinde doar de tine.
citatul asta zice mai bine tot ce as putea zice eu.
"When we say things like ‘people don’t change’, it drives scientists crazy, because change is literally the only constant in all of science. Energy, matter, it’s always changing, morphing, merging, growing, dying. It’s the way people try not to change that’s unnatural; the way we cling to what things were instead of letting them be what they are; the way we cling to old memories instead of forming new ones; the way we insist on believing, despite any scientific indication, that anything in this lifetime is permanent. Change is constant. How we experience change, that’s up to us. It can feel like death, or it can feel like a second chance at life. If we open our fingers, loosen our grips, go with it, it can feel like pure adrenalin. Like at any moment, we can have another chance at life. Like at any moment, we can be born allover again."
femei
vorbeam ieri cu mama si mi-a zis ca a vazut la tv ca angelina jolie si-a taiat sanii de teama de a nu face cancer la san. si azi am vazut pe fb ca a scris asa ''A woman is no more or less a woman based on the presence, absence or size of any part of her body.''
asta m-a facut sa ma gandesc la doua chestii.
in primul rand, cum e sa faci ceva asa de extrem in fata bolii. cat de motivat si pputernic trebuie sa fi, stiind ca ai sanse de peste 50% sa faci cancer la san, sa-ti tai sanii. mi se pare incredibil. desi daca ar fi sa lupti cu boala ar fi de sute de ori mai greu. nu inteleg de ce exista cancerul. ma bate chestia asta. poate e doar selectie naturala. dar cum se poate ... inmulti? cum a aparut? sunt mult mai multe cazuri acum decat erau in anii trecuti. multe femei. majoritatea femei. pentru cel mai raspandit e cancerul la san si probabil urmatorul e cel de col uterin sau leucemia. si mor femei din ce in mai tinere. ma sperie asta. si nu inteleg de ce e asa complex. de ce nu i-am gasit leac pana acum. mi se pare groaznic sa ai cancer. sa stii ca poti sa traiesti 10 ani sau 10 luni. sa fi mereu pe muchie de cutit, chiar daca ai luptat cu el si l-ai invins, pentru ca oricand poate recidiva. "si totusi este trist in lume" zicea eminescu intr-o poezie pe care nu o agreez nici acum, ar imi suna in cap... este trist da. per ansamblu. din ce in ce mai trist. si noi ne stresam la niste probleme minore cand altii lupta impotriva a boli incurabile, cu speranta ca poate ... va fi bine.
in al doilea rand, citatul angelinei m-a facut sa ma gandesc la ce ne face de fapt femei. socitatea din ziua de azi s-a schimbat dramatic. si a ajuns sa fie considerata frumoasa femeie de 90-60-90 nu femeia care zambeste si radiaza de fericire. pana la urma corpul e doar imbracamintea sufletului si a mintii. dar lumea inca se lupta sa vada asta. si ma intreb unde o sa ajungem in ritmul asta? suntem femei pana la urma pentru ca corpul nostru dicteaza asta. nu pentru cum ne comportam sau pentru ce ne imbracam sau pentru ce orientare sexuala avem. nu suntem mai femei daca avem bust de 100, sau daca ne imbracam mereu in rochite sau daca suntem sensibile si plangem din orice. nu. fiecare e cum simte.
deci pana la urma cred ca zic ... bravo, angelina!
asta m-a facut sa ma gandesc la doua chestii.
in primul rand, cum e sa faci ceva asa de extrem in fata bolii. cat de motivat si pputernic trebuie sa fi, stiind ca ai sanse de peste 50% sa faci cancer la san, sa-ti tai sanii. mi se pare incredibil. desi daca ar fi sa lupti cu boala ar fi de sute de ori mai greu. nu inteleg de ce exista cancerul. ma bate chestia asta. poate e doar selectie naturala. dar cum se poate ... inmulti? cum a aparut? sunt mult mai multe cazuri acum decat erau in anii trecuti. multe femei. majoritatea femei. pentru cel mai raspandit e cancerul la san si probabil urmatorul e cel de col uterin sau leucemia. si mor femei din ce in mai tinere. ma sperie asta. si nu inteleg de ce e asa complex. de ce nu i-am gasit leac pana acum. mi se pare groaznic sa ai cancer. sa stii ca poti sa traiesti 10 ani sau 10 luni. sa fi mereu pe muchie de cutit, chiar daca ai luptat cu el si l-ai invins, pentru ca oricand poate recidiva. "si totusi este trist in lume" zicea eminescu intr-o poezie pe care nu o agreez nici acum, ar imi suna in cap... este trist da. per ansamblu. din ce in ce mai trist. si noi ne stresam la niste probleme minore cand altii lupta impotriva a boli incurabile, cu speranta ca poate ... va fi bine.
in al doilea rand, citatul angelinei m-a facut sa ma gandesc la ce ne face de fapt femei. socitatea din ziua de azi s-a schimbat dramatic. si a ajuns sa fie considerata frumoasa femeie de 90-60-90 nu femeia care zambeste si radiaza de fericire. pana la urma corpul e doar imbracamintea sufletului si a mintii. dar lumea inca se lupta sa vada asta. si ma intreb unde o sa ajungem in ritmul asta? suntem femei pana la urma pentru ca corpul nostru dicteaza asta. nu pentru cum ne comportam sau pentru ce ne imbracam sau pentru ce orientare sexuala avem. nu suntem mai femei daca avem bust de 100, sau daca ne imbracam mereu in rochite sau daca suntem sensibile si plangem din orice. nu. fiecare e cum simte.
