" drumul cu care esti obisnuit, dureaza mai putin decat oricare altul. langa persoanele cu care esti obisnuit, timpul zboara.
mancarea cu care esti obisnuit, pur si simplu iti place.
hainele cu care esti obisnuit, arata bine oricand.
profesorul cu cate te-ai obisnuit, nu te mai streseaza.
persoana cu care te-ai obisnuit sa fie langa tine, nu e niciodata "prea intima" cu tine.
perna cu care esti obisnuit, e mereu moale.
casa cu care te-ai obisnuit, e mereu caminul tau.
oja cu care te-ai obisnuit, e frumoasa si cand sare de pe unghii.
lista e luuunga. toate lucrurile care ti-au intrat in obisnuinta si au devenit tabieturi. toate astea lasa amprente asupra ta. te apasa si-ti cresteaza pilea, facand-o propria ta amprenta. "
foaia a cazut de pe masa din parc pe care scria fata, aceasta lasand-o nesupravegheata pentru ca a fugit sa ia masa, conform obiceiului, la cantina din colt. foaia s-a lasat in bataia vantului, aterizand lin, in poala unui baiat care citea o carte. paginile din "idiotul" s-au apropiat unele de altele cu un fosnet usor. baiatul a luat foaia, a citit-o si un zambet i s-a ivit in coltul gurii. a inceput sa i se largeasca, cand a gasit in buzunarul hainei sale un creion mecanic. a adaugat, cu scrisul lui repezit si frumos :
" banca pe care mereu stai in parc, ti-a dat sentimentul de obisnuinta.
persoanele care te vad scriind, s-au obisnuit cu tine.
frunzele pe care calci, te-au facut sa te obisnuiesti cu acel fasait sub picioare.
adidasii tai negri cu dungi albe s-au obisnuit sa-ti poarte pasii pe alei.
parul tau negru s-a obisnuit sa ti se rasfire pe umeri.
ochii tai, din pacate, s-au obisnuit cu tristetea, zambind prea rar.
da. amprentele sunt vizibile, toate obisnuintele tale, marcandu-te. da' atat de tare, incat e imposibil ca lumea sa nu observe acele lucruri marunte ce-ti provoaca caldura in suflet. si totusi multi nu obsrva. sunt sigur de asta, altfel ochii tai ar straluci. vreau sa te vad stralucind, draga stea. trebuie doar sa fie cineva care sa te faca sa luminezi, caci capacitatea de a o face o ai din plin.
ochii mei s-au obisnuit cu tine. nu ma face sa renunt la tabietul de a te privi."
s-a ridicat, a luat foaia si a pus-o cu grija pe masa fetei, cu numai 2 minute inainte ca aceasta sa revina pe banca.
satula de la mancarea minunata de la cantina, fata si-a reluat locul. a inlemnit uitandu-se la foaie si vazand a doua jumatate a ei, scrisa. dar nu de ea. a luat-o timid si a citit-o. fata i s-a lumina. pur si simplu. parca s-ar fi aprins lumina in parc. s-a uitat in jur si l-a observat citind. simtea ca era el, nu trebuia sa i-o spuna nimeni. s-a dus la el, s-a asezat pe banca, cu spatele la el si a spus zambind :
- ce frumos scri! poate ar trebui sa-mi predai si mie putina caligrafie.
el a ridicat ochii din carte si a privit-o parca pana in suflet.
- in sfarsit luminezi! mi-ar placea sa ma obisnuiesc cu asta.
carpe diem. sau how to diem a carpe.
