tacere.

meditam. azi. ieri. si alataieri parca. m-a apucat starea asta de ceva timp, dar nu stiu exact de cat. vazandu-i pe toti din jurul meu ultra fericiti si indragostiti si asa mai departe, m-am intrebat care e problema mea. raspunsul a venit : " o sa vina si randul tau ". ok. vezi ca e simplu de aflat? deci e un rand. o coada. stam toti, ca la lapte si asteptem marea iubire. asteptam fericirea. daca stiam asta, poate ma inarmam de la inceput cu rabdare. faza e ca se pare ca iau contact doar cu cei care au ajuns la randul lor. nu pot sa vorbesc si eu cu ala din fata sau din spate. ciudat, nu?

si ma ma gandeam la o chestie. pentru unii, persoana aia, e persoana cu care se vad tot restul vietii dansand. sau vorbind. sau razand. sau plimbandu-se. fiecare are propria lui varianta isteata despre cum ar vrea sa fie persoana aia. si aici nu ma refer fizic, unde pretentiile nu-si au rostul. eu cel putin chiar nu-l vad.

eu vreau ... sa stau toata viata langa cineva care sa stie cand si cum ... sa taca. nu ma inchipui toata viata vorbind cu cineva. sau razand cu cineva. sau plimbandu-ma cu cineva. sau admirand copaci. sau ascultand muzica. nu. o sa fie cineva, care o sa stie cand e momentul sa taca. o sa fie tipul ala de tacere placuta, care te alina si-ti umple golul. sa taca cand eu nu am chef sa vorbesc. sau cand ... sunt trista si nu vreau sa aud " te cunosc. nu-mi spune ca nu ai nimic. stiu eu ca ai ceva. " nu frate. sa stea sa ma tina in brate si sa taca. nu multi stiu sa faca asta. si din aceia, putini stiu sa faca aceasta tacere placuta.

m-am saturat. hai sa tacem impreuna. :)

dar nu.

e un loc, unde toate sunt exact asa cum vreau eu.

e locul ala unde simt ca ma intelegi si ca privindu-ma in ochi imi vezi pana si cel mai ascuns gand.

e locul ala unde ma iei de mana si plutesc.

e un loc, undeva, care e numai al meu. si eventual al tau.

e un loc unde e multa iarba, proaspat cosita. si mirosul ala se ridica si domina tot aerul. se imprastie pe o raza de kilometri intregi. si-l trag adanc in piept, dar tot nu ma satur.

si acolo, mai sunt si margarete. si narcise. si zambile. si frezii. si irisi. si toporasi. si nasturasi. si multe multe flori de camp.

locul ala e undeva ... unde nu conteaza nimic. e undeva unde e foarte bine, foarte relaxant. undeva unde nu ai griji. da. e la mare.

e un loc in care daca inchizi ochii, nu iti e frica de nimic. nu se va intampla nimic.

e un loc departe de al lui. si al ei. si de al lor. e foarte departe. e undeva unde nu simti ura, minciuna, lasitatea si falsitatea. simti doar dragoste si fericire.

e un loc unde nu simti ploaia. unde nu simti frigul.

e un loc adanc intiparit in sufletul si mintea ta. a mea. a noastra.

e un loc din care daca pleci, te intorci mult prea greu. si plecarea de acolo iti aduce tot ce e opus. iti aduce ploaia mereu. iti distruge fericirea si dragostea pe care odata le-ai simtit. te face sa traiesti pe asfalt si uiti culoarea si mirosul ierbii si al florilor.

locul asta te sensibilizeaza. maxim

e un loc undeva unde eu si tu suntem un mare si impenetrabil noi.

e un loc in care inca nu am ajuns.

dar aici ... nu e locul ala. in asteptarea unui mare eveniment care sa ma impresioneze, consemnez ca a mai trecut inca o zi.