deci pana la urma cred ca zic ... bravo, angelina!
vineri, 17 mai 2013
ploua
stau si ascult ploaia cum cade. iar ploua. ar trebui sa fiu ... suparata sau trista sau nervoasa, nu stiu. dar nu sunt unul dintre acei oameni. ploaia calmeaza, spala si purifica. ajuta. clarifica. e asa bine sa stai intins in pat si sa inceapa sa ploua. cu tunete si fulgere. si inchizi ochii si asculti. si simti mirosul de asfalt ud. pf. cine are nevoie de soare, cand ai ploaie? e nevoie si de soare, dar nu acum. acum e bine sa ploua. nu stiu neaparat daca metaforic sau fizic vreau ploaie. fizic am. inspir adanc mirosul si ma gandesc la cineva de acolo de sus care ma iubeste. si care ma ajuta. nu cred in dumnezeu, dar cred in .. ingeri. dar, stiu. contradictoriu. dar nu e nimic. asta cred eu. in ultimul timp am cerul ajutorul ingerului meu. si poate a fost sa fie, sau poate nu, dar lucruri bune s-au intamplat.
ploaia spala tot. pacatele si greselile. esti un om mai mare daca ierti persoanele care te-au ranit? esti mai matur? esti mai ... nu stiu cum? poate. unele lucruri pentru unii sunt de neiertat. altele de neuitat. poate esti un om mare daca ierti. daca ramai cu sufletul impacat ca tu nu ai nimic cu nimeni si ca nu porti pica pt ranile pe care ti le-a provocat. cel mai mare om totusi, cred ca esti cand inveti sa te ierti pe tine. pentru ca cei mai aspri critici ai nostri suntem noi insine.
nu vreau totusi sa vb de iertare, si sa transform un monolog intr-o conversatie. azi vb despre ploaie. dupa cum am zis pana acum, de cateva ori :) pentru unii ploaia e un ... vartej. un uragan. multi privesc ploaia ca pe ceva rau. dar e bine. e asa de bine. se iesi afara in soare si deodata sa vina picaturi din cer. nu stim sa apreciem lucrurile bune din jurul nostru. si natura e cea mai neapreciata. luam totul de-a gata si nu ne gandim cum ar fi daca nu ar fi fost. nu stim sa ne oprim doar sa privim ... si sa ne bucuram ca cineva abia a cosit iarba, ca marea e in imediata apropiere, ca exista ploaie ... tre sa apreciem ce e in jur si sa invatam sa nu mai fugim dupa ce credem ca vrem sa avem. tre sa lasam sa vina. tre sa apreciem momentele in care ne aflam si sa apreciem persoana alaturi de care linistea e placuta, comfortabilasi fireasca.
ploaia spala tot. pacatele si greselile. esti un om mai mare daca ierti persoanele care te-au ranit? esti mai matur? esti mai ... nu stiu cum? poate. unele lucruri pentru unii sunt de neiertat. altele de neuitat. poate esti un om mare daca ierti. daca ramai cu sufletul impacat ca tu nu ai nimic cu nimeni si ca nu porti pica pt ranile pe care ti le-a provocat. cel mai mare om totusi, cred ca esti cand inveti sa te ierti pe tine. pentru ca cei mai aspri critici ai nostri suntem noi insine.
nu vreau totusi sa vb de iertare, si sa transform un monolog intr-o conversatie. azi vb despre ploaie. dupa cum am zis pana acum, de cateva ori :) pentru unii ploaia e un ... vartej. un uragan. multi privesc ploaia ca pe ceva rau. dar e bine. e asa de bine. se iesi afara in soare si deodata sa vina picaturi din cer. nu stim sa apreciem lucrurile bune din jurul nostru. si natura e cea mai neapreciata. luam totul de-a gata si nu ne gandim cum ar fi daca nu ar fi fost. nu stim sa ne oprim doar sa privim ... si sa ne bucuram ca cineva abia a cosit iarba, ca marea e in imediata apropiere, ca exista ploaie ... tre sa apreciem ce e in jur si sa invatam sa nu mai fugim dupa ce credem ca vrem sa avem. tre sa lasam sa vina. tre sa apreciem momentele in care ne aflam si sa apreciem persoana alaturi de care linistea e placuta, comfortabilasi fireasca.
joi, 16 mai 2013
ganduri in dupa-amiezi ploioase
si mai punem o melodie si ne relaxam.
daca inchizi ochii si asculti vocea aia si linia aia melodica, te poarta undeva unde nu te gandesti la nimic. lasi muzica sa-ti curga prin toti porii. o respiri, simti cum sangele o poarta prin tot corpul incalzindu-l. nu credeam in puterea muzicii. si nu sunt cine stie ce cunoscatoare. ascult ce-mi place, fara absolut niciun compromis. m-am apropiat de arta asta in ultimul timp pentru ca sunt singura. si scriu si ascult muzica. si asta ma elibereaza.
