Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul ca un umăr.
Eu am inclinat spre el umărul ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețeşte seva lui bătând ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El un om singur.
de ce? pentru ca-mi place. nu sunt multe chestii care-mi plac, da alea care imi plac, au un mare loc de cinste. am un astfel de sertar in capul meu. nu sunt putine. nici multe. destule. nu suficiente. niciodata suficiente. se acumuleaza formand un sir ce nu are limita. nu tinde la infinit. e doar, fara limita.
deci de ce? de aia. mi-a placut. m-a miscat. toata poezia. de-ar stii toti sa patrunda esenta ... eeh. atunci probabil am fi toti poeti :) si ma gandeam azi din perspectiva "copacului singur". ne nastem singuri. si nu spune ca nu suntem singuri, pentru ca provenim din doi oameni care se iubesc si ca avem instant o familie mai mare sau mai mica care ne iubeste. nu. ne nastem singuri. noi hotaram cand si cum. crestem si acumulam prieteni. sau cel putin asa ii numim noi. ca sa ne dam seama cat de prieteni sunt atunci cand avem o problema si din 10 ne ajuta unul. unul si bun. sa fiu indulgenta si sa zic doi? hmm ... nu. indulgenta nu e punctul meu forte. de fapt nu stiu daca am vreunul, dar nu asta conteaza aici. si in final ... murim. singuri. pentru ca nu vine nimeni cu noi de mana. sau daca o face, sigur nu ajunge tot acolo. [ my bad ca nu cred in viata dupa moarte ].
deci suntem singuri. murim singuri si fara absolut nimic. nu inteleg de ce multi se lupta sa faca bani, sa aiba nu stiu ce masini. de ce? oricum nu le luam cu noi in mormant, si chiar daca le luam ... nu o sa ne invie. deci what's the point? niciunul. asa ca tot ce detinem in adevarata esenta a cuvantului sunt amintirile. placute sau mai purin placute, ele au un loc special in creierul nostru si ne fac sa suspinam cateodata, sa zambim din senin, sa plangem ...
si stau aici pe scaun, in trening, cu piele de gaina [ pentru ca mi s-a facut frig ] si privesc inapoi. in mine. e interesant. nu poti sa-ti spun exact ce vad sau daca intr-adevar imi place ce vad, dar cert e ca ... vad. in ultimele cateva luni, hai sa zicem maxim 10, au avut loc multe schimbari in viata mea. multe intamplari, multe persoane noi, multe situatii noi, multe ganduri noi. le resfoiesc in fiecare zi. cel putin o data. atunci cand inchid ochii si incerc sa adorm. mi-e frica oarecum sa incerc sa ma apuc sa le sortez. nu sunt ingrozitor de multe, deci nu ar fi imposibil, dar mi-e frica sa le stric dezordinea, ordonandu-le.
stiu ca tot ce vezi tu aici, sunt niste cuvinte aliniate prezentand o chestie pe care tu nu o poti intelege. chiar nu poti. pezinta indecizii, pasi facuti prost, nopti planse, vise placute, haine mototolite, mancare rece si apa minerala. acum nu mai intelegi nimic, nu? nu ai cum ....
nu ai cum sa-mi intelegi dezordinea, dar trebuia sa o ordonez undeva ...
" don't fast forward, baby ... just rewind "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu