ma gandeam azi la ... suparare. asta nu pentru ca as fi eu suparata sau asa, ci pentru ca supararea e peste tot. mai mult sau mai putin, toti simtim asta. in majoritatea momentelor. chiar daca are forme diferite. poate sa fie o dezamagire, sau o inima franta, sau un deranj, sau multe altele.
stateam azi cu fratele meu, care are respectabila varsta de 12 ani ;)) si era foarte dezamagit ca nu are ceva. nu mai stiu exact ce, ceva foarte minor in orice caz. si m-a pus pe ganduri.
mereu suntem suparati si foarte interesant e de cat de intense ne par problemele noastre, ca peste un an, sau doi, sa ne dam seama ca erau niste copilarii.
de ce nu ne putem da seama pe loc, ca altii chiar au probleme grave si nu ar trebui sa sam suparati, ci sa ne bucuram ca problemele noastre sunt mici in comparatie cu ale altora.
de ce nu incercam sa ne bucuram? :) e de fapt atat de simplu. gandeste-te. daca te calca maine masina, esti impacat cu ce ai facut pana acum? cu cat ai trait si cum pana acum?