azi ma gandeam, de fapt sincera sa fiu am citit undeva, la schimbarea din oameni. asta e cea mai mare gluma. oamenii sunt incapabili de schimbare. am vazut asta de atatea ori. am auzit-o de la n persoane. "gata. de acum schimb foaia. nu mai merge asa." o mare gluma. iti poti schimba hainele si aspectul fizic. si poti face lumea sa te priveasca altfel. poti sa adopti o altfel de atitudine, dar in sufletul tau esti mereu la fel. chiar daca ai suferit enorm si te ascunzi dupa un zid in propria-ti fiinta, sau chiar daca ai urcat foarte mult pe un anumit plan si iti e foarte bine, nu uiti de unde ai plecat. unii prefera sa creada ca o fac, dar nu ai cum. nu ne schimbam. timpul trece si ne modeleaza, da. dar esenta e mereu aceeasi. sufletul nu se schimba asa usor.
ca tot am ajuns la suflet. cred in reincarnare. acum cativa ani eram in oras si era un grup religios care a venit sa ne ... converteasca probabil. pana am inceput eu cu ideile mele de reincarnare si tipa respectiva a ramas interzisa. dar cred si incep sa simt ca sufletul traieste mai mult de o viata. al meu cred ca e la inceput, pentru ca ma simt destul de necoapta, dar cateodata simt ca inauntrul meu e o intelepciune pe care nu aveam cum sa o acumulez doar in astia 22 de ani. e ciudat, sunt constienta de asta. dar nu am zis ca as fi cea mai normala persoana.toti avem ciudateniile noastre. daca ar citi multa lume ce am scris, multi mi s-ar urca in cap. stiu ca multi nu cred in ce cred eu. mi se pare corect. nici eu nu cred in ce cred altii. dar in asta da. in reincarnare. in karma. in vise. in miracole. in destin.
apropo de destin. care multi zic ca ti-l faci cu mana ta. destinul si norocul. nici asta nu cred. nu ai cum sa-ti faci destinul. ce va fi va fi. asta m-a dus cu gandul la "scopul scuza mijloacele". machiavelli. dragut. stii ce e teribil de dragut? oamenii au taiat acel citat si l-au dat mai departe sa fie ce vrea sa auda fiecare. incorect. dar astia suntem ...
"scopul scuza mijloacele, CAND CAUZA E NOBILA"
daca inchizi ochii si asculti vocea aia si linia aia melodica, te poarta undeva unde nu te gandesti la nimic. lasi muzica sa-ti curga prin toti porii. o respiri, simti cum sangele o poarta prin tot corpul incalzindu-l. nu credeam in puterea muzicii. si nu sunt cine stie ce cunoscatoare. ascult ce-mi place, fara absolut niciun compromis. m-am apropiat de arta asta in ultimul timp pentru ca sunt singura. si scriu si ascult muzica. si asta ma elibereaza.
azi ma gandeam, de fapt sincera sa fiu am citit undeva, la schimbarea din oameni. asta e cea mai mare gluma. oamenii sunt incapabili de schimbare. am vazut asta de atatea ori. am auzit-o de la n persoane. "gata. de acum schimb foaia. nu mai merge asa." o mare gluma. iti poti schimba hainele si aspectul fizic. si poti face lumea sa te priveasca altfel. poti sa adopti o altfel de atitudine, dar in sufletul tau esti mereu la fel. chiar daca ai suferit enorm si te ascunzi dupa un zid in propria-ti fiinta, sau chiar daca ai urcat foarte mult pe un anumit plan si iti e foarte bine, nu uiti de unde ai plecat. unii prefera sa creada ca o fac, dar nu ai cum. nu ne schimbam. timpul trece si ne modeleaza, da. dar esenta e mereu aceeasi. sufletul nu se schimba asa usor.
ca tot am ajuns la suflet. cred in reincarnare. acum cativa ani eram in oras si era un grup religios care a venit sa ne ... converteasca probabil. pana am inceput eu cu ideile mele de reincarnare si tipa respectiva a ramas interzisa. dar cred si incep sa simt ca sufletul traieste mai mult de o viata. al meu cred ca e la inceput, pentru ca ma simt destul de necoapta, dar cateodata simt ca inauntrul meu e o intelepciune pe care nu aveam cum sa o acumulez doar in astia 22 de ani. e ciudat, sunt constienta de asta. dar nu am zis ca as fi cea mai normala persoana.toti avem ciudateniile noastre. daca ar citi multa lume ce am scris, multi mi s-ar urca in cap. stiu ca multi nu cred in ce cred eu. mi se pare corect. nici eu nu cred in ce cred altii. dar in asta da. in reincarnare. in karma. in vise. in miracole. in destin.
apropo de destin. care multi zic ca ti-l faci cu mana ta. destinul si norocul. nici asta nu cred. nu ai cum sa-ti faci destinul. ce va fi va fi. asta m-a dus cu gandul la "scopul scuza mijloacele". machiavelli. dragut. stii ce e teribil de dragut? oamenii au taiat acel citat si l-au dat mai departe sa fie ce vrea sa auda fiecare. incorect. dar astia suntem ...
