arta

unii din noi, vad lumea in culori. vad rosu si verde ... si albastru din ala pastelat. portocaliu. roz. you name it. oamenii aia vad toate culorile si le atribuie pe fiecare unei zile, unui sentiment, unei situatii ... e frumos sa traiesti colorat. altii vad totul alb negru. unii chiar doar gri. si aia sunt cei mai ... neoameni. sunt aia care stau intr-un colt si privesc lumea si viata cum trec pe langa ei. sunt oamenii paralizati de frica, sau durere ...

altii din noi ... mh. altii vedem lumea in sunete muzicale. poate nu te nasti cu muzica in sange. poate deprinzi arta asta tarziu. poate intr-o zi te trezesti ca simti muzica. ca fiecare nota isi lasa amprenta asupra ta si iti schimba starea. ca respiratia ta, si gesturile, si vorbele tale au un ritm propriu. oamenii astia cand aud o melodie incep sa fredoneze sau sa bata un ritm. pentru ei totul e muzica. si orice stare ai avea, gasesti o melodie care sa te unga pe suflet.

toti suntem sensibili la arta. fie ca la culori, fie ca la note muzicale, fie ca la poze, fie ca la mancare. toti avem asta in noi. toti avem o metoda de a ne gasi calmul si linistea in cele mai dificile momente. sunt zile in care iti vine sa urli. sa te iei de prima persoana care iti iese in cale si sa iti versi tot amarul pe ea. sunt alte zile ... cand iti vine sa plangi. nu stiu. te trezesti cu o stare, de-ti vine sa-ti iei campii. sunt alte zile cand ai nevoie sa inchizi ochii si sa te pierzi in caldura corpului cuiva. si nu .. nu te gandi aiurea. ma refer sa stai ca un ghemotoc pe canapea, in bratele unei persoane cu care te simti in siguranta. sunt zile cand iti vine sa urli, dar de fericire. sa stie toata lumea cat de bine iti e. sa le scoti ochii tuturor care au zis ca nu o sa poti sau chiar ca nu meriti. in toate zilele astea, apelam la arta. ascultam muzica care ne unge pe suflet. sau poate ... pictam cu ochii inchisi, sau poate pe veranda uitandu-ne la privelistea pe care o avem in spatele curtii. sau poate ... luam dalta in mana si facem dintr-o bucata de lemn ceva nemaivazut.

nu stiu sincer ce am face fara arta. asta e o manifestare a umanitatii cum este si constiinta. e o manifestare a spiritului fara de care nu am putea trai. si poate daca dintr-o data am fi privati de arta, am gasi o cale la ea din nou. pentru ca este ceva de care avem nevoie, in permanenta.

ganduri si simtire

cateodata esti plictisit. teribil. te uiti in jur si e ... aceeasi lume. nu ma refer la exact aceleasi fete, caci ele se schimba. dar aceleasi caractere. aceleasi minciuni. aceleasi reprosuri. aceleasi priviri. si atunci stii ce faci? te intinzi in pat. respiri greu ca e al dracu' de cald, si te-ai culca de fapt jos pe gresie, dar dupa ai avea dureri de spate. inchizi ochi si respiri. simti cum aerul iti umfla plamanii pana la refuz. iti poti imagina ce vrei in timpul asta. poti inspira iubirea si caldura celor din jur. si bunatatea din oameni. caci crezi ca oamenii mereu au o latura buna. inspiri ziua de ieri, si-i schimbi deznodamantul. pentru ca acolo, in plamanii tai plini de aer, in creierul tau luminat de sinapse active, poti face ce vrei. asta e lumea ta in care nimeni nu poate patrunde. iei conversatia cu un prieten in care te-ai simtit usor jignita si o schimbi. ii dai replica si-i inchizi gura. schimbi sirul evenimentelor. il faci sa inteleaga ca daca e nervos nu e cazul sa-si verse nervii pe tine. il faci pe tipul pe  care il vrei sa te vrea inapoi, si inca cu o sete mai mare ca a ta. o faci pe prietena ta care iar e suparata sa fie fericita. si sa mearga la un curs de dans. sa-si arunce grijile in ritm de cha-cha si vals vienez.

