Basm

Azi m-am hotarat sa-ti spun o poveste. Tie. Celui care esti departe sau poate aproape. Tie celui care esti de partea cealalta a ecranului meu si totusi ma privesti in suflet. Tie. Oricine ai fi tu. Povestea nu incepe cu a fost odata ca niciodata, dar este la fel de fantastica ca un basm. Pentru ca la un moment dat in viata asta universul cumva conspira si face ca un basm sa devina realitate. Acum daca realitatea aia se mentine permanent este doar alegerea ta. Si uneori ... nu numai a ta ...

Stii cum e cand totul e ... simplu? Chiar plictisitor? Nu te lasa inselat. Momentele alea, sunt momentele simple dinainte celor complicate, complexe. Sunt calmul dinaintea furtunii. Si furtuna a fost. L-am cunoscut intr-o seara simpla, in care dadeam scroll pe internet din plictiseala. Recunosc un suflet trist de la o posta. Am in sange asta. Empatia mea da pe afara uneori. Si cum nu pot lasa pe cineva sa sufere singur, pentru ca mi se pare nesimtire, am incercat sa fac ce-mi sta in puteri sa-i distrag atentia. Am reusit. Normal. Ar trebui sa fac asta ca si mod de a-mi castiga traiul. Si am vorbit. Ore. Pana undeva spre 2-3 dimineata. Nu-mi amintesc exact si e si prea putin important acest lucru. La inceput am vorbit despre fapta care i-a intristat sufletul si apoi am ajuns la ... orice. De la biciclete la filosofie. Caci atunci cand ai cu cine, timpul si subiectele se fumeaza mult prea repede. Dupa cateva ore de discutii, am inchis ochii si am oftat. Mi-am golit plamanii de aer si am strans ochii. Un gand mi-a strabatut cortexul si m-a zdruncinat un pic. "Asta e viitorul meu sot." L-am zis cu voce tare si m-a facut sa rad. Sunt nebuna. Chestiile astea nu se intampla pur si simplu. Nu stai plictisita intr-o seara si vorbesti cu cineva si iti gasesti un partener pe viata. Care naibii-s sansele? Slim to none.

Au trecut zilele. Nimic nu ne statea in cale. Decat distanta, dar pana la urma cui ii pasa? Pe cine intereseaza distanta cand aude efectiv tot ce si-a dorit sa auda de la cineva? Cand persoana aia bifeaza totul de pe  lista mentala de calitati punct cu punct? Poti sa astepti cateva luni, pentru ca ce inseamna cateva luni comparativ cu toata viata? Zambesc cand ma gandesc la zilele in care vorbeam la 12 noaptea de gauri negre si supernove. Zambesc cand imi amintesc fiecare plan in parte ... zbor cu parasuta ... urcat pe munte ... doi copii ... casa de lemn ... imbratisari ce tin toata noaptea ... filme ce au ca subiect pasiuni comune ... Zambesc cand imi amintesc siguranta cu care priveam situatia. Nu era nimic cu poate in fata.

O lacrima mi se prelinge pe obraz. O lacrima pentru fiecare "poate" pe care a inceput sa mi-l zica dintr-o data. "Poate vin" in loc de "vin joi". "Poate apuc sa vin" in loc de "mergem impreuna". "Poate nu acum" si "am nevoie de timp" in loc de "sigur ca acum". Cate o lacrima pentru fiecare indecizie ce si-a facut loc in mintea lui. Cate o lacrima pentru fiecare gand negru care mi-a acaparat mintea. La inceput a fost numai unul, apoi s-a inmultit mai ceva ca moliile. Si ieseau gandurile din coconul lor si zburau, invadandu-mi mintea. Am plans mult o vreme. M-am trezit in dimineti plangand si am ajuns la concluzia ca mai bine o rupem.  Dar ceva indestructibil nu poate fi rupt.

Sunt un amalgam de emotii cand ii simt mainile pe umeri. Ma intoarce usor spre el si ma priveste cu blandete. Vad cum privirea lui plina de iubire capata nuante de ingrijorare. Nu trebuie sa imi zica ce gandeste pentru ca efectiv stiu si simt. Stiu ca se teme inca ca nu il cred. Se teme ca intr-o zi o sa-i zic ca nu ma merita si o sa plec. Se teme sa nu fiu fericita. Si se teme aiurea.

Dupa luni in care nu am avut contact mai deloc, ne-am intalnit. Stii ce auzi in basme? Ca exista dragoste adevarata? Suflete pereche? Ca e frumos cand le intalnesti? Ca timpul se opreste? Ca simti? Toate-s subaprecieri. Ce am simtit nu poate fi efectiv descris in cuvinte. I-am promis o sansa. Nu doua. Ci numai una. Caci asta e numarul sanselor pe care il da un om ranit in atatea randuri. Si a fost tot ce a trebuit sa-mi demonstreze in fiecare zi ca doar idiotii merita doua sanse. Si el ... nu era niciun idiot. A luat acea sansa si si-a cladit viata in jurul ei. Viata noastra. Zambesc din nou cand simt ca ma cuprinde in brate si isi pune barbia pe umarul meu. Caldura lui fizica e mult inferioara celei sufletesti. In anii astia alaturi de el mi-am dat seama ca omul perfect chiar exista. Sigur ... a fost greu la inceput. Ingrozitor. Cu plansete si dureri de cap. Cu nervi si telefoane trantite. Dar acum, cand imi privesc verigheta de pe deget si cei doi copii, stiu ca basmele exista. Trebuie doar sa crezi ...


"One day, whether you are 14, 28 or 65 you will stumble upon someone who will start a fire in you that cannot die. However, the saddest, most awful truth you will ever come to find - is they are not always with whom we spend our lives." Oh, but sometimes, they are. :)

jumatate tu ... jumatate ... eu?

Stii cum e sa te trezesti dupa ce ai visat urat? Cand iti auzi bataile inimii parca in urechi si-ti simti spatele acoperit de o pelicula de transpiratie rece? Eu ca sa scap de imaginea pe care mi-au bagat-o in cap cosmarurile, ma ridic, imi pun capul intre genunchi si incep sa plang. In comparatie cu transpiratia rece care ma imbratiseaza, lacrimile imi sunt fierbinti. Lasa dungi umede pe obrajii mei si parca odata cazute spala visele rele. Sa ai cosmaruri e ciudat. Te trezesti bulversat, dezorientat, trist si suparat toate deodata. Dar cand persoana care ti le-a provocat e langa tine in pat … ce faci?

“Ia-ma-n brate. Am visat urat.” Lacrimile au inceput sa curga deja. Sunt cu un pas mai aproape de uitare. Corpul tau e lipit de al meu si nu conteaza ca nu pot sa respir de cat de cald mi se face. E bine. Ma linisteste. Nu stiu daca e datorita tie in mod special sau daca ma linistea oricine ar fi fost langa mine. Au intervenit multi “nu stiu” in ecuatie de cand te-am cunoscut.

Era iarna si stii cum mereu ajungi la un moment dat sa cunosti un prieten de-al unui prieten. Tu ai fost ala. Nesimtit pe alocuri, dar pana la final o persoana cu suflet mare.  Mi-ai umplut gandurile in scurt timp si nici pana in ziua de azi nu imi dau seam de ce. Stii cum sunt fetele … isi cauta propriul lor baiat rau pe care sa-l transforme in persoana aia care e buna doar pentru ele. Da. Asta e definitia visului frumos. Te-ai incapatant sa iesi din stardarde. Fiecare replica a ta sa fie una la care nu ma asteptam. Dar asta nu e neaparat de bine. M-ai distrat uneori, dar de cele mai multe ori m-ai calcat.

Stii ce? Nu. Nu te mai gandi cum e sa te trezesti dupa ce ai visat urat. Stii cum e sa fii atat de nervos incat sa-ti persiste o conversatie in minte si sa o continui continuu? Sa cauti cea mai buna replica. Aia care sa nu te faca sa suni disperat si afectat, dar nici nepasator. Sau mai bine ar trebui sa pari indiferent. E simplu. E cea mai banala rezolvare. In loc sa-ti spui ca oamenii se schimba. In loc sa speri. In loc sa dai sanse oamenilor cum se dau flori de 8 martie.  Stii cum e sa fii atat de nervos si suparat incat sa te simti efectiv ca un copil mic? Sa simti ca ai involuat intelectual. Sa simti ca ai lasat pe cineva sa-ti intre pe sub piele si oricat ai freca cu peria de sarma nu dispare. Normal ca nu dispare. E ca un tatuaj, adanc batut in straturile de piele. Si te mustri in fiecare zi ca ai lasat sa se intample asta.

Au trecut ani. Ani de la visul urat si de la starile de nervozitate pe care mi le dadeai ca pe o doza zilnica a unui medicament pe care nu il voiam si de care nu aveam nevoie. Ani in care am cunoscut persone decente, bune, care m-au schimbat in bine. Ani in care am refuzat sa vorbesc cu tine. Ani in care am dusa o lupta fantastica cu mine cand treceam prin centru pe langa casa ta. Ani in care am ajuns sa fiu fericita. Si zambetul de pe buzele mele foarte rar lipsea. Ani in care am avut relatii si dorinte. Mai putin si mai mult importante. Am vrut sa ma ridic Si pe alocuri sa ma cobor. Ani in care ascensiunea mea profesionala a fost continua si m-a dus departe.

Si acum imi amintesc cum a fost prima oara cand am iesit din tara pentru munca. Mi-am gasit cu greu un loc intr-un internship in Franta. M-au chemat si am sustinut un interviu si mi-au propus sa stau acolo 6 luni. Au fost niste luni pline de energie, pline de experiente noi, pline de munca, pline de invataturi si pline de distractii. Si lasa-ma sa-ti spun … Francezii aia … chiar stiu ce fac. Si aici nu vorbesc numai de mancare. Dupa mult timp in care nu am vrut relatie, si am vrut sa fiu libera, fara obligatii si fara constrangeri, pe neasteptate am cunoscut pe cineva.

Stii cum e sa vina cineva pe nepregatite si sa-ti dea peste cap lumea pe care o stiai pana in momentul ala? Stii cum sunt saruturile alea care te fac sa nu-ti doresti nimic mai mult decat sa lenevesti zile intregi intr-un pat uitandu-te la filme, imbratisati? Cate filme am vazut in primele saptamani ale relatiei, nu vazusem intr-un an intreg. De mult nu mai avusesem timp sa stau pur si simplu sa ma uit la filme. Era ca si cum aveam bucatica mea proprie de rai. Practic stateam impreuna. Ma obisnuisem sa vad ochii aia in fiecare dimineata. Erau lucrul care-mi garantau buna dispozitie din ziua aceea.

Ies din casa si dau de aerul usor intepator de aprilie. E primavara, dar inca vremea nu s-a incalzit de tot. Dar totul este verde, asa cum imi place mie. Imi pun castile in urechi si porneste muzica. Random. Dire Straits. Where do you think you’re going? Rad de melodie pentru ca merg fara directie. Trebuia sa merg la munca la ora asta, dar am primit un mail aseara tarziu ca e firma inchisa azi pentru ceva problem tehnice. Aveam deja de cateva zile problem cu pc-urile. Ceva virusi. Am idee despre ce e vorba, dar nu m-am implicat avand in vedere ca firma are divizie IT. Si cum e vineri, s-au decis ca azi sa fie ziua in care se repara tot, pentru ca luni sa incepem saptamana in forta. Mail-ul l-am citit abia cand ieseam pe usa, pentru ca aseara nu am avut timp nici sa respir. Am ajuns tarziu si nu ma interesa decat sa ma cuibaresc in bratele prietenului meu si sa dorm linistita.