"scopul scuza mijloacele, CAND CAUZA E NOBILA"
miercuri, 15 mai 2013
e muzica
am citit zilele trecute intr-o carte numele Chris Cornell. era vorba de o formate rock in carte, si cineva zicea ce voce are tipul asta. asa ca ... am cautat. si m-am indragostit. iremediabil. ce e mai frumos de atat?
nu stiu ce te poate ajuta mai mult cand esti suparat decat ... rock si o voce buna. muzica. pentru ca totul incepe si se termina cu muzica. :)
trecutu-i inca viu
dupa ce am citit fifty shades of grey, am gasit o melodie care descrie perfect actiunea. si anume asta
melodia asta vorbeste de cat de mult te schimba greutatile si situatiile prin care treci. what if the storm ends and i don't see you as you are now ever again? e o intrebare extrem de buna. fiecare are propriul lui mod de a trece peste greutati si e ceva perfect normal. in carte, tipul avea niste probleme foarte mari de ... personalitate sa zic asa. zicea despre el ca e "fifty shades of fucked up". cati nu suntem asa? si ma intreb ce drept avem sa judecam persoanele din jurul nostru pentru ce decizii iau? chiar daca sunt sau nu decizii facute la presiune la suparare sau la bucurie. cand ascult melodia asta, vocea asta ma transporta intr-o ... alta dimensiune pana la urma. ma face sa ma gandesc cum gandesc oamenii in cele mai rele momente posibile. cum reactioneaza? se enerveaza? se dau batuti? lupta? intorc spatele celui care e langa ei? cred ca o relatie adevarata si sincera trece peste orice. nu. nu neaparat adevarata ... ma refer la faptul ca daca iubirea e pura si adevarata si totala, trece peste orice. "iubirea invinge tot" are conditiile ei. si pana la urma de unde stim ca e iubire daca nu avem cu ce sa comparam? daca noi credem ca e iubire si de fapt nu e?
am niste intrebari existentiale in cap de as da multa lume peste cap daca as incepe sa le insir. am in cap o gramada de chestii. ma gandesc la ceva si ajung la altceva.
revenind la oile noastre, what if the storm ends? cum va fi atunci? eu am trecut printr-o furtuna de genul. si am ales calea mea. dar ma intreb cateodata ce ar fi ales altii in jurul meu. ma intreb daca ar fi fost altii in locul meu, ar intelege in sfarsit decizia mea? nu e ca si cum lumea nu intelege si acum. nu vorba despre asta. e deja trecut. dar simt ca multi ar putea sa ma acuze. nu stiu de ce ma gandesc la asta acum. sincer. e de la melodie banuiesc. am dat mai devreme de ea, si mereu ma duce cu gandul la ceva. la furtuna mea ( pe care am avut-o in cap, sa nu se inteleaga ca am trecut prin vreo criza familiala sau mai stiu eu ce ) si la persoana pe care am lasat-o in urma. cred ca e bine sa stii cand sa pui punct. nu stiu daca multi au curajul asta. da. curaj. am spus-o de multe ori si raman la parerea mea. s-a terminat furtuna si nu te-am mai vazut ca la inceput. tu ce ai fi facut in situatia asta?
What if this storm ends?
And leaves us nothing
Except a memory
A distant echo
am niste intrebari existentiale in cap de as da multa lume peste cap daca as incepe sa le insir. am in cap o gramada de chestii. ma gandesc la ceva si ajung la altceva.
revenind la oile noastre, what if the storm ends? cum va fi atunci? eu am trecut printr-o furtuna de genul. si am ales calea mea. dar ma intreb cateodata ce ar fi ales altii in jurul meu. ma intreb daca ar fi fost altii in locul meu, ar intelege in sfarsit decizia mea? nu e ca si cum lumea nu intelege si acum. nu vorba despre asta. e deja trecut. dar simt ca multi ar putea sa ma acuze. nu stiu de ce ma gandesc la asta acum. sincer. e de la melodie banuiesc. am dat mai devreme de ea, si mereu ma duce cu gandul la ceva. la furtuna mea ( pe care am avut-o in cap, sa nu se inteleaga ca am trecut prin vreo criza familiala sau mai stiu eu ce ) si la persoana pe care am lasat-o in urma. cred ca e bine sa stii cand sa pui punct. nu stiu daca multi au curajul asta. da. curaj. am spus-o de multe ori si raman la parerea mea. s-a terminat furtuna si nu te-am mai vazut ca la inceput. tu ce ai fi facut in situatia asta?
What if this storm ends?
And leaves us nothing
Except a memory
A distant echo
joi, 9 mai 2013
terapie
stateam azi si ma gandeam la ... lume. chiar suntem bine, precum pretindem? nu stiu daca multi stiu ce inseamna sa fi cu adevarat bine. daca stai sa te uiti in stanga si in dreapta fiecare are o anumita tristete in privire. toti am trecut prin niste lucruri care ne-au schimbat. toti am pierdut niste persoane. toti am fost cu adevarat tristi intr-un moment al vietii. si categoric o sa mai fim.
ai langa tine o persoana foarte speciala. nu ma refer la un sot sau iubit. ma refer la o bunica, un bunic, o matusa, o mama sau un tata. persoanele cele mai importante pentru noi. unii sunt batrani. se imbolnavesc. nu trebuie sa fi egoist in momentele alea. nu trebuie s vrei sa-i ti langa tine ca sa nu suferi tu din cauza pierderii lor. trebuie sa te gandesti ca daca tu nu ii lasi, ei nu pot sa-i dea drumul din lume asta. poate pare aberant, dar asa este. cand cineva sufera de un rau iremediabil, trebuie lasat sa fie mai bine, in termenii lui. chiar daca asta inseamna moarte. moartea nu e un sfarsit. cred cu tarie asta. moartea nu ar trebui sa fie o experienta care sa te schimbe total, si totusi o face. si noi o lasam sa o faca.