dechizi ochii pentru doua secunde si nu-ti place ce vezi. ii inchizi iar. si acum expiri. simti cum aerul paraseste alveolele pulmonare si ajunge incet si sigur pana la nari de unde iese. daca te concentrezi mai tare simti cum iti curge sangele prin vene ... si mai e ceva. da. muzica. si lasi muzica sa-ti cante in cap. si lasi sunetele sa-ti atinga pielea si sa ti se plimbe pe coloana. e ca un masaj. te relaxeaza. expiri problemele, grijile, durerile, in timpul in care sunetele iti modifica celulele din corp. simti energia cum curge prin tine.

dar nu mereu are efect statul asta intins in pat cu ochii inchisi. cateodata simti nevoia sa-i pui lesa la catel si sa-l iei la pas pe strazi. te uiti din cand in cand in ochii celor care trec pe langa tine. cate sentimente pot ascunde niste parti ale corpului atat de ... insignifiante as zice, dar nu e cuvantul corect. cand te uiti in ochii unei persoane, daca stii cum, poti vedea tot. dar cateodata ti se intampla sa simti oamenii. pur si simplu. stii ca persoana cu care vorbesti este vesela. stii ca alta e trista sau nevoasa, chiar daca nu vorbesti cu ea. oare de ce pot simti anumite persoane? ce vrea sa insemne asta? cred in legaturi umane. cred ca poti sa te simti legat sufleteste de-o persoana dupa cateva ore in care ati stat de vorba si sa simti ca o cunosti de ... la inceputul lumii. alteori faptul ca simtim anumite persoane ne da de gandit la faptul ca poate ne e destinat sa fim apropiati de ele. dar cam in 90% din cazuri sentimentul nu e reciproc. si stii la ce te mai ganesti? la faptul ca gandesti prea mult. cate persoane ti-au zis sa nu mai diseci intamplarile si iei totul asa cum e? dar iesi a plimbare, stai in pat si nu ai somn sau pur si simplu stai sub dus si capul ti se umple de ganduri. si ti se face sete de scris. mie una. poate tie iti vine cheful sa pictezi, sau sa desenezi, sau sa bati la tobe ...

vicii

Care e viciul tau,deliciul tau social acceptat?

mergeam azi la plaja, si a inceput sa-mi cante melodia asta in cap. bineinteles ca nu am nici cea mai mica idee de unde pana unde a venit asta, dar am acceptat gandul si am inceut sa fredonez melodia. si dupa, normal, am inceput sa reflectez versurile.

tigari, cafea, droguri. astea sunt viciile principale. si alcoolul. astea sunt in top. dar nu sunt doar astea. si ciocolata e un viciu.

E vorba de dependenta, nu conteaza drogul
Cand te-ngropi in ceva si-ai uitat scopul.

 si telefonul e un viciu. calculatorul. in ziua de azi suntem din ce in ce mai slabi incat orice se poate transforma in viciu. si bineinteles

Iti gasesti mereu alte ocupatii
Majoritatea luate de la altii.

influenta celor din jur e totul. te lasi influentat si dai mai departe. si ma gandeam, care e viciul meu? cele clasice nu imi apar in lista. nu beau, nu fumez, nu beau cafea. urasc cafeaua si iubesc mirosul. ciudat, nu? nu sunt dependenta de calculator sau telefon, am constatat ca pot trai fara el. nici de carti, desi in ultimele luni, am manacat efectiv carti pe paine. nici de ciocolata. poate de muzica. da. nu trece o sa zi fara sa ascult ceva, si daca trece, cant eu singura. e asta un viciu? poate gandurile care mereu imi umbla in cap. cine stie?

Senzatia e unica,doza de risc e mica
Viciul meu implica doar placere si dependenta psihica. 

oda tie

e ciudat cat de mult comfort poti gasi in cineva pe care credeai ca ai dezamagit si ca-ti va intoarce spatele. pentru ... cateva luni, nu ti-am vazut decat spatele. ti-am suflat in ceafa prin intermediului blogosferei si al unui prieten care foarte rar dadea detalii. am vrut sa vad ca e totul bine. si cand a fost greu, sufletul meu a fost acolo cu tine. si ... m-am rugat sa fie bine. eu aia necredincioasa, am facut asta. si a fost bine. si m-am bucurat pentru tine. era un timp in care toate actiunile mele orbitau in jurul tau. de la primul gand de dimineata pana la ultimul gand de seara. tot ce faceam se raporta la faptul ca vroiam sa fi fericit, si sa nu te supar cu nimic. dar au trecut luni si apoi ani in care te-am pus pe primul plan si intr-o zi, deodata, am realizat ca totul s-a trasnformat in ceva mai putin decat ce vreau. a fost o decizie ciudata si brusca pe care nici eu nu o inteleg complet. stiu doar ca ... asa a trebuit sa se intample. si cu decizia aia am dezamagit persoana care era cea mai importanta.

si dupa zile, saptamani de digerat actiunile mele si consecintele lor ai facut ... imposibilul. m-ai iertat. am simtit cele mai contradictorii sentimente. am simtit ca nu merit asta, dar m-am bucurat enorm. pentru ca atunci cand nu ai vorbit cu mine, lipsea o parte din mine. din pacate nu partea aia ... nu jumatatea mea, sufletul meu pereche sau asa ... alta parte. nici acum nu stiu sa dau o definitie. ai zis prieten de suflet. da. poate asta e cea mai buna notiune.

am gasit in tine ... un comfort inimaginabil pe care nu l-am mai gasit in nimeni. si cred ca mi-am dat seama de ce. mai devreme, am vorbit cu tata. si .. in cuvintele lui, le-am regasit pe ale tale. semeni atat de mult cu el, incat ai ajuns sa completezi o parte din mine care lipseste. m-ai ajutat sa ating un alt nivel. la fel cum ai mai facut-o. ma ajuti sa cresc. nu am zile de ajuns sa-ti multumesc pentru asta. tot ce pot acum sa fac, e sa sper ca nu o sa-mi intorci spatele din nou. si e teribil de egoist sa cer asta. chiar si sa aspir la asta. dar ... sper. ca o sa fi langa mine si o sa ne ajutam reciproc. si daca vreodata o sa consideri ca nu poti tine o simpla prietenie ( nu chiar simpla ) cu mine, si o sa decizi sa ma lasi pe drumul meu, vreau sa stii cat de mult te iubesc. din pacate nu cum o faceam odata, dar o iubire fraterna poate. suna ciudat, stiu ...

aveam nevoie sa zic asta.

cuvinte si tacere

atunci cand incep o relatie sau cand cunosc pe cineva nou, ma gandesc ... "ok. acum ce dracu' vorbesc cu el?" si e amuzant, stii. daca ma vezi in cercul meu de prieteni sau acasa cu ai mei, nu-mi tace gura. ok. si cunosc pe cineva. prima intalnire. am in cap  inainte doar "doamne. ce o sa vorbesc? o sa tac din gura si o sa zica ca-s nebuna si o sa plece." da. antisociala, stiu. dar .. ajung acolo, langa persoana aia noua, si vorbesc ceva si vad ca e ok. si ca incepem sa vorbim din ce in ce mai multe. si sunt ... foarte mandra de mine ca mi-a iesit.

dar. cand incep o relatie e altceva. ma gandesc ca acum am ce vorbi. pentru ca, hai sa recunoastem, nu-l cunosc decat de o saptamana, sau mai stiu eu cat. avem ce vorbi. pentru ca am sa-i povestesc 22 de ani din viata mea. dar aia nu dureaza la nesfarsit. si da. ajungem aici. cea mai mare temere a mea e ca la un moment dat nu o sa mai avem ce vorbi. nu stiu de ce. adica, in fiecare zi am niste idei. scriu des. ascult muzica. citesc mult. dar totusi, am frica asta. ma gandesc ca suntem impreuna 1 an, 2, 3 ... 50? peste 50 de ani o sa avem ce vorbi? poate ca da. o sa avem copii si nepoti atunci. o sa vina ei la noi sa povesteasca si sa-i ajutam cu sfaturi.

poate de asta simt ca persoana de langa mine trebuie sa stie sa taca cum trebuie. suna...intr-un mare fel, stiu. dar poate mai mult decat conversatiile, pentru mine importante sunt tacerile impaciuitoare. nu vreau cand sunt suparata sa aud fel de fel de chestii gen toate se intampla cu un motiv sau cacaturi de genul asta. nu. vreau sa fiu luata in brate si sa aud "sunt aici". si dupa, liniste. linistea e subapreciata. iubesc linistea. iubesc sa stau langa cineva si sa simt cum tacerea ne apropie. cu foarte putini oameni poti stabili o legatura in intuneric si in tacere. nu am reusit asta inca.

