inceputul e greu.

ma gandeam azi la inceput. cand cunosti pe cineva e ca atunci cand iei o foaie alba de hartie si incepi sa arunci cu culori. cateodata per total iese ceva inchis la culoare, ceva nu tocmai frumos. dar alteori ... ramai fara cuvinte cand vezi ce ai realizat alaturi de persoana respectiva. dar inceputurile sunt grele. cateodata stai si iti amintesti de persoana aia care in ani de zile iti stie gesturile, iti anticipeaza miscarile si stie foarte bine ce o sa zici in minutul urmator. persoana aia care odata te cunostea mai bine decat oricine altcineva. care stia dupa cum iti misti nasul ca esti suparata. stia dupa privirea ta ca te doare ceva. stia atunci cand te enervai ca vei regreta cuvintele pe care le-ai zis, si de aia nu tinea cont de ele. era confort. era bine. pentru ca stiai ce urmeaza. dar nu totdeauna asta e un lucru bun. cateodata ti-e foarte dor sa vorbesti cu persoana aia. o faci inca, dar nu e chiar la fel. pe de alta parte, sunt persoanele alea noi. e frumos atunci cand descoperi pe cineva incet incet. cel mai frumos e atunci cand dupa doar cateva ore de vorbit cu cineva, te simti ... bine. ai incredere si te lasi cunoscut asa cum esti tu. de obicei esti o persoana mai altfel. ai pareri sustinute puternic, te ambalezi din chestii aiurea sau te superi fara motiv. si de obicei ascunzi asta de lume. pentru ca lumea judeca si te priveste altfel cand reactionezi ca un copil. cred ca trebuie sa tii cu dintii de persoanele alea langa care nu ti-e rusine sa te comporti ca un copil. care rade cu tine, care te cearta cand nu ai dreptate, care este empatic fata de supararea ta, care incearca sa-ti ridice moralul cand esti suparata .... inceputul e greu. decizia aia daca sa lasi persoana aia sa te cunoasca exact cum esti tu sau daca te ascunzi in spatele aparentelor. daca acorzi sinceritate totala sau daca esti rezervata. daca acorzi incredere sau daca nu iti pasa. de obicei oamenii au tendinta sa incerce sa impresioneze o persoana pe care abia o cunosc. ii apreciez pe care nu o fac. ii apreciez pe cei in preajma carora nu simt nevoia asta. rar gasesti pe cineva de calitate azi. rar gasesti persoana aia cu care dupa ore de vorbit te simti ca cu persoana aia cu care vorbeai de ani de zile si te cunostea cel mai bine. cateodata mergi cu sufletul inainte si te lasi dezvelita de tot : de inhibitii, de prejudecati, de stereotipuri. si te intrebi ... persoana aia pe care abia o cunosc ... simte la fel? conteaza foarte mult reciprocitatea.

inceputul mereu e greu. dar cateodata se simte ... cum ar trebui.

timing

m-am uitat zilele trecute la un film. si o secventa mi-a atras atentia. un tip intra in vorba cu o tipa intr-un bar. vorbesc si el ii spune ca acum a ajuns din londra. ea ii spune ca maine pleaca in londra. dupa care zice "timing is everything". si replica lui e "wasn't that location?".

timpul face tot. oare? nu neaparat sincronizarea. dar si aia conteaza. poate iti intalnesti sufletul pereche dupa ce te-ai casatorit. da. timing sucks. dar, asta nu minimalizeaza faptul ca el e exact ce vrei tu. mereu mi-a fost frica de asta. sa gasesc persoana potrivita la timpul nepotrivit. asta poate inseamna prea tarziu sau prea devreme. poate il cunosc deja, si viata o sa ne arunce din nou impreuna.

timpul e relativ. am cunoscut recent o persoana care-mi repeta, cu vehementa unui parinte ce-i explica copilului sau de 2 ani sa numere pe degete, ca totul e relativ o data la maxim doua zile. stiu. timpul e relativ. trece foarte repede cand vrem sa stea si pare sa nu se miste, cand ne-am dori din suflet sa treaca. am avut o incercare de a inchega o relatie de curand, si am fost acuzata de cativa prieteni ca am facut totul prea repede. dar ce e de fapt prea repede? nu inteleg de ce unii sunt asa ... incuiati pana la urma. daca iti place sa vorbesti cu cineva, de ce nu i-ai zice? doar pentru ca au trecut doua zile? sau nu stiu cat? daca nu iti poti incepe ziua bine daca nu vorbesti cu acel cineva inainte, de ce sa nu suni? nu inteleg oamenii astia si mentalitatea lor. de ce gandesc atat inainte. e online. si nu imi zice nimic. oare sa zic eu primul? da!! nu mori daca zici "buna, ce faci?". sau daca esti nervos, las-o sa te calmeze. las-o sa-ti povesteasca ceva. sa te ia in brate. sa te pupe. sa faca ce stie ea sa te simti bine. conteaza sa stii sa ceri ajutorul. sa ceri ce vrei. conteaza sa folosesti toate cuvintele pentru a exprima ce simti si ce iti doresti. e asa de simplu ...

si locul e relativ. poate cunosti o persoana si e la sute, mii, zeci de mii de km departare. daca legatura aia se leaga, nimeni nu numara orele facute pe drum, cat timp ajungi acolo si e totul bine.

maybe timing is everything. maybe location is everything ...

the one

"azi e ziua ta. de o luna de cand am aflat, mi-am stors creierii sa ma gandesc ce surpriza ti-as putea face ca sa intelegi cat de mult tin la tine, cat insemni pentru mine. te-am cunoscut de doua luni. doamne. da. au trecut doar doua luni. dar parca ar fi trecut doua epoci. de prima oara de cand te-am vazut am stiu ca ceva in mine s-a schimbat. si cand ai deschis gura si te-ai luat de mine, am fost sigur ca trebuie sa te am. imi amintesc prima oara cand ti-am simtit parfumul. mi-a umplut narile si a dat un nou sens vietii mele. doamne. ce fatalau am ajuns. nu credeam ca va veni momentul ala in care sa zic ca as da totul pentru o persoana. ca viata mea e definitiv terminata fara iubire. imi amintesc cand am reusit sa te fac sa vorbesti cu mine, fara sa vrei sa-mi strivesti capul cu primul lucru care iti vine la mana. zambesc cand imi amintesc focul din privirea ta atunci cand te-am suparat. nici nu ma stiai. dar erai atat de vehementa. cand ti-ai dat seama ca de fapt era vina ta, pentru o clipa a trecut pe fata sentimentul de rusine, dar a trecut cum a venit. ti-ai tinut barbia sus, si mi-ai cerut scuze, si te-ai intors pe calcaie si ai plecat. o saptamana mi-a luat sa te gasesc. si doua zile de mesaje sa te fac sa iesi cu mine. pe teren neutru, evident. altfel nu acceptai. imi amintesc cum ai inceput usor usor sa renunti la masca aia de femeie dura si m-ai lasat sa iti vad in suflet. cand am aruncat prima privire, am stiut ca sunt pierdut. dupa doar putin peste o saptamana, m-am lasat pierdut in tine. am vorbit ore in sir prima oara. am aflat ca iti plac surprizele, si culoarea verde si muzica. am aflat ca esti trista des, dar si ca esti optimista. am invatat ca esti buna. ca dai o sansa fiecarui om pe care il intalnesti, pentru ca nu stii in cine se ascunde un prieten. am invatat ca ti-e frica sa te arunci cu totul intr-o relatie, de frica sa nu-ti fie calcata inima in picioare. erai asa de pasionata de tot ce vorbeai. imi amintesc cu zambetul pe buze ca o jumatate de ora mi-ai explicat cum se impleteste parul in spic. nu mai stiu de la ce a pornit, si nu-mi pasa nici cat negru sub unghie cum se impleteste parul, dar cand am inceput sa dai din maini si sa explici cu atata foc, nu am putut sa fiu dezinteresat. si acum am un zambet tamp pe fata cand ma suni. imi place vocea ta. e muzica vietii mele. si ochii tai. ma pierd in schimbul ala de culoare ... ma pierd in trecerea aia a ta de la o stare la alta. ma pierd in ... bratele tale. prima oara cand am facut dragoste am crezut ca am murit si ca am ajuns in rai. cliseu, stiu. dar nu exista cuvinte care sa poata exprima mai bine ce am simtit. imi aduc aminte cand mi-ai zis a doua zi ca nimeni nu te-a tinut atat de strans in brate toata noaptea si cat de mult ti-a placut. cand am vazut satisfactia si bucuria in ochii tai, am stiut ca o sa o fac in fiecare noapte. am dormit o noapte separati. impropriu spus dormit. pentru ca nu am inchis un ochi toata noaptea. lipsea ceva. ceva esential. lipseai tu.

dupa doua luni de zile de cand te-am cunoscut, stiu ce sa-ti ofer de ziua ta. iti ofer dragostea mea. inima mea cred ca o ai din prima clipa de cand ai pus ochii pe mine. si doar s-a aprofundat sentimentul. cand ai intrat timida in spatele meu la dus, si mi-ai lasat placerea sa-ti spal parul. m-ai rasfatat cu mangaieri si cuvinte dulci. mi-ai dat inzecit ce ti-am oferit. simt ca nu sunt de ajuns pentru tine. dar sunt egoist. nu iti dau drumul. esti ... the one and only. "

unde esti tu, ala care gandesti asa? care gandesti asa despre mine, evident. poate gandesti acum, exact cum gandesc eu. poate ... o sa vii la mine odata cu zapada. poate nu e acum momentul.

voua

5 randuri de pasi. adidasi, tocuri ... irelevant. e irelevant si faptul ca nu au acelasi pas. 5 randuri de pasi. unii inainte un pic, altii ramasi in urma, conspiratori. cele doua perechi de pasi din urma, isi aduc aminte ca se cunosc de multi ani, si nu au incetat sa semene in acesti ani. primele 3 randuri pasi, discuta de cea mai importanta dintre ele. de fapt, pasii femini mereu tachineaza pasii aia masculini cateodata prea plini de ei. vezi tu. perechile astea de pasi, de talpi, de urme invizibile pe asfalt, sunt, dupa cum ai ghicit, o gasca de prieteni. se cunosc din liceu si o data cu timpul s-au apropiat. s-au maturizat impreuna. au facut misto drastic unii de altii, doar ca sa se aduca cu picioarele pe pamant. s-au cunoscut cand au inceput liceul, si reactia unora fata de ceilalti a fost instantanee : ignoranta. au trebuit sa treaca 4 ani, sa se apropie sfarsitul, ca sa se lege prietenia. dar o data legata, nu mai poate fi dezlegata. poate nu se vad in fiecare zi. poate ies la plimbare si doar 2 perechi din acei pasi. poate ... una din perechi e scumpa la vedere. si depresiva. si ii e greu. si ceilalti nu percep mereu asta. poate perechea de pasi bucuresteanca e rasfatata. si delicata. dar pentru asta ceilalti o iubesc mai mult. e "copilasul" pe oriunde merge. dar putini stiu ca in infatisarea aia de copilas dragut si inocent se ascunde o femeie mai puternica decat foarte multi. cateodata nu comunica bine. se intalnesc o data pe saptamana, si nici atunci 2 pasi nu-si deschid sufletul. e greu sa vezi dincolo de aparente la persoana asta. e greu sa afli detalii personale sincere si mai ales oferite voluntar. ei nu judeca pe nimeni. nu se judeca intre ei. pentru ca au trecut prin multe impreuna si au ajuns sa se cunoasca chiar bine. s-au ajutat intre ei sa se ridice. o alta pereche de pasi, e cea care mereu e ... gatita. dupa care intorc baietii capul pe strada. dar ei nu stiu ca dincolo de fatada asta e o femeie simpla, sensibila, care are nevoie de dragoste. toti au.