lasand teoriile astea de-o parte, am pornit de la idee de terapie. ma uit la un serial, in care unul dintre personajele principale insista pe ideea de terapie muzicala. si e foarte corect. numa ca multi atunci cand sunt tristi asculta muzica trista. pentru ca ... nu au chef de altceva. si asta e foarte rau. muzica chiar poate face minuni. sa pui ce-ti place, sa dai tare si sa inchizi ochii. sa o lasi sa-ti cuprinda corpul si sa-ti gadile simturile. eu cand ascult muzica simt notele cum imi merg efectiv pe piele. masaj muzical :)) buna ideea asta.
nimeni nu iti poate vindeca ranile cauzate de pierderea unor persoane, de un sir de evenimente sau de propriile-ti decizii. dar tu o poti face. tu poti hotari cand e momentul sa treci mai departe. tu poti hotari ca poti sa te ridici si sa te scuturi. nu e simplu. stiu. dar nu e imposibil.
incep sa-mi formez total alte pareri despre viata si sa nu mai iau totul asa personal. viata nu mi-a luat persoane dragi de langa mine ca sa se razbune pe mine. viata e un mic miracol. si trebuie sa credem in posibilitati.
concluzia este : "believe that dreams come true every day. because they do."
ai langa tine o persoana foarte speciala. nu ma refer la un sot sau iubit. ma refer la o bunica, un bunic, o matusa, o mama sau un tata. persoanele cele mai importante pentru noi. unii sunt batrani. se imbolnavesc. nu trebuie sa fi egoist in momentele alea. nu trebuie s vrei sa-i ti langa tine ca sa nu suferi tu din cauza pierderii lor. trebuie sa te gandesti ca daca tu nu ii lasi, ei nu pot sa-i dea drumul din lume asta. poate pare aberant, dar asa este. cand cineva sufera de un rau iremediabil, trebuie lasat sa fie mai bine, in termenii lui. chiar daca asta inseamna moarte. moartea nu e un sfarsit. cred cu tarie asta. moartea nu ar trebui sa fie o experienta care sa te schimbe total, si totusi o face. si noi o lasam sa o faca.
lasand teoriile astea de-o parte, am pornit de la idee de terapie. ma uit la un serial, in care unul dintre personajele principale insista pe ideea de terapie muzicala. si e foarte corect. numa ca multi atunci cand sunt tristi asculta muzica trista. pentru ca ... nu au chef de altceva. si asta e foarte rau. muzica chiar poate face minuni. sa pui ce-ti place, sa dai tare si sa inchizi ochii. sa o lasi sa-ti cuprinda corpul si sa-ti gadile simturile. eu cand ascult muzica simt notele cum imi merg efectiv pe piele. masaj muzical :)) buna ideea asta.
nimeni nu iti poate vindeca ranile cauzate de pierderea unor persoane, de un sir de evenimente sau de propriile-ti decizii. dar tu o poti face. tu poti hotari cand e momentul sa treci mai departe. tu poti hotari ca poti sa te ridici si sa te scuturi. nu e simplu. stiu. dar nu e imposibil.
incep sa-mi formez total alte pareri despre viata si sa nu mai iau totul asa personal. viata nu mi-a luat persoane dragi de langa mine ca sa se razbune pe mine. viata e un mic miracol. si trebuie sa credem in posibilitati.
concluzia este : "believe that dreams come true every day. because they do."
miercuri, 8 mai 2013
save my unicorn!
am avut asta la status de ... ceva zile. ceva saptamani de fapt. si normal, toata lumea ma intreba ce unicorn.
sa incep cu inceputul. ideea, nu e a mea. apartine unui serial, supernatural mai exact. ideea era un demon indragostit de un inger. si a spus ca este unicornul ei.
ok. acum adaptam.
fiecare are un ... unicorn. mai exact, lucrul ala care toata lumea crede ca e imposibil si in care nu cred, dar tu crezi si stii ca poti sa-l realizezi. un unicorn este ... o carte inca nescrisa. este ... relatia perfecta. este ... situatia perfecta. pentru mine cred ca unicornul meu este partea buna din oameni. eu m-am invatat ca de fiecare data sa vad ce e mai bun in acel om. oricat de greu ar fi pentru majoritatea sa vada. suntem atat de diferiti. ma uimeste cateodata. sa stau si sa ma uit in jur cat de diferit reactionam in fata aceleasi situatii. creierul nostru, cred ca e cel mai complex lucru din univers. e ... spectaculos pur si simplu.
asa ca ... de ce ne pierdem timpul ingropati in probleme. de ce nu .. credem? ca exista unicorni, si ca totul poate fi mai bun. pana la urma standardele tale tu ti le impui. de ce sa te multumesti cu ce ai, cand poti sa nu te multumesti si sa-ti impui ce e mai bun. multi am vazut ca se multumesc cu ce au. se complac in niste situatii de dragul de a fi bine. e totul ok asa. de ce sa "dau vrabia din mana pe cioara de pe gard"? de ce? pentru ca ... merita. categoric cioara aia poate sa zboare pana ajungi tu la ea. dar asta nu inseamna ca e ultima si ca viata ti s-a scurs si ca totul s-a naruit.
