vicii

Care e viciul tau,deliciul tau social acceptat?

mergeam azi la plaja, si a inceput sa-mi cante melodia asta in cap. bineinteles ca nu am nici cea mai mica idee de unde pana unde a venit asta, dar am acceptat gandul si am inceut sa fredonez melodia. si dupa, normal, am inceput sa reflectez versurile.

tigari, cafea, droguri. astea sunt viciile principale. si alcoolul. astea sunt in top. dar nu sunt doar astea. si ciocolata e un viciu.

E vorba de dependenta, nu conteaza drogul
Cand te-ngropi in ceva si-ai uitat scopul.

 si telefonul e un viciu. calculatorul. in ziua de azi suntem din ce in ce mai slabi incat orice se poate transforma in viciu. si bineinteles

Iti gasesti mereu alte ocupatii
Majoritatea luate de la altii.

influenta celor din jur e totul. te lasi influentat si dai mai departe. si ma gandeam, care e viciul meu? cele clasice nu imi apar in lista. nu beau, nu fumez, nu beau cafea. urasc cafeaua si iubesc mirosul. ciudat, nu? nu sunt dependenta de calculator sau telefon, am constatat ca pot trai fara el. nici de carti, desi in ultimele luni, am manacat efectiv carti pe paine. nici de ciocolata. poate de muzica. da. nu trece o sa zi fara sa ascult ceva, si daca trece, cant eu singura. e asta un viciu? poate gandurile care mereu imi umbla in cap. cine stie?

Senzatia e unica,doza de risc e mica
Viciul meu implica doar placere si dependenta psihica. 

oda tie

e ciudat cat de mult comfort poti gasi in cineva pe care credeai ca ai dezamagit si ca-ti va intoarce spatele. pentru ... cateva luni, nu ti-am vazut decat spatele. ti-am suflat in ceafa prin intermediului blogosferei si al unui prieten care foarte rar dadea detalii. am vrut sa vad ca e totul bine. si cand a fost greu, sufletul meu a fost acolo cu tine. si ... m-am rugat sa fie bine. eu aia necredincioasa, am facut asta. si a fost bine. si m-am bucurat pentru tine. era un timp in care toate actiunile mele orbitau in jurul tau. de la primul gand de dimineata pana la ultimul gand de seara. tot ce faceam se raporta la faptul ca vroiam sa fi fericit, si sa nu te supar cu nimic. dar au trecut luni si apoi ani in care te-am pus pe primul plan si intr-o zi, deodata, am realizat ca totul s-a trasnformat in ceva mai putin decat ce vreau. a fost o decizie ciudata si brusca pe care nici eu nu o inteleg complet. stiu doar ca ... asa a trebuit sa se intample. si cu decizia aia am dezamagit persoana care era cea mai importanta.

si dupa zile, saptamani de digerat actiunile mele si consecintele lor ai facut ... imposibilul. m-ai iertat. am simtit cele mai contradictorii sentimente. am simtit ca nu merit asta, dar m-am bucurat enorm. pentru ca atunci cand nu ai vorbit cu mine, lipsea o parte din mine. din pacate nu partea aia ... nu jumatatea mea, sufletul meu pereche sau asa ... alta parte. nici acum nu stiu sa dau o definitie. ai zis prieten de suflet. da. poate asta e cea mai buna notiune.

am gasit in tine ... un comfort inimaginabil pe care nu l-am mai gasit in nimeni. si cred ca mi-am dat seama de ce. mai devreme, am vorbit cu tata. si .. in cuvintele lui, le-am regasit pe ale tale. semeni atat de mult cu el, incat ai ajuns sa completezi o parte din mine care lipseste. m-ai ajutat sa ating un alt nivel. la fel cum ai mai facut-o. ma ajuti sa cresc. nu am zile de ajuns sa-ti multumesc pentru asta. tot ce pot acum sa fac, e sa sper ca nu o sa-mi intorci spatele din nou. si e teribil de egoist sa cer asta. chiar si sa aspir la asta. dar ... sper. ca o sa fi langa mine si o sa ne ajutam reciproc. si daca vreodata o sa consideri ca nu poti tine o simpla prietenie ( nu chiar simpla ) cu mine, si o sa decizi sa ma lasi pe drumul meu, vreau sa stii cat de mult te iubesc. din pacate nu cum o faceam odata, dar o iubire fraterna poate. suna ciudat, stiu ...

aveam nevoie sa zic asta.

cuvinte si tacere

atunci cand incep o relatie sau cand cunosc pe cineva nou, ma gandesc ... "ok. acum ce dracu' vorbesc cu el?" si e amuzant, stii. daca ma vezi in cercul meu de prieteni sau acasa cu ai mei, nu-mi tace gura. ok. si cunosc pe cineva. prima intalnire. am in cap  inainte doar "doamne. ce o sa vorbesc? o sa tac din gura si o sa zica ca-s nebuna si o sa plece." da. antisociala, stiu. dar .. ajung acolo, langa persoana aia noua, si vorbesc ceva si vad ca e ok. si ca incepem sa vorbim din ce in ce mai multe. si sunt ... foarte mandra de mine ca mi-a iesit.