Where do you think you’re going?

I think you don't know

You got no way of knowing

Incep sa fredonez fara sa-mi dau seama pe unde sunt deja. Cand ma uit atent in jur, imi dau seama ca sunt langa locul tau de munca. De ani de zile nu am mai dat importanta cand treceam pe strada asta, desi este una principala pe care trec aproape zilnic. Intamplarea face ca eu sa lucrez doua strazi mai incolo de strada pe care lucrezi tu. Ma opresc si citesc placuta cu firma. Zambesc pentru ca esti undeva acolo in sufletul meu. Sunt unele persoane care oricat de rau te-ar fi tratat (bine, nu ma refer la injuraturi si batai) au avut acel je ne sais quoi datorita, sau din cauza, caruia au ramas inradacinate in tine. Inchid ochii cateva secunde si-mi amintesc de ultima oara cand ne-am vazut. De cosmarul pe care l-am avut. De lacrimile care mi-au curs in dimineata aia. Dar incerc sa privesc mai profund de atat. Si asa imi amintesc cum am stat impreuna pe canapea si ne-am uitat la tv. Si ne comportam de parca era orice alta zi. De parca era normal sa fim asa obisnuiti unul cu celalalt. Era totul ok. Nimic nu vestea ce urma sa se intample. Deschid ochii cand imi suna in cap cuvintele pe care le-ai zis. Cuvintele care m-au ranit. Cuvintele care m-au impins sa iau decizia. Zambesc din nou. Au trecut ani de zile. Ma intreb cateva secunde oare unde esti. Daca esti bine. Daca esti casatorit. Daca ai copii. Inspir, ma intorc si merg in drumul meu. Doar ca simt o mana pe mana mea care ma opreste din a inainta.

Iar ma trezesti din somn cu plansul tau…plangeai din orice, ma enerva asta mai mult decat orice…mai mult ma enerva ca eram neputincios la lacrimile tale si oricat de mult imi spuneai ca te linisteste imbratisarea mea, eu eram tot mai nelinistit de faptul ca era prea putin ceea ce faceam. Simteam, pentru ca dupa un timp te eliberai din ea printr-o smucitura, iar ultima data ai spus ca e ca o menghina care pur si simplu nu te lasa sa respiri, implicit sa traiesti. Stiu ca am mainile mai badarane, Dar asta a fost prea de tot si mi-am revenit in starea de dinainte sa te cunosc. Am explodat si nu ma mai puteam controla. Ti-am reprosat orice lucru, oricat de mic ar fi fost. Nu ti-am vorbit niciodata urat si nici atunci nu am facut-o. Dar tonul a fost… Apoi ai inceput sa plangi mai tare, iar eu am stat cu mainile in buzunar, nepasator, victorios, mandru de realizarea mea josnica. Am sunat la taxi, la aceeasi firma la care sunam mereu si am spus: La  adresa X, pentru ultima oara! Zambesc victorios in timp ce tu plangeai din ce in ce mai tare.

Si am plecat, nu m-am mai uitat in spate si am trecut din relatie in relatie pana cand m-am oprit la ea. Frumoasa si a naibii...nu plangea ca tine, nu era sensibila precum erai tu...semana mai degraba cu mine, mai rece. Era ceea ce imi doream..sau credeam ca imi doresc. La un moment dat te saturi de expresia ei fara sentiment, de privirea rece. Si imi aduceam aminte de lacrimile tale. Apoi mi-am dat seama ca nu meritai sa storci o lacrima pentru mine, dar dupa ce te faceam sa plangi, imi dadeam seama de ceea ce faceam si imi reveneam ca un boxer din pumni. Iar tu mereu ma iertai si imi dadeai sanse...nu meritam si trebuia sa ma parasesti de mult, dar totusi nu ai facut-o, iar asta ma facea sa cred ca esti mai puternica decat pari.

Si erai puternica, pentru ca trebuie rabdare si putere sa reusesti ce ai reusit tu…tu m-ai facut sa fiu ceea ce nu credeam ca o sa fiu vreodata: om. Din magarul care tragea fetitele de coada in generala, apoi in nenorocitul care vrajea fetele in liceu si apoi nu le mai suna, ba mai mult, se lauda ca se culca cu ele si o stia toata scoala, tu ai reusit sa ma faci om. Te-am apreciat si te apreciez in continuare si nu cred ca exista zi in care sa nu imi para rau pentru ceea ce s-a intamplat in acea dimineata…atunci am pierdut singura persoana la care am tinut cu adevarat si am pierdut-o din cauza mea.

Poate din aceasta cauza orice privire a ei e rece, orice strangere in brate e de fapt o inemnsa dezamagire: nu erau din partea ta. Nu conta altceva, nu simteam iubirea, desi poate exista din partea ei…dar sentimentele mele le-am risipit pe o singura persoana. Sau poate nu trebuia sa le risipesc si poate tu erai singura pentru care trebuia sa am sentimente in viata asta. Dar nu voi afla raspunsul la intrebarea asta. Sau cel putin asta credeam pana cand…

