sex and broken dreams.

ok. m-am asezat la birou si mi-am luat langa mine cana uriasa cu ciocolata calda. pentru ca ... vreau si pentru ca pot. si deci m-am asezat cu capul plin de ganduri si cuvinte, ca de obicei. dar doua idei sunt mai puternice decat restul: de ce sexul e atat de comercial in zilele noastre si ce faci atunci cand iti vezi visul calcat. poate in aparenta, cele doua nu au nimic in comun, dar cu un mic exercitiu de imaginatie, oricine poate face o punte intre cele doua subiecte.

ma uit in stanga si in dreapta si vad din ce in ce mai des cum oamenii se vand. ok. sunt de acord cu asta pana la un anumit punct. pentru ca toti vrem un job bun, toti vrem o persoana potrivita langa noi si toti vrem o viata fericita. si pentru asta trebuie sa facem un marketing al persoanei noastre. dar de cand acel marketing a inceput sa se rezume la sex? well, we all know that sex sells. dar care e punctul ala in care e prea mult si strica? intr-un film am auzit o replica ce mi-a ramas intiparita undeva in cap: sex is biology, but sex-appeal is marketing. pe sistemul ca ne luam o bluza mai decoltata si o fusta mai scurta pentru a atrage atentia vreunui mascul feroce, asta o facem si cand mergem la un interviu de job. de ce am ajuns sa indreptam mereu atentia spre corpul nostru? pentru ca mintea nu ne ajuta? nu vai. nu e asta motivul. cunosc femei cu o inteligenta care te poate ingenunchea si totusi sunt nesigure pe ele pentru ca li se pare ca nu arata suficient de bine, cat sa atraga persoana pe care o vor. de ce a ajuns societatea sa ridice non-valori la rangul de valori? frumusetea trece, nu? sexul te plictiseste la un moment dat. si lasa aia, ca daca e facut cum trebuie nu te plictiseste. bullshit. o sa ajungi sa incerci tot si sa ti se acreasca. o sa te ajunga momentul ala in care nu o sa conteze cat de ferm e fundul ei si cat de plini sunt sanii ei. o sa fie un moment in care o sa vrei sa o vezi ciufulita dimineata sau stresata dupa o zi de munca cum se arunca pe canapea epuizata. o sa vrei sa o vezi infofolita intr-un plover gros si cu doua randuri de sosete. o sa fie momente in care o sa vrei sa o vezi jos de pe tocuri, pentru ca stii cat o dor picioarele de la ele. o sa vina momente cand o sa vrei sa o asculti cu ochii inchisi. nu pentru ca vocea ei e sexy, ci pentru ca vocea ei e calda si iti lumineaza ziua. ideea e ca, gandirea lumii e stricata. sex sells, cand ar trebui sa fie: intelligence sells. ar trebui sa nu vezi una buna si sa te gandesti cum sa ti-o arunci pe umar, sa o duci in camera ta si sa faceti sex toata noaptea. normal ca si asta e important, dar nu e totul. si lumea inca nu intelege asta. adica, nu la varsta asta.

asta ma duce la a doua idee. dupa ce treci de imaginea bine lustruita si intretinuta cu fonduri de ten, machiaj si tot felul de desuuri modelatoare, ajungi sa vezi adevarul. asta e puntea. puntea care duce la visurile spulberate. si recunoaste ca ai avut parte de destule. cand ai vazut-o a doua zi cu machiajul sters si cu jumatate de fond de ten pe perna, parca nu mai era bomba sexy de azi-noapte, nu? si daca o asculti, parca nu are inteligenta de aseara pe care ti-o inchipuiai tu dupa ... cate beri oare? cumva privesti cum lampionul pe care l-ai ridicat cu atata grija si maiestrie aseara, si-a pierdut flacara si cade in fata ochilor tai. si ce faci atunci cand iti vezi visurile spulberate? mh. lasa femeia. aia e simplu. "nu esti tu, sunt eu.", "nu sunt pregatit pentru nimic serios acum.", "ma atasez greu" and all that bullshit. daca ar fi sa ma gandesc 10 minute la asta sigur mai scot niste tertipuri d-astea de respigeri tipic masculine. hai sa ne gandim ca te-ai gandit in ultimii 10 ani ca vrei sa ajungi in filipine si sa ajuti saracii de acolo. ai facut tot ce ti-a stat in puteri pentru asta. ai investit tot: timp, bani, daruire. si cand esti in raza visului, cand mai ai 5 cm pana sa-l atingi, intervine o complicatie. puf. s-a dus. ce faci? cum te ridici? cand vezi lampionul ala cazut, pentru o secunda esti dezamagit si consideri ca e imposibil de ridicat. dar dupa, stai. te gandesti si zambesti. il iei de pe jos, il scuturi un pic si il reaprinzi. il lansezi din nou. mai atent, ce-i drept, dar reusesti. reusesti, intelegi??

hai sa nu mai vindem sex. pentru ca sexul e ceva natural. nu ar trebui privit ca ceva tabu sau ca ceva care trebuie meticulos planuit. sexul nu e de cum esti aranjat, ci de cum iti dai frau liber imaginatiei si dorintei aleia care urla in tine. sexul nu tine de marketing, ci de comunicare. asa ca, hai sa nu mai vindem sex. hai sa nu ne mai vindem pe noi. intr-o zi o sa te trezesti langa cineva care te place asa, indiferent dupa ce imagine te ascunzi. dar pentru asta, trebuie sa faci fata multor visuri distruse. pentru ca sunt putini oamenii care se arata asa cum sunt. indiferent de nivel, social sau personal.

cineva mi-a spus: "pana faci ce vrei, faci ce poti." bun sfat.

live in the present

"Iubito,
Nu ştiu dacă eşti
Umbra unui gând  
Sau gândul unei umbre."


astazi faceam curat printre sutele de foi care-mi impanzesc sertarele. am stat jos si am inceput sa citesc lasandu-ma cuprinsa de amintiri. mi-am amintit rand pe rand intamplari care m-au bucurat sau care m-au intristat la momentele respective. amintiri care pareau tragice la momentul ala si care s-au dovedit a fi infime in timp. amintiri carora nu le-am dat importanta si care si-au marit exponential valoarea. vezi tu, e lucru ciudat prezentul asta. lumea iti zice sa traiesti in el, dar deseori, efectiv, nu stii cum. da. o sa ti se para absurd, normal. dar de cate ori ti-ai pus de fapt intrebarea: as fi reactionat altfel atunci cu mintea de acum? da-i prostului mintea de pe urma ...

zeci de foi mai tarziu, si cu o durere ingrozitoare de spate de la atata stat adunata pe covor, cu picioarele incrucisate, acoperite de hartii, am gasit o foaie care mi-a atras atentia. am zambit cand ochii mi-au cazut peste randurile sterse de ani. era un zambet melancolic, dar fericit. imi amintesc cum am luat atunci toate intamplarile si cum s-au dovedit a fi de fapt.