5 perechi de pasi, care sunt impreuna de 5 ani. au mai adaugat si au mai taiat din pasie ce le sunt alaturi. dar e o legatura puternica inca.

ultima pereche de pasi ... sunt eu. evident. mereu aici, pentru fiecare din ceilalti. va stiti prea bine, bucuresteanca blonda, domnul vice, domnisoara inginer si domnisoara centralista. v-am zis recent cat va iubesc? :)

ploaie si apus

ploua, ploua, ploua,
vreme de betie,
si s-asculti pustiul,
ce melancolie,
ploua, ploua, ploua.

poetul meu preferat e bacovia. si asta nu e un secret. nu imi place sa ma consider o fire morbida, dar poate sunt. inca nu ploua, dar e innorat. si ma gandeam ... e ca un purgatoriu. sunt nori. pot pleca, si va fi soare, sau se pot aduna si va fi ploaie. ploaia e buna. ne spala. ne curata. si nu ma refer doar la cea fizica. nu multi stiu sa aprecieze frumusetea acestor lucruri. ne inchidem in noi si punem etichete. cand te gandesti cat de nelimitata e puterea creierului, si noi suntem atat de ... limitati. ne batem joc de capacitatile noastre si ne incarceram in prejudecati. pentru ca, sincer sa fii cu tine, de obicei privim lumea din jurul nostru prin valul acela al prejudecatilor si etichetelor. cu cat avansam, si aici ma refer la educatie si tehnologie si multe, cu atat regresam ... emotional. ma refer aici la inteligenta emotionala. la interactiune umana. era mai bine in epocile de dinainte. mult mai bine. oamenilor le e greu sa-si deschida mintea. sa accepte aceste anomalii, asa le cosidera. de exemplu homosexualii. cred ca dragostea e dragoste. nu conteaza ca e intre doua femei, doi barbati, sau intre un barbat si o femeie. sau chiar intre doi barbati si o femeie, sau mai stiu eu ce alte combinatii mai sunt. suntem asa de incapanati sa credem ca notiunile care ne-au fost impuse de mici sunt corecte, incat nu vrem sa iesim din cutie. americanii zic "thinking outside the box". si bine zic. ar trebui sa o facem. sa acceptam ca nu suntem toti la fel si fiecare se exprima altfel. nu cred ca un tip bine si facut si tatuat e un dur. poate e cel mai bland om. nu cred ca lungimea fustei sau adancimea decolteului sunt direct proportionale cu respectul de sine sau demnitatea. bine. asta in cele mai multe cazuri. sau ca culoarea parului iti indica inteligenta.

ar trebui sa ne lasam spalati de ploaie. chiar daca nu ploua acum, va veni. si va veni si ninsoarea, pe care o astept cu sufletul la gura. any day now. :) nu sunt morbida, si-mi place sa cred ca nu-s limitata. nu imi place rasaritul. prefer apusul, ori o mie (vorba unui prieten). apusul are culori mai vii. e mai frumos. daca ar fi sa aseman apusul cu muzica, as spune ca e o melodie lenesa de jazz. cu trompeta aia care suna melodios. cu versuri tandre. cu saxofon. si rasaritul e .... tot ce aud cand ma gandesc la rasarit e un cocos, care tipa din toate puterile. mh. nu fain.

in complexitatea asta a lumii care ne inconjoara, cu natura, cu muzica, cu arta, cu oameni, cu animale, fiecare isi cauta locul. unii si-l cauta pana aproape de sfarsit, altii nu-l gasesc niciodata, altii il gasesc fix de cand incep sa caute. fiecare avem loc. ce rost are sa denigram si sa subestimam si sa judecam? de ce nu inchizi ochii si lasi muzica sa te absorba? si cauta bunatatea aia din tine. poate sunt naiva, dar cred in puterea oamenilor de a fi ...  ei bine, oameni. de a fi buni. de a avea capacitatea de a sta si zambi impreuna chiar daca unuia ii place apusul si celuilalt rasaritul. chiar daca unul e hetero si unul homo. si sunt oameni din astia. dar cum ar fi sa fim toti asa?