a si m

ana si mihai se cunosc de mai bine de jumatate de an. s-au cunoscut in niste circumstante obisnuite : un prieten comun de-al lor a dat un chef. erau aproape numai baieti, dar anei ii este mai bine printre baieti. ei nu sunt asa de parsivi ca femeile si chiar daca se cearta, parca o bere rezolva totul. ca tot veni vorba de bautura, si acesti beau in acea seara. cand a pasit in camera plina de baieti, ana s-a dus si i-a pupat pe cei pe care ii stia si a facut cunostinta cu cel pe care nu-l stia : mihai. constransa in a le face fata la 2 fosti prieteni, ana s-a refugiat, din greseala, langa mihai. bine, acum ar trebui sa stii ca aceasta fata nu prea e genul care sa se bage cu japca in sufletul omului : daca vrei sa-i vorbesti bine, daca nu, iar bine. nu ii prea pasa sa se faca placuta printr-un fel de linguseala, ci daca nu are ea chef, chiar nu sta de vorba cu nimeni.

dupa asta si o mica incercare de a fi impreuna, care a esuat, ana si mihai se vad cam o data pe luna. sa nu crezi ca e voita aceasta intalnire la fix o luna. nu. nu este deloc. mereu intamplarea face sa se vada cam in acest interval de timp.

ea vrea. il vrea. si el ii impartaseste gandurile, dar nu poate trece peste o amintire prea puternica pentru el. se teme ca daca va face pasul acesta ori ea nu va fi destul de buna pentru el, ori el nu se va simti destul de bun pentru ea. trebuie mentionat ca el nu stie cum s-a simtit ea cand s-au uitat la stele, cand s-au sarutat prima oara sau cand se intalnesc ...

o singura data s-au intalnit doar ei, in rest doar in cadrul anturajului lui. si ea nu si-a permis sa-i aminteasca ceva ce stiu doar ei sau sa-i zica ceva care sa-i faca pe prietenii lui sa inteleaga aiurea. faza interesanta e ca ana nu e obsedata de el. il vrea, dar nu cel mai profund mod, oricat de ciudat ar suna asta. i s-a intamplat o data sa il vrea atat de tare si atunci cand l-a vazut langa ea sa-si schimbe total parerea. e o atractie puternica si fizic, dar si intelectual. dar ea simte deseori ca el o respinge.

dar el nu o respinge. o protejeaza. stie ca si ea, la randul ei, a suferit mult si nu vrea sa o chinuie cu fluctuatiile lui de decizie. intr-un fel abstract, ea conteaza pentru el. destul de mult. odata s-a scapat si a certat-o cand ea i-a zis ca nu-i pasa de ea. " sa nu mai zici ca nu-mi pasa! " dar anumite lucruri legate de sentimentele lui prefera sa le tina pentru el, ca sa n-o amageasca.

e atat de ciudat pentru ea, incat nu stie cum sa reactioneze sau ce sa-l considere. daca incearca ceva, el nu e pregatit. daca il ignora, o ignora. ana se intreaba deseori de ce inca mai vorbeste cu el. poate lui chiar nu-i pasa cand ea nu-i vorbeste. dar ii e asa greu sa-l evite. cand ii vede ochii negri, intrebatori si calzi, efectiv se pierde in ei. se lasa afundata si trage o gura mare de aer in piept cand el pleaca. stie ca poate e mai bine asa. de fapt nu stie. e totul atat de confuz cand vine vorba de el.