si cu toate ca iubesc tacerea in intuneric si ploaie, mi-e frica ca ar putea ajunge apasatoare. ca nu o sa mai stiu la un moment ce cuvinte sa scot pe gura. si mi s-a intamplat. dupa 3 ani, sa vorbesti cu persoana pe care simti ca o iubesti si sa nu mai stii ce sa-i zici ... nu e ok. daca dupa 3 ani mi s-a intamplat asta, cum o sa fie cand o sa treaca 20 de ani? 40?

bineinteles ca viata are un mod ciudat de a te aduce cu botul pe labe si de a te face sa te gandesti la tot felul de chestii de genul asta. dar ... nu intelege gresit. nu-s pesimista. sunt foarte optimista, dar ganditoare. stiu ca va veni cineva care ma va lua cu asalt si fara sa-mi dau seama va indeplini toate conditiile de pe lista, dar momentan mi-e frica.

gusturi

gusturile nu se discuta.

doamne. de cate ori am auzit si am zis asta?? mii e putin zis. foarte putin. sute de mii? dar e corect. normal ca fiecare cu ce-i place, si normal ca nu avem dreptul sa judecam. desi zicem "uita-te si la aia ce fusta scurta are, dar na ... gusturile nu se discuta" :)) suntem ... ah. rai. si judecam si transam si etichetam. dar ... nu despre asta vroiam sa vorbesc.

am constatat de la o vreme (cred ca m-a rapus geniul sau ceva :)) ) ca am ceva in comun cu fiecare. la un moment dat ma gandeam ca poate sunt comuna. stii, vorbesc intr-o zi cu un prieten si ramanem perplecsi de cate de multe avem in comun, a doua zi vorbesc cu total altcineva si ajungem la concluzia ca avem multe chestii in comun. si mi se intampla des. si ma gandeam ca poate ... sunt comuna. asta ar trebui sa crezi cand fiecare cu care vorbesti se regaseste intr-o parte din tine, nu?  dar nu. acum nu mai cred asta. poate tocma, sunt complexa. am gusturi foarte vaste in toate domeniile incat cu fiecare persoana cu care vorbesc gasesc ceva in comun. cred ca si cel mai absolut rocker are o parte ce-mi seamana.

gusturile totusi .. se discuta. se impartasesc si se diseca. pentru ca astia suntem. pentru ca ne intalnim la o bere si stam la povesti si ne luam unul de altul in gluma de gusturile celuilalt. pentru asta sunt prietenii. prietenii sunt aia care-ti zic in fata "esti tampit? iti place asta?" si tu-i zici ca el e tampit ca nu-i place. da. prietenii sunt aia cu care te insulti cu zambetul pe buze, dar pe care ii iubesti si te iubesc al naibii de mult.

gusturile sunt .. creierul si sufletul tau. sunt copilaria, familia, scoala si anturajul tau. sunt momentele in care te strambi sau zambesti. sunt pielea gainii. sunt fiorii de pe ceafa (de nervi sau placere). sunt papilele gustative si timpanul. gusturile sunt ... neuroni. da. neuroni incarcati cu memorie. gusturile ne reprezinta. si trebuie sa ne sustinem sus si tare credintele si placerile si neplacerile.

filosofie la 2 noaptea. 'cause i'm just like that :D

change

deci, poate am gresit. poate eram suparata si nervoasa si am zise ca schimbarea cuiva e o gluma proasta. poate sa te schimbi e posibil. poate am adoptat aiurea cliseul "oamenii nu se schimba". poate totul te schimba de fapt. pana la urma depinde doar de tine. 

citatul asta zice mai bine tot ce as putea zice eu.  

"When we say things like ‘people don’t change’, it drives scientists crazy, because change is literally the only constant in all of science. Energy, matter, it’s always changing, morphing, merging, growing, dying. It’s the way people try not to change that’s unnatural; the way we cling to what things were instead of letting them be what they are; the way we cling to old memories instead of forming new ones; the way we insist on believing, despite any scientific indication, that anything in this lifetime is permanent. Change is constant. How we experience change, that’s up to us. It can feel like death, or it can feel like a second chance at life. If we open our fingers, loosen our grips, go with it, it can feel like pure adrenalin. Like at any moment, we can have another chance at life. Like at any moment, we can be born allover again."