decat sa te complaci intr-o situatie, mai bine lupti. chiar daca pierzi tot de 2 ori, de 5 ori, de 10 ori. nu conteaza. la un moment dat va fi exact asa cum vrei tu pentru ca nu-ti permiti sa ai mai putin decat ... tot.
unicornul nostru e viata perfecta. e relatia perfecta + familia perfecta + cariera perfecta + multe altele. cum vrei sa ai parte de toate astea cand tu pornesti de la ideea ca unicornii nu exista?
exista :) sunt in fata ta. probabil deviza mea e "faith". pentru ca asta e lucrul corect de urmat. nu vorbesc aici de dumnezeu, sau de buddah, sau mai stiu eu. vorbesc de propia-ti persoana si de propriile-ti teluri.
daca nu crezi in tine si in posibilitatile tale si in standardele tale, atunci cine o sa o faca?
pana la urma, astia chiar au dreptate :)
sa incep cu inceputul. ideea, nu e a mea. apartine unui serial, supernatural mai exact. ideea era un demon indragostit de un inger. si a spus ca este unicornul ei.
ok. acum adaptam.
fiecare are un ... unicorn. mai exact, lucrul ala care toata lumea crede ca e imposibil si in care nu cred, dar tu crezi si stii ca poti sa-l realizezi. un unicorn este ... o carte inca nescrisa. este ... relatia perfecta. este ... situatia perfecta. pentru mine cred ca unicornul meu este partea buna din oameni. eu m-am invatat ca de fiecare data sa vad ce e mai bun in acel om. oricat de greu ar fi pentru majoritatea sa vada. suntem atat de diferiti. ma uimeste cateodata. sa stau si sa ma uit in jur cat de diferit reactionam in fata aceleasi situatii. creierul nostru, cred ca e cel mai complex lucru din univers. e ... spectaculos pur si simplu.
asa ca ... de ce ne pierdem timpul ingropati in probleme. de ce nu .. credem? ca exista unicorni, si ca totul poate fi mai bun. pana la urma standardele tale tu ti le impui. de ce sa te multumesti cu ce ai, cand poti sa nu te multumesti si sa-ti impui ce e mai bun. multi am vazut ca se multumesc cu ce au. se complac in niste situatii de dragul de a fi bine. e totul ok asa. de ce sa "dau vrabia din mana pe cioara de pe gard"? de ce? pentru ca ... merita. categoric cioara aia poate sa zboare pana ajungi tu la ea. dar asta nu inseamna ca e ultima si ca viata ti s-a scurs si ca totul s-a naruit.
decat sa te complaci intr-o situatie, mai bine lupti. chiar daca pierzi tot de 2 ori, de 5 ori, de 10 ori. nu conteaza. la un moment dat va fi exact asa cum vrei tu pentru ca nu-ti permiti sa ai mai putin decat ... tot.
unicornul nostru e viata perfecta. e relatia perfecta + familia perfecta + cariera perfecta + multe altele. cum vrei sa ai parte de toate astea cand tu pornesti de la ideea ca unicornii nu exista?
exista :) sunt in fata ta. probabil deviza mea e "faith". pentru ca asta e lucrul corect de urmat. nu vorbesc aici de dumnezeu, sau de buddah, sau mai stiu eu. vorbesc de propia-ti persoana si de propriile-ti teluri.
daca nu crezi in tine si in posibilitatile tale si in standardele tale, atunci cine o sa o faca?
sâmbătă, 27 aprilie 2013
I want to exorcise the demons from your past.
e bine sa alergi. nu credeam asta. nu sunt un om al sportului, si ma indoiam ca o sa fiu. ma gandesc 5 minute inainte sa-mi iau pantalonii scurti pe mine si sa ma indrept spre usa. nu stiu daca are ce sa ma motiveze, dar dupa ce am fost prima oara, si am alergat cu picioarele in apa pana la glezne, marea invaluindu-ma pana aproape de sold, am vazut ca ... mi-e bine. ca imi relaxeaza mintea. nu ma gandesc la o groaza de chestii care ma framata de obicei, ci ma gandesc sa alerg pana la punctul x, sau pana mi se termina melodia din casti. ma chinui sa trag de mine, sa-mi invat corpul cu asa ceva. e a 6a zi, si pana acum zic ca ma descurc bine.
dar cand vin, dupa ce urc 6 etaje de scari si respiratia imi suiera in urechi mai tare decat muzica din casti, dupa ce fac dus, ajung la laptop si gandurile ma iau din nou cu asalt. aseara ma gandeam la relatii. ma gandesc mult la asta in ultimul timp. ma gandeam ca da. vreau casatorie si copii. vreau casa mea si un sot .. ideal. dar vreau si ... sa ma distrez. sa cunosc un strain intr-un bar si sa ma las purtata de val. sa te lasi purtat de val, e bine. e ... tineresc. am 22 de ani. chiar ... vreau nunta aia acum? nu ... vreau sa fie, la un moment dat, normal. oricine vrea asta, nu?