Am inceput sa te vad pe strada din ce in ce mai des. Mai intai credeam ca te confund, dar era clar ca nu aveam cum. Era imposibil sa nu te recunosc, din 1000 de persoane te-as vedea numai pe tine. Dar la inceput refuzam sa cred ca tu esti. Intorceam capul si nu ma gandeam la tine. Dupa un timp, ma uitam la tine si ma intrebam la ce te gandesti cand treci pe langa locul meu de munca. Daca iti aduci aminte ca ma asteptai sa ies de la munca in fata magazinului de bijuterii la care te uiti mereu. Daca iti aduci aminte ca ti-am promis ca o sa te cer de sotie cu un inel de la acel magazin.Nu stiam ce cauti pe acolo pentru ca niciodata nu zaboveai, doar treceai rapid. Mereu treceai pe la aceeasi ora, deci sigur mergeai la munca pe acolo. Am vrut uneori sa te astept afara si sa raman “surprins” ca te intalnesc pe acolo, dar niciodata nu am avut tupeul. Pana intr-o zi cand ai trecut pe la o ora neobisnuita pe acolo. Te-am vazut cum fredonai ceva si ai zambit. Nici nu m-a interesat ca seful meu a strigat dupa mine sa ma intorc la munca. Nu mai conta, trebuia sa vorbesc cu tine. Ai dat sa pleci, iar eu te-am prins de mana…si era la fel de rece precum in acea dimineata fatidica.

M-am intors si ti-am vazut pe fuga ochii cum ma privesc. Stii cate luni am stat cu gandul doar la ochii tai? Se spune ca iubesti persoana care-ti vine in gand la 2 dupa amiaza, cand esti ingropat in munca, nu aia la care ta gandesti la 2 noaptea cand te bagi in pat singur. Eram la munca si nu vedeam decat ochii tai albastri urmarindu-ma pe peste tot. A fost cea mai mare dovada de putere cand am inceput sa reusesc sa ignor imaginea aia mentala a ta. Am reusit sa trec peste ea. Si iata-ma aici. Ani de zile mai tarziu, fata in fata cu persoana de care am fugit mult timp, tu. Ma asteptam sa ne intalnim la un moment dat, doar muncim atat de aproape unul de celalalt. M-am uitat trecator la magazinul de bijuterii in fata caruia suntem. De cate ori am trecut pe acolo gandindu-ma ca poate azi ai intrat sa cauti inelul, nici nu le pot numara. Ma uit la mana ta, care-mi tine mana captiva si simt asprimea ei. Erai un om al tastelor, ce s-a intamplat oare cu tine? Imi trec privirea peste corpul tau si observ ca esti imbracat cum sunt obisnuita sa te vad. Si apoi fac pasul. Imi ridic privirea si o intalnesc pe a ta. Nu e furia aia pura pe care am vazut-o in ziua aia. Nu. E … un sentiment pe care nu l-am mai vazut intiparit in cutele de pe chipul tau. E … dragoste? Nu. Nu poate fi. Trebuie sa incetez sa ma imbat in speranta unei fantezii. Prietenul meu ma asteapta acasa. Femeie, trezeste-te! Vino-ti in fire si pleaca! Intoarce-i spatele si du-te. Dar e ceva in toata postura corpului tau care ma face sa nu plec. Esti resemnat. Te comporti cu mine ca cu un animal ranit. Si exact asta sunt. E incredibil cum ai trecut peste ceva si cand te intalnesti cu persoana responsabila, iti vine totul inapoi in fata ochilor de parca au trecut ore, nu ani. Cand sunt aici, nu aud masini, nu aud oameni. Nu cunosc pe nimeni in afara de tine. Nu am prieten. Nu am nimic. Sunt goala in fata ta, pentru ca exact asta ma faci sa fiu: o carte deschisa. Stiu ca daca deschid gura si vorbesc, nu o sa te faca decat sa-mi raspunzi si ma voi indragosti de vocea ta din nou. Dar, cu ultima putere ramasa, dau sa plec. Si in momentul ala tu faci singurul lucru care ma poate opri. Lucrul care ma face sa uit de cosmaruri. Si anii fara tine au fost o forma de cosmar. Ma iei in brate. Atat. Si ma ineci in tine. Inchid ochii si aleg ca doua minute sa stau asa si sa nu ma gandesc la nimic.

“Mi-a fost dor de tine.” Cuvintele tale simple, rup ceva in mine. Si stii ce rup? Legatura cu prietenul meu. Legatura care credeam ca e indestructibila si care credeam ca imi alimenteaza insasi viata. Se pare ca legatura aia era mai firava decat un fir de ata. Si tu ma tineai legata de tine cu un fir de paianjen. Asa subtire ca era invizibil de mult. Dar atat de puternic ca nu-l putea rupe nimic. Simt cum lacrimi imi curg pe obraji. Renuntasem la obiceiul asta. De fapt, ultima oara am plans in dimineata aia cu tine. Dar tu nu ai nici cea mai mica idee.

“Si mie.” Spun cu vocea gatuita de emotii. Nu ma asteptam ca urmatoarea data cand te vad sa trezesti sentimentele de mult uitate in mine. “Si acum?”

                                                                                                       

Rece si speriata, te intoarci spre mine. In sfarsit, te pot privi din nou in ochi, dupa atata timp. Dar…nu pot. Imi arunc privirea altundeva, cum pot face asta cand stiu ca am plecat ca ultimul om si ochii aceia erau inundati de lacrimi? Faceam orice ca sa ocolesc privirea ta, ma uitam la cum esti imbracata, apoi la parul tau, apoi la un oarecare de pe strada, orice numai ca sa nu te privesc in ochi. Simt mana ta cum o mangaie pe a mea si ma inmoi, ma transform in plastelina si simt cum, in acel moment, ma puteai modela in orice. Ca o vraja, simt cum sunt atras de intunecimea ochilor tai si cum trebuie sa ma pierd in ei. Ma privesti inapoi si emotiile navalesc. Incep sa tremur incet, dar nu cred ca simti asta pentru ca te vad pierduta, cumva inerta. Mereu erai asa cand te napadeau gandurile, cand nu stiai ce sa faci in acel moment. Tu inerta, eu un nimic in mainile tale, o combinatie pe cinste, nu?