dar. cand incep o relatie e altceva. ma gandesc ca acum am ce vorbi. pentru ca, hai sa recunoastem, nu-l cunosc decat de o saptamana, sau mai stiu eu cat. avem ce vorbi. pentru ca am sa-i povestesc 22 de ani din viata mea. dar aia nu dureaza la nesfarsit. si da. ajungem aici. cea mai mare temere a mea e ca la un moment dat nu o sa mai avem ce vorbi. nu stiu de ce. adica, in fiecare zi am niste idei. scriu des. ascult muzica. citesc mult. dar totusi, am frica asta. ma gandesc ca suntem impreuna 1 an, 2, 3 ... 50? peste 50 de ani o sa avem ce vorbi? poate ca da. o sa avem copii si nepoti atunci. o sa vina ei la noi sa povesteasca si sa-i ajutam cu sfaturi.

poate de asta simt ca persoana de langa mine trebuie sa stie sa taca cum trebuie. suna...intr-un mare fel, stiu. dar poate mai mult decat conversatiile, pentru mine importante sunt tacerile impaciuitoare. nu vreau cand sunt suparata sa aud fel de fel de chestii gen toate se intampla cu un motiv sau cacaturi de genul asta. nu. vreau sa fiu luata in brate si sa aud "sunt aici". si dupa, liniste. linistea e subapreciata. iubesc linistea. iubesc sa stau langa cineva si sa simt cum tacerea ne apropie. cu foarte putini oameni poti stabili o legatura in intuneric si in tacere. nu am reusit asta inca.

si cu toate ca iubesc tacerea in intuneric si ploaie, mi-e frica ca ar putea ajunge apasatoare. ca nu o sa mai stiu la un moment ce cuvinte sa scot pe gura. si mi s-a intamplat. dupa 3 ani, sa vorbesti cu persoana pe care simti ca o iubesti si sa nu mai stii ce sa-i zici ... nu e ok. daca dupa 3 ani mi s-a intamplat asta, cum o sa fie cand o sa treaca 20 de ani? 40?

bineinteles ca viata are un mod ciudat de a te aduce cu botul pe labe si de a te face sa te gandesti la tot felul de chestii de genul asta. dar ... nu intelege gresit. nu-s pesimista. sunt foarte optimista, dar ganditoare. stiu ca va veni cineva care ma va lua cu asalt si fara sa-mi dau seama va indeplini toate conditiile de pe lista, dar momentan mi-e frica.

gusturi

gusturile nu se discuta.

doamne. de cate ori am auzit si am zis asta?? mii e putin zis. foarte putin. sute de mii? dar e corect. normal ca fiecare cu ce-i place, si normal ca nu avem dreptul sa judecam. desi zicem "uita-te si la aia ce fusta scurta are, dar na ... gusturile nu se discuta" :)) suntem ... ah. rai. si judecam si transam si etichetam. dar ... nu despre asta vroiam sa vorbesc.

am constatat de la o vreme (cred ca m-a rapus geniul sau ceva :)) ) ca am ceva in comun cu fiecare. la un moment dat ma gandeam ca poate sunt comuna. stii, vorbesc intr-o zi cu un prieten si ramanem perplecsi de cate de multe avem in comun, a doua zi vorbesc cu total altcineva si ajungem la concluzia ca avem multe chestii in comun. si mi se intampla des. si ma gandeam ca poate ... sunt comuna. asta ar trebui sa crezi cand fiecare cu care vorbesti se regaseste intr-o parte din tine, nu?  dar nu. acum nu mai cred asta. poate tocma, sunt complexa. am gusturi foarte vaste in toate domeniile incat cu fiecare persoana cu care vorbesc gasesc ceva in comun. cred ca si cel mai absolut rocker are o parte ce-mi seamana.

gusturile totusi .. se discuta. se impartasesc si se diseca. pentru ca astia suntem. pentru ca ne intalnim la o bere si stam la povesti si ne luam unul de altul in gluma de gusturile celuilalt. pentru asta sunt prietenii. prietenii sunt aia care-ti zic in fata "esti tampit? iti place asta?" si tu-i zici ca el e tampit ca nu-i place. da. prietenii sunt aia cu care te insulti cu zambetul pe buze, dar pe care ii iubesti si te iubesc al naibii de mult.

gusturile sunt .. creierul si sufletul tau. sunt copilaria, familia, scoala si anturajul tau. sunt momentele in care te strambi sau zambesti. sunt pielea gainii. sunt fiorii de pe ceafa (de nervi sau placere). sunt papilele gustative si timpanul. gusturile sunt ... neuroni. da. neuroni incarcati cu memorie. gusturile ne reprezinta. si trebuie sa ne sustinem sus si tare credintele si placerile si neplacerile.

filosofie la 2 noaptea. 'cause i'm just like that :D