ma gandeam din nou ca sunt vinovata. ca am spulberat fericirea cuiva. vorbeam aseara cu cineva care a trecut exact prin ce a trecut fostul prieten cu mine. si .. suferinta era palpabila. a trecut la el mai bine de jumatate de an, dar ... dupa cum spunea, 10% din durerea aia, mereu va fi acolo. si zicea ca nu vrea sa iubeasca acum. ca ii e frica sa se daruiasca total si sa fie distrus din nou. si ... atunci am inteles ceva legat de mine. am vazut foarte clar. mie nu mi-e frica. eu sunt genul care se arunca cu capul inainte si nu-i pasa. dau tot. si nu imi pare rau. poate am suferit, dar viata mea a fost mult mai buna cu mine decat cum a fost cu prietenul de aseara, sau cu fostul meu prieten. si ... nu mi-e frica sa dau tot. acum mai mult ca oricand. si aseara, dupa cum spuneam, am inteles de ce. pentru ca ... consider ca merit sa fiu ranita. imi astept karma, sa zic asa. trebuie sa sufar la fel de tare ca sa trec mai departe. sa pot sa ma iert. sa pot sa las in urma vinovatia asta.
dar ... daca cumva viata va fi buna cu mine, contrar tuturor actiunilor mele si consecintelor lor, atunci, tu, urmatorule, fi sigur de asta :
I want to reconcile the violence in your heart,
I want to recognize your beauty is not just a mask,
I want to exorcise the demons from your past,
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
si poate, daca viata va fi indeajuns de buna cu mine, si stiu ca va fi chiar daca o sa am ... 40 de ani in momentul ala, o sa primesc in schimb ce dau. tot. si o sa ma simt, cum trebuie si vreau sa ma simt.
nu exista om perfect, dar exista om perfect pt mine, pt tine.
dar cand vin, dupa ce urc 6 etaje de scari si respiratia imi suiera in urechi mai tare decat muzica din casti, dupa ce fac dus, ajung la laptop si gandurile ma iau din nou cu asalt. aseara ma gandeam la relatii. ma gandesc mult la asta in ultimul timp. ma gandeam ca da. vreau casatorie si copii. vreau casa mea si un sot .. ideal. dar vreau si ... sa ma distrez. sa cunosc un strain intr-un bar si sa ma las purtata de val. sa te lasi purtat de val, e bine. e ... tineresc. am 22 de ani. chiar ... vreau nunta aia acum? nu ... vreau sa fie, la un moment dat, normal. oricine vrea asta, nu?
ma gandeam din nou ca sunt vinovata. ca am spulberat fericirea cuiva. vorbeam aseara cu cineva care a trecut exact prin ce a trecut fostul prieten cu mine. si .. suferinta era palpabila. a trecut la el mai bine de jumatate de an, dar ... dupa cum spunea, 10% din durerea aia, mereu va fi acolo. si zicea ca nu vrea sa iubeasca acum. ca ii e frica sa se daruiasca total si sa fie distrus din nou. si ... atunci am inteles ceva legat de mine. am vazut foarte clar. mie nu mi-e frica. eu sunt genul care se arunca cu capul inainte si nu-i pasa. dau tot. si nu imi pare rau. poate am suferit, dar viata mea a fost mult mai buna cu mine decat cum a fost cu prietenul de aseara, sau cu fostul meu prieten. si ... nu mi-e frica sa dau tot. acum mai mult ca oricand. si aseara, dupa cum spuneam, am inteles de ce. pentru ca ... consider ca merit sa fiu ranita. imi astept karma, sa zic asa. trebuie sa sufar la fel de tare ca sa trec mai departe. sa pot sa ma iert. sa pot sa las in urma vinovatia asta.
dar ... daca cumva viata va fi buna cu mine, contrar tuturor actiunilor mele si consecintelor lor, atunci, tu, urmatorule, fi sigur de asta :
I want to reconcile the violence in your heart,
I want to recognize your beauty is not just a mask,
I want to exorcise the demons from your past,
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart
si poate, daca viata va fi indeajuns de buna cu mine, si stiu ca va fi chiar daca o sa am ... 40 de ani in momentul ala, o sa primesc in schimb ce dau. tot. si o sa ma simt, cum trebuie si vreau sa ma simt.
nu exista om perfect, dar exista om perfect pt mine, pt tine.
duminică, 24 martie 2013
alegeri
Cine ne invata sa alegem? Cele mai grele
decizii trebuie sa le iei singur. Normal. Nu o sa fie cineva langa tine care sa
stie mai bine ca tine prin ce treci. Ce faci atunci cand ai iubit o singura
data si te gandesti daca asa ceva mai exista? Incepi sa-ti pierzi speranta in
iubirea pe care ai avut-o. Simti ca totul se duce. Simti ca s-a rupt legatura
si ca s-a stins scanteia. Dar nu ai cu ce sa compari. Nu ai mai avut in viata
ta o relatie la fel de lunga ca asta. Nu stii daca asa trebuie sa fie sau nu. Nu
stii daca e un moement de cumpana sau pur si simplu s-a terminat. Si cazi pe
ganduri. Rau. Iti invinetesti colturi ale mintii mereu si mereu cu aceleasi
idei. Merita? O sa gasesc ceva mai bun? Exista ceva mai bun? Sa ma multumesc cu
atat? Sunt fericita? Ma complac intr-o situatie in care nu ar trebui? Vreau sa
ma intorc din vinovatie? O sa ma urasca? O sa mai vorbim vreodata? O sa fiu
fericita? Exista cineva perfect pentru mine?
