impotriva sistemului

nu stiu despre tine, dar eu sigur mi-am dorit sa ma razvratesc. sa ma revolt. sa fac orice pentru a schimba ceva. dar am observat ca atat de multa lume se complace in propria situatie si ia resemnarea de brat, incat imi vine sa urlu. mereu pe unde trec vad aceleasi lucruri. fie ca stau pironita pe un scaun, undeva intr-un colt de auotbuz, sau de sala de curs, fie ca stau inghesuita intre niste oameni total necunoscuti si totusi atat de asemanatori .. fie oriunde, vad aceleasi lucruri. oameni in varsta dornici sa se rascoale impotriva tineretului din ziua de azi [ care sincer, si eu l-as modifica genetic sau le-as face ceva, ca vad ca de vorba buna nu le pasa ], cersetori, cu ochii tristi sau nesatui, care canta in autobuz si dup-aia merg sa culeaga roadele, tineri de varsta mea avand aceleasi discutii. cred ca fiecare varsta are o anumita gama de subiecte de discutie specifica ei. daca atunci cand esti copil, vrei jucarii si dulciuri si mai stiu eu ce, cand mai cresti putin prioritatile se schimba. in locul jucariilor, apar persoane. vrei relatii, prieteni .. lucruri noi. cu cat inaintezi in varsta,lucrurile astea ajung aproape de nivelul saturatiei. ti se face din ce in ce mai sila de ce e in jur. vrei sa schimbi lumea asta nociva, gandindu-te ca nu vrei ca si copilul tau sau vorbeasca atat de .. murdar ca lumea din ziua de azi. te sperii de dragul lui si l-ai izola daca ai putea doar sa nu faca parte din acest lung sir de intamplari nefericite. asta sunt : intamplari nefericite. pentru ca lumea nu mai are capacitatea de a se bucura atunci cand primeste o floare, atunci cand i se spune " noapte buna! " sau atunci cand suna cineva doar pentru a intreba " ce mai faci? ". lumea a ajuns sa desconsidere lucrurile marunte si sa se cufunde in probleme, gresind enorm. cum mama dracu' sa nu bagi in seama bucuriile marunte, ce au valori inexplicabile? cum sa faci o greseala atat de mare? daca as putea, i-as convinge pe toti sa zambeasca cand li se zambeste, sau daca cineva stranuta pe strada sa nu ezite sa ii spuna " noroc " sau "sanatate ", sau sa nu se enerveze de fiecare data cand cineva nu intelege, ci sa stea sa-i explice cu bunatate. da. asta era cuvantul ce-l cautam undeva in creier si ce odata imi statea des pe retina : " bunatate ". lumea a uitat ce e aia. lumea a uita sa ajute de dragul de a ajuta, fara sa astepte ceva in schimb. lumea nu mai stie sa multumeasca, sa vorbeasca frumos si sa respecte. unde ajungeeeem? asta e finalul. cand fiecare se va intoarce impotriva fiecaruia. acum intelegi de ce sta izolata si detest sa cunosc oameni noi? pentru ca sunt numa ipocriti si egoisti care vrand sa le fie lor bine, sunt in stare sa-si calce in picioare pana si prietenii care le-au fost alaturi toata viata. daca nu as fi patit-o, as fi zis ca asa ceva nu poate fi adevarat. dar lucrurile se intampla atunci cand te astepti mai putin, si lovesc fix in acel punct in care picioarele ti se inmoaie si cunostinta ti se pierde tulburandu-ti vederea si indemnandu-te la decizii de care iti va parea rau. hai sa facem lumea asta mai bunaaa. eu nu pot de una singura :( fac apel la aceasta societate plina de non-sensuri, sperand ca printre ei sa se afle si persoane cu capul pe umeri, care-mi impartasesc ideile. ma dor mainile scriind de atat de multe ori ca va vreau binele. cred ca asa se va defini sfarsitul : momentul in care fiecare va fi pentru el. impreuna pentru o lume mai buna. :) dar gata cu protestul. in final, avand la baza sintagma cunoscuta " cine nu are batran, sa-si cumpere ", il citez pe Lucian Blaga :

" Copilul rade : " Intelepciunea si iubirea mea, e jocul. "

Tanarul canta : " Jocul si-ntelepciunea mea-i iubire. "

Batranul tace : " Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea. " "