Iti revii cu o scurta miscare din cap, nu mai erai sub hipnoza si dai sa pleci, dar e doar o intentie. Stiu asta pentru ca e total opusul imbratisarilor pe care le primeai, iar tu te smulgeai din ele. Acum era altfel…parca doreai sa te tin…si asta fac, te prind mai tare si te strang in brate si te strang ca pe o comoara pe care nu trebuie sa o pierd. “Mi-a fost dor de tine”, atat a putut procesa mintea mea in momentele acelea pe care le-am asteptat de atata timp. Te aud cum oftezi scurt, tragi aer in piept si spui: “si mie”. Eram iar noi doi, unu in bratele celuilalt. Nu ne mai pasa de nimic, iubiti, oameni, zgomot, important era sa te am acolo, in bratele mele, pentru ca in suflet ai fost in tot acest timp. “si acum?”…acum, nu stie nimeni ce urmeaza. Dar eu nu te mai las niciodata!

Guest star: Remus!

 The moment you feel like you have to prove your worth to someone, is the moment you absolutely and utterly  walk away.

Dear darling,

Nu o sa te plictisesc spunandu-ti din nou ca stau cu picioarele incrucisate pe pat si cu mintea la tine. Nu mai imi treci prin cap cum o faceai odata. Odata alergai prin gandurile mele de nebun. Odata, in anumite zile, erai doar tu in capul meu. Ceea ce poate era nociv. Era un soi de drog. Dar timpul a trecut si gandul mi se indreapta spre tine total involuntar si doar din cand in cand.

Acum vreo saptamana m-am gandit la tine. Cand am aflat ca doua persoane pe care nu le credeam in stare de o relatie stabila, amandoua si-au gasit pe cineva. A fost ... socant. Si poate chiar depresiv. Sa aflu ca pana si ei au pe cineva. M-am simtit singura. Dar nu asa cum ma simteam odata. Odata sentimentul asta persista in jurul meu, de pot sa jur ca ii atribuisem un miros si o culoare.

Intr-o zi, acum ceva timp, m-am trezit altfel. M-am trezit nedorind sa te vad langa mine. M-am trezit si am simtit ca e ok sa fiu singura si ca nu am nevoie de cineva acum. Evident, cand vii tu, persoana potrivita, o sa mi se schimbe un pic gandurile.

Te intrebi oare de ce iti scriu daca sunt impotriva intalnirii noastre? Pentru ca te-am ignorat destul de mult. Si cand ti-am scris, au fost atatea fantezii incat nu mai stii ce e adevarat si ce nu. Te-am pus pe ganduri dorindu-mi sa fii brunet, sau blond cu ochii albastrii sau caprui. Adevarul e ca nu conteaza. Ochii aia, orice culoare vor avea, vor fi cei mai importanti pentru mine. Si parul ala, orice culoare ar avea, se va satura sa tot treaca printre degetele mele.

Asa ca nu iti scriu sa iti zic ca imi odihnesc degetele pe taste si mintea in visare. Iti scriu pentru ca vreau sa stii ca vin. Acum am incetinit pasul. Pentru ca asta e perioada mea cu mine. Dar nu te-am uitat. Vin spre tine. Un picior in fata celuilalt si un gand in spatele celuilalt. Dar pana ajung, sunt atenta la drum si la ce vad in jurul meu. Respir aer nou in fiecare zi si ma inarmez cu idei si experiente noi. Pentru ca atunci cand voi ajunge la tine, sa fiu exact ce vrei. Pentru nu conteaza doar ca tu sa fii ce vreau eu, ci si invers. Am incetinit pasul ca sa te bucur cand ajung. Pentru ca atunci cand astepti mai mult, finalul e mult ma frumos. Si crede-ma ... asteptarea asta ... merita. Asa ca nu dispera. Incetineste si tu, si uita-te in jur. Analizeaza si bucura-te totodata. Avem timp sa fim impreuna. Tot timpul din lume.

And maybe ... i miss you though e never met you. Sometimes. :)

rules and dates.

regulile nu sunt decat un set de norme ce trebuiesc respectate. dar regulile sunt rezultatul gandirii umane, deci sunt defectuoase. regulile ... sunt facute sa fie incalcate.

m-am saturat sa fiu ingradita. sa ma gandesc uneori de doua ori cu ce ma imbrac, inainte sa ies pe usa. m-am saturat sa ma gandesc cum o sa fiu privita daca fac un anumit gest sau daca nu il fac. hai sa tragem aer in piept si sa vorbim pe subiect.

am cunoscut un tip. sex de la prima intalnire sau nu? sunat a doua zi sau dat mesaj? eu prima? el primul? daca nu raspunde, fara al doilea mesaj? daca scrie el, ii raspund greu sau fac totul natural? daca ma intreaba daca vreau sa petrec noaptea la el, spun da sau mai astept? daca e dragut cu mine sa cred ca ma place sau ca e politicos si atat? citisem candva ca in zilele noastre politetea e luata drept flirt.

astea sunt doar o mana de intrebari, fata de cele care ne trec noua, femeilor, prin cap. la noi fiecare gest e interpretabil. fiecare mesaj. dar vezi tu, unora nu ne plac joculetele astea de-a ghicitul ce ganditi. uneori e intrigant. uneori e ping-pong. gasesc acest joc plictisitor. poate inutil. de ce sa o lasam asa pe ghicite in loc sa fim concisi? directi? la subiect? am economisi timp. iti dai tu seama ca in timpul ala in care dam mingea la unul la altul am putea sa ne cunoastem prin alte metode? am putea sa iesim la film sau in oras si sa radem ca doi prosti cand am constata ca avem acelasi ringtone la telefon. dar nu. societatea asta de cacat ne-a impus niste reguli. nu suna a doua zi. sa nu pari disperat. well ... fuck that. nu pari disperat, crede-ma. pare ca iti pasa. ca esti dragut. daca eviti sa ii raspunzi si sa o vezi cateva zile, da. da. la inceput o va intriga. dar doar la inceput. dupa, se va gandi ca de ce sa-l astepte pe fraierul care o face pe inbordabilul cand poate foarte bine sa iasa cu cineva care e real interesat de ea.