"asa de bine m-am simtit azi cu tine, incat aproape nu e corect. pentru ca am simtit cum ceva nu e ok cand am plecat. am simtit ca ma intristez cu fiecare km pe care il faceam in directia opusa tie. am simtit cum lacrimile mi se aduna in colturile ochilor. nu stiam ce sa fac. voiam sa dorm, ca sa fortez timpul sa treaca pe langa mine. sa ma lase 5 minute in pace gandurile despre tine. dar nu am putut. m-ai facut sa simt ceva ce nimeni nu a putut. sa simt o legatura. am vorbit cu tine doua zile, cum nu am vorbit cu altii dupa 2 ani. ne cunosteam de o viata. aberant, poate. poate nu. am inceput sa ma gandesc  cum pot sa fac sa ma simt din nou bine, sa fiu din nou langa tine. am inceput sa fac ce stiu mai bine: sa exagerez. pentru ca asta faci cand incepi sa fii usor disperat ca sa nu pierzi pe cineva. dar am uitat ca lucrurile astea nu se fac cu sila. am uitat ca trebuie sa iti fie dor de mine de la sine, nu sa iti impun eu. am uitat ca trebuie sa vorbesti cu mine de buna voie, nu sa te agasez cu tampeniile mele. am uitat ca nu e cazul sa ma victimizez. am uitat ca nu sunt intreaga si ca nu am ce cauta intr-o relatie. am uitat toate astea si m-am lasat dusa de ganduri. m-am lasat dusa de starea extraordinara de bine pe care mi-au indus-o prin simpla ta prezenta in camera. fie ca te cuibareai in mine, fie ca stateai la cativa metri fascinat de vreun joc sau vreo melodie, prezenta ta imi invoca o stare excelenta. o stare atat de buna incat m-a facut sa ma gandesc ani in avans. m-a facut sa vad peste saptamani si luni intregi si sa-mi imaginez imposibilul: noi doi, intregi, impreuna. poate tu esti partea care-mi lipseste." ...


a trebuit sa ma opresc din citit, pentru ca mi-am amintit ce s-a intamplat pe urma. rad cand ma gandesc ca la cateva luni diferenta am cunoscut pe cineva care s-a dovedit a fi de fapt partea aia care lipsea. ne-am cunoscut clasic, in statia de autobuz. si de atunci am fost practic nedespartiti. ma amuza cum ma lasasem sa cred, pentru cateva luni, ca puteam sa fac un om neinteresat, sa se implice. nu am vorbit cine stie ce de atunci. nici nu am simtit neaparata nevoie. cred ca aveam mai mult nevoie de speranta. de speranta ca dragostea exista si ca vine cand nu te astepti. si da, pana la urma asa a fost, dar era sa o fortez dintr-o parte de unde nu putea fi fortata. intamplarea face ca acum vreo 2 zile sa ma intalnesc cu barbatul de care am scris. eram cu iubitul meu, si el era cu iubita lui. ne-am uitat unul la celalalt si ne-am zambit complice. 


"as da orice sa-ti simt acum atingerea si sa te aud cum imi povestesti nimicuri. iubesc vocea ta. ai un timbru atat de placut urechilor mele, incat te-as inregistra sa te ascult in fiecare zi. ah. iar imi vine sa te sun. ce e cu mine? ce mi-ai facut de fapt? de ce cand dorm ma gandesc unde anume ai fi stat langa mine si daca ai fi sforait iar? de ce alea doua zile au fost ca o doza naucitoare a unui drog? care e faza? dezinteresul cucereste inimi cumva? probabil ca da. probabil ai stiut atat de bine ce sa zici si sa faci, incat mi-ai acaparat gandurile. sunt nervoasa. pe tine. pe mine. si pe toti. am gandirea aia de copil mic. vreau sa-mi iau jucariile si sa plec. de ce ma atasez asa repede de cineva? e absurd. detest asta. ah. nu sunt perfecta pana la urma."


am terminat randurile, am mototolit foaia si am continuat sa-mi amintesc intalnirea cu el. ne-am zambit complice pentru ca si dupa atata timp simteam ca ne stim de o suta de ani. am zambit pentru ca eu eram fericita. pentru ca el era fericit. si pentru ca eram fericiti unul pentru celalalt. am zambit pentru ca nu mai eram nebuna aia disperata care a scris randurile alea. am zambit pentru ca uneori, trecutul e bine sa fie lasat acolo. si prezentul trebuie trait din plin. 


"ia fiecare clipa asa cum vine. nu te mai gandi atat. nu iti umple capul cu posibilitati. traieste momentul asta. atat." mi-a zis cineva destept odata.