E greu sa-i zici cuiva ca alba si neagra. E un
fel de gri. Si capul tau e intr-un fel de ceata. Si el e asa hotarat. Si sufera.
Si zice ca s-a schimbat. Chiar s-a schimbat? Si vezi ca a iesit cu cineva de 2
ori si te gandesti ca ii mai bine cu cineva care il vrea, decat cu cineva
indecis. Si te enervezi. Ca exact prin asta a mai trecut o data. Si te-a ales
pe tine, in momentul ala tu fiind cea care il vroia. Esti atat de indecisa
incat ii zici ia tu decizia asta. Si poate asa e cel mai bine. Tu ai mai luat
decizia o data. Si iti amintesti cat te-a sfasiat durerea aia. Cum parca ai
auzit cum i se rupe inima in doua. Dar ai cedat. Si ai vorbit cu el. Si uite
unde s-a ajuns. Am facut bine ca am vorbit cu el? Am facut rau? Cu cat te gandesti
mai mult cu atat ai mai multe intrebari. Si nu te poti opri. Pentru daca te
opresti acum o sa-i zici nu si o sa-l alungi definitiv. Si nu mai poti sa mai
iei decizia aia o data. Atuci ce inseamna asta? Poate merita inca o sansa. Poate
oamenii chiar se schimba. Si te gandesti cat de tare te doare cand vorbestede
voi doi si de ce planuri avea. Ai simtit ca v-ati reconectat cand ati vb ca doi
necunoscuti care acu vorbesc pentru prima oara. Si a adus iar vorba de ceva ce
ati facut impreuna. Si la inceput ai zambit, amintindu-ti si tu. Dar dupa iar a
mai zis. Si parca te incoltea. Parca zicea ... nu. Parca urla : alege-ma pe
mine. Intoarce-te inapoi. Si tu nu faci fata la stres. Si parca te impinge sa
zici nu. Si te doare. Doamne. Ce te doare. Si ai ajuns de unde ai plecat ...
Eu ce aleg? E altcineva pentru mine? El e
sufletul meu pereche? De ce nu mai e cum era? Oare mai poate fi?
Si vrei ... sa ai capul gol. Si sa fi copil
din nou cand deciziile importante le lua altcineva in locul tau. Era asa simplu
...
7 august intre ganduri
Citeam azi ceva, care mi-a adus aminte de ceva. Stii cum e mintea, face niste conexiuni de ramai prost. Simti miros de sarmale si te gandesti la bunica, sau miros de liliac si te gandesti cum taie in fiecare an bunicul tau din curte si iti aduce un buchet mare, sau auzi o melodie care te face sa te gandesti la ... cineva special tie care nu mai e, si dupa te gandesti la celalalt cineva special care nu mai e ... Sau citesti un citat si-ti aduci aminte de prietena ta cea mai buna, care a lasat orasul vostru si s-a dus departe, dar chiar daca vb cu ea o data pe luna, conexiunea aia intre voi e acolo si mereu stabila. Sau vezi un desen si te ganesti la nebunul de frate-tu de-acasa, care abia in al 12-lea ceas se mobilizeaza sa-si fac exercitiile pentru maine. Si te gandesti, si incepi sa scri, ca sa nu uiti. Si te gandesti la mama ta, care tinde sa filosofeze ca tine, chiar daca in cunostiinta de cauza sau nu. Si dupa mintea iti merge la tatal tau, care chiar are habar ce zice, chiar daca nu e un artist al cuvintelor. Si te gandesti cum canta, mai ales cand erai mica. Si zambesti. Si aduci aminte de formatia lui preferata si asculti un cantec. Si apoi altul. Si apoi altul. Si te gandesti ... mai departe. Sincer mintea umana e minunata. Poti sari din una in alta pana macar sa apuci sa pocnesti din degete.
Lasand ideea generala de-o parte, azi am citit ... o data. Si mi-am adus aminte de melodia asta
Si dupa ce asculti melodia, iar incepi sa te gandesti. Am facut bine? Nu am facut bine? M-ai vreau? Nu mai vreau? Si-ti vine sa-ti smulgi efectiv tot parul din cap si sa te dai cu capul de pereti, daca se poate in acelasi timp. Pentru ca creierul tau nu a mai fost asa terci. Si te enervezi. Zici hai dracu' sa ne hotaram. Si zici ceva, dupa un minut ti se schimba ideea. Nu e usor sa fi ... om, pana la urma. Cred ca fiecare are anumite probleme la care se gandeste constant, chiat ca e cel mai bogat din lume. Sau poate unii sunt maestrii ai mintii si stiu cum sa-si joace pe degete gandurile astfel incat alea negre sa fie undeva in spate. Stii, e ca in Supernatural. Sa ma ajute si pe mine Castiel cu toate gandurile astea. Dar nu ma intorc eu spre religie dupa atatia ani. Dar chiar daca nu-s o persoana religioasa, am un inger acolo. Asta cred cu tarie. Care ma indruma cum crede ca e mai bine. (mi-e dor de tine)
In alta oridine de idei, que sera, sera. Si "7 august ... super trist" ca asta imi suna in cap :))
Lasand ideea generala de-o parte, azi am citit ... o data. Si mi-am adus aminte de melodia asta
In alta oridine de idei, que sera, sera. Si "7 august ... super trist" ca asta imi suna in cap :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)