sunt moment in care o nevoie dinauntrul tau te sfasie. iti cere de mancare. se cere satisfacuta si plimbata si tinuta de mana. fiecare are alte nevoi. unii au nevoia de a-si clati ochii cu verdele copacilor, sau urechile cu sunet ciudat de pasarele. altii prefera sa-si simta plamanii inundati de mirosul de ploaie pe asfalt. altii vor sa vada fulgere. indiferent cum se manifesta setea asta, ea in exista in fiecare din noi. si o tinem acolo pana atinge cote alarmante, ca un rau ce a gata sa iasa din matca cand vine primavara si se topesc zapezile. dar o data stinsa setea aia ... da ... stii bine. stii ce simti cand nu mai e apasarea aia dinauntrul tau. da. stii. e liniste. e pace. e calm. e clar. linistea aia de dupa iti da o claritate de care duceai lipsa, dar te minteai singur ca mai rezisti. nu inteleg oamenii care se mint singuri. care spun ca nu le place ce fac, ce muncesc, dar se complac in situatie de teama ca riscul de a alege alta cale, ii va lasa pe drumuri. de ce avem frica asta in noi? de ce nu facem ce ne place? de ce nu credeam in noi? o persoana mi-a spus acum ceva vreme „voi nu mai credeti in voi. vedeti ceva si ziceti ca e asa greu incat porniti cu ideea asta gresita de la inceput. stii cum ar trebui sa gandim? pot face orice. da-mi un plan si un prieten, si iti construiesc un avion.” dar ca sa crezi in tine, trebuie sa fi confortabil facand ce iti place. nu mai pune dorintele alea care urla din interiorul tau pe plan secund. nu mai zice ca e timp maine sa scrii. sau sa citesti. sau sa mergi in excursia aia in care vroiai. sau sa suni un prieten vechi care aparent a uitat de tine.
stau acum, si doar degetele imi alearga pe tastatura si-mi delectez auzul cu sunetul facut de taste. imi place asta. as putea sa scriu zile intregi, fara a spune ceva anume, doar de dragul acestui sunet. sa inchid ochii si sa las corpul sa faca ce stie. sa las subcontientul sa iasa si sa faca ce vrea. pentru ca avem nevoie de momentele astea. acel respiro. acel calm care te face sa plutesti si pentru cateva minute macar. e ca un drog. si multi nu stiu ce le trebuie ca sa se simta asa. multi aleg chiar drog. nu ala e raspunsul. raspunsul e ca de obicei, adanc in tine.
si pentru ca reusesc foarte bine sa vorbesc despre totul si despre nimic in exact acelasi timp, o sa tac. si o sa ascult. uneori de asta ai nevoie.
http://www.youtube.com/watch?v=psiILfa-G1c