mihai e cu gandurile, treburile si prietenii lui, pe care nu-i lasa pe locul doi indiferent de ce fata ar interveni. cateodata e atat de ocupat sau de distrat, ca uita complet de ana, cand mai primeste cate un mesaj de la ea. cel mai des, nu-i raspunde. asa considera ca e bine. i-ar placea mult sa aiba o persoana ca ea alaturi de el cu care sa glumeasca asa cum o fac ei, cu care sa se uite la tv asa cum o fac ei, cu care sa stea pe balcon si sa savureze tigara, ea urmarindu-l tacuta. dar nu e timpul. mihai stie ca e atipic si mai stie si ca ana e foarte atipica. ii e frica ca va iesi ceva dezastruos sau ceva foarte coplesitor. o data pe luna, cand se intalnesc, se gandeste la ea si la posibilitatea de a o lua langa el. " nu e timpul inca. " isi spune mereu. si mai primeste un mesaj, si nu stie cu cata indecizie ana a apasat nenorocitul ala de " send ". el nu stie cat ii e ei de greu. ea nu stie cat ii e lui de greu in general. desi se ascunde dupa imaginea asta de amic nepasator, gandul il poarta, in limita timpului si preocuparilor lui, la ea. o gaseste deseori intriganta, dar numai buna. si ar vrea sa stie cum ar fi ... dar ... de fapt nu stie. e totul atat de confuz cand vine vorba de ea.

tu ce crezi?

te-ai gandit vreodata ce e in mintea unui sinucigas? adica ai fost vreodata curios ce e in mintea unui om care e gata sa-si puna streangul de gat, sa-si taie venele sau sa apese pe tragaci? ai reflectat la cuvintele si gandurile care ii pot trece prin minte fix in momentul de dinainte de abis? si oare cat de mult cazi? cat de mult te adancesti in intuneric? sau e lumina? " nu te duce in lumina! " striga oamenii care te vad cum arati cand iti scade pulsul si cand respiratia pare sa nu mai aibe loc printre atata tuse.

e ciudat cum oamenii tineri se sinucid cel mai des.poate din cauza lipsei de experienta considera ca nu au putere suficienta pentru a trece prin anumite probleme. la prima confruntare cu limitele, ai impresia ca tot universul tau se rezuma la asta. trebuie sa strangi un pic din dinti si o sa poti trece peste. o sa vezi peste un timp aceasta bariera mult mai in spate si o sa zambesti, o sa te simti mai puternic si o sa fi mandru de tine ca nu ai cedat.

dar unul sau altul cedeaza. si acum ce faci? daca nu gasesti inauntru puterea de a trece singur mai departe ( singur, pentru ca prietenii nu pot trai in locul tau )? iei lama? cumperi un pistol, cutit ... sabie? te spanzuri? te arunci in gol? iti dai foc? iesi in frig? te ineci? te arunci in fata masinii? abuzezi de pastile? iei supradoza? intri in coma alcoolica? ce faci? desi morbid, crd ca ultima moda in materie de suicid este lama. pe locul doi pastilele si poate pe 3 minunata funie.

revenind. ce gandeste? am stabilit ca problemele te impimg sa faci asta. indiferent daca sunt probleme de sanatate ( fizica sau mintala ), probleme in dragoste sau orice fel de probleme. oare iti pare rau? oare iti vezi toata viata in fata ochilor? oare regreti ca ai facut-o prea devreme? sau ... prea tarziu? cunosc ( impropriu spus ) un singur om care s-a sinucis controlat ( avand asistenti care-i monitorizau functiile vitale si-l opreau din experiment cand devenea periculos ) pe nume mina minovici. ar trebui sa citesc studii scrise de el, mai ales eu care sunt foarte interesata de persoanele cu tendinte suicidale.

de ce imi pun probleme de ... sanatate mintala pana la urma? prietena mea cea mai buna crede ca nu am fost niciodata normala. pai ... acum mi-am adus aminte ca atunci cand aveam in jur de 4 ani, bunica mea m-a gasit spanzurata cu snurul de la jaluzele. oare ... ce am gandit atunci?

" noi niciodata nu o sa gasim rezolvarea problemelor noatre intr-un streang. " mi-a zis un prieten acum 2 saptamani. dar ma las fascinata de acest subiect, tocmai pentru ca e ceva ce eu nu as face niciodata.