regulile ne constrang. poate au rolul de a ne feri. nu zic ca nu. dar cel mai mult ne fac sa ne simtim intarcati. ne fac sa ne simtim inchisi. nu sunt doar rebeli cei care muleaza regulile dupa propriile lor idei si credinte. ci sunt destepti. oamenii destepti nu pleaca urechea la "fara sex la prima intalnire" sau "niciodata nu o suna a doua zi". sun-o a doua zi, daca asta simti. da-i un mesaj, ca nu-ti cad degetele. spune-i ca nu vrei sa vada pe altcineva.

dar de asemenea, spune-i cand nu iti pasa. nu o tine in loc. pentru ca poate femeia aia care a facut sex cu tine in prima seara, paradoxal, nu vrea doar sex de la tine. poate ti-a vazut sufletul ala bun in momentele in care vorbeai obosit la telefon pentru a ajuta pe cineva sa rezolve o problema. dumnezeule! nu mai fiti superficiali. si dati-le dracu' de reguli.

rules are meant to be broken.

sex and broken dreams.

ok. m-am asezat la birou si mi-am luat langa mine cana uriasa cu ciocolata calda. pentru ca ... vreau si pentru ca pot. si deci m-am asezat cu capul plin de ganduri si cuvinte, ca de obicei. dar doua idei sunt mai puternice decat restul: de ce sexul e atat de comercial in zilele noastre si ce faci atunci cand iti vezi visul calcat. poate in aparenta, cele doua nu au nimic in comun, dar cu un mic exercitiu de imaginatie, oricine poate face o punte intre cele doua subiecte.

ma uit in stanga si in dreapta si vad din ce in ce mai des cum oamenii se vand. ok. sunt de acord cu asta pana la un anumit punct. pentru ca toti vrem un job bun, toti vrem o persoana potrivita langa noi si toti vrem o viata fericita. si pentru asta trebuie sa facem un marketing al persoanei noastre. dar de cand acel marketing a inceput sa se rezume la sex? well, we all know that sex sells. dar care e punctul ala in care e prea mult si strica? intr-un film am auzit o replica ce mi-a ramas intiparita undeva in cap: sex is biology, but sex-appeal is marketing. pe sistemul ca ne luam o bluza mai decoltata si o fusta mai scurta pentru a atrage atentia vreunui mascul feroce, asta o facem si cand mergem la un interviu de job. de ce am ajuns sa indreptam mereu atentia spre corpul nostru? pentru ca mintea nu ne ajuta? nu vai. nu e asta motivul. cunosc femei cu o inteligenta care te poate ingenunchea si totusi sunt nesigure pe ele pentru ca li se pare ca nu arata suficient de bine, cat sa atraga persoana pe care o vor. de ce a ajuns societatea sa ridice non-valori la rangul de valori? frumusetea trece, nu? sexul te plictiseste la un moment dat. si lasa aia, ca daca e facut cum trebuie nu te plictiseste. bullshit. o sa ajungi sa incerci tot si sa ti se acreasca. o sa te ajunga momentul ala in care nu o sa conteze cat de ferm e fundul ei si cat de plini sunt sanii ei. o sa fie un moment in care o sa vrei sa o vezi ciufulita dimineata sau stresata dupa o zi de munca cum se arunca pe canapea epuizata. o sa vrei sa o vezi infofolita intr-un plover gros si cu doua randuri de sosete. o sa fie momente in care o sa vrei sa o vezi jos de pe tocuri, pentru ca stii cat o dor picioarele de la ele. o sa vina momente cand o sa vrei sa o asculti cu ochii inchisi. nu pentru ca vocea ei e sexy, ci pentru ca vocea ei e calda si iti lumineaza ziua. ideea e ca, gandirea lumii e stricata. sex sells, cand ar trebui sa fie: intelligence sells. ar trebui sa nu vezi una buna si sa te gandesti cum sa ti-o arunci pe umar, sa o duci in camera ta si sa faceti sex toata noaptea. normal ca si asta e important, dar nu e totul. si lumea inca nu intelege asta. adica, nu la varsta asta.

asta ma duce la a doua idee. dupa ce treci de imaginea bine lustruita si intretinuta cu fonduri de ten, machiaj si tot felul de desuuri modelatoare, ajungi sa vezi adevarul. asta e puntea. puntea care duce la visurile spulberate. si recunoaste ca ai avut parte de destule. cand ai vazut-o a doua zi cu machiajul sters si cu jumatate de fond de ten pe perna, parca nu mai era bomba sexy de azi-noapte, nu? si daca o asculti, parca nu are inteligenta de aseara pe care ti-o inchipuiai tu dupa ... cate beri oare? cumva privesti cum lampionul pe care l-ai ridicat cu atata grija si maiestrie aseara, si-a pierdut flacara si cade in fata ochilor tai. si ce faci atunci cand iti vezi visurile spulberate? mh. lasa femeia. aia e simplu. "nu esti tu, sunt eu.", "nu sunt pregatit pentru nimic serios acum.", "ma atasez greu" and all that bullshit. daca ar fi sa ma gandesc 10 minute la asta sigur mai scot niste tertipuri d-astea de respigeri tipic masculine. hai sa ne gandim ca te-ai gandit in ultimii 10 ani ca vrei sa ajungi in filipine si sa ajuti saracii de acolo. ai facut tot ce ti-a stat in puteri pentru asta. ai investit tot: timp, bani, daruire. si cand esti in raza visului, cand mai ai 5 cm pana sa-l atingi, intervine o complicatie. puf. s-a dus. ce faci? cum te ridici? cand vezi lampionul ala cazut, pentru o secunda esti dezamagit si consideri ca e imposibil de ridicat. dar dupa, stai. te gandesti si zambesti. il iei de pe jos, il scuturi un pic si il reaprinzi. il lansezi din nou. mai atent, ce-i drept, dar reusesti. reusesti, intelegi??

hai sa nu mai vindem sex. pentru ca sexul e ceva natural. nu ar trebui privit ca ceva tabu sau ca ceva care trebuie meticulos planuit. sexul nu e de cum esti aranjat, ci de cum iti dai frau liber imaginatiei si dorintei aleia care urla in tine. sexul nu tine de marketing, ci de comunicare. asa ca, hai sa nu mai vindem sex. hai sa nu ne mai vindem pe noi. intr-o zi o sa te trezesti langa cineva care te place asa, indiferent dupa ce imagine te ascunzi. dar pentru asta, trebuie sa faci fata multor visuri distruse. pentru ca sunt putini oamenii care se arata asa cum sunt. indiferent de nivel, social sau personal.

cineva mi-a spus: "pana faci ce vrei, faci ce poti." bun sfat.

live in the present

"Iubito,
Nu ştiu dacă eşti
Umbra unui gând  
Sau gândul unei umbre."


astazi faceam curat printre sutele de foi care-mi impanzesc sertarele. am stat jos si am inceput sa citesc lasandu-ma cuprinsa de amintiri. mi-am amintit rand pe rand intamplari care m-au bucurat sau care m-au intristat la momentele respective. amintiri care pareau tragice la momentul ala si care s-au dovedit a fi infime in timp. amintiri carora nu le-am dat importanta si care si-au marit exponential valoarea. vezi tu, e lucru ciudat prezentul asta. lumea iti zice sa traiesti in el, dar deseori, efectiv, nu stii cum. da. o sa ti se para absurd, normal. dar de cate ori ti-ai pus de fapt intrebarea: as fi reactionat altfel atunci cu mintea de acum? da-i prostului mintea de pe urma ...

zeci de foi mai tarziu, si cu o durere ingrozitoare de spate de la atata stat adunata pe covor, cu picioarele incrucisate, acoperite de hartii, am gasit o foaie care mi-a atras atentia. am zambit cand ochii mi-au cazut peste randurile sterse de ani. era un zambet melancolic, dar fericit. imi amintesc cum am luat atunci toate intamplarile si cum s-au dovedit a fi de fapt.


"asa de bine m-am simtit azi cu tine, incat aproape nu e corect. pentru ca am simtit cum ceva nu e ok cand am plecat. am simtit ca ma intristez cu fiecare km pe care il faceam in directia opusa tie. am simtit cum lacrimile mi se aduna in colturile ochilor. nu stiam ce sa fac. voiam sa dorm, ca sa fortez timpul sa treaca pe langa mine. sa ma lase 5 minute in pace gandurile despre tine. dar nu am putut. m-ai facut sa simt ceva ce nimeni nu a putut. sa simt o legatura. am vorbit cu tine doua zile, cum nu am vorbit cu altii dupa 2 ani. ne cunosteam de o viata. aberant, poate. poate nu. am inceput sa ma gandesc  cum pot sa fac sa ma simt din nou bine, sa fiu din nou langa tine. am inceput sa fac ce stiu mai bine: sa exagerez. pentru ca asta faci cand incepi sa fii usor disperat ca sa nu pierzi pe cineva. dar am uitat ca lucrurile astea nu se fac cu sila. am uitat ca trebuie sa iti fie dor de mine de la sine, nu sa iti impun eu. am uitat ca trebuie sa vorbesti cu mine de buna voie, nu sa te agasez cu tampeniile mele. am uitat ca nu e cazul sa ma victimizez. am uitat ca nu sunt intreaga si ca nu am ce cauta intr-o relatie. am uitat toate astea si m-am lasat dusa de ganduri. m-am lasat dusa de starea extraordinara de bine pe care mi-au indus-o prin simpla ta prezenta in camera. fie ca te cuibareai in mine, fie ca stateai la cativa metri fascinat de vreun joc sau vreo melodie, prezenta ta imi invoca o stare excelenta. o stare atat de buna incat m-a facut sa ma gandesc ani in avans. m-a facut sa vad peste saptamani si luni intregi si sa-mi imaginez imposibilul: noi doi, intregi, impreuna. poate tu esti partea care-mi lipseste." ...


a trebuit sa ma opresc din citit, pentru ca mi-am amintit ce s-a intamplat pe urma. rad cand ma gandesc ca la cateva luni diferenta am cunoscut pe cineva care s-a dovedit a fi de fapt partea aia care lipsea. ne-am cunoscut clasic, in statia de autobuz. si de atunci am fost practic nedespartiti. ma amuza cum ma lasasem sa cred, pentru cateva luni, ca puteam sa fac un om neinteresat, sa se implice. nu am vorbit cine stie ce de atunci. nici nu am simtit neaparata nevoie. cred ca aveam mai mult nevoie de speranta. de speranta ca dragostea exista si ca vine cand nu te astepti. si da, pana la urma asa a fost, dar era sa o fortez dintr-o parte de unde nu putea fi fortata. intamplarea face ca acum vreo 2 zile sa ma intalnesc cu barbatul de care am scris. eram cu iubitul meu, si el era cu iubita lui. ne-am uitat unul la celalalt si ne-am zambit complice. 


"as da orice sa-ti simt acum atingerea si sa te aud cum imi povestesti nimicuri. iubesc vocea ta. ai un timbru atat de placut urechilor mele, incat te-as inregistra sa te ascult in fiecare zi. ah. iar imi vine sa te sun. ce e cu mine? ce mi-ai facut de fapt? de ce cand dorm ma gandesc unde anume ai fi stat langa mine si daca ai fi sforait iar? de ce alea doua zile au fost ca o doza naucitoare a unui drog? care e faza? dezinteresul cucereste inimi cumva? probabil ca da. probabil ai stiut atat de bine ce sa zici si sa faci, incat mi-ai acaparat gandurile. sunt nervoasa. pe tine. pe mine. si pe toti. am gandirea aia de copil mic. vreau sa-mi iau jucariile si sa plec. de ce ma atasez asa repede de cineva? e absurd. detest asta. ah. nu sunt perfecta pana la urma."


am terminat randurile, am mototolit foaia si am continuat sa-mi amintesc intalnirea cu el. ne-am zambit complice pentru ca si dupa atata timp simteam ca ne stim de o suta de ani. am zambit pentru ca eu eram fericita. pentru ca el era fericit. si pentru ca eram fericiti unul pentru celalalt. am zambit pentru ca nu mai eram nebuna aia disperata care a scris randurile alea. am zambit pentru ca uneori, trecutul e bine sa fie lasat acolo. si prezentul trebuie trait din plin. 


"ia fiecare clipa asa cum vine. nu te mai gandi atat. nu iti umple capul cu posibilitati. traieste momentul asta. atat." mi-a zis cineva destept odata.



We create our own demons. 
 

online.

acum cativa ani am descoperit magia internetului. am facut zeci de referate pe la engleza si franceza despre influentele pozitive si negative ale acestei minuni ale informaticii. am privit totul superficial. l-am privit ca pe ceva menit sa fie acolo, si totusi ceva de care m-as putea lipsi. nu am inteles ca e ... o legatura.


stau aici in fata ecranului meu, si cumva in spatele ecranului tau care e la sute de kilometri distanta. stau aici, pentru ca momentan atata pot face. stau si ma gandesc. ma gandesc daca stai oare in pozitia aia ciudata, cumva pe-o parte, cu ochii inchisi, si cu mana stanga peste fata, sforaind usor. asta e pozitia in care stateai cand te-am vazut ultima oara. m-am trezit candva spre dimineata si cand m-am uitat la tine erai asa de senin. asa de calm. stii cum? parca iti visai fericirea, stii ce zic? si acum sunt din nou departe de tine.

era noaptea tarziu cand mi-ai scris prima oara pe un site de socializare. dupa 10 minunte, radeam cu lacrimi. esti un talentat, draga domnule. stii sa imi iei dispozitia si sa o intorci la 180 de grade in cel mai placut mod. stii ce si mai ales cum sa zici sa fie totul o joaca. aparent. normal. pentru ca inteligenta ta merge mai departe de atat. tragi fraiele in niste directii, pe care uneori le inteleg doar cand sunt deja sucita cu fata spre directia aia. te pricepi atat de bine sa ... ah. sa ma faci sa zambesc si sa fiu nervoasa in acelasi timp. acum, daca stau sa recunosc, ma treci prin niste stari care nici nu credeam ca se pot alatura in acelasi grup.

era aceeasi noapte cand ti-am auzit vocea prima oara. si acum iti simt timbrul ala cum mi se misca pe piele. stii sinestezia mea, si stii ce imi face vocea ta. doar cateva cuvinte trebuie sa aud si ma poti manevra cum vrei tu. si stii asta. dar niciodata nu ai profitat. niciodata. esti un om care m-a lasat fara cuvinte de mai multe ori decat as vrea sa recunosc.

prima oara cand te-am vazut, am simtit ceva ce nu prea pot pune in cuvinte. am simtit acel ceva. si am vazut in privirea ta, pe parcursul acelei seri, ca si tu ai simtit ceva-ul ala indefinibil. clipele petrecute cu tine m-au rapit de orice notiune a timpului. ne-am plimbat si am vorbit ore in sir. cine statea sa le numere? cui ii pasa? nu noua. asteptasem zile, saptamani intregi sa lasam trenul sa inghita kilometrii aia dintre noi si sa ne vedem, sa ne atingem.

cand am dormit prima oara in bratele tale am stiut. am stiut ca alte brate nu o sa se simta in jurul meu cum se simt ale tale. stiam ca niciun alt cap nu va sta pe pieptul meu asa cum sta al tau. stiam ca nicio mana dreapta nu se va plimba pe marginea coastelor mele asa cum se plimba a ta. stiam ca niciun sarut nu va fi ca al tau. vreodata. da. vreodata. you heard me right.

am parcurs drumul ala deja de zeci de ori. si intervalul dintre dati s-a micsorat mereu. am ajuns sa ne vedem 3 din 7 zile pe saptamana. ai ajuns sa vii si tu la mine. am ajuns sa nu pot dormi fara o poza si o vorba. ai ajuns sa fii a clingy bastard. si asta imi aduce caldura in suflet si un zambet pe buze mai mare decat stii ca e de fapt. ma faci asa de fericita.

si stau in pat. si ma gandesc neputincioasa cum dormi ca un copilas in patul tau. cand eu sunt aici. ne despart in cele mai multe zile doua ecrane si sute de kilometri. ma gandesc cum ziceai tu la inceput absolut ferm ca nu vrei sa auzi de ceva la distanta. rad la gandul ala, pentru ca tu ai fost cel care a propus tot. si dupa sacrificii de ambele parti, iata-ne aici. eu stand pe spate cu laptop-ul in poala dorindu-mi sa-ti simt atingerea sau macar sa iti aud respiratia langa mine. si tu ... hm. tu dormind si visand la ziua de sambata.

noapte buna, iubitule.