We create our own demons. 
 

online.

acum cativa ani am descoperit magia internetului. am facut zeci de referate pe la engleza si franceza despre influentele pozitive si negative ale acestei minuni ale informaticii. am privit totul superficial. l-am privit ca pe ceva menit sa fie acolo, si totusi ceva de care m-as putea lipsi. nu am inteles ca e ... o legatura.


stau aici in fata ecranului meu, si cumva in spatele ecranului tau care e la sute de kilometri distanta. stau aici, pentru ca momentan atata pot face. stau si ma gandesc. ma gandesc daca stai oare in pozitia aia ciudata, cumva pe-o parte, cu ochii inchisi, si cu mana stanga peste fata, sforaind usor. asta e pozitia in care stateai cand te-am vazut ultima oara. m-am trezit candva spre dimineata si cand m-am uitat la tine erai asa de senin. asa de calm. stii cum? parca iti visai fericirea, stii ce zic? si acum sunt din nou departe de tine.

era noaptea tarziu cand mi-ai scris prima oara pe un site de socializare. dupa 10 minunte, radeam cu lacrimi. esti un talentat, draga domnule. stii sa imi iei dispozitia si sa o intorci la 180 de grade in cel mai placut mod. stii ce si mai ales cum sa zici sa fie totul o joaca. aparent. normal. pentru ca inteligenta ta merge mai departe de atat. tragi fraiele in niste directii, pe care uneori le inteleg doar cand sunt deja sucita cu fata spre directia aia. te pricepi atat de bine sa ... ah. sa ma faci sa zambesc si sa fiu nervoasa in acelasi timp. acum, daca stau sa recunosc, ma treci prin niste stari care nici nu credeam ca se pot alatura in acelasi grup.

era aceeasi noapte cand ti-am auzit vocea prima oara. si acum iti simt timbrul ala cum mi se misca pe piele. stii sinestezia mea, si stii ce imi face vocea ta. doar cateva cuvinte trebuie sa aud si ma poti manevra cum vrei tu. si stii asta. dar niciodata nu ai profitat. niciodata. esti un om care m-a lasat fara cuvinte de mai multe ori decat as vrea sa recunosc.

prima oara cand te-am vazut, am simtit ceva ce nu prea pot pune in cuvinte. am simtit acel ceva. si am vazut in privirea ta, pe parcursul acelei seri, ca si tu ai simtit ceva-ul ala indefinibil. clipele petrecute cu tine m-au rapit de orice notiune a timpului. ne-am plimbat si am vorbit ore in sir. cine statea sa le numere? cui ii pasa? nu noua. asteptasem zile, saptamani intregi sa lasam trenul sa inghita kilometrii aia dintre noi si sa ne vedem, sa ne atingem.

cand am dormit prima oara in bratele tale am stiut. am stiut ca alte brate nu o sa se simta in jurul meu cum se simt ale tale. stiam ca niciun alt cap nu va sta pe pieptul meu asa cum sta al tau. stiam ca nicio mana dreapta nu se va plimba pe marginea coastelor mele asa cum se plimba a ta. stiam ca niciun sarut nu va fi ca al tau. vreodata. da. vreodata. you heard me right.

am parcurs drumul ala deja de zeci de ori. si intervalul dintre dati s-a micsorat mereu. am ajuns sa ne vedem 3 din 7 zile pe saptamana. ai ajuns sa vii si tu la mine. am ajuns sa nu pot dormi fara o poza si o vorba. ai ajuns sa fii a clingy bastard. si asta imi aduce caldura in suflet si un zambet pe buze mai mare decat stii ca e de fapt. ma faci asa de fericita.

si stau in pat. si ma gandesc neputincioasa cum dormi ca un copilas in patul tau. cand eu sunt aici. ne despart in cele mai multe zile doua ecrane si sute de kilometri. ma gandesc cum ziceai tu la inceput absolut ferm ca nu vrei sa auzi de ceva la distanta. rad la gandul ala, pentru ca tu ai fost cel care a propus tot. si dupa sacrificii de ambele parti, iata-ne aici. eu stand pe spate cu laptop-ul in poala dorindu-mi sa-ti simt atingerea sau macar sa iti aud respiratia langa mine. si tu ... hm. tu dormind si visand la ziua de sambata.

noapte buna